Poetul Georges-Emmanuel Clancier, premiat cu Goncourt, a murit la 104 ani

Scriitorul francez Georges-Emmanuel Clancier, laureat al premiului Goncourt pentru poezie, a murit miercuri, in somn, la varsta de 104 ani, a anuntat editorul acestuia, Albin Michel, citat de la-croix.com.

Georges-Emmanuel Clancier a fost autorul unei opere sensibile si variate, care include volumul „Le pain noir” (1956), debutul unui ciclu romanesc ce prezinta povestea familiei sale pe linie materna si care a fost adaptat pentru televiziune, in anii 1970, de Serge Moati si Francoise Verny.

sursa şi continuarea articolului, la ziare.com

Librăria Mihai Eminescu – dialog între prieteni (pe 8 decembrie)

Pe 8 decembrie in Librăria Mihai Eminescu a avut loc un dialog între prieteni prilejuit de lansarea titlurilor:

– EU – sub aparenţa care mă conţine – autobiografie lirică + satul românesc [Decembrie 2017];

– Clonapolis – poezie socială [Mai 2017];

– Era să fiu poet – despre condiţia poetului [Iulie 2017];

– Doina, Dorul, Dumnezeu – poezie tematică şi religioasă [Martie 2017];

– În valea umbrelor – poezie despre moarte [Septembrie 2017]

Ovidiu Oana-Pârâu s-a născut la 23 iunie 1953, localitatea Şercaia, judeţul Braşov. A debutat în 2006 cu volumul: “Clopotul, limbaj universal”, o selecţie de poezie despre clopote din literatura universală care include şi ciclul “Aramă” al autorului. În anul 2006 a publicat în paginile suplimentului literar al cotidianului “24 ORE” din Iaşi şi în antologia de poezie a ed. Anamarol – “Spiralele vieţii”. În acelaşi an, în octombrie a lansat volumul tematic “Surori metrese timpului”reunind ciclurile de poezie despre anotimpuri. A publicat în format electronic volumul de poezie şi ghicitori ” Jucării pentru copii”.

articolul integral, la curierulnational.ro

Eveniment – Irina Băncilă

Un poet rătăcit – Nina Cassian

Au fost descoperite două poeme ale Sylviei Plath care au stat ascunse mai mult de jumătate de secol

Cele două poezii necunoscute publicului şi descoperite după 50 de ani de la scrierea lor de doi cercetători universitari au fost scrise pe hârtie indigo strecurată în spatele unui caiet deţinut de Plath. Acestea oferă detalii despre modul în care Sylvia Plath lucra alături de soţul său de atunci, poetul britanic Ted Hughes.

Scriitoarea americană Sylvia Plath, autoarea romanului „The Bell Jar”, este faimoasă şi pentru poemele sale.

Cei doi academicieni, Gail Crowther şi Peter K Steinberg, au găsit şi o serie de poeme abandonate ale lui Hughes care dezvăluie tumultul pe care i l-a provocat moarta soţiei sale. Poemele au fost scrise pentru ultimul volum al lui Hughes, „Birthday Letters”, în care a rupt tăcerea cu privire la relaţia zbuciumată cu Plath, care s-a încheiat după ce aceasta a aflat că soţul său avea o aventură, scrie Mediafax.

Scrise către începutul relaţiei dintre Plath and Hughes, în toamna anului 1956, cele două poezii au fost descifrate de pe o hârtie indigo pe care Plath scrisese şi un cuprins al volumului inovator al lui Hughes, „The Hawk in the Rain”. Cele două poeme se intitulează “To a Refractory Santa Claus” şi “Megrims”.

În afara celor două poeme ale lui Plath, Crowther şi Steinberg au descoperit şi mai multe fotografii nemaivăzute ale lui Plath, în arhiva Bibliotecii Lilly de la Indiana University.

Prima poezie, “To a Refractory Santa Claus”, este despre Spania şi clima ţării şi este formată din mai multe strofe, în care Plath visează la însorita ţară mediteraneeană. „Megrims”, pe de altă parte, vorbeşte despre paranoia unei persoane care se adresează în mod direct unui medic, mărturisind despre incidente precum „descoperirea uni păianjen în cana de cafea”. Steinberg este de părere că se află aproape de descoperirea unui de-al treilea poem, şi speră ca tehnologia modernă să îi permită să îl descopere.

Deşi o nouă scrisoare care demonstra faptul că Plath era abuzată de Hughes a fost descoperită la începutul acestui an, nu existau noi creaţii ale autoarei care să fie descoperite de ceva vreme. „Mi-am zis că sunt prima persoană din ultimii 40 de ani care a lucrat cu acest document”, a povestit Steinberg pentru The Guardian.

Posibilitatea ca noi creaţii ale scriitoarei să fie descoperite „necesită speranţă, poate chiar credinţă oarbă”, a mai povestit Steinberg. „Dar tot cred că mai sunt hârtii secrete care vor ieşi la lumină”, a mai declarat acesta.

preluare de pe site-ul: descopera.ro

București: FIPB 15-25 mai: peste 100 de poeți, din peste 30 de țări, vin în luna mai la București

• Cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Poezie București (FIPB) are loc în perioada 15-21 mai, în 10 spații culturale din capitală

• Noutățile absolute ale ediției din acest an: aniversare PEN ROMÂNIA 95 și programe educative pentru copii

• Evoluția proiectului din ultimii ani, precum și amploarea ediției din acest an transformă Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România: peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări, conferințe, mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz, lansări de carte, evenimente dedicate copiilor

• Detalii despre programul FIPB, ediţia din 2017, pe site-ul oficial, http://www.fipb.ro

Peste aproximativ o lună, în Capitală debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti. Timp de o săptămână, în perioada 15-21 mai, peste 100 de poeţi din peste 30 de ţări vor sosi la Bucureşti, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la mai mult de 20 de evenimente organizate în 10 spații culturale cunoscute din oraș: Muzeul Național al Literaturii Române (str. Nicolae Crețulescu 8), Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu, Green Hours jazz-café, Grupul pentru Dialog Social, Point, Librăria Humanitas Cișmigiu, Librăria Humanitas Kretzulescu, Tramvaiul 26, Muzeul memorial „Tudor Arghezi – Mărțișor”. Programul include mese rotunde, dezbateri, performance-uri şi recitaluri de jazz, lansări de carte, conferințe și – pentru prima dată în istoria proiectului – evenimente dedicate copiilor. De asemenea, un moment inedit în arhitectura ediției din acest an îl reprezintă și aniversarea PEN – instituție importantă şi prestigioasă, care îi integrează pe scriitorii români în viaţa literară a lumii –, moment care atrage la București membrii PEN din aproape toate țările europene.

Invitaţii străini sunt nume consacrate în plan internaţional: Entela Kasi (Albania), Hugo Mujica (Argentina), Marco Lucchesi (Brazilia), Gueorgui Konstantinov (Bulgaria), Călin-Andrei Mihăilescu (Canada), Simona Racková (Cehia), Olga Walló (Cehia), Hu Xian (China), Jidi Majia (China), Gao Xing (China), Gong Xuemin (China), Lee Gil-Won (Coreea), Nadežda Čačinovič (Croația), Olja Savičević (Croația), Kätlin Kaldmaa (Estonia), Jarkko Tontti (Finlanda), Sylvestre Clancier (Franța), Regula Venske (Germania), Victor Ivanovici (Grecia), Bruno Mazzoni (Italia), Marco Di Pasquale (Italia), Mangalesh Dabral (India), Katica Kulavkova (Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei), Enormi Stationis (Polonia), Emilian Galaicu-Păun (Republica Moldova), Nikolay Zvyagintsev (Rusia), Barbara Korun (Slovenia), Veronika Dintinjana (Slovenia), Ioana Gruia (Spania), Jordi Valls (Spania), Yusef Komunyakaa (SUA), Adam J. Sorkin (SUA), Haydar Ergülen (Turcia), Mykola Riabchuk (Ucraina), Géza Szöcs (Ungaria).

Acestora li se adaugă o selecţie de primă mărime de poeţi experimentali, şi ei binecunoscuţi în întreaga lume, în cadrul manifestărilor din această zonă: Christian Foley (Anglia), Steven J. Fowler (Anglia), Max Höfler (Austria), Christian Bök (Canada/Australia), Maja Jantar (Olanda/Belgia), LaTasha N. Navada Diggs (SUA), care se vor întâlni cu colegii români Mugur Grosu, Claudiu Komartin, Răzvan Țupa și Tara Skurtu, în cadrul spectacolului metaMorph – performance de poezie experimentală. Curator: Simona Nastac (România/Anglia).

Poezia română va fi reprezentată de un număr impresionant de autori, din toate generaţiile.

______________________________

Evoluția din ultimii ani, precum și amploarea ediției din acest an transformă Festivalul Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB) în cel mai important festival de gen din România.

„Festivalul Internațional de Poezie București reprezintă o inițiativă culturală absolut necesară în contextul Uniunii Europene și al valorilor culturale comune promovate prin intermediul acesteia. La momentul primei ediții, în 2010, Bucureștiul se număra printre singurele capitale europene care nu organizau și găzduiau un festival de gen de mare amploare. FIPB a suplinit, la scurt timp de la apariția sa pe scena culturală românească, acest deficit, iar astăzi aduce poezia ca gen literar major, dar și poeții și vocile lor distincte, în atenția unui public larg, pasionat de diferitele forme de expresie poetică. Timp de o săptămână, bucureștenii se vor bucura de evenimentele la care îi provocăm să participe, mult mai numeroase și variate față de edițiile anterioare, dedicate tuturor vârstelor, de la cei mai mici, care în cadrul unor ateliere inedite vor descoperi alături de noi poezia contemporană, la cei maturi, (ne)cunoscători de limbaje poetice, toți având acum acces nemediat la acest fenomen viu, în continuă transformare. O perspectivă de ansamblu asupra poeziei contemporane din întreaga lume, o săptămână interactivă și dinamică, în capitala mondială a versurilor”, a declarat conf. univ. dr. Ioan Cristescu, directorul Muzeului Național al Literaturii Române.

______________________________

Organizatori: Primăria Municipiului București, Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti

Proiect cultural finanțat de: Ministerul Culturii și Identității Naționale

Co-organizatori: Institutul Cultural Român, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”

Parteneri: PEN România, Muzeul Municipiului București – Casa Filipescu-Cesianu, Palatele Brâncovenești, Universitatea Hyperion – Facultatea de Arte, Grupul pentru Dialog Social, Mușat & Asociații, Librăriile Humanitas, Point, Green Hours jazz-café, Bistro by Green Hours, Euro CulturArt, Clubul UNESCO-Adolescenții, Tramvaiul 26, VINARTE

Coproducător: Radio România Cultural

Parteneri media: Un eveniment reflectat de: TVR 3 / Eveniment recomandat de: RFI România / Parteneri media: România liberă, News.ro, Accente, Radio România Cultural, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Romania Journal, Bookaholic, BookMag, Semne bune, Agenția de carte, LiterNet, Ceașca de cultură, Filme și Cărți, Ziarul Metropolis, LaRevista.ro

Proiect co-finanțat de AFCN – Administraţia Fondului Cultural Naţional

De la „Poemele luminii” la integrala Blaga: Povestea traducerii în limba franceză a operei poetice complete

Răsfăţatul festivalurilor de poezie din România în 2016 (Cluj-Napoca, Alba Iulia, Reşiţa), poetul francez Jean Poncet şi-a propus să ducă la îndeplinire un proiect editorial pe cât de ambiţios, pe atât de necesar, întrucât vizează universalitatea operei poetice a lui Lucian Blaga.

Tradus integral în limba engleză sub sigla UNESCO, în colecţia de opere reprezentative ale literaturii mondiale, Lucian Blaga a fost descoperit şi publicului francez datorită traducerii sale, primul volum din integrala operei poetice a lui Blaga, „Poemele luminii“, fiind semnificativ în acest demers editorial anevoios şi costisitor. Fascinat de România şi de miracolul poeziei lui Blaga, Jean Poncet a povestit cum a ajuns să îi traducă opera poetică: „Deşi nu vorbesc româneşte, cunosc România de foarte multă vreme. Am venit pentru prima dată în 1978 la Suceava, unde am fost profesor de civilizaţie franceză. Cu toate că n-am cunoscut până atunci România, studenţii mei mi-au făcut cadou la plecare o grămadă de cărţi româneşti şi printre cele mai importante cărţi pe care le-am primit atunci erau cărţile bilingve ale marilor poeţi români. Între ele era şi o ediţie antologică din poezia lui Lucian Blaga, publicată la Editura «Minerva». Cunosc mai mulţi poeţi români, dar, fără doar şi poate, Blaga mi-a lăsat cea mai profundă impresie. Cred că Blaga mi-a făcut darul de a învăţa limba română. Mi-am cumpărat după aceea cărți de gramatică şi am învăţat inclusiv conjugările. Practic am învăţat limba română singur, fără profesor“.

scrisă de Alexandra Gorghiu

continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro 

 

Nichita Stanescu – Perfectiunea NU atrage atentia !

Trinidadian poet Vahni Capildeo wins 2016 Forward prize for poetry

Trinidadian poet Vahni Capildeo has won the 2016 Forward prize for best poetry collection, making it three years in a row that a Caribbean poet has won one of the most prestigious poetry awards in the UK and Ireland.

The prize for first collection was also awarded to a Caribbean writer, Tiphanie Yanique, who was born in the Virgin Islands.

autor: Sian Cain

continuarea articolului si sursa: theguardian.com

sursa foto 

Scurt-metraj romanesc, „Bacovia altfel”, de Cristian Stoica

Cătălina Matei, Alexandru Povarnă și Sînziana Șipoș, la cea de-a noua ediție „Citesc poezie”

Cătălina Matei, Alexandru Povarnă (invitată: Eva) și Sînziana Șipoș vor fi participanții celei de-a noua ediții a întâlnirilor literare „Citesc poezie”. Aceasta se va desfășura vineri, 12 august, la Ceainăria Cărturești Verona (str. Arthur Verona, 13-15), de la ora 19:00. Realizatori și moderatori: Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse, precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei, moduri de „așteptare” al poeziei, dar și „dăruirea” poeziei către publicul feminin, „dansarea” poeziei, serbarea poeziei, fragmentarea poeziei, precum și „imaginarea” poezie. Întâlnirea literară din 12 august își propune să creeze o armonizare între poezie și muzică. Spectatorii vor avea parte de premii și surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea și atragerea către poezie a unui număr cât mai mare de cititori. Vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăriei Cărturești Verona, următoarea ediție fiind programată pe 9 septembrie, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu nouă luni și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

Scris de bookblog.ro

sursa foto

21 de Nocturne | poezie contemporană, muzică și vin

ARCEN aduce poezia contemporană deasupra orașului, în mijlocul Bucureștiului. Pe 15 iulie, de la ora 21:00, pe terasa blocului Magheru One, va avea loc prima nocturnă de poezie contemporană din acest sezon, dedicată lui Matei Vișniec.

foto: Alberto Groșescu

Accesul la eveniment este gratuit și se face doar pe bază de rezervare, prin completarea formularului: http://goo.gl/forms/of7B4ljCizI4MdhV2

„21 de Nocturne” este un proiect ARCEN care cuprinde o serie de 21 de evenimente dedicate culturii și fenomenelor artistice contemporane: poezie, proză, teatru, film de artă, dans sau muzică experimentală.

