Tag Archives: Atitudini

Biblioteca de cartier între Harry Potter și ateliere de tricotat

Una dintre filialele Bibliotecii Metropolitane București este cea cu nr. 32, aflată la parterul blocului S2 de pe Șoseaua Turnu Măgurele, din cartierul Berceni. Pe vremuri, îi zicea „Anton Pann“, în prezent, este „Al. Macedonski“. Biblioteca este în pas cu vremurile. Și, implicit, cu tehnologia high-tech. Dacă înainte abia te puteai strecura printre rafturile cu cărți pline de praful vechimii și al degetelor care le răsfoiseră, acum, cărțile sunt noi, iar biblioteca, aerisită și dotată cu trei computere.

Conexiunea la Internet, softul care indexează colecțiile și monitorizează împrumuturile, dar și o bibliotecă digitală, facilitează lectura din acest spațiu public. Și procedura de împrumut a cărților s-a modificat. Permisul de acces la bibliotecă s-a transformat în card, care se pune pe „tag“. La fel și cartea. „Tag-ul“ este o stație prin care se înregistrează cărțile împrumutate.

continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro

scrisă de Alice-Diana Boboc

Mircea Cărtărescu, despre textele care i-au apărut în manuale: „Sigur că acordul mi l-au cerut, dar au ales ce au vrut ei”

Image result for cartarescu si fiulScriitorul Mircea Cărtărescu spune că nu şi-a exprimat niciodată părerea cu privire la ce anume din scrierile sale să apară în manualele şcolare,dar a explicat că de unele dintre acestea nu este foarte mândru,iar autorii contemporani ar trebui să fie consultaţi despre ce ar dori să apară în manuale.

 

Aflat la Constanţa, unde a primit titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universităţii Ovidius, Mircea Cărtărescu a declarat, într-o conferinţă de presă, că nu i-a cerut nimeni, vreodată, dintre cei care alcătuiesc manuale şcolare, să-şi dea cu părerea în privinţa textelor care-i sunt preluate.

continuarea articolului, la sursa: gandul.info

de Cătălin Legănel

Cum arată prima Anticafenea din România deschisă într-o şcoală

Cum arată prima Anticafenea din România deschisă într-o şcoală

Anticafeneaua „Arte dezbateri şi dichis” are deja succes printre cei care o frecventează.

Obiectele vechi găsite în podul Colegiului „Mihai Cantacuzino” au fost recondiţionate şi apoi folosite pentru decorarea unei clase, unde elevii şi profesorii se vor întâlni să socializeze.

Profesorii şi elevii aduc ceai, prăjituri de casă şi cafea la Anticafeneaua din şcoală, însă nimic nu se vinde şi nimic nu se cumpără, totul fiind pus la dispoziţie gratuit, cu toţii învăţând să se autogospodărească în prima Anticafenea din ţară deschisă într-o şcoală.

Conducerea Colegiului „Mihai Cantacuzino” arată că în Anticafenea se vor desfăşura activităţi extraşcolare, fiind deja funcţională, după ce elevii şi profesorii au contribuit cot la cot să termine, la sfârşitul săptămânii, toate retuşurile.

„Toţi am contribuit. Este făcută de elevi şi profesori, alături de un muncitor foarte priceput. Am avut această idee încă din primul an de directorat la Colegiu. Am dorit iniţial ca acest spaţiu sa fie exclusiv pentru seniorii colegiului nostru, pentru foştii profesori. Genoveva Cerchez (profesor de limba română – n.r.) a pus în practică ideea, alături de unul din meşterii şcolii şi de Carmen Matei (adminsitrator – n. r.). Şi a ieşit acest loc binecuvântat, cald şi plin de farmec”, a declarat, sâmbătă, Aurora Arieşan, directorul Colegiului Mihail Cantacuzino din Sinaia.

Potrivit acesteia, Anticafeneaua se află într-o sală care era nefolosită şi care se află la etajul doi al Colegiului.

Arieşan a mai precizat că Anticafeneaua „Arte, dezbateri şi dichis” va găzdui activităţi extraşcolare, după programul de şcoală, organizate sb coordonarea unui profesor. Aici se vor întâlni membrii clubului de dezbateri, sau cei ai clubului seniorilor, dar tot aici se pot întâlni membrii cercurilor de de literatură, de ştiinţe, de pictură, de film etc.

