Una dintre ele i-a atras atenţia în timp ce se uita la un documentar despre viaţa reptilelor. În timp ce vocea englezească a naratorului prezenta punctul culminant al întâlnirii dintre o cobră şi victima ei, i-au căzut ochii pe traducere şi a citit următoarele: „În momentul acesta, cobra se ridică pe picioarele dinapoi şi atacă”. Ar fi interesant de ştiut câte picioare are o cobră şi ce face în clipa când se ridică pe picioarele dinainte: cere un whisky fără gheaţă? Vrea să pună o întrebare? Are de gând să anunţe ora exactă?
Într-un alt documentar, difuzat de acelaşi post TV, se vorbeşte despre una dintre cele două echipe reprezentative ale fotbalului scoţian. Un reporter îi întinde microfonul unui roşcovan ciufulit de vânt, care îşi începe declaraţia simplu şi la obiect: „I support the Glasgow Rangers”. Traducătorul (sau poate traducătoarea) găseşte de cuviinţă să furnizeze varianta românească „Îi susţin pe jandarmii din Glasgow”, când traducerea corectă era, bineînţeles, „Ţin cu Glasgow Rangers”. Se prea poate totuşi ca meseria de traducător să fie mai grea decât credem, mai ales dacă ne gândim că un ministru plagiator i-a trecut în bibliografia lucrării de doctorat pe domnii Apud Stiglitz Joseph şi Apud Buzan Barry, despre care bănuia că sunt fraţi, neştiind că latinescul „apud” ţine loc de „după părerea lui” sau de „conform părerii lui”.
Vine acum rândul unui alt caz de impostură, la fel de supărător. O editură din nord-vestul ţării publică un volum cu titlul „Cele mai cunoscute cincizeci de romane ale secolului XX”, în care, tot din cauza unor erori de traducere, sunt prezentate câteva cărţi cu titluri trăşcălii, fără legătură cu titlurile corecte, prezente de ani buni în librării şi biblioteci. Dincolo de faptul că nu toate cele cincizeci de cărţi sunt romane, trebuie observate câteva aberaţii provocate de ignoranţă.
Astfel, „Portocala mecanică” de Anthony Burgess apare aici drept „Mecanismul ceasului oranj”, „Rătăcirile elevului Törless” de Robert Musil se transformă în „Dezorientarea timidului Törless”, „Pavilionul canceroşilor” de Aleksandr Soljeniţîn devine „Staţia cancerului”, „Ultimul suspin al maurului” de Salman Rushdie se preschimbă în „Ultimul suspin al zidului”, „iar Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului” de J. D. Salinger se dă peste cap şi se transformă halucinant în „Ridicaţi capacul podului, oameni ai camerei”.
Iar spirala greşelilor de traducere nu se opreşte aici. Editura despre care vorbește Radu Paraschivescu nu este un caz izolat. Există situaţii chiar mai grave, în care titlurile unor opere ale culturii mondiale sunt traduse greşit prin contrasensuri, confuzii de termeni, interpretări deplasate ale originalului sau poetizări alăturea cu drumul. Este cazul trilogiei „Mourning Becomes Electra” a lui Eugene O’Neill, care a apucat să intre în bibliotecile româneşti sub titlul „Din jale se întrupează Electra”, fără ca traducătorul să ştie sau să-şi aducă aminte că „to become” nu înseamnă doar „a deveni”, ci şi „a i se potrivi”, „a-i sta bine”. De asemenea, că „mourning” nu are doar sensul de „jale”, ci şi pe acela de „doliu”. În aceste condiţii, titlul corect al piesei în limba română ar fi trebuit să fie „Doliul îi şade bine Electrei”.
Radu Paraschivescu amintește în trecere şi de unele traduceri ale aşa-numitelor cărţi motivaţionale, din ciclul „Cum să…” (Cum să prepari o tartă cu fructe, Cum să-ţi înfrumuseţezi grădina, Cum să primeşti musafiri fără să te dai jos din pat etc.). Aici se poate constata o înlănţuire de atentate împotriva limbii române, iar metoda preferată de execuţie pare-a fi barbarismul. Iată şi două exemple de română pervertită: „e bine ca periodic să bonusăm angajaţii” (în loc de „e bine ca periodic să le oferim prime angajaţilor”) şi „bolnavul a fost temperaturizat” (în loc de „bolnavului i s-a luat temperatura”). Mai rămâne să frigiderizăm laptele, să caşcavalizăm sendvişul, să ciocolatizăm tortul şi să marmeladizăm felia de pâine.
Mi-a zis azi o prietena ca e in a hurry, ca se grabeste la job pentru un meeting office cu CEO. Practic, a chemat-o directorul sa ii faca o cafea. Si am inteles-o, lucreaza la multinationala, asa ca jumatate dintre cuvinte ii vin in engleza. E assistant director, adica secretara directorului, dar, la asa denumire, cum ajunge cate un mester sau un instalator de AC prin companie crede ca ea e numarul 2.
Începe anul râzând în hohote! Luni, 22 ianuarie, Jurnalul îţi oferă primul volum din „Enciclopedia umorului de buzunar”. Cei dintâi „luaţi în vizor” sunt doctorii şi asistentele, dar şi situaţiile neprevăzute ivite în timpul vizitelor la medic. 
Pe când era profesor la Facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, George Călinescu a invitat doi studenţi la el acasă. Aceştia nu au venit în ziua fixată, ci a doua zi, la aceeaşi oră.
În limba română: „poate ar fi trebuit să mă pieptăn”
Titlul care urmează este preluat dintr-o publicaţie online pe care nu o voi numi, de altfel respectabilă şi din care preiau chiar eu articole interesante pe care le fac vizibile pe acest blog. De data aceasta s-a strecurat un strop de umor involuntar într-unul din titluri: „Ce pot păţi bărbaţii care îşi strâng puternic cravata de gât?”
„În momentul acesta, cobra se ridică pe picioarele dinapoi şi atacă”.
1traducator's Blog 