Seria de nocturne de anul acesta se va desfășura în perioada 15 iulie – 16 septembrie (2 nocturne/lună), începând cu orele 21:00 și va îmbina poezia cu proza, teatrul și dansul, cu spectacolul orașului de dedesubt și al stelelor de deasupra, toate pe terasa blocului Magheru One.

În cadrul primei nocturne citim poezie, proză și teatru de Matei Vișniec, iar pe 22 iulie, programul îi include pe Paul Vinicius și Ion Mureșan. În august și septembrie, îi întâlnim și citim pe Teodor Dună, Cosmin Perța, T. O. Bobe, Merlich Saia, Svetlana Cârstean, Doina Ioanid, Alina Purcaru, iar ultima nocturnă o dedicăm optzeciștilor Mircea Cărtărescu și Traian T. Coșovei.

Pe lângă momentele artistice și poetice, pe Magheru One se vor mai putea găsi: muzică, dans, vin, ceva de gustat, câteva locuri confortabile, poezie de luat acasă și multă voie bună.

Pentru toate acestea, alături de ARCEN se vor afla Răzvan Galoș și Alexandru Anghel, pentru atmosfera muzicală și Iulian Văcărean, pentru decor și bunătățile de pe Magheru One.

Evenimentul începe la ora 21:00, dar terasa se va deschide începând cu ora 20:00.

By Echipa RomaniaPozitiva

Sase poeti britanici stilizeaza traduceri din poezie romana contemporana la Bucuresti

Începând de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie, şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Timp de 5 zile, în cadrul unor workshop-uri care se vor desfăşura la sediul Institutului Cultural Român din Aleea Alexandru nr. 38, textele traduse, într-o formă brută, de studenţii Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC) din cadrul Universităţii din Bucureşti vor fi stilizate de cei 6 oaspeţi britanici. Textele finale ale acestor echipe mixte româno-britanice vor fi publicate într-o antologie bilingvă de poezie română contemporană.

Deschiderea Atelierelor de Traducere Literară va avea loc luni, 18 aprilie, de la ora 10.00, în prezenţa: Domnului Duncan Mothersill – Director English Language Services în cadrul British Council, Conf. Dr. Octavian Roske – Directorul Deapartamentului de Limba şi Literatura Engleză, Universitatea Bucureşti, Prof. Dr. Lidia Vianu – Directorul MTTLC şi al Editurii Contemporary Literature Press şi Ariadna Ponta – ICR, Direcţia Programe Interne.

„Ideea acestor Ateliere de Traducere s-a născut cu 10 ani în urmă, atunci când am  înfiinţat MTTLC. De atunci, am colaborat cu agenta literară Anne Stewart şi grupul ei de 400 de poeţi, pe care masteranzii i-au tradus şi i-au publicat în numeroase reviste naţionale. Proiectul se bazează pe convingerea mea că atât poezia, cât şi traducerea ei sunt unelte de lucru necesare pentru toţi cei care studiază limba engleză. Acesta este şi motivul pentru care editura Contemporary Literature Press, pe care am înfiinţat-o iniţial tot dintr-o necesitate a MTTLC, se numeşte „Editura pentru studiul limbii engleze prin literatură”. Atelierele de Traducere Literară Bucureşti 2016 deschid, sper eu, un şir lung de întâlniri de lucru ale masteranzilor, traducătorilor şi cititorilor români cu autorii care scriu în limba lui Shakespeare”, a mărturisit Lidia Vianu, iniţiatoarea şi coordonatoarea acestui proiect.

Proiectul „Ateliere de Traducere Literară la Bucureşti” reprezintă iniţiativă din care au de câştigat atât traducătorii, cât şi literatura română, care are şansa de a pătrunde pe piaţa de carte britanică, una dintre cele mai greu de cucerit de către un autor aparţinând zonei Europei Centrale şi de Sud-Est.

Iniţiativa „Atelierelor de Traducere Literară (ATLB)” îi aparţine Lidiei Vianu, director al MTTLC din cadrul Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti. Încă de la înfiinţare, MTTLC s-a dovedit a fi un centru de excelenţă: atât activitatea editurii  Contemporary Literature Press, cât şi a Centrului  de Cercetare pentru Traducerea şi Interpretarea Textului Contemporan fac dovada unui înalt profesionalism al celor implicaţi.

Pe lista celor peste 40 de poeţi români ale căror versuri vor fi traduse în limba engleză se află nume precum: Ana Blandiana, Nora Iuga, Angela Marinescu, Emil Brumaru, Nicolae Prelipceanu, Mircea Cărtărescu, Adrian Popescu sau Robert Şerban.

Cei şase poeţi britanici care participă la ATLB sunt:

• Anne Stewart – foarte activă în plan social, este autoarea mai multor volume de poezie; de asemenea, s-a implicat în numeroase proiecte literare, a înfiinţat platforme online dedicate scriitoarelor, a coordonat antologii de lirică.
• Jeremy Page – recent nominalizat pentru BBC National Short Story Award, prozatorul, poetul şi dramaturgul are la activ o prestigioasă carieră de jurnalist şi scenarist de film şi televiziune.
• Alwyn Marriage – profesoară de filosofie, directoarea Editurii Oversteps Books, cunoscuta poetă, susţine frecvent conferinţe la universităţi şi festivaluri de literatură.
• Katherine Gallagher – cunoscută poetă de origine australiană, stabilită din anii ’70 la Londra şi autoare a peste 7 volume de poezie, invitată la numeroase festivaluri şi concursuri de poezie.
• Maggie Butt predă scriere creativă la Middlesex University din Londra şi are la activ atât o carieră de jurnalist BBC, cât şi una de autoare de success: proză, eseuri, şi mai ales poezie.
•  Peter Phillips – cunoscut poet londonez, autor a 5 volume de poezie.

După cele 5 zile de ATLB, pe 23 aprilie, de la ora 16.00, la Biblioteca British Council va avea loc un eveniment deschis publicului larg, cu cei 6 poeţi britanici, în cadrul proiectului „Shakespeare Lives”, prilejuit de comemorarea celor 400 de ani de la moartea lui William Shakespeare.

Evenimentul este organizat de Universitatea din Bucureşti, Institutul Cultural Român, Muzeul Naţional al Literaturii Române, Asociaţia Headsome Communication.

de D.S.     HotNews.ro

Editura Adenium: „Sărbătorim poezia!”

În perioada 21-27 martie 2016 beneficiați de 40% reducere pentru orice volum de poezie comandat de pe www.adenium.ro

Pe data de 21 martie a fiecărui an sărbătorim Ziua Internațională a Poeziei.

Adenium promovează poezia și vă invită să profitați de ofertă: în perioada 21-27 martie beneficiați de 40% reducere pentru orice volum de poezie achiziționat de pe www.adenium.ro

Pentru a putea comanda de pe site-ul Adenium va trebui să vă creați un cont și apoi să puneți în coșul virtual cărțile care vă interesează. Alegeți modalitatea de livrare (prin curier sau prin Poșta Română) și finalizați comanda.

Promoția este valabilă doar în perioada menționată și doar pentru volumele din domeniul POEZIE comandate de pe site-ul Adenium- www.adenium.ro

Anunţ postat cu acordul editurii.

Adrian Suciu, Robert G. Elekes și Mircea Florian, la cea de-a patra ediție „Citesc poezie”

Adrian Suciu, Robert G. Elekes (invitați: Tara Skurtu și Radu Mureșan) și Mircea Florian (invitat Dragoș Andriana) vor fi participanții celei de-a patra ediție a întâlnirilor literare „Citesc poezie”, care va avea loc pe 11 martie, ora 19:30, în Mansarda Cărturești Verona (str. Arthur Verona, 13-15). Moderatorii și realizatorii programului sunt Emilia Zăinel și Mircea Dan Duță.

În edițiile precedente au fost abordate teme diverse precum: transmiterea și receptarea poeziei, căutarea poeziei (la propriu și la figurat), dar și modul de „așteptare” al poeziei. Această întâlnire literară va fi sub semnul lunii martie, unde femeia va ocupa un loc special în poemele celor trei autori. Spectatorii vor avea parte de surprize, atât din partea invitaților, cât și a moderatorilor.

Întâlnirile au ca scop popularizarea poeziei și atragerea către ea a unui număr cât mai mare de cititori. Ele vor avea loc în fiecare a doua vineri din lună, la Ceainăria Librăria Cărturești Verona. Următoarea ediție se va desfășura pe 8 aprilie, de la ora 19:00.

„Citesc poezie” este numele unei campanii care a debutat în urmă cu cinci luni și care are ca scop conștientizarea importanței poeziei în viața noastră. Ea se adresează atât celor care citesc poezie, cât și celor care vor să descopere lumea unică a versurilor. Pe pagina de facebook a campaniei se pot citi poeme ale unor autori consacrați, nenumărate motive pentru care scriitori, jurnaliști, critici etc. citesc poezie, dar și motive pentru care cititorii aleg să descopere această delicată formă de expresie.

Scris de bookblog.ro

Iv cel Naiv: Poezia e doar un vas, o forma in care imi torn lichidul gandurilor / Celebritatea e o alterare a individului. O alienare a eului

Iv cel Naiv este scriitorul anonim care a trezit poezia naiva intr-o lume suprasaturata de virtual- „un om cara in spate/ un dram de naivitate”. Fuge de celebritate si vrea ca oamenii sa se bucure de opera, nu de autor. La baza inginer, Iv are naivitatea in ADN, este meteodependent si spune ca omul nu poate trai fara iubire. Cand nu scrie, citeste, observa, gateste si iubeste 24 de ore din 24. Este tatal a doua fete si recunoaste ca, desi poezia e foarte prezenta la ei acasa, se discuta discret despre Iv cel Naiv. Poeziile sale au aparut in 2009 pe internet, pe blogul ivcelnaiv.ro, au fost gustate foarte bine, iar de atunci poetul misterios a publicat volumele „Versez”, „Uibesc”, „Nesfarsesc” si „16 poezii de iubire pe care mi le-as fi scris mie daca as fi fost tu”, ilustrate de Vali Petridean. De cateva luni a inceput sa scrie primul sau roman.

Cum ar suna o poezie despre tine?
Toate poeziile mele sint despre mine. Despre cum vad lumea, despre principiile mele, despre nemultumirile mele, despre iubirile mele si, bineinteles, despre naivitatea care e oxigenul micului meu univers. Mi-ai cerut o poezie si am terminat cu un vers.

Cum e Iv cand nu e naiv?
In niciun fel. Iv nu exista in afara naivitatii sale. E ca si cum m-ai intreba cum sint cand nu sint barbat. Imposibil de raspuns. Iv are navitatea in ADN. Asadar, Iv nu va mai fi naiv cand nu va mai fi.

Se zice despre poeti ca sint meteodependeti, tu cum esti?
Meteodependent, fireste. Desi m-as numi mai degraba scriitor decat poet. Poezia e doar un vas, o forma in care imi torn lichidul gandurilor. SI poate nu „meteodependent” mi se potriveste, cat implicat emotional in vremea de afara.

„3 vieti sa aiba omul si pe niciuna n-ar putea-o trai fara de iubire”

Omul poate trai 3 zile fara apa si 3 saptamani fara mancare. Cat poate trai fara dragoste?
3 vieti sa aiba omul si pe niciuna n-ar putea-o trai fara de iubire. Apa si mancarea sint pentru corpul fizic ceea ce iubirea este pentru corpul metafizic. Adica sufletul. Reformuland, e ca si cum ne-am intreba daca exista oameni fara suflet. Iar eu cred ca, de fapt, nu exista.

Care este cel mai important ingredient pentru poezie?
Greu de spus care e cel mai important. Dar pot numi unul fara de care poezia nu poate exista: observarea. Nu putem crea poezie fara a observa un fapt, fie el din interiorul sau exteriorul nostru. Asadar, vorbim despre observare interioara si observare exterioara. Ambele importante, intrepatrunse, exersabile asemenea unui muschi – muschiul observarii.

Exista poezie fara naivitate?
Bineinteles. La toti ceilalti poeti. Glumesc. Si nu prea glumesc. Probabil ca o parte din succesul meu vine din descoperirea ca exista si ne place poezia naiva. Multi poeti contemporani isi calatoresc poezia pe versantul dramatic, chiar tragic. Unii, intr-un fel de-a dreptul pitoresc.

Cate muze ai avut pina acum?
Muzele nu se numara pentru ca dispar. Noi, poetii naivi, avem aceasta superstitie.

Descrie-mi o muza.
Una, imbracata prozaic foc
in jeansi si pantofi fara toc
chiar acum iese din casa
incruntata si nervoasa
are-un drum ce nu l-ar face
dar si cand nu e, tot imi place

Fac precizarea, desi n-are rost cand pleaca, cum vezi, scriu mai prost.

Ai scris versuri pe vreun servetel, ori o bucata de hartie, ziar?
Am scris aproape pe orice. Cel putin inainte sa existe telefoanele astea inteligente. Ultima oara de care imi amintesc am scris chiar pe un servetel, la o nunta, despre o fiica si o mama. Poezia se cheama cincisprezece ani.

Iti amintesti cand ai scris prima poezie si cum suna?
Prin liceu. Era ceva foarte intunecat, trist. Daca imi amintesc bine, continea si cuvantul nihilism. Nu mai stiu cum suna. Si nici nu mai exista caietul respectiv.

„Lovez, observez, albez”- cum a ajuns Iv cel Naiv la aceste formulari? De ce -ez?
Pentru ca probabil ca imi place verbul. Si pentru ca, atunci cand am inceput sa scriu pe ivcelnaiv.ro trebuia sa categorisesc cumva versurile. Si mi-a venit sa le pun terminatii de verb (chiar si fortat) pentru ca poezia, dincolo de stare, e actiune.

„iubirea e atunci cand iti odihnesti capul in poala ei
pe banca, in parc, chiar daca ea nu e acolo”.

De ce vers alb?
Pentru ca versuri cu rima. Ambele imi plac si cred ca exprima instante diferite din mine. Rima este, de multe ori, o impachetare de cadou a unor idei. Versul alb e prezentarea ideilor intr-un fel mai frust, mai aproape de starea lor de gand. Fiecare tip de vers cu farmecul lui. De multe ori imi place sa le amestec pentru a schimba cursul firesc al versurilor.

De cand scrii?
De cand am inceput sa muncesc, scriu, pentru ca munca mea e legata de scris. Dar in afara muncii, scriu de 6 ani si ceva, de cand a aparut Iv.