Potrivit descrierii făcute pe pagina de facebook a colegiului, „Anticafeneaua este un concept nou şi încă puţin cunoscut care propune un spaţiu prietenos şi cald, însă în acelaşi timp public, în care oamenii se adună ca să împărtăşească idei sau să vorbească despre arte. O alternativă chic, mai studenţească pentru un bar sau un club. Ȋn ţară există doar trei astfel de locuri şi, din câte ştim, nu mai există nicio şcoală care să aibă o anticafenea, aşa că ne mândrim să fim deschizători de drum în sensul acesta. Anticafeneaua noastră are o personalitate shabby chic pe care i-o imprimă lucrurile vechi şi frumoase pe care le-am descoperit scotocind prin podul şcolii şi pe care meşterii pricepuţi ai şcolii le-au recondiţionat”.

scrisă de Laura Petrescu

articol preluat de la sursa: descopera.ro 

Cele mai mari cinci universitati din Romania avertizeaza in legatura cu „derapajele” din Educatie

Cele mai mari cinci universitati din Romania, reunite in consorțiul „Universitaria”, avertizeaza intr-un comunicat in legatura cu derapaje din sistemul educational si cer depolitizarea conducerii Consiliul Național al Rectorilor. Cele cinci universitati mai cer sa fie implicate in elaborarea noii legi a Educatiei si protesteaza fata de lipsa de reprezentativitate din consiliile consultative ale Ministerului Cercetării.

Cele cinci institutii de invatamant superior si cercetare reunite in Consortiul Universitaria sunt Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea din București, Universitatea de Vest din Timișoara și Academia de Studii Economice din București. Conducerea consortiului s-a reunit la Tulcea în perioada 20-23 aprilie.

Comunicatul integral:

Consorțiul „Universitaria” atrage public atenția asupra unor derapaje existente la nivel național cu privire la câteva situații cu impact major asupra învățământului superior și cercetării din România.

În cadrul dezbaterilor, rectorii și președinții senatelor universitare au luat în discuție relația dintre Consorțiu și Consiliul Național al Rectorilor. În acest sens, conducerile universităților membre ale Consorțiului „Universitaria” solicită public CNR depolitizarea conducerii acestei structuri, astfel încât Consiliul să fie reprezentantul exclusiv al mediului universitar românesc, departe de influențe de natură politică. Nu în ultimul rând, membrii Consorțiul „Universitaria” solicită modificarea procedurilor de adoptare a hotărârilor CNR prin luarea în considerare a ponderii fiecărei universități în funcție de numărul de cadre didactice, studenți și de activitatea de cercetare. Ca atare, Consorțiul „Universitaria” consideră necesar un demers rapid în acest sens, după care Consorțiul poate decide revenirea în structura Consiliului Național al Rectorilor.

Conducerea Consorțiului reiterează fermitatea sa în susținerea, în spațiul public și în cel academic, a performanței și a competitivității în mediul universitar românesc și intransigența sa în privința necesității adoptării unei strategii universitare naționale unitare, bazată pe standardele unei educații de calitate.

scrisă de RH     

articolul integral, la sursa: HotNews.ro

Dr. Matthias Thöns și cartea „Pacient fara testament – Afacerea cu finalul vietii”

In clinicile si spitalele germane (si nu numai) oamenii in varsta sunt operati, cateterizati, iradiati si ventilati mecanic pana plezneste pusculita cu bugetul de la asigurari!
Cand se incaseaza 1.600 de euro pe zi de persoana doar pentru ventilatia mecanica in spitale, vorbim de niste afaceri foarte rentabile!
Medicul german Matthias Thöns, medic anestezist cu specializare in medicina paliativa, descrie in cartea sa „Pacient fara testament – Afacerea cu finalul vietii” cazuri ale multor oameni grav bolnavi, care sunt mal”tratati” cu mijloacele si aparatele medicinei moderne, desi nu mai exista absolut nicio sansa a vreunui succes cu acele „tratamente”.
»O carte care demonstreaza ca a muri cu demnitate poate fi mai important
decat a trai cu orice pret.
«
ziarul Hannoversche Allgemeine, 15.10.2016
In centrul intereselor medicilor si spitalelor nu se afla dorinta de a alina durerile si suferinta bolnavilor, ci profitul banesc! Medicii si clinicile primesc bonusuri grase cand fac tot mai multe operatii si aplica tot mai multe proceduri medicale costisitoare!
Nu, nu este vorba doar de cateva „oi negre”, este vorba de intreg sistemul medical, construit in asa fel pentru a recompensa financiar medicii si spitalele care administreaza cele mai multe si mai scumpe tratamente medicale, fie ca ele sunt indicate sau nu!