Cum „se pupa” poezia cu ingineria?
Se saruta cu pasiune sub felinarul aprins al starii de bine. Poezia incearca s-o pipaie pe ici, pe colo, dar ingineria, care a avut parte de o educatie mult mai stricta, ii respinge avansurile, indemnand-o sa fie o poezie serioasa, decenta.

In Romania se poate trai din poezie?
Doar spiritual.

„Voi sinteti doua planete
Cu cercei, inele – assez cochete
In acest univers micro in care cometele
Au coada, deci se aseamana cu fetele”

Esti tata, fiicele tale stiu ca esti Iv cel Naiv?
Tipele au inteles destul de rapid ca este un secret al meu, al nostru si, performanta remarcabila pentru copiii de 4-6 ani, au reusit sa-l tina. Cred ca le place mai mult de mine decat de poezia mea pe care, deocamdata n-o pot intelege. Oricat de naiva ar fi ea, e greu de inteles la varsta asta. Altfel, nu vorbim foarte des despre asta, prefer sa le fiu tata decat Iv. Poezia e un fapt prezent, dar discret, la noi in casa.

In poezia „De ce se indragostesc barbatii” spui ca „undeva, in adancul lor, ei (n.r- barbatii) inca mai sint vanatori”. Tu inca mai esti vanator sau ai scris poezia din prisma unui observator?
N-avem cum sa nu fim inca vanatori. Proportia in care sintem variaza. Dar e un fapt mostenit, la fel ca ochii bunicii sau barbia tatalui.

„Undeva, in adancul lor, ei inca sint vanatori.
Au trecut prea putine mii de ani ca ei sa fi putut uita asta.
Nu doar siguranta, linistea sau masa de pranz atarnau de succesul lor la vanatoare.
Viata lor atarna de asta”.

Ce faci cand nu scrii?
Citesc. Observ. Vad filme. Gatesc. Fotografiez. Calatoresc. Fac planuri. Alerg. Bricolez. Ascult muzica. Iubesc.

Ai nevoie de vreun ambient special atunci cand scrii?
Nu, doar de concentrare. Am reusit sa ma concentrez la concerte extrem de zgomotoase sau in metrou. Dar cel mai bine scriu cu muzica. imi pun castile pe urechi si scriu. Asta fac si acum.

Ce muzica asculta Iv cel Naiv?
Cu intrebarea asta parca ai ghicit raspunsul de la cea de dinainte. Ce curgere frumoasa. Ascult tot felul de muzica alternativa, electronica, tot felul de rock-uri, clasica. Acum ascultam 48th St. Collective – 99 Red Balloons.

Stii sa canti la vreun instrument?
Nu. Si e trist.

Ce filme iti plac?
3-Iron (Bin JIp)  Ki-duk Kim, Zelig  Woody Allen, Sleuth – Joseph L. Mankiewicz, The Good, the Bad and the Weird – Kim-Jee Woon,  Paris, Texas – Wim Wenders  si atat de multe altele incat mi se pare mereu nedrept ca a trebuit sa aleg unele.

Ce citeste Iv cel Naiv?
Tocmai am terminat Ucigasul ABC al Agathei Christie. Sint intr-o perioada in care, din motive intemeiate, citesc mult Agatha Christie. In general, mult Murakami, mult Bill Bryson, Freud, Saramago, Llosa, Garcia Marques, Vonnegut, Bulgakov, Mika Waltari. Dune a lui Herbert si Fundatia lui Asimov. Dar, din nou, sint atat de nedrept cu ceilalti de care nu mi-am amintit acum.

De ce alegi sa pastrezi anonimatul? Cum vezi celebritatea?
Pentru ca eu cred ca oamenii ar trebui cunoscuti prin ceea ce fac, nu prin cine sint. Importanta e opera, nu autorul, cum spunea Maiorescu. As vrea ca oamenii sa judece ce scriu nu cine sint (desi sint un tip absolut normal). Celebritatea e o alterare a individului. O alienare a eului. De care fug cat pot de tare in directia opusa, adica spre mine.

Ce te face fericit?
Dragostea.

Ce te face sa plangi?
Dragostea.

Cand te mai certi cu iubita ta, ii scrii cate o poezie ca sa o impaci?
Nu. Si la cat de incapatanata e, nu cred ca ar functiona. In schimb, ii scriu poezii cand nu ma cert cu ea. Pe unele, le scriu. Pe altele, le si public. Pe cele mai reusite i le fac cadou.

Ce te enerveaza/ supara/ revolta?
Din pacate, n-am o relatie prea buna cu nedreptatea. Inca nu reusesc sa inteleg cu adevarat ca nedreptatea face parte din vietile noastre. Sint intr-un proces de reconciliere cu pustiul revolutionar din mine. Ma supara ca n-am atat de mult timp cat as vrea sa scriu la romanul pe care l-am inceput acum cateva luni. Si ma mai deranjeaza si stilourile care zgarie.

Foto: Nitsch-Petioky Balázs

de Alina Ciobanu

sursa: hotnews.ro

Otilia Cazimir- “poeta sufletelor simple”

Dintre fetele învăţătorului Gavrilescu, pe cea mai mică o chema Alexandra şi se născuse în 12 februarie 1894, la Cotul Vameşului, aproape de Roman. Și-a petrecut copilăria în satul natal, iar în anul 1898 familia sa se mută la Iași, unde urmează școala, liceul, apoi cursurile Facultății de Litere și Filosofie, dar fără a susține examenul de licență. A debutat în anul 1912 în revista “Viața românească”, cu poezie, iar cea dintâi proză a văzut tiparul în publicația “Însemnări ieșene” din 1919. Cel dintâi volum de poezii, “Lumini și umbre” i-a fost publicat în anul 1923.

Părinţii îi spuneau Luchi. Cum tânăra poetă, la începutul carierei, nu-şi scrisese numele, semnând cu trei steluţe, Mihail Sadoveanu şi Garabet Ibrăileanu, conducătorii de la Viața românească, i-au devenit naşi, primul spunându-i Otilia, iar al doilea Cazimir. Pseudonim ce avea să-i rămână pentru veşnicie, ca o „plăsmuire de legendă“, mulţi citindu-i gingaşele sale versuri, dar fără să ştie cine le scria, fiind un mister chiar şi pentru obişnuiţii redacţiei. Poeta mărturisea: “Daţi-mi voie să vă mărturisesc, după atâta amar de ani, că numele acesta, pe care totuşi l-am purtat cu cinste, nu mi-a plăcut niciodată. N-am nimic în comun cu eroinele legendelor germane, iar cea dintâi «Otilie» pe care am întâlnit-o în viaţă – fetiţa cu care am stat în bancă în clasa primară – era proastă, grasă şi buboasă…” (nefericită amintire din copilărie pentru scriitoarea recunoscută îndeosebi datorită textelor sale pentru copii…!).

„Duduia Otilia“, își va alege un domiciliu aprate cu un scop deosebit. Într-un colț la Iașului (care va deveni mai târziu strada Otilia Cazimir nr. 4) dorea păstreze în suflet, ca într-un sipet, amintirile strămoşeşti. S-asculte înlăcrimată durerile nenumăraţilor prichindei din mahala şi ale părinţilor necăjiţi. Să privegheze ca nimeni să nu clintească o aşchie din colţul de istorie al Beilicului. Denumirea își are originea în cuvântul “bei”, reprezentantului Porţii otomane. Palatul lui se numea „Beilic” şi de aici îşi va lua numele şi partea aceasta a Iașului. În jurul palatului mai erau câteva clădiri care atârnau de el şi formau „curtea”. În acest palat, beiul a invitat pe domnul Moldovei Grigore Ghica şi i-a tăiat capul cu ienicerii (1777) pentru că protestase contra cedării Bucovinei către Austria, de Înalta Poartă (1775). Pe locul fostului palat, s-a făcut mai târziu o modestă grădină publică şi un şi mai modest monument: capul lui Grigore Ghica înfipt ca pe-o prăjină. Pe lângă istoria Moldovei, Duduia dorea să păstreze și istoria personală: amintirea poetului George Topârceanu (1886-1937), redactor la „Viaţa românească“, prietenul ei nemuritor şi subiectul multor versuri duioase.

Pierdut după o boală gravă şi neiertătore, rămânea ca o icoană în casa duduii Otilia, prezent pretutindeni, pe banca din gradină, în cadrele de pe pereţi şi de pe birou, rostul viaţii ei încetând la 7 mai 1937, o dată cu bătăile inimii lui Top. Troiţa sa, totdeauna înflorită, rămânea singura ţintă a drumurilor poetei. La mormântul din dealul Eternităţii găsea alinare şi linişte sufletească, murmurând versurile şoptite odinioară împreună: „Cum stăm iar alături – şi e sară / Dar mâna-ţi uită parcă să m-alinte /O, nu-ntreba ce gânduri mă-nfioară:/ Eu n-am uitat, tu nu-ţi aduci aminte…“

Războiul, ajuns, în martie 1944, la marginile oraşului, ieşenii fugeau înspăimântaţi spre Muntenia, Ardeal şi Banat. Pleca şi dânsa, părăsindu-şi micul avut: casa, biblioteca, vechile covoare moştenite de la bunica şi noianul de amintiri înghesuite în sertare, în pod şi într-o magazioară. Angajată inspectoare a teatrelor, mergea cu Teatrul Naţional la Jimbolia şi la Timişoara, lăsând sufletul la Iaşi, unde se întorcea imediat după armistiţiul din 23 august 1944. La 25 noiembrie, seara, sosea în „mica gară“ amenajată în Păcurari, căci gara mare era ocupată pentru transportul trupelor sovietice către front. În drum spre casă parcurgea, emoţionată, strada Păcurari. Arsă şi nimicită de lupte, aceasta devenise „un lung şir de ruine. Ici-colo, prin câte un fund de curte, pâlpâia o lumină săracă, o lampă chioară sau un capăt de luminare“. Găsea casa întreagă şi modestul ei avut ocrotit de un evreu. În mahala locuind şi mulţi evrei, de-a lungul timpului se ajutaseră, în timpul prigoanei procurându-le hrană şi adăpostind fetele unui vecin. În Iaşii de după război, lipsurile fiind mari, iar funcţia teatrală neplătită, începeau zilele grele când nu avea ce pune pe masă şi nici lemne de foc.

La 31 decembrie 1945, scria unor prieteni la Timişoara: „Sunt umilitor de nenorocită. Mâine e Anul nou şi noi nu avem nimic în casă“. Venea şi anul 1946, cu seceta cumplită fără pâine, alimente şi cu ogoarele pârjolite de arşiţă. Fiind îndepărtată vechea conducere a Direcţiei Generale a Teatrelor din Ministerul Artelor, datorită schimbărilor politice, la 1 martie 1947, poeta rămânea fără modesta ei slujbă teatrală, fără nici un mijloc de trai şi cu îngrozitoarea durere de a nu putea cumpăra medicamente pentru iubitul ei nepot, Jănel, fiul surorii Elena (Nuţa), grav bolnav de TBC, ce se topea văzând cu ochii. Pentru a obţine internarea lui la spitalul din Moroeni, unde era un medic vestit, scria disperată profesorului ieşean Petru Comarnescu, demnitar în Bucureşti, şi fostului vecin, Lucreţiu Pătraşcanu, care locuise cu părinţii, la mătuşa, Cornelia Stoica, vecină de gard.

Răspunzând apelului disperat, la 15 septembrie 1947, scria:
„Dragă duduie Otilia, Am primit rândurile matale. În ce priveşte soarta nepotului matale, te rog să nu ai nici o grijă. Mai serioasă mi se pare situaţia nouă pe care Ministerul Artelor ţi-a creat-o. Fii bună şi pune din mâna pe condei şi fă-mi o propunere privitoare la situaţia matale pe care am putea să ţi-o asigurăm, în condiţiile actuale ale Iaşilor. Voi face tot ce-mi stă în putinţă să-ţi satisfac dorinţa. Dar să ştiu concret ce ar fi de făcut. Cu cele mai bune sentimente, L. Pătrăşcanu“. Urmărit, arestat în anul următor, anchetat vreo 6 ani, socotit trădător de unii colegi de partid, Lucreţiu Pătrăşcanu era executat în aprilie 1954, îngrozind-o pe duduia Otilia.

Îşi câştiga existenţa traducând din rusă şi franceză

Neobţinând nicio angajare, a trebuit să trăiască traducând din limba rusă şi franceză şi stilizând lucrări pentru editurile bucureştene. Scria necontenit, mai ales noaptea, dormind doar câteva ore şi uitând să mănânce, fapt pentru care, între 1947-1954 avea la activ, traduse, aproape vreo 50 de volume cu versuri şi proză. Observând situaţia, Zaharia Stancu îi scrie: „Ar fi o mare pierdere să te ocupi numai de traduceri“. Dar nu-i spunea nimeni din ce să trăiască dânsa şi toţi din jur, pe care-i ajuta cu „bunătate nefirească“: rude necăjite fosta femeie din casă, Agripina, bătrână şi nevolnică pe care o ţinea mai departe hrănind-o îngrijind-o, plătindu-i o pensie, medicamentele şi medicii, cum proceda şi cu alţi vecini din cartier. Ar fi dorit câteva zile libere, o vacanţă, „Cuvânt atât de fraged pentru mine/ Şi astăzi, când vacanţa nu mai vine“. Nu se mai putea, căci avea de terminat lucrări cu scadenţă. Se multumea amintindu-şi vacanţa copilăriei:

„Vacanţă însemna, pe vremea ceia,/ Pupitrul şcolii zăvorit cu cheia,/ Apoi o casă într-un sat bătrân,/ Concert de greieri risipiţi prin fân,/ Plăcinte aurii cu poale-n brâu/ Şi peşte prins cu undiţa la râu,/ Şi dinţi vopsiţi în violet cu mure;/ Apoi, plimbări pe drumuri de pădure,/ Romane răsfoite pe furiş (Când cerul viu te spiona in desiş/ Cu mici şi-albastre cioburi de faianţă./ Pe vremea ceia, da, aveam vacanţă!“ („Licurici“). Acei care o vizitau, păşeau pragul căsuţei ca în alt veac. Camera ei dinspre stradă, cu vechi mobilier părintesc, părea un muzeu Topîrceanu. „Pretutindeni, pe pereţi, în ramele oglinzii mari, pe mese şi mesuţe, fotografii de-ale lui Topîrceanu“. Şi un „roi de băieţaşi cu părul zburlit şi fetiţe ochioase, purtând în surâsul lor ceva misterios, întrebător, o întreagă familie de prichindei“. Potrivit tradiţiei, îşi servea musafirii cu o delicioasă dulceaţă de trandafiri ori o cafea fiartă pe loc şi apoi se întorcea la lucru.

În cumpăna nopţii între vise cu necăjiţi şi copilaşi ce-i cereau ajutorul, o vizitau şi foştii vecinii, spătari, paharnici, stolnici, logofeţi postelnici, veniţi din lumea umbrelor să-i spună că pământul mahalalei lor pitoreşti – centrul de odinioară al vechilor Iaşi – era ameninţat de tăişul buldozerelor ce trebăluiau cu înverşunare pe coastele apropiate, ridicându-se pădure de blocuri. Căsuţa urma să-i fie dărâmată, liliecii smulşi cu crâncenie şi pitoreasca ei străduţă umbrită de arbori centenari să dispară. Pentru Otilia Cazimir, poeta sufletelor delicate, asta însemna asasinarea întregului ei trecut, a tuturor amintirilor legate de acei pereţi înlăuntrul cărora fusese şi ea, odată, fericită.

Aici s-a bucurat primind, în anul 1927, Premiul Academiei Române, apoi Premiul Femina şi, în 1937, Premiul Naţional pentru Literatură, ce-o consacrase scriitoare de seamă a ţării. S-a zbătut, a făcut plângeri şi rugăminţi pretutindeni, la Iaşi şi Bucureşti, obţinând iertarea căsuţei, pentru o vreme sau. La 8 iunie 1967, după cinci decenii de prestigioasă creaţie literară, duduia Otilia pleca după Topârceanu, lăsând dragului ei oraş, modesta sa odaie cu pridvor şi geamlâc – altar scriitoricesc al fostului Iaşi, donat de familie şi declarat muzeu în iunie 1972.

sursa: istorie-pe-scurt.ro

Un poet atipic: Liviu Ioan Stoiciu

Modalitatea sa de scriere seamănă cu un exerciţiu de exorcizare, dar şi cu dicteul automat. Duhurile rele ce bântuie fiinţa pot fi alungate prin introspecţie. Cuvintele şi imaginile ce se nasc prin cufundare în magma sinelui profund sunt înregistrate în grabă, într-un ritm sincopat.

Un aer postapocaliptic, de rău augur, degajă paginile cărţii Nous, autor – Liviu Ioan Stoiciu, apărute la finele anului trecut, la Ed. Limes din Cluj. Liviu Ioan Stoiciu este un poet atipic. El scrie, afirmă Daniel Cristea-Enache, „ceva care în nici un fel nu aduce cu poezia, experimentând nu prin artificii şi găselniţe, prestidigitaţii şi jocuri grafice, ci la nivelul de profunzime al gândirii producătoare, atins prin adâncire şi auto-explorare”. Un punct de plecare al acestei lirici abracadabrante – după opinia lui Daniel Cristea-Enache, dar şi după alţi exegeţii, mai vechi şi mai noi – ar fi ampla trilogie a lui Marin Sorescu La Lilieci, apărută între anii 1973 – 1980 la Editura Eminescu.

Desigur, lecturând chiar şi în diagonală cărţile lui Stoiciu şi pe cele ale autorului Liliecilor, descoperim unele similitudini. În literatură, ca şi în natură, de altfel, nimic nu apare din gol. Undeva, cândva, cineva, conştient sau nu, a dat tonul. Unii au fost atenţi la acel glas, alţii nu. La „bolboroseala” glasurilor Liliecilor lui Marin Sorescu a vibrat, paradoxal, nu numai Stoiciu, ci şi Mircea Cărtărescu. Poeziile din splendidul ciclu al Georgicelor sale, scrise în răspăr cu tendinţele epocii, publicate în volumul Faruri, vitrine, fotografii, în 1980, îşi trag, într-un fel, şi ele rădăcinile din La Lilieci. Interesante influenţe. Poeţi cu stiluri şi tendinţe diferite vibrează la un moment dat aproape pe aceeaşi undă, dar fiecare din ei îşi cântă cu măiestrie propria sa arie. Temperamentul fiecăruia îşi pune amprenta pe fiecare cuvânt rostit.

Apariţia primului volum La Lilieci a stârnit nedumerirea criticilor, familiarizaţi cu un anumit tip de discurs sorescian, previzibil în mare parte, în care fantasticul „lucrurilor umile” şi latura banală a realităţii sunt proiectate în absurd, în metafizic. În La Lilieci are loc o schimbare de ton şi de viziune. Fraza se ramifică. Discursul îşi păstrează, măcar pe alocuri, tonul parodic, dar abordarea e alta. Viziunea e una pictural-naivă, pigmentată de note de sarcasm şi de picanterii balcanice. Dacă în Singur printre poeţi, în Moartea ceasului sau în Tinereţea lui Don Quijote e întoarsă cu susul în jos, prin intermediul parabolei, o lume cu reflexe urbane, în La Lilieci e înfierată, cu umor, uneori chiar cu nostalgie, lumea satului, potopită de clişee şi tot felul de gunoaie, inclusiv idei aduse, pe tălpi, dar şi prin intermediul radioului şi a televiziunii, din mediul mahalalei.

Desigur că şi Marin Sorescu, vorbesc de cel din La Lilieci, n-a apărut din senin. Influenţe putem descoperi plecând de la povestea vorbei lui Anton Pan şi până la „scheciurile” lui Amza Pelea din ciclul Nea Marin, devenite extrem de populare prin anii 70-80. Dar am putea avea în vedere şi proza lui Anton Bacalbaşa şi, de ce nu?, şi pe cea a lui Zaharia Stancu din Desculţ. Am putea descoperi, desigur, şi alte puncte de plecare. Ne oprim însă cu influenţele aici.

Iată cum arată lumea ţărănească în viziunea lui Sorescu: ”Îmi arată încă de cu toamnă opincile viitoare pe spinarea porcului gras, venit blând la şanţ, la politica oamenilor,/ şi întinzându-se să-l scărpinăm pe burtă,/ cu degete mari, noduroase, de la picioare.// Zicea: de aici, până aici, ia pune laba, să luăm măsură./ N-am porticala la mine, că le-aş da şi gaură./ Nici n-ai să simţi cum trece viforul, o să domneşti la iarnă.”

Şi iată cum arată ţăranii în Georgicele lui Mircea Cărtărescu: „ţăranul de când cu electrificarea înţelege cum stau lucrurile pe planetă/ se indignează graţios în mijlocul pogoanelor sale/ de situaţia din cipru şi liban/ pândeşte sateliţii şi le smulge/ aparatura electronică bă/ plozilor nu uitaţi bateriile solare să ne-ncălzim la chindie conserva de fasole/ cu cârnăciori produsă la feteşti/ bă daţi în câini lumea e mică/ bă cu gerovital se duc ridurile ca-n palmă/ hai daţi-i zor cu porumbul că eu mă duc/ puţin pe lumea cealaltă adică a treia/ şi ultima. feţii mei/ dragii mei copchiii mei ce să-i faci/ aşa e jocul/ arză-l-ar focul”. Ţăranii lui Mircea Cărtărescu au reflexe avangardiste. Ei aparţin mai mult tranziţiei, decât epocii ceauşiste în care au fost scrise. Oricând, scriitorul ar putea reveni la această temă. După Faruri, vitrine fotografii, Poeme de amor, Levantul, Orbitor şi Solenoid, lumea Georgicelor îl aşteaptă. Mircea Cărtărescu trebuie doar să coboare în infernul tranziţiei de-acum şi s-o descrie. Breşa, oricum, a fost făcută cândva, în tinereţe. Avangardismul a cotropit de mult spaţiul mioritic. Ciobanii nu mai comunică între ei sunând din buciume sau fluiere, ci accesează direct, în timp ce fierb oloaiele cu zer, chat-ul. Mai pe scurt, lumea aceasta nouă, hibridă în esenţa ei, aşteaptă să fie prinsă într-o nouă epopee, parodică, postmodernă, pe măsura timpului pe care îl trăim. Oare va rezona Mircea Cărtărescu la o astfel de provocare?!

Şi acum, iată, în sfârşit şi lumea ţărănească văzută prin lentilele lui Stoiciu: „Răscrăcănat, bunicul, în uniformă regală de gală, rupe/ o nouă halcă din mămăliga mucegăită, o/ fărâmiţează şi-o-mparte numai el vede cui – pe prispa/ case, întors de pe lumea cealaltă pentru o oră, maximum: nu-i e e foame, nu-i e sete, nici de femeie nu/ simte nevoia, nici de tutun, ceea ce e chiar culme,/ ce ieftină e viaţa în satul de unde vine… Bună ziua, moş Ioane, te-ai întors şi azi? Trece/ pe uliţă nebuna satului: eu/ te-am văzut prima! Ce mai faci?/ Iaca împart în stânga şi-n dreapta, dau de pomană, că ai mei m-au uitat./ Lasă că-ţi aprind eu o lumânare…/ Tu ce mai faci, Mărie? Mă doare capul. Nu-mi/ tai matale sub limbă, moş Ioane, să-mi treacă răul?”

Răul lui Liviu Ioan Stoiciu nu îşi găseşte în volumul Nous reversul. Binele e absent. Extazul şi introspecţia au loc într-un univers care „şi-a trăit traiul şi şi-a mâncat mălaiul”. Nous-ul lui Stoiciu e străbătut de formele unei existenţe coborâte din lumea duhurilor, a strigoilor, a spaimelor şi spasmelor nocturne. Răul Mariei încă viu nu poate fi vindecat decât de mâna unui mort răscrăcănat, îmbrăcat în haine de gală, printr-o sângerare declanşată prin incizie sub limbă. Aşa se vindecă animalele bolnave de deochi, aşa se lecuiesc şi oamenii.

Lumea lui Liviu Ioan Stoiciu se intersectează cu cea a lui Sorescu. Modul de percepţie al lui Stoiciu e însă diferit. El priveşte lumea viilor din perspectiva lumii morţilor, prin accesarea cu obstinaţie a propriului său subconştient. De aici şi apariţiile spectrale. De aici traumele.

Modalitatea sa de scriere seamănă cu un exerciţiu de exorcizare, dar şi cu dicteul automat. Duhurile rele ce bântuie fiinţa pot fi alungate prin introspecţie. Cuvintele şi imaginile ce se nasc prin cufundare în magma sinelui profund sunt înregistrate în grabă, într-un ritm sincopat. Pentru a-şi atinge scopul, poetul se foloseşte de un fel de cuşcă (imaginară) a lui Faraday, în care se închide, coborând în abis. Pe măsura cufundării, bulele de aer amestecate cu toxine ies bolborosind la suprafaţă şi iau forma unor poeme insurgente: „Îţi măsori gândul – de aici până dincolo de mine/ şi până dincolo de celălalt ţărm/ nedectat: nimeni şi nimic/…/ Îţi apeşi ochii şi tâmplele, te tragi de păr, îţi/ muşti limba. Nu te mai controla atât: «Am mers la o poartă/ şi m-am trezit dintr-o dată la peste 5/ kilometri distanţă, în nici 30 de secunde» ăsta a fost primul pas//…/ Îţi muşti degetele, te zgârii pe faţă, te concentrezi cu ură la/ ea, o ură cruntă, n-o mai iubeşti, particulele ei/ elementare aveau sarcini electrice inverse decât ale tale?”

Cu căştile înfundate în urechi, alb la faţă, Liviu Ioan Stoiciu stă zilnic înţepenit pe scaunul său de supliciu, cufundat în sine, în aşteptarea transei. Când aceasta se produce, trupul său intră în trepidaţii. Atunci mâna sa dreaptă, uneori şi stânga, trasează pe coala de hârtie aflată pe măsuţă, în faţa sa, lângă paharul plin cu apă în care au fost stins tăciunii, semnele şi postsemnele revelaţiei. Boabele de fasole, aşezate în cercuri şi spirale, reconstituie semnele zodiacale care determină exact locul, ora, minutul şi secunda revelaţiei, a rememorărilor nefaste. Atunci, brusc, poetul „se ridică de la masă şi se opreşte în faţa unei uriaşe oglinzi veneţiene. „Ce vrei, mă de la mine?, se întreabă. Nu vezi că e ceva în neregulă cu ordinea cosmică?!”

Pentru a scăpa de reziduurile care-i asaltează spiritul, Liviu Ioan Stoiciu contemplă maşina de spălat a satului aşezată pe marginea unei gârle, la „vârtelniţa de piatră”, unde vine „fiecare cu mizeriile lui”, pe care le spală, le freacă, le stoarce şi le pune la uscat, „în vârful unor pari”.

Nous e cartea unui mare poet, a unui poet cu nervii adânc înfipţi în răul ce macină conştiinţa acestei lumi, aflată de semnele sfârşitului.

AUTOR: Nichita DANILOV

Nichita Danilov este directorul general adjunct al Institutului Cultural Român din Chişinău, scriitor şi publicist

sursa: ziaruldeiasi.ro

Gheorghe Grigurcu – laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu

Poetul, criticul literar şi eseistul Gheorghe Grigurcu, în vîrstă de 80 de ani, este laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia. Acesta a primit, vineri seară [15 ianuarie], în cadrul unei gale speciale organizate în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoşani, marele premiu în valoare de 25.000 de lei, dar şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Potrivit d-nei Irina Petraş, preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Gheorghe Grigurcu este al patrulea membru al Filialei Cluj a USR care cîştigă marele premiu, după Adrian Popescu (2006), Dinu Flămând (2010), Ion Mureşan (2013). Din mîndrie locală, îi putem pomeni şi pe Ion Mircea (2011), echinoxist fondator, şi Nicolae Prelipceanu (2012), fost clujean.

Grigurcu a fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu alături de Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov şi Ovidiu Genaru, iar juriul condus de Nicolae Manolescu l-a stabilit cîştigător.

Considerat unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea cînd acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea şi, doar un trimestru, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinînd cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”, la care are rubrici fixe.

După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de pînă în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).

Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai tîrziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N.-Clubului român, a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor pe anul 2000. De-a lungul timpul i-au fost decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg. Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul Serilor de la Brădiceni, Premiul Festivalului internaţional de poezie Emia (Deva), Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul oraşului Beclean, Premiul de poezie (Deseşti, Sighet), Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), Premiul Consiliului Judeţean Gorj, Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca (2009). Manifestarea Colocviile tinerilor scriitori care au debutat în 2012 şi care s-a desfăşurat la Alba Iulia în aprilie 2013, i-a dedicat un moment special scriitorului Gheorghe Grigurcu, care a primit Premiul de Excelenţă.

sursa: ziarulfaclia.ro

Interviu Carmen Tiderle: „cuvinte simple și cunoscute, melodicitate, rime, o idee interesantă, un sfârșit neașteptat…”

Carmen Tiderle, „publicitara” care se/ne răsfață cu o carte de poezii pentru copii. Ce e diferit în volumul Pe Dos? Sunt poezioare create din „cuvinte simple și cunoscute, melodicitate, rime, o idee interesantă (…), un sfârșit neașteptat – un final ca un reward pentru efortul de a fi citit”.

O carte pentru copii care place și copiilor și oamenilor mari pentru că „clișeul, dacă era unul în poezie, era întors”.