Unde este granita dintre prelungirea vietii si prelungirea mortii? Un lucru este sigur: cartelul prelungirii artificiale a vietii contra costuri exorbitante nu mai da voie oamenilor sa moara in liniste!
Ce le trebuie oamenilor grav bolnavi si muribunzi? Ei au nevoie de alti oameni, care sa le daruiasca empatia lor, timpul lor, mangaieri, liniste, calm si ingrijire. Factorul „timp” lipseste cu desavarsire in meseria profesionistilor medicali, chiar si pentru aceia, putini, care inca mai sunt capabili de un dram de empatie. Ei trebuie doar sa masoare, sa documenteze, sa constate, sa noteze, sa raporteze si – la nevoie – sa ajusteze protocoalele. Atat. Ei nu au timp si nu au nici voie sa se gandeasca prea mult la pacienti ca la niste OAMENI.
Doctorul Thöns si echipa sa au testat aproape 100 de camine de batrani (dintre care multe erau administrate de biserici!), verificand sub o identitate falsa cate din ele erau dispuse sa ignore testamentul medical al pacientilor si sa permita ca acei pacienti cu asigurari private si cu pensii mari sa fie intubati si ventilati mecanic pe o perioada nelimitata, in loc ca ei sa fie lasati sa moara in pace si cu demnitate, conform testamentului medical! Rezultatul: aproape toate caminele de batrani ar fi fost dispuse sa coopereze la asemenea intelegeri ilegale, daca zanganeau banutii in pusculite!! Nu mai conta deloc faptul ca un tratament medical invaziv impotriva vointei pacientului este o infractiune criminala!
Acelasi lucru este valabil si pentru protocoalele oncologice pe care multi medici le aplica fara mila in cazul multor aproape-muribunzi! Niste sedinte de citostatice in ultimele saptamani de viata ale bolnavilor muribunzi aduc spitalelor profituri suplimentare de zeci de mii de euro!
In cartea sa, doctorul Thöns face o pledoarie pentru a permite oamenilor sa moara cu demnitate, in sanul familiei, in casa proprie, fara dureri si fara chinuri cauzate de „terapia” intensiva!
Moartea naturala este in 8 din 10 cazuri un proces pasnic, nedureros! Abia prin interventiile medicale abuzive si inutile procesul mortii devine un cosmar, un chin inimaginabil atat pentru cei care pleaca, dar si pentru cei care raman.

Aveti mai jos un interviu zguduitor cu doctorul Matthias Thöns, transmis de televiziunea germana de stat.

INTERVIU. Dan Doboş, autorul celui mai cunoscut roman SF românesc. ”Cred sincer că în următoarea sută de ani omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei”

INTERVIU. Dan Doboş, autorul celui mai cunoscut roman SF românesc. ''Cred sincer că în următoarea sută de ani omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei''

Credit: fansf.wordpress.ro    

În următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit a consecinţelor ei politice, vechi de zece mii de ani. A doua transformare va fi aceea că omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei, este de părere Dan Doboş, scriitor de SF şi jurnalist, autorul celebrei trilogii ”Abaţia”, care a acordat un interviu Descopera.ro.

Interviul prezintă astfel o reconciliere între ştiinţele umaniste şi ştiinţele exacte, greu de „digerat” în paradigma actuală.

Dan Doboş (47 de ani) va fi prezent la cel mai mare târg de carte SF, Final Frontier, la sfârşitul acestei săptămâni (1-2 aprilie), care va avea loc la Bucureşti.

Vă prezentăm mai jos interviul pe care Dan Doboş l-a acordat Descopera.ro:

1. Pentru început, spuneţi-ne vă rog câteva cuvinte despre dumneavoastră
M-am născut la Iaşi, în 1970, într-o familie de profesori de istorie. Tatăl meu preda la Institutul Politehnic, iar mama la o şcoală din cartier. Amândoi aveau în ceea ce mă priveşte o singură certitudine: trebuia să ajung medic. Ambii au plecat dintre noi nu numai cu regretul că nu am urmat Medicina, ci şi cu convingerea, mărturisită măcar săptămânal, că mi-am irosit cumva viaţa. Celălalt pilon al educaţiei mele a fost faptul că nu mi se accepta decât locul I la învăţătură. Mă rog, la nivel de principiu, fiindcă am mai dat şi rateuri… Am crescut deci rupt între pasiunea mea pentru literatură şi presiunea părinţilor şi a profesorilor care îmi cereau performanţe în domeniile fizicii şi chimiei.
Am realizat repede că, pentru a avea liniştea şi timpul necesare pentru scris, e mai bine să învăţ la cele două obiecte şi să fur apoi câteva ore pentru scrierile mele. Cu alte cuvinte, am crescut frânt între ştiinţele naturii şi cele umane.
Complicate şi extrem de diverse motive personale m-au făcut să termin facultatea de inginerie chimică. Am o diplomă în tehnologia producerii parfumurilor. Am o diplomă, fiindcă nu ştiu dacă mai pot face o distilare ca lumea… Începând cu ultimul an de facultate a urmat o perioadă de aproape două decenii în care am fost ziarist, de la simplu reporter, la redactor-şef, la un singur cotidian regional din Iaşi. La patruzeci şi ceva de ani am simţit nevoia să fac altceva în viaţă, am devenit manager al Bibliotecii Judeţene Iaşi şi am absolvit un master de literatură comparată. Pe drum, s-a mai strecurat şi un atestat de manager cultural.
2. De ce, dintre toate tipurile de literatură, aţi ales SF-ul?
E greu de zis, în sensul că nu aş putea indica o convingere sau un eveniment care să mă fi îndreptat decisiv către SF. Sunt însă extrem de multe care au contribuit…
Întâi de toate, ar trebui să vorbesc însă despre credinţa mea că arta are nevoie de sinceritate. La 15, la 25 de ani nu ai destule experienţe de viaţă pentru a ajunge în locurile esenţiale pe care le simţi ca fiind sursa adevăratei valori literare. Aşa că schimbi reguli, inventezi peisaje, scorneşti credinţe, modifici legi şi reguli, ciopleşti personaje bizare, cu motivaţii nepământene.  În plus, multă vreme, activitatea de editorialist mi-a consumat cea mai mare parte a energiei vitale. Dacă m-aş fi orientat spre subiecte din realitatea imediată, mi-ar fi fost extrem de greu să mă depărtez de tonul publicistic şi de mizele cu iz politic ale editorialelor mele.
Pe de altă parte, încă de mic am fost revoltat de găunoşenia acelora care au duble măsuri culturale. Pe tot parcursul vieţii mele am avut de-a face cu oameni care cred că şi-au atins nemărginirea culturală şi importanţa intelectuală fiindcă ştiu toate nuanţele supinului, dar habar n-au ce e ciclul Otto.
Încercaţi să întrebaţi asemenea oameni dacă ştiu principiul al doilea al termodinamicii sau chiar legea lui Ohm! Ştiu cazuri în care chiar şi cea mai palidă îndemânare tehnică este asociată a priori cu un spirit rudimentar.
La noi, degeaba explici unora că crezi în forţa primordială care a pocnit din degete în momentul Big Bang sau îl identifici pe Dumnezeu mergând pe calea neotomistă a lanţului cauzal. Dacă nu te laşi împroşcat cu zeama care se scurge dintr-un şomoiog de buruieni şi nu-ţi freci izmenele de nişte moaşte, eşti un ateu nenorocit! Mi-am dorit întotdeauna să mă feresc de asemenea personaje şi am afirmat manifest că scrierile mele SF nu li se adresează. Dau un singur exemplu: n-ai cum să înţelegi felul în care clonele au câştigat prima lor planetă în Abaţia, dacă nu ştii ce e ăla un punct Lagrange. În amănuntul ăsta stă diferenţa între abordarea mea şi modul automat în care se rezolvă chestiunile astea în producţiile de tip Marvel sau în proza efremovistă.
Scriu SF şi fiindcă s-a întâmplat să primesc propunerea asta din partea editurii Nemira, la mai bine de un an de când publicasem „Elefantul în bostănărie” un young adult fiction inspirat de liceenii cu care lucram la ziar. Nu în ultimul rând, scriu SF fiindcă revin în matca lui după rătăciri în domeniul literaturii pentru copii, a celei umoristice sau a celei poliţiste.