V-am făcut curioși? Puneți mâna de citiți interviul scurt și cuprinzător de mai jos și ne vedem joi, 26 noiembrie, la evenimentul de lansare de la Cărturești Verona!

Andreea Chebac: Când ai început să scrii poezie sau te naști poet?
Carmen Tiderle: Am început pe la 15-16 ani, ca tot omu’. La 18 am publicat prima carte. La 20 și ceva, m-am luat cu publicitatea și-am abandonat. De vreun an și jumătate scriu pentru copii. N-au nicio legătură cele două perioade, nici ca stil, nici în ceea ce privește temele.

AC: Cartea Pe Dos este pentru copii sau pentru adulți?
CT: Am reînceput să scriu când copiii mei, de 8 și 5 ani pe atunci, citind dintr-o carte de povești de Ion Creangă, n-au înțeles mai nimic. Putea la fel de bine să fie în portugheză și ar fi înțeles la fel de mult. Nu pricepeau nici cuvintele, și nici situația. Era un text fără vreo legatură cu ei. Iar activitatea în sine, de a citi, incomparabilă cu a face un lego sau a juca un joc pe telefon. O activitate fără satisfacții. Atunci m-am întrebat cum aș putea eu să-i fac să le placă cititul și răspunsul a fost foarte simplu: să scriu un text care să le placă, la care să reacționeze, pe care să-l „cumpere”. Și, ca-n publicitate, m-am gândit la ingredientele unui produs creativ pe care să ți-l aprecieze un anume target. În cazul ăsta, cuvinte simple și cunoscute, melodicitate, rime, o idee interesantă dar din lumea lor, un sfârșit neașteptat – un final ca un reward pentru efortul de a fi citit. Și nu în ultimul rând, o prostie, un cuvânt interzis, un pârț, o vomă ceva.

Am scris deci o poezie cu rime și cu prostii care nu va apărea nicăieri, ea nici nu mai există decât vag în mintea celor doi. Era o prostioară dar ei s-au tăvălit de râs și mi-au cerut să-i las s-o citească de zeci de ori. Funcționa, dar eu nu eram chiar mulțumită. A trebuit să scriu alte zece să-mi placă și mie. Au reacționat la fel de bine, chiar dacă uneori lipseau cuvintele urâte și, pur și simplu, deveniseră niște poezii cu idee, cu rime, cu personaje familiare, fie că era cu/despre ei sau despre nu știu ce pisică sau insectă. Când mi s-a părut că am adunat câteva și nu mai sunt o întâmplare, am început să le pun pe facebook. Reacția din partea adulților a fost foarte bună.

Apreciau și ei, ca și copiii, simplitatea vorbelor, rimele, dar mai era ceva. Clișeul, dacă era unul în poezie, era întors. Lucrurile se întâmplau pe dos: găina fura vulpea din pădure, Moș Crăciun avea o parte rea, elefantul nu mai avea chef de legănat, furnica era leneșă etc. Lucrurile devin astfel mult mai interesante. Deci, ca să răspund la întrebare, poeziile sunt scrise pentru copii dar plac și adulților.

AC: Surse de inspirație?
CT: Mă gândesc mai mereu la câte o idee. Îmi notez rime din care poate ieși ceva, sunt inspirată de ceva ce fac sau spun copiii, ai mei sau ai altora, citesc poezie și povești pentru copii. Anul ăsta am citit mai multă astfel de literatură decât în tot restul vieții mele.

AC: Poezia cea mai dragă din volum?
CT: Se numește F, S, V, N… și este despre niște copii care nu au chef de scris și mănâncă litere. Doar că niște litere, pe măsură ce sunt mâncate, dispar și din textul poeziei. Fianalul suna așa: „Deci, dacă rei ă u mai crii/Ici tu, ici ceilalți copii/Acuma știi care-i ecretul/MCAȚI AIBII TOT ALABETUL!”

Scris de Andreea Chebac 

sursa: bookblog.ro

Bienală Europenă de Poezie, la Brașov (29 şi 30 octombrie)

În 29 şi 30 octombrie, Facultatea de Litere a Universității Transilvania organizează ediţia a doua a Bienalei Europene de Poezie de la Brașov. Recitalurile vor avea loc la Aula Universitații, str. Iuliu Maniu nr. 41A (joi, 29 octombrie) și la Centrul Multicultural al Universitații Transilvania din Brașov, Bd. Eroilor nr. 29, Rectorat (vineri, 30 octombrie), începând cu ora 15:00.

„Bienala de Poezie este un eveniment creat în 2013 de regretatul poet Andrei Bodiu și aduce la Braşov voci originale şi reprezentative ale poeziei europene contemporane. Tema ediţiei de anul acesta este Afinități elective, în conceptul festivalului fiind invitat un poet consacrat care la rândul lui invită un poet mai tânăr din aceeaşi țară“, spun organizatorii, într-un comunicat oficial care a fost publicat şi pe pagina Facebook a evenimentului.

Amintim că poetul Andrei Bodiu a murit anul trecut, în 3 aprilie. Acesta a fost decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov.

Participanții la eveniment sunt: Yassen Atanassov, Kamelia Spassova (Bulgaria), Tomáš Míka, Alice Prajzentová (Cehia), Jüri Talvet, Andra Teede (Estonia), Johann Lippet (Germania), Milan Richter, Lucia Bizarretová (Slovacia), Romulus Bucur, Anca Dumitru, Robert Elekes, Viorel Mureșan, Claudiu Komartin, Nicolae Coande, Silviu Gongonea (România), mai arată organizatorii evenimentului.

scrisă de Alina Andrei

sursa: mytex.ro

1,200 years later, is Chinese poetry entering a new golden age?

A few weeks ago in Beijing, a dozen well-known poets got together.

Among them was an IT guy who wanted their help testing out a new app for a social network — not based on sharing friends, photos or business contacts, but about sharing poetry. He convinced them to each recite some of their work.

Yibing Huang recorded his poem, „Shoulder to Shoulder We…”  into an app called „Poem For You.” According to Yibing, the poets were skeptical. They weren’t “app” kind of guys. Was this really a good venue for poetry, they wondered? But, within minutes of the poets uploading their poems, he says, “there were hundreds of people ‘liking’ them and writing comments.”

Poets Gao Xing, Xiao Xiao and Yibing Huang at the „Poem For You” recording session in Beijing. Credit: Courtesy Yibing Huang

Hundreds of ‘likes’ within minutes. In the US, where poetry can feel like the exclusive domain of MFA grads and disaffected teens, I would never say to someone, “If you really want to understand America, read some modern poetry.” But in today’s China, where it seems like everyone is writing poetry, that might be just the thing to do.”Maybe you hear a poet like Zheng Xiaoqiong, who’s going to read a poem she wrote when she was a migrant worker in Southern China,” says Jonathan Stalling, editor of Chinese Literature Today, of the scene at a typical reading. „She’ll be talking about the vulnerable bodies of her co-workers, dancing like dust in the afternoon sun, reflecting off the machinery on the factory floor. The next poet could be Luo Ying, the pen name of Huang Nubo, who’s one of the most wealthy men in China and writes poetry from the point of view of a capitalist.”

As in other spheres, the Internet has proven a huge democratizing force in the world of Chinese poetry, leveling the playing field for migrant workers and millionaires alike. But love of verse was already there. Chinese poetry has 2,000 years of tradition at its back. Parents read it to their babies. Kids study it in school. But the thing is, most Chinese believe poetry peaked in the Tang Dynasty.  That ended more than 1100 years ago. So for today’s poets, their chosen art form’s exalted status can feel like a double-edged sword.

“Some people say, ‘Oh, new poetry is dead in China,’” poet Ming Di says. She loves the ancient poets, but feels the strict classical forms they pioneered tended to dead end after, you know, a few hundred years.

“Poets in the Tang Dynasty already did their best. And we in 21st Century have to do something new — either we bring something new to the old form or go our own way.”

And they are. Modern Chinese poets are exploring radical new terrain when it comes to form, sentence structure, and perhaps most importantly, subject matter. At the far end of this spectrum, according to professor Heather Inwood, is the „School of Rubbish.” (Although, she says, “you can also translate it as the ‘Trash School,’ or something like that.”)

Poets Mo Mo and Yu Jian reveal a commemorative plaque at the the First Lushan New Century Famous Poets Summit. Credit: Heather Inwood

Inwood teaches Chinese cultural studies at the University of Manchester in England and is the author of „Verse Going Viral,” a book about China’s new media scenes. „The ‘School of Rubbish’ became famous for writing poems about, basically, bodily excretions,” she explains. „Their goal was to go one meter lower than the ‘lower body’ — that was the name of an earlier poetry group around the turn of the millennium that wrote about sex. So they were thinking, ‘If we can’t write about sex because that’s already been done, what can we write about that will open people’s eyes to new ways of thinking about poetry?’”And the answer was: Poems with a toilet theme. Of course, not everyone is convinced this is a hallmark of literary progress.

“People have argued … modern or contemporary Chinese poetry has not completely found its own legitimacy,” says Yibing Huang.  „Some people say, ‘Is this a poem?’ You know, ‘This morning, I woke up. I drank a cup of coffee… Life sucks.’ People say that’s not a poem because it doesn’t rhyme. It doesn’t fit a certain expectation.”

Yet, social media may be turning the tide. This past January, WeChat, a messaging and social networking app, produced an unlikely media darling whose poems don’t rhyme and don’t avoid the fact that, yeah, sometimes life sucks. Yu Xiuhua had two books come out in one week and sell out overnight — 15,000 copies.

In addition to being a poet, Yu is also a farmer from a rural village who was born with cerebral palsy. As Ming Di points out, “Some people even consider her [to be the] Emily Dickinson in China.’”

Ming has translated some of Yu Xiuhua’s poetry, including her most famous poem, „Crossing Half of China to Sleep with You.”

To spend or to be spent, what’s the difference if there is any?

Two bodies collide — the force, the flower opened by the force,

and the virtual Spring brought by the flower — nothing more than this,

and this we mistake as life restarting.

In half of China, things are happening: volcanoes

erupt, rivers run dry,

political prisoners and displaced workers are abandoned,

elk deer and red-crowned cranes get shot.

I cross the hail of bullets to sleep with you.

I press many nights into one morning to sleep with you.

I run across many of me and many of me run into one to sleep with you.

Of course I can be misguided by butterflies

and mistake praise as Spring,

and a village similar to Hengdian as home.

But all these are absolute

reasons that I spend a night with you.

Shi Zhongren recites his poetry at the Zhu Gangzi peach blossom poetry meeting in a Beijing suburb. Credit: Heather Inwood

It’s hard not to feel good about social networks like WeChat if they can launch a woman like Yu Xiuhua into literary celebrity. And WeChat recently debuted a new program where every evening at 10pm it publishes a poem read by a “daily guest,” including luminaries like China’s first lady, Peng Liyuan. WeChat’s goal for the project is to help people “develop a deeper understanding of life.” Hard to imagine Twitter doing that.Recently a popular Beijing anchor read „Shoulder to Shoulder We…” one of Yibing Huang’s poems on WeChat. Yibing is thrilled about the exposure the Internet brings him. But what is this all this doing to Chinese poetry?

“In a way I would say there is a danger in contemporary Chinese poetry,” Yibing says. “There is a kind of intellectual laziness. Taking poetry more for its entertainment value or eyeball effect.”

Social media has ensured there’s a lot more poetry out there, but Yibing argues it also makes the good stuff harder to find. How many microblog posts do you really want to scroll through to get your poetic fix? True that, but I wonder if purists are also miffed because they believe poetry is supposed be difficult — and a little out of reach. For this crowd, clickability has taken away some of poetry’s luster, and that’s unlikely to change. But as a vehicle for enjoyment, poetry has always been more unicycle than bullet train. Even the simplest poem requires a lot more of us than settling back to watch a movie.

The Internet isn’t going to kill poetry, people deciding it’s not worth that effort will. And that doesn’t seem likely to happen in China anytime soon.

By Alina Simone (follow)  

The World in Words podcast is on Facebook and iTunes.

From The World in Words in Arts, Culture & Media (follow)  and Arts (follow) 

O noua aparitie editoriala : Înotatoarea dezosata. Legende metropolitane, Linda Maria Baros, poezie

O noua aparitie editoriala : Înotatoarea dezosata. Legende metropolitane, Linda Maria Baros, poezie, Editura Cartea Româneasca, 2015.

http://www.lindamariabaros.fr/

Linda_Maria_Baros_dosar_de_presa_01_02_2015

POEZII PATRIOTICE – Un nou volum de versuri al distinsei poete din Basarabia română, Maria Vlas Botnaru

Primele poezii le-a scris pe când era elevă, declamându-le în cadrul Cenaclului „Retorica”, organizat de profesorul George Sângereanu, dar ele nu s-au păstrat. Primul caiet de creație a fost întitulat cu ocazia participării la olimpiada raională de limbă și literatura română, unde se cerea creație proprie și care, probabil, a jucat un rol hotărâtor în a obține premiul I.

Poezia cu adevărat a erupt în sufletul poetei, atunci când l-a întâlnit pe Alexandru Valeriu Moraru, cunoscut istoric-arhivist şi publicist, care a însuflețit-o să ia în serios această pasiune și s-o aștearnă pe hârtie. Până atunci scria rânduri, strofe pe foi răzlețe și, deseori, nici nu le păstra. Poezia trăia în suflet mai mult într-o formă verbală și de multe ori doar în gând, pentru că a crește 3 copii, ai parte de mai multă proză, decât de poezie.

Prima culegere de versuri, semnată de autoare „Imensitatea iubirii”, un proiect, realizat cu dibăcie de Alexandru Valeriu Moraru, autoarea copertei fiind fiica sa, Laura Moraru, a apărut în anul 2011 la Chișinău. „Când am luat în mâini primul meu volum de versuri, am simțit același sentiment de împlinire, ca în clipa când Dumnezeu mă fericea cu un prunc.”– avea să menţioneze Doamna Maria Vlas Botnaru la lansarea cărții, desfășurată în satul de baștină Sărata Galbenă, Hâncești.

Un alt volum de versuri, „Urmele dragostei eterne”, a văzut lumina tiparului în anul 2013 la Chișinău, înmănunchind în 228 de pagini poeziile scrise de dna Maria Vlas Botnaru în perioada 2012-2013. Proiectul a fost realizat de Alexandru Moraru, cu concursul Laurei Moraru ca autor de copertă.

Se pare că pentru cunoscuta poetă şi publicistă Maria Vlas Botnaru a devenit o frumoasă tradiţie, ca în ajunul zilei de naştere să scoată de sub tipar câte o carte, sau mai bine zis câte un volum de versuri. Astfel s-a întâmplat şi la începutul lunii septembrie, 2014, când a văzut lumina tiparului culegerea “Poezii Patriotice” editată tot la Chişinău.

Cred că vă daţi bine seama că autoarea a adunat sub coperta noii plachete de versuri cele mai frumoase poezii şi poeme scrise în ultimii ani la tema respectivă şi publicate parțial în cărţile Domniei sale sau pe paginile portalului său Imensitatea Iubirii cu Maria Botnaru (www.tighinaromaneasca.wordpress.com).

Această Doamnă talentată şi dacă vreţi excepţională, fiindcă aşa este, a izbutit din nou să bucure cititorul cu lucrări actuale, originale, scrise cu sufletul şi trecute prin inimă. Cartea are 100 de pagini care cuprind un număr impunător de poezii ancorate în dragostea de Neamul românesc, de limba română, de istoria noastă milenară, plină de eroism, dar şi dramatism.

Volumul conţine multe dedicaţii poetice închinate Marilor Bărbaţi ai Neamului românesc: Mihai Eminescu, Mihai Viteazul, Grigore Ghica, Alexandru cel Bun, Mareşalul Ion Antonescu, Alexei Mateevici, Dumitru Matcovschi, Grigore Vieru, Adrian Păunescu, Ion şi Doina Teodorovici, Gheorghe Buzatu, Valeriu Gafencu, sau ai celor mai mici, din zilele noastre, Ion Măldărescu, Victor Roncea, s.a..

Nu vom dezvălui detaliat conţinutul cărţii, dar va asigur că în scurt timp, cartea va fi căutată „ ca floarea de leac” de toţi cei cărora le place poezia patriotică, de toţi cei cărora le plac versurile.

Cât pe ce să ne scape faptul că de această dată, Doamna Maria este nu numai autoarea frumoaselor poezii, destul de semnificative şi reuşite din punct de vedere al tematicii şi subiectelor propuse, dar şi autoarea copertei, realizată cu măiestrie.

„Viața cu bune și rele, cu realizări și dezamăgiri, oamenii ce mă uimesc prin felul lor de a fi, istoria neamului românesc, dragostea de Țară și de graiul românesc, dragostea de omul iubit, sentimentul matern, ce mă topește zi de zi, natura, ce mă fascinează în orice anotimp… toate, în ansamblu, alcătuiesc tematica poeziilor mele. Mai bine zis, poeziile mele se nasc din emoții, din încărcătura sufletească ce nu mă mai încape și se cere, urgent, așternută pe hârtie, ca să ajungă în sufletul cititorului” – relata autoarea într-un interviu televizat.

În opinia dnei Maria Vlas Botnaru, „Dragostea e un izvor, din care sorbi lacom, pe săturate și nu mai ai saț. Dragostea este soțul Alexandru, cu care rostim același cuvânt și trăim în același gând. Dragostea sunt copiii, cărora le-am dat fărâmă din mine și-mi vor duce numele mai departe, iar poezia este cuvântul îmbrăcat într-un veșmânt de idei…”

Sursa: Secretele Istoriei via Ziaristi Online

Gala Tinerilor Scriitori – Octavian Soviany, câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”

Scriitorul Octavian Soviany a fost desemnat câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”, distincție care i se va decerna joi, la cea de-a cincea ediție a Galei Tinerilor Scriitori, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Biroul de presă al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) informează într-un comunicat transmis marți AGERPRES că premiul a fost acordat pentru volumul „Călcâiul lui Magellan”, Editura Cartea Românească, juriul fiind format din critici literari care au câștigat premii în cadrul Galei la edițiile din 2012, 2013 și 2014— Bianca Burța-Cernat, Mihai Iovănel și Andrei Terian.

Gala Tinerilor Scriitori se va desfășura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i invitați pe Mike Godoroja & Blue Spirit.

Potrivit sursei citate, juriul a dat publicității cele 11 nominalizări pentru premiile „Tânărul poet al anului 2014” (Sabina Comșa, Gabi Eftimie, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioan Șerbu și Miruna Vlada), „Tânărul prozator al anului 2014” (Lavinia Braniște, M. Duțescu și Cristina Nemerovschi) și „Tânărul critic literar al anului 2014” (Cosmin Borza, Andreea Mironescu și Florina Pîrjol).

Premiul „Tânărul Scriitor al anului 2014” va fi anunțat la gală și îi va fi oferit unui scriitor dintre cei nominalizați de juriul Galei Tinerilor Scriitori.

Eveniment ce marchează sărbătorirea celei de-a patra ediții a Zilei Culturii Naționale, Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2014 este organizată de Asociația Euro Culturart, MNLR din București și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, cu susținerea financiară a Ministerului Culturii.

Născut la 23 aprilie 1954 la Brașov, Octavian Soviany este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția de română-spaniolă.

Doctor în filologie, specializarea literatură română, Soviany a publicat poezie, proză, critică literară, teatru, fiind laureat a numeroase premii literare.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)

sursa foto

365 de zile pline de poezie scrisă de Victor Mihalache

Anul 2014 a adus o premieră pentru lumea literară din România. Pentru prima oară un scriitor a decis să scrie ( şi să publice pe internet ) zilnic câte un poem, întregul an.

Iniţiatorul acestui proiect, poetul Victor Mihalache, mai are la activ şi alte desfăşurări inedite: Festivalul de poezie prin SMS, Festivalul Florilor de Câmp, Nopţile de poezie de la Mănăstirea Viforâta, Golgota poeziei la Mănăstirea Gorgota, Festivalul primarilor artişti şi multe altele.

”Am demarat proiectul ” 365 – Un an de poezie cu Victor Mihalache ” pe 31 decembrie 2013. Mă aflam în pădurea de pe dealul din apropierea casei mele de la Vulcana Pandele şi mi-au venit în cap versurile poemului ” Drum cu cărare pe mijloc ”. Primele versuri le-am tastat pe telefon acolo, în pădure. Am continuat acasă, în noaptea de Revelion. Atunci mi-am spus ”De ce nu aş scrie câte un poem în fiecare zi, întregul an?”. Mi-am luat propria provocare în serios şi am scris zi de zi, indiferent dacă aveam sau nu inspiraţie, chef sau stare. Am scris acasă, în mai multe locuri din ţară, în Serbia şi în Republica Moldova. Am publicat poemele în primul rând pe pagina mea de Facebook. Apoi pe Şcoala Micilor Vedete, Lumea Poeziilor, Scriitorul – Destin şi opţiune, Picătura de poezie şi folk, Asociaţia ”Universul prieteniei”, Victorioşii şi alte pagini de Facebook şi site-uri. Unii nu au crezut în proiect, sau mă întrebau dacă nu mă paşte pericolul lipsei de subiecte, sau a repetării acestora…Eu sper că Dumnezeu mi-a dat atâta inspiraţie cât să placă cititorului anul meu poetic. Lectură plăcută şi La mulţi ani de poezie!”, a spus Victor Mihalache.

Acum volumul va fi pregătit pentru publicare. Grafica este semnată Roxana Clopotaru, iar tehnoredactarea, Liviu Negoescu. Cartea ” 365 – Un an de poezie cu Victor Mihalache ” va fi lansată la Târgovişte pe 21 ianuarie 2015, în ziua în care poetul împlineşte 53 de ani. Apoi vor urma lansări la Blaj, Piatra Neamţ, Ploieşti, Bucureşti, Torac ( Serbia ), Sofia ( Bulgaria ), Chişinău ( Republica Moldova ) şi în alte localităţi. Victor Mihalache este membru fondator al Societăţii Scriitorilor Târgovişteni şi membru al Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România şi are – până la acest moment – 10 cărţi şi albume publicate.

de Ionuţ Dima

Citeste mai mult: adev.ro/nhjos1

Interviu Najwan Darwish: Poezia ca istorie trăită

La începutul lunii decembrie a avut loc la București cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internațional de Literatură București – FILB – o inițiativă frumoasă ce a reunit scriitori din Italia, Malta, România, Ucraina, Palestina, Ungaria care au oferit cititorilor români patru zile de diversitate și originalitate literară.

De pe lista scriitorilor invitați, un nume mi-a atras atenția – Najwan Darwish – palestinian, unul dintre cei mai aclamați poeți ai generației sale, publicat cu un succes răsunător în Statele Unite ale Americii, o voce inedită a poeziei arabe și palestiniene. Diversele surse literare concordă în a oferi recunoaștere lui Darwish, menționând faptul că poezia sa aduce o forță și o complexitate emoțională nouă pe scena literară arabă și internațională.

Născut în Ierusalim, în 1978, Najwan Darwish a studiat Dreptul în Iordania, dar a renunțat la o carieră juridică pentru a se dedica poeziei. A editat două reviste culturale în Palestina și a fost critic cultural pentru prestigioasa publicație libaneză Al-Akhbar, timp de șase ani (2006-2012). A debutat în 2000, iar poeziile sale au fost traduse în peste cincisprezece limbi. Volumul său Nothing more to lose, publicat anul acesta în Statele Unite ale Americii, a avut un succes care a depășit așteptările autorului, după propriile mărturisiri.

Najwan Darwish scrie despre conflictul palestiniano-israelian, ceea ce duce percepția cititorului în zona poeziei cu mesaj politic clar, cu un activism bine reprezentat în zona culturală din care vine scriitorul. Surpriza majoră pe care am avut-o este aceea că Darwish reușește, în mod subtil, să schimbe această percepție și să transmită un mesaj profund uman, care transcede Conflictul, Ocupația (nr. ocupația israeliană în Palestina) și Istoria. Ceea ce rămâne este frumusețea pură a trăirilor sale, asumate și transmise cu o forță ce fascinează cititorul.

Najwan Darwish este un nume de care vom auzi, cu siguranță, în viitor, și sper că cititorii din România vor avea în curând prilejul să îl citească în limba română.

Raluca Elgyar: Cum ați început să scrieți ?
Najwan Darwish: Nu am o poveste despre cum am început să scriu. Este, mai degrabă, ceea ce sunt eu. Îi invidiez pe scriitorii care au o poveste despre cum au început să scrie.

RE: Îmi imaginez, totuși, că a existat un moment în care ați simțit că scrisul va deveni o preocupare pentru toată viața…
ND: Cred că un asemenea moment este întotdeauna unul fictiv. Scriitorii consideră un anumit moment ca fiind începutul, dar, în realitate, lucrurile sunt mai complicate pentru că există mai multe momente, nu numai atunci când începi să scrii, dar mai ales atunci când decizi că scrisul va fi o preocupare pentru toată viața.

RE: În 2013, ați participat la organizarea festivalului literar PalFest (Palestine Literary Festival) – un eveniment cultural marcant în Orientul Mijlociu – și cu acea ocazie, ați oferit un interviu în care spuneați În Palestina, a organiza un festival literar este ca și cum ai ieși din contextul ocupației pentru că viața noastră este construită într-un fel care cu greu ne permite să avem o viață literară… Ce înseamnă să fii scriitor în Palestina în comparație cu alte părți ale lumii?
ND: Diferența este că ai – ca scriitor – o responsabilitate mai mare. A trăi sub ocupație înseamnă a trăi într-o țară în care majoritatea instituțiilor sunt coloniale… există, bineînțeles, și organizații guvernamentale palestiniene, dar este responsabilitatea fiecăruia să se implice mai mult decât ar face-o într-o țară normală. Chiar și organizarea unui festival literar este foarte dificilă… În cazul PalFest, eu am fost doar consilier literar, alții au dus greul acestui eveniment. Fondatoarea festivalului nostru este scriitoarea egipteană Ahdaf Soueif. Ea a venit cu această idee de a aduce împreună scriitori din Palestina și din alte țări, care au ocazia de a vedea cu ochii lor ce se întâmplă în țara noastră, în contextul în care mijloacele media s-au obișnuit să prezinte o imagine fabricată a situației. PalFest a început ca o întâlnire între scriitori, și apoi, încetul cu încetul, a devenit un festival. Suntem deja la a șaptea ediție.

RE: Într-un alt interviu, ați menționat Nu sunt un activist. Nu mă gândesc la un mesaj politic atunci când scriu. La ce vă gândiți când scrieți ?
ND: Mă gândesc la ceea ce simt. Este dificil să fii activist ca scriitor. Îmi pot exprima ideile politice în afara poeziei. Dar atunci când mă așez la masă să scriu poezii, scriu despre mine, despre ceea ce simt. A fi activist în poezie înseamnă să distrugi textul literar.

RE: Deci, sunt două roluri diferite – poet și activist.
ND: Exact. Eu scriu articole politice, am întotdeauna opinii despre ceea ce se întâmplă, pe care le exprim în munca mea jurnalistică. Bineînțeles, putem avea idei politice în opera literară, dar în mod diferit. Câteodată, eu însumi sunt surprins de opiniile pe care le exprim. Eu îmi descopăr opiniile prin poezii.

RE: Poezia ca o călătorie spre sine…
ND: Exact, poezia este conștiinta mea… este ca un GPS care îmi spune cu exactitate unde mă aflu acum.

RE: Nothing more to lose marchează debutul dumneavoastră în limba engleză. În poeziile din acest volum, tema conflictului palestiniano-israelian depășește simpla meditație sentimentală. Sunt texte foarte puternice, ce combină umorul negru cu o realitate foarte dificilă și care transmit un mesaj profund uman. Ne puteți spune câte ceva despre acest volum ?
ND: De fapt, Nothing more to lose este o selecție de poezii din mai multe volume. Autorul real al cărții este traducătorul Kareem James Abu-Zeid. El este cel care a făcut selecția și a construit cartea – dacă pot spune așa. Unele dintre aceste poezii sunt scrise cu cincisprezece ani în urmă. Volumul este, de fapt, versiunea lui despre mine. Mărturisesc că succesul cărții a fost o surpriză pentru mine, Nothing more to lose a intrat în topurile literare americane, fiind singura carte de poezie de pe lista celor mai bune opere ale New York Review Publisher, de anul acesta.

RE: Vor fi mai și alte cărți traduse în engleză ?
ND: Nu știu. Aceasta este decizia traducătorilor. Eu nu spun niciodată „nu” atunci când mi se propune traducerea unei cărți și am avut noroc de traducători foarte buni, cărora le-au plăcut textele mele și au pus pasiune în munca lor. Sun fericit de fiecare dată când una dintre cărțile mele este tradusă, dar aceasta nu a fost o preocupare pentru mine. Din păcate, cunosc foarte mulți poeți foarte buni care nu au fost niciodată traduși.

RE: Sunteți născut și crescut în Ierusalim, orașul celor trei mari religii monoteiste. Poeziile dumneavoastră includ foarte multe referințe la figuri emblematice ale acestor religii. Cum a influențat Ierusalimul, cu toată istoria și cultura lui fascinantă, poeziile dumneavoastră ?
ND: Istoria Ierusalimului se regăsește în poezia mea. Pentru majoritatea oamenilor, Ierusalimul este o metaforă, pentru mine, este orașul care suferă nu numai de pe urma ocupației israeliene, dar și din cauza încercărilor israeliene de a șterge celelalte identități ale Ierusalimului. Este un efort concentrat de a impune identitatea evreiască a orașului în detrimentul celorlalte identități, ceea ce este foarte periculos. Ierusalimul nu a fost niciodată orașul unei singure identități. Dacă ne uităm la istoria locului, conducătorii arabi ai Ierusalimului au apărat întotdeauna diferitele identități sociale, religioase, culturale ale orașului. Este păcat că se încearcă acum ștergerea acestora.