3. Care sunt temele principale apărute în universul creat de dvs.?
Ca să fiu sincer, e una singură. Scriu despre o omenire a viitorului care are curajul să se smulgă din narcisismul consumatorist al individualismului feroce care ne domină concepţia despre noi înşine. Aştept ca omenirea să reînveţe să accepte riscurile care vin odată cu necunoscutul, după reţeta europenilor care au colonizat întreaga planetă, dar care ştiau că au doar o şansă din trei de a ajunge vii la capătul călătoriei. Scriu despre o omenire conştientă că, indiferent cine ne va fi creat, avem o datorie mai mare faţă de univers în general decât să trăim mult şi degeaba într-un trup mobilat excepţional cu muşchi sau silicoane, dar înstrăinat de valorile gândirii.
4. Concentrându-ne pe Trilogia Abaţiei, un lucru care mi-a atras atenţia a fost că organizarea omenirii are o puternică rezonanţă medievală sau mai veche:  apar împăraţi, teocraţii, lumi agrare; de ce această asociere între o astfel de organizare şi progresul tehnologic şi ştiinţific?
Puterea are extrem de puţine canoane. Poate cineva să spună ce diferenţă esenţială de natură practică există între jurământul medieval de credinţă al unui nobil către un altul, de rang superior, şi puncul al cincilea al tratatului NATO? O să spuneţi că în NATO, partenerii sunt egali… Ştiu şi eu? Împăraţii zilelor noastre nu mai sunt unşi, ci votaţi fiindcă nu mai suntem dispuşi să acceptăm că ordinea socială e de natură divină.
Nietsche ne-a convins că Dumnezeu a murit, aşa că astăzi sămânţa de dumnezeire pe care simţim în noi ne face să credem în propria putere de a ne guverna. Pentru un om obişnuit, ca mine, să aibă o perspectvă istorică mai largă, nevoia noastră sublimă de a şti că avem un glas care contează în concertul social este o consecinţă a aceluiaşi individualism de care vorbeam mai sus şi, ca atare, e o modă trecătoare.
Cred sincer că în următoarea sută de ani se vor întâmpla două lucruri care vor modifica radical fiinţa umană: energia va deveni practic gratuită, ceea ce va duce la dispariţia proprietăţii şi implicit a consecinţelor ei politice, vechi de zece mii de ani. A doua transformare va fi aceea că omul va deveni practic nemuritor, ceea ce va crea o extraordinară presiune asupra planetei. Trebuie să adăugăm aici şi tendinţa de creare a tot felul de minorităţi, de grupuri care se identifică exclusiv prin ideologii periferice, prin orientare sexuală, prin religie, prin atitudinea faţă de forma corporală. Părerea mea este că toate aceste lucruri vor simplifica enorm ecuaţia societăţilor mari, care se vor atomiza şi vor intra în făgaşe de tip feudal.
Cu Lumile Agricole e altceva. Acolo lucrau „duplicate” ale unor originale care ar fi trebuit teoretic să se îndeletnicească asiduu cu creaţia, cu explorarea necunoscutului. E o problemă de teologie augustiană: poate o clonă a unui artist să creeze şi altceva decât variaţiuni pe temele abordate de „original”? Koronna a decis că nu şi de aceea Lumile Agricole nu aveau voie să consume potenţialul inovator al populaţiei.
5. Interesantă este şi dezvoltarea pe partea genetică a Abaţiei, pe care o putem numi, cel puţin în termeni superficiali, o teocraţie. Există  pentru ei o mistică concentrată pe genetică/clonare aşa cum se vede spre exemplu la Tleilaxu în romanul Dune?
Păi chiar aşa şi era: o teocraţie superficială, una care îşi uitase până şi scopul, darămite credinţa, una care ajunsese să exercite puterea de dragul puterii. Mistica fraţilor augustinieni e una a misterului şi a dogmei, e ceea ce a rămas în „pustiul” Pământului, e o credinţă care, culmea!, acceptă şi încurajează îndoiala, fiindcă ateismul celor O Mie de Voluntari a devenit credinţă fanatică.
Ordinul augustinian este păstrător fără voie al unei populaţii cu un helix triplu al ADN, care poate coda amintiri pe care apoi să le aducă în pragul conştienţei. Taina religiei neoaugustiniene este o informaţie care va acţiona cândva pe căi pe care ea nu le poate controla. La Tleilaxu, în Dune, lucrurile stau cumva pe dos, fiindcă ştim că vestitele „cuve” erau de fapt femelele acestei populaţii, care fuseseră transformate în adevărate laboratoare biologice, care puteau sintetiza mirodenie sau naşte clone cu amintiri reziduale. Sunt două manifestări asemănătoare ale unor mecanisme destul de diferinte.