RE: Purtați același nume (Darwish) cu unul dintre cei mai mari poeți palestinieni – Mahmoud Darwish… poate cel mai cunoscut exponent literar al luptei palestinienilor.
ND: Este o coincidență.

RE: Este și o povară ?
ND: Este, mai degrabă, o provocare să porți același nume cu un mare scriitor.

RE: Multe dintre poeziile dumneavoastră vorbesc despre istorie, despre evenimente istorice care au marcat Orientul Mijlociu. Care este rolul Istoriei în poezia dumneavoastră ?
ND: Din punctul meu de vedere, un poet este un istoric, dar un istoric în felul lui personal. Eu însumi sunt fascinat de istorie și citesc foarte multe cărți istorice. Și cred că și trăiesc Istoria… Eu am crescut înconjurat de multe figuri și personalități istorice și, uneori, nu știu dacă este vorba de personaje istorice sau de oameni normali. De exemplu, Iisus este, pentru restul lumii, Dumnezeu, pentru mine, El este un băiat din cartierul meu. Iar acest sentiment este diferit și are de-a face cu a crește în locuri ca Ierusalim sau Bethleem. În această geografie a sacrului, Istoria este realitatea de fiecare zi.

RE: În poeziile dumneavoastră, întâlnim diferite identități etnice (armeni, kurzi). Care mai este sensul termenului de identitate într-o lume sfâșiată de conflicte interetnice ?
ND: Într-un fel, eu sunt de partea tuturor identităților care sunt oprimate, pentru că eu cred că aceasta este datoria intelectualilor, a poeților. Noi trebuie să apărăm toate acele identități, națiuni, grupuri sau indivizi cărora li se refuză, uneori, dreptul la existență și la exprimare liberă, oriunde s-ar afla. Cred că acesta este rolul meu nu numai ca și scriitor, dar și ca cetățean al lumii. Dar, am și o altă opinie asupra identității. O mare parte din opera mea vorbește despre faptul că toate identitățile etnice sunt similare. Dincolo de această mască sau etichetă, suntem cu toții bărbați și femei… Totuși, această idee nu mă va împiedica niciodată să văd nedreptatea acolo unde ea se produce, fie că vorbim de o națiune sau de un individ.

RE: Ce carte pregătiți acum ?
ND: Anul viitor va apărea o antologie de poezii în limba arabă. Am adunat suficient material pentru încă trei cărți, dar, din păcate, timpul nu îmi permite să le editez în următoarele luni. De asemenea, Nothing more to lose va apărea în limba spaniolă anul viitor, dar sunt în pregătire și traduceri ale volumului în alte limbi.

RE: O ultimă întrebare… Cum ar arăta un top 5 cărți favorite ale lui Najwan Darwish ?
ND: Este foarte dificil să numesc doar cinci cărți… poate cincizeci. Totuși, aș menționa cărțile clasice care m-au influențat: Coranul, Noul Testament, poezia arabă clasică, poezia pre-islamică (al Mu‘allaqāt). Cred că este foarte multă experiență umană în aceste cărți și cu ele ar trebui să începem înainte de a ajunge la operele moderne. Nu pot să înțeleg o persoană care citește literatură modernă, dar nu știe nimic despre Homer sau Sofocle, așa cum nu pot înțelege o modernitate care nu are ca bază operele clasice.

Scris de Raluca Elgyar 

sursa: bookblog.ro

Ion Pena: recuperarea poetului umanitarist al melancoliei ontologice

Ion. C. Pena a fost un poet, prozator, publicist şi epigramist care a trăit doar 33 de ani (de la 25 august 1911 până la 29 iulie 1944), care s-a format în cadrul Şcolii de Comerţ Superior din Turnu Măgurele. Viaţa sa modestă nu i-a permis să dobândească celebritatea de care poate s-ar fi bucurat dacă alta ar fi fost traiectoria destinului său. Debutul literar al lui Pena s-a produs în 1932, cu poezia Alpinism scrisă cu 4 ani mai devreme şi publicată în revista SO4H2. Epigramele sale au caricaturizat diverse figuri publice şi personalităţi ale societăţii sale contemporane, cum ar fi Ion Minulescu, Nicolae Crevedia, sau chiar Tudor Arghezi şi Nicolae Iorga.

Pena a publicat în revista Păcală” înaintea sosirii trupelor sovietice diferite texte cu conotaţii clar anti-bolşevice, iar, apoi, în “Universul literar”. Pe lângă poezii, Pena a publicat şi proză de anticipaţie de tip SF, cum este cazul “Monedei fantazienilor”, scrisă între ani 1937 şi 1938. De abia cu prilejul împlinirii unui secol de la naşterea poetului, în anul 2011, au fost cu adevărat strânse laolaltă toate scrierile sale rămase şi publicate în volum.

***

În acest articol dedicat lui Ion Pena, vom zăbovi puţin asupra creaţiilor poetice ale acestui autor, prea puţin cunoscut, din nefericire şi, cu toate acestea, într-o anumită măsură, recuperabil prin lectură.

În zugrăvirea scenelor naturale ori pitoreşti din unele versuri ale sale, Ion Pena nu s-a dovedit a fi un creator de scene lirice idealizante, ci un poet care trăia un fel de durere imanentă, ontologică şi o amărăciune organică faţă de condiţia oamenilor de rând, mereu cufundaţi în suferinţă. El a simţit această durere universală, această Weltschmerz, şi i-a dat un glas, o expresie a limbajului firesc. Ambiţiile oamenilor mici, dar cu un mare spirit al onestităţii, se regăsesc în calitatea de reprezentare a sinelui poetic umanitarist. Viaţa în sine se manifestă ca o mare încercare, cu umbra morţii mereu prezentă într-o măsură sau alta în viziunea poetică. Totuşi, descoperim alături de starea de deprimare pricinuită de povara vicisitudinilor cotidiene şi un anumit curaj, o dorinţă de a trăi şi de a înfrunta perspectiva eşecului şi morţii cu mândria şi ironia unui suflet care îşi cunoaşte valoarea. Să luăm, spre exemplu, poezia sa de debut, “Alpinism”:

“Pe piscuri goale, fără viaţă,
Unde nici vulturi nu s-avântă
Eu mi-am târât povara sfântă
A trupului flămând de viaţă.[1]

Melancolia trecutului şi povara memoriei încercărilor unei vieţi se relevă în multe versuri de-ale lui Ion Pena, care vădesc categoriile negative amplu descrise de Hugo Friedrich în opera sa despre lirica modernă. Prin ”instrumentarul” imagisticii naturale şi pitoreşti, precum şi prin diminutivele folosite ironic în poezia lui Pena, am putea fi tentaţi sa îl încadrăm în rândul tradiţionaliştilor, însă, această permanentă morbiditate şi tristeţe existenţială, precum şi concretizarea acestor stări prin apelul la categoria grotescului (de exemplu, în “Cîntecul din urmă”, unde aduce imagini familiare versurilor argheziene, ale ‘esteticii urâtului’) îi oferă şi o caracteristică tipică artiştilor lirei moderne.

Iată câteva versuri ilustrative pentru paseismul sinelui poetic, pe care Pena ni-l zugrăveşte în poezii precum “Amintirea vîrstei”, publicată pentru prima dată în revista “Drum”, la finele anului 1939:

“Vârsta trecută, mamă eşti uitată,
Acum am crescut, umărul e mare:
Furtuni de neguri, apă tulburată,
Cruce pe gânduri peste amplă zare,

Duc prin viaţă trecutul, colbul aprins,
Pasăre cu lat de picior, aplecat,
Efigie de stele pe cerul întins
Sau lac din care nuferii albi au secat.”

Stihiile care sunt asimilate stării psihismului poetic înnegurate, catabatice, se arată în nişte imagini foarte izbutite, care vădesc şi un anumit rafinament al construcţiei de formă şi de semnificaţie, care contrabalansează aportul categoriei morbidului grotesc, foarte concret, din alte versuri cu aceeaşi tematică. Un alt exemplu al vaporilor melancoliei dense, dar subtile este versul din poezia care poartă numele acestui sentiment, publicată în 1938, şi care sună astfel: “Plânge aripa ruptă, vag infinit/ În care coboară pâraiele vieţii”. Atmosfera din acest poem tinde, în chip interesant, spre mediul clar-obscur al metaforelor onirice.

O altă temă semnificativă este cea a repulsiei faţă de societatea înecată în depravare şi mercantilism, unde răutatea gratuită se întrevede pretutindeni, iar scopul obţinerii de câştig prin strivirea omului de rând pare să nască cele mai josnice mijloace de tratare a fiinţei umane. Sinele poetic apare aici într-o ipostază care ne duce cu gândul la binecunoscutul personaj romantic Peter Schlemihl. Versurile poeziei “Opriţi-vă” ne introduc în acea atmosferă a conştiinţei revoltate faţă de cruzimea meschină a societăţii. Iată un univers al deşertăciunilor, al fiinţelor de tipul mitologicului Tantal:

“În drumul meu, opriţi-vă fierbinţi,
În carnea mea cu târnăcoape.
Am să vă dau mistere şi arginţi,
Ca fumul, bogăţia să vă-ngroape.[2]

Poezia lui Ion Pena s-a aflat într-o strânsă legătură cu viaţa sa, metamorfozele resimţite în realitatea din ce în ce mai tulburătoare au fost transpuse în creaţia poetică. Viaţa lui Ion Pena a fost brusc curmată de avalanşa tragică a ororilor celui de-al Doilea Război Mondial, el fiind mobilizat din Domneşti şi pierzându-şi viaţa pe front la aproape 33 de ani. Astăzi, îi putem vedea mormântul la Cimitirul Eroilor din Alba Iulia şi ne putem aminti de curajul înfruntării încercărilor vieţii de către un om care punea preţ pe caracterul moral şi care nu se dădea înapoi chiar în clipa înfruntării morţii, nu doar în versuri, ci şi în realitate. Încrederea sa în conceptul de valoare şi forţa sfidării noianului decadenţei umanităţii, care, printre altele, a provocat şi Războiul în care s-a prăpădit poetul, transpare pregnant din strofa de încheiere a înseşi primei sale poezii publicate:

“Prăpăstii mi-au surâs sarcastic,
Guri de-abia înfiorătoare,
Dar prins de culme cu ardoare,
Am râs şi eu – la fel – sarcastic…”

Note

[1] Poeziile sunt preluate de pe http://poezii.citatepedia.ro/de.php?a=Ion Pena.

[2] Text preluat de pe http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_C._Pena.

scrisă de Daniel Magdalen

sursa: epochtimes-romania.com

O nouă secţiune la FILIT: „Casa Poeziei”. Reuniune a 20 dintre cei mai importanţi poeţi români

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secţiune: „Casa Poeziei”. 20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova. De asemenea, în urma succesului de anul trecut, va fi continuat proiectul „Noaptea Albă a Poeziei” (NAP 2).

Cei 20 de invitaţi vor susţine lecturi în Casa Poeziei. Este vorba despre unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti – de la autori care au debutat în anii ’60 şi au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani.

Poeţii care vor citi în acest an la FILIT sunt: Constantin Acosmei, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Michael Astner, Svetlana Cârstean, Mariana Codruţ, Emilian Galaicu-Păun, Bogdan Ghiu, Adela Greceanu, Nora Iuga, Florin Dan Prodan, Nicolae Prelipceanu, Dan Sociu, Octavian Soviany, Aleksandar Stoicovici, Krista Szöcs, Robert Șerban, Radu Vancu, Elena Vlădăreanu, Răzvan Țupa.

„Lecturile autorilor, proiecţiile video, audio şi documentarele vor însemna în acelaşi timp şi modalităţi de a pune faţă în faţă diverse stiluri şi limbaje literare şi tocmai din acest motiv poeţii invitaţi vor fi la rândul lor moderatori”, afirmă Corina Bernic, coordonatorul Casei Poeziei şi a Nopţii Albe a Poeziei.

În debutul evenimentelor de la „Casa Poeziei”, miercuri, 1 octombrie, va fi prezentat şi documentarul realizat de artistul vizual ieşean Matei Benejaru, care îl surprinde pe poetul Emil Brumaru reîntors în Dolhasca, loc în care a profesat ca medic şi a scris poezie între anii 1963 şi 1975. Apoi s-a stabilit la Iaşi şi nu a mai revenit la Dolhasca până în momentul filmărilor. Intitulat Zidul lui J.O., filmul este o producţie a Centrului de Fotografie Contemporană şi a Muzeului Literaturii Române Iaşi, cu o temă muzicală compusă şi interpretată de Bogdan Chiroşcă. Consultantul literar ar filmului este Doris Mironescu.

„Dat fiind succesul îmbucurător al nopţii de poezie din ediţia precedentă, alături de Casa FILIT am clădit şi o Casă a Poeziei, dedicată lecturilor zilnice de poezie şi socializării literare. Suntem tot mai îndreptăţiţi să spunem că FILIT este un festival profesionist, puternic, cu identitate bine conturată, care s-a bucurat de recunoaştere internaţională încă de la prima ediţie şi care pune Iaţul pe harta culturală a Europei. Un festival pe care trecutul literar al urbei şi cititorii actuali îl merită din plin”, a declarat Dan Lungu, Managerul FILIT şi Directorul Muzeului Literaturii Române Iaşi.

A doua ediţie a „Nopţii Albe a Poeziei” (NAP 2) va avea loc sâmbătă, 4 octombrie, în Casa FILIT, începând cu ora 22.00 şi îi va avea ca moderatori pe scriitorii Corina Bernic, iniţiatoarea şi coordonatoarea proiectului, şi Silviu Dancu. NAP2 este gândit ca un maraton de poezie la care vor participa toţi autorii invitaţi şi care se va încheia cu un concert special al trupei KUMM.

Urmăriţi programul complet al FILIT pe site-ul festivalului, http://www.filit-iasi.ro. De asemenea, pe acelaşi site puteţi consulta biografiile tuturor invitaţilor, precum şi informaţii la zi privind ediţia a II-a a FILIT. Urmăriţi-ne şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filit.iasi.

În total, ediţia 2014 a FILIT va reuni anul acesta peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, critici şi jurnalişti culturali.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. FILIT 2014 se desfăşoară sub patronajul Reprezentanţei Comisiei Europene în România şi beneficiază de parteneriatul Băncii Naţionale a României.

sursa: ziarul de iasi

„Casa Poeziei” reuneşte la FILIT 20 dintre cei mai importanţi poeţi români

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT), ce se va desfăşura în perioada 1-5 octombrie, va avea anul acesta o nouă secţiune: „Casa Poeziei”.