6. Dintre toate chestiunile ştiinţifice, australul a părut cel mai interesant – un element greu, dar în acelaşi timp cu nucleu stabil. Conform cunoaşterii ştiinţifice de astăzi, un asemenea element chimic  poate fi posibil, chiar şi teoretic (în natură sau eventual creat în laborator)?
Poate fi posibil, şi el ar trebui să fie situat în grupa a VIII-a principală, a gazelor rare. Teoretic, e nevoie de o stea cu mult mai mare decât soarele nostru pentru a fi create condiţiile apariţiei acestui mineral în formă stabilă, în univers. Dar cine ştie?, poate că există pe undeva, iar noi, în loc să-l căutăm, stăm aici şi ne vindem unii altora aparate de fitness.
7. Având în vedere discuţiile recente cu privire la existenţa şi contactarea civilizaţiilor extraterestre, există voci, inclusiv Stephen Hawking, care avertizează despre pericolele pe care le-ar reprezenta un astfel de demers. Din punctul dumneavoastră de vedere, cum ar trebui să abordeze omul această problemă?
Cu mare încredere! Răspunsul la această întrebare ar putea fi el însuşi o carte. Sau, mă rog, este una nenumăratele cărţi nescrise care mi se învolburează în minte.
Părerea mea este că suferim de un antropocentrism ilar în sinistroşenia lui. Se zice că viaţa nu poate fi decât derivată a carbonului, cel mult a siliciului, într-un mediu apos. Aşa să fie? Viaţa presupune un individ autosuficient din punct de vedere energetic, care face schimb de energie şi de masă cu mediul înconjurător şi care se reproduce prin copierea şi/sau combinarea informaţiei care îi permite să existe. Hai să ne imaginăm un cristal de metal X, cu impurităţi de Y, Z, A, B, C aflat într-un mediu de sulfură de carbon, saturat de X, şi cu vagi urme din celelalte elemente. Să mai presupunem că acest mediu se află într-un câmp EM variabil, cu oscilaţii a căror amplitudine este constantă şi care produce curenţi electrici slabi în cristal.
Eu cred că, după un miliard de ani, ar putea apărea un cristal în care să se creeze reţele neuronale pe baza impurităţilor şi care nu neapărat să aibă conştiinţă de sine, dar să poată să existe şi să se reproducă. Dacă mergem şi mai departe cu experimentul nostru, să ne imaginăm că acest cristal capătă conştiinţă de sine şi constată că trăieşte într-un borcan, alături de trei alte cristale. Această rasă ar fi una cu indivizi care nu intră în competiţie pentru resurse, nu îşi permite propriului mediu de viaţă şi deci nu are nici un interes pentru explorare şi pentru comunicarea cu alte rase. Viaţa pe Pământ a evoluat în cheia competiţiei pentru resurse şi părerea mea e că nu suntem nici măcar capabili să ne imaginăm alte paradigme. Ca atare, e greu de crezut că vom recunoaşte alte civilizaţii, chiar dacă ne-am uita cu un telescop la ele.
Omuleţii mici, verzi şi dinozaurii care îşi depun ouă în pântecele fecioarelor pământene sunt simboluri sau legende urbane ale secolului nostru, uşor de digitizat sau de construit din spumă de aceea cu care se fixează geamurile. De aceea, întâlnirea cu viaţa extraterestră cred că va fi mult mai complicată şi mai neaşteptată decât o credem. Asta dacă nu cumva avem ghinionul fantastic de a întâlni o altă rasă croită pe acelaşi tipar certăreţ al umanităţii.
Dar chiar şi aşa: ce să ia de la noi? De ce să bată atâta drum? N-au auzit că putem virusa orice navă intergalactică?

Lara Setrakian: 3 ways to fix a broken news industry

Something is very wrong with the news industry. Trust in the media has hit an all-time low; we’re inundated with sensationalist stories, and consistent, high-quality reporting is scarce, says journalist and entrepreneur Lara Setrakian. She shares three ways we can fix the news and make the complex issues of our time easier to understand.

http://www.ted.com/talks/lara_setrakian_3_ways_to_fix_a_broken_news_industry?utm_source=tedcomshare&utm_medium=referral&utm_campaign=tedspread

sursa: ted.com