20 dintre cei mai importanţi poeţi români se vor întâlni cu publicul în fiecare zi de festival la Casa Dosoftei, locul-emblemă în care a funcţionat în secolul al XVII-lea prima tiparniţă din Moldova.

Cei 20 de invitaţi vor susţine lecturi în Casa Poeziei. Este vorba despre unele dintre cele mai importante voci ale poeziei contemporane româneşti – de la autori care au debutat în anii ’60 şi au devenit apoi nume mari ale literaturii noastre, până la tineri scriitori care s-au afirmat în ultimii ani.

În debutul evenimentelor de la „Casa Poeziei”, miercuri, 1 octombrie, va fi prezentat şi documentarul realizat de artistul vizual ieşean Matei Benejaru, care îl surprinde pe poetul Emil Brumaru reîntors în Dolhasca, loc în care a profesat ca medic şi a scris poezie între anii 1963 şi 1975. Apoi s-a stabilit la Iaşi şi nu a mai revenit la Dolhasca până în momentul filmărilor.

Urmăriţi programul complet al FILIT pe site-ul festivalului, www.filit-iasi.ro. De asemenea, pe acelaşi site puteţi consulta biografiile tuturor invitaţilor, precum şi informaţii la zi privind ediţia a II-a a FILIT. Urmăriţi-ne şi pe pagina de Facebook: https://www.facebook.com/filit.iasi.

Scris de bookblog.ro

Două poezii românești, incluse în cele mai frumoase 50 de poeme de dragoste din lume

Chiar dacă în România sunt mult prea puțin cunoscute și apreciate, Nina Cassian și Doina Ioanid au primit de curând aprecierea internațională.

Două poezii ale celor două au fost incluse într-un top internațional al celor mai frumoase 50 de poeme de dragoste din ultimii 50 de ani.

Specialiștii în poezie de la Southbank Centre din Londra au avut dificila misiune de a selecta opere scrise în ultimii 50 de ani, iar scriitorii au fost aleși din 30 de țări, de la Sfânta Lucia și până la Kurdistanul irakian. România a fost inclusă în acest top grație Ninei Cassian și a Doinei Ioanid.

Astfel, „The Yellow Dog/ Câinele galben”, de Doina Ioanid, şi „Lady of Miracles/ Donna miraculata”, de Nina Cassian, se numără printre cele mai frumoase 50 de poezii de dragoste din ultimii 50 de ani.

Poemul „Câinele galben” a apărut în 2010, în volumul „Ritmuri de îmblânzit aricioaica” și este extrem de sensibil:

Poezia Doinei Ioanid este una foarte sensibilă

„Cu inima în mână, am mers prin oraş, păşind pe prima zăpadă din anul ăsta. Şi inima mea, stropită cu vin şi oţet, continua să putrezească în ritmul celor 37 de ani, în timp ce coţofenele se adunau pe umărul toboşarului. Oasele singure nu mă puteau salva. Nici numele tău, Argentina, pământ al făgăduinţei. Numai un câine mare şi galben s-a îndurat de mine, a venit spăşit şi mi-a mâncat inima, fără grabă. Apoi a plecat, s-a îndepărtat spre orizont ca o imensă floarea-soarelui”.

Poezia „Donna miraculata” a Ninei Cassian a apărut acum 45 de ani, în volumul „Amitus”: „De când m-ai părăsit mă fac tot mai frumoasă / ca hoitul luminând în întuneric. / Nu mi se mai observă fragila mea carcasă, / nici ochiul devenit mai fix şi sferic, // nici zdreanţa mâinilor pe obiecte, / nici mersul, inutil desfigurat de jind, / – ci doar cruzimea ta pe tâmplele-mi perfecte, / ca nimbul putregaiului sclipind”.

Pe lângă cele două poete,  în acest clasament au mai fost incluși Philippe Jaccottet din Franța, Margaret Atwood din Canada sau Ana Ristovic din Serbia.

De Mirabela Vlad

sursa

Seara de poezie dedicata Danielei Crasnaru

La initiativa Institutului Suedez de Studii Clasice din Roma în colaborare cu Institutul Cultural Român de la Stockholm si Accademia di Romania in Roma va avea loc o serata literara dedicata poetei Daniela Crasnaru prin prezentarea volumului de poezii Austerloo publicat la Editura Ellerströms. Evenimentul va avea loc luni, 7 aprilie 2014, orele 18,00, la Accademia di Romania din Roma.

Evenimentul se va desfasura în prezenta Ambasadorilor Suediei si României la Roma S.E. Ruth Jacoby, S.E. Dana-Manuela Constantinescu şi preşedintele Institutului Cultural Român Lilian Zamfiroiu.

Vor lua cuvântul:
S.E. Dana-Manuela Constantinescu, Ambasadorul României în Italia
S.E. Ruth Jacoby, Ambasadorul Suediei în Italia
Lilian Zamfiroiu, Preşedintele Institutului Cultural Român din Bucureşti
Dan Shafran, Directorul Institutului Cultural Român de la Stockholm
Angela Tarantino, Universitatea Sapienza, Roma

Poezia româneasca se bucura de succes în rândul publicului suedez prin aparitia volumului de poezie Austerloo al Danielei Crasnaru, publicat la Editura Ellerströms , în traducerea lui Dan Shafran, Directorul Institutul Cultural Român de la Stockholm . Cartea a fost lansata la Târgul de Carte Bok& Bibliotek de la Göteborg în 2013 si a fost primita elogios de critica literara din Suedia.
Vor fi citite versuri în suedeza, româna si italiana iar Dan Shafran va vorbi despre arta traducerii, echivalente si dificultati. Atât autoarea cât si traducatorul vor raspunde la întrebarile publicului.

Daniela Crasnaru are la activ o impresionanta productie literara care cuprinde versuri, nuvele si carti pentru copii. Este unul dintre poetii romani cu cele mai multe traduceri in limba engleza si laureata a unor premii importante, printre care Premiul Academiei Romane pentru întreaga activitate (1991) si Premiul pentru literatura al Fundatiei Rockefeller (1994).

O parte dintre poemele Danielei Crasnaru au fost incluse in antologiile bilingve de poezie contemporana româna si suedeza Corespondente lirice si Noi corespondente lirice, alcatuite de Dan Shafran (Editura Fundatiei Culturale Romane, 1997 – 2002). Daniela Crasnaru a fost tradusa în peste 15 limbi, poezia ei fiind studiata în universitati române si americane.

de D.S.     HotNews.ro

Muzeul Meu de Artă, Muzeul Tău de Artă – de iv cel naiv

Ne plimbăm prin viață
ca printr-un muzeu de artă.
Mama e un tablou.
Doamna cu bichon îmbrăcat în vestuța roșie din catifea
e și ea un tablou.
Vatmanul tramvaiului 5 înjurând e și el un tablou
Tu, cu sprâncenele ridicate și un început de zâmbet,
care citești rândurile astea acum, ești un tablou.
Pentru tine, Eu stând cu spatele sînt un tablou.
Privești toate aceste tablouri din jurul tău,
ai tot felul de emoții, le spui ce ai de spus,
asculți ce au ele de spus, te apropii
pentru o vreme de ele, dar continui să
mergi mai departe, pe drumul tău
printre tablouri.
Iubirea se întâmplă atunci când unul din tablouri
coboară din el însuși și se îndreaptă spre tine,
iar ție, firește, începe
să îți bată mai tare
inima.

iv cel naiv

sursa

Abonament și precomandă la revista Poesis Internațional

Acesta este un apel la continuitate.

Comunicat

La mai bine de opt luni de la apariţia ultimului număr al revistei „Poesis internaţional”, credem că e vremea să facem acest apel public care ar putea fi decisiv în continuarea unui proiect publicistic pe care nu vrem să-l abandonăm. „Poesis internaţional” a reuşit, în cei trei ani de existenţă (2010-2013) să adune scriitori şi traducători care au participat cu entuziasm la crearea uneia dintre cele mai vii şi mai constante reviste de literatură de la noi. Traducerile atât de necesare din literatura mai veche şi mai nouă din întreaga lume, debuturile câtorva tineri poeţi care între timp au publicat volume foarte promiţătoare, recuperarea unor poeţi şi teme ce meritau reconsiderarea sau relansarea în spaţiul public românesc, legăturile stabilite cu autori, grupuri şi organizaţii literare din peste 20 de ţări sunt reuşite pe care oricine le-a putut remarca în cele douăsprezece numere publicate. Criza a lovit, ca peste tot, şi aici, sprijinul (exclusiv privat, datorat directorului-fondator Dumitru Păcuraru) devenind, de la mijlocul anului trecut, imposibil.

Regretul pentru această lungă pauză (în condiţiile în care gîndisem o revistă cu apariţie trimestrială) nu este doar al nostru, al redactorilor şi al colaboratorilor consecvenţi, ci şi al multor cititori, poeţi, traducători care au deplâns dispariţia revistei. În speranţa că nu s-au resemnat, cum nu am făcut-o nici noi, îi anunţăm că intenţia noastră e ca, în luna martie, să publicăm un număr 13 care să continue construcţia începută. Suntem destul de lucizi ca să ştim când un lucru a ieşit din termenul de garanţie, când un proiect literar şi-a trăit viaţa – nu este cazul revistei „Poesis internaţional”.

Întrucât nu dorim (şi nu ne putem baza pe) un sprijin instituţional, singura şansă ca „Poesis internaţional” să apară în continuare (şi nu doar în format electronic) este să strângem de unde şi cum putem, pentru fiecare număr, banii pentru supravieţuirea proiectului. De aceea, fără a fi pe deplin încrezători în colecte publice sau donaţii, le cerem cititorilor noştri un simplu gest de solidaritate care ne-ar da încredere în posibilităţile de a merge mai departe cu P.I.

Astfel, începând de azi, 19 ianuarie, deschidem o listă de subscripţii, care presupune o simplă precomandă a numărului 13, pe care l-am putea lansa în primăvară, cu sprijinul cititorilor. E de ajuns să scrieţi un mail pe una dintre adresele poesisinternational@yahoo.com sau ckomartin@yahoo.com, în care să vă exprimaţi dorinţa de a primi, în maxim două luni, când va ieşi din tipar, primul număr al noii serii. Costul unui exemplar este 20 de lei, iar dacă vom primi în următoarele săptămâni măcar 100 de (pre)comenzi, am putea porni de aici, având garanţia că o parte din costurile de tipar vor fi astfel acoperite. Ne încredem în această soluţie ce ne-ar putea da încrederea de a reporni motoarele unei publicaţii de vârf, care a demonstrat până acum, prin excelentele contribuţii pe care le-a adunat, că are o viziune şi o direcţie pe care poate să meargă încă o vreme în folosul tuturor, poeţi, traducători, cititori cu dorinţa de a rămâne conectaţi la literatura care continuă se fie scrisă în întreaga lume.
Ar însemna enorm pentru noi să primim confirmarea interesului dumneavoastră pentru continuitatea şi constanţa pe care am încercat să le promovăm şi impunem prin „Poesis internaţional” în exotica literatură română contemporană.

de la sursă: SemneBune > Abonament și precomandă la revista Poesis Internațional http://semnebune.ro/2014/abonament-si-precomanda-la-revista-poesis-international/#ixzz2qvgtBEGj

Poezie romaneasca contemporana pe portalul german Lyrikline

Lucrari ale poetilor romani contemporani pot fi vizualizate pe portalul german Lyrikline. Până în prezent pot fi vizualizate pe portalul Lyrikline lucrările binecunoscutelor poete Svetlana Cârstean şi Nora Iuga, iar în decursul acestui an avem vor fi prezentati publicului: Angela Marinescu, Vasile Leac şi Sorin Gherguţ.

Colaborarea între Institutul Cultural Român Berlin şi Literaturwerkstatt Berlin urmăreşte promovarea liricii româneşti prin prezenţa poeţilor români contemporani pe portalul Lyrikline. Proiectul a luat naştere datorită unei colaborări devenite deja tradiţie cu Literaturwerkstatt Berlin, iniţiatorul portalului Lyrikline, parteneriat care s-a materializat până în momentul de faţă prin mai multe proiecte de succes, precum „Lunga noapte a tinerei lirici româneşti” (2009), „Lunga noapte a tinerei proze româneşti” (2011) şi participarea la poemul „Renshi”, în cadrul Festivalului de Poezie 2011.

Dupa poetele Svetlana Cârstean şi Nora Iuga, pana la sfarsitul anului vor aparea pe site atât informaţii biografice cât şi operele poetilor Angela Marinescu, Vasile Leac şi Sorin Gherguţ, în format audio şi text, în română, dar şi traduse în alte limbi.

Portalul Lyrikline a fost lansat în anul 1999 ca o platformă internet pentru lirică destinat spaţiului german, jucând un important rol de pionierat. De atunci, Lyrikline s-a transformat într-un proiect cultural în reţea, care face ca poezia să depăşească graniţele fizice şi barierele lingvistice. În momentul de faţă portalul reprezintă o arhivă a poeziei din întreaga lume, care se bucură de parteneriate cu peste 40 de ţări. În cadrul acestui site sunt prezenţi peste 850 de poeţi, ale căror poezii pot fi ascultate şi citite în peste 55 de limbi. Proiectul a fost distins cu numeroase premii şi distincţii, printre care logo-ul Naţiunilor Unite „Anul Dialogului între Culturi“ (2001) şi premiul Grimme Online pentru lansarea pe internet, categoria Cultură şi Divertisment (2005). Totodată, platforma a fost propusă ca proiect UNESCO, fiind considerată „un exemplu excelent pentru promovarea culturii contemporane, dincolo de graniţe“.

Lyrikline a fost în cursul acestui an în mod fundamental restructurat şi revizuit, în momentul de faţă proiectul reuşind să îndeplinească toate aşteptările unei pagini de internet moderne. Începând din luna septembrie noul portal funcţionează cu opţiuni îmbunătăţite, printre noile modalităţi de acces numărându-se un motor de căutare complex. În  data de 1 septembrie de la orele 19.00, în locaţia c-base – ›Raumstation unter Berlin Mitte‹, are loc relansarea website-ului. Pentru cei care nu vor putea fi prezenţi, există posibilitatea urmăririi online a programului pe Live-Stream, website-ul http://www.lyrikline.org. Cu această ocazie, este prezentată în mod detaliat noua pagină de internet, prezentarea fiind însoţită de emisiuni cu parteneri şi poeţi internaţionali, discursuri  introductive şi lecturi ale unor autori prezenţi pe platforma Lyrikline. Manifestarea se desfăşoară în limbile engleză şi germană şi este moderată de către partenerii Lyrikline Per Bergström din Suedia şi Joel Scott din Australia.

 de D.S.     HotNews.ro

Poeţi români pe portalul Lyrikline, la adresa: http://www.lyrikline.org/en/authors?nav=1&country%5B%5D=RO

Expoziţia naţionala de poezie NICHITA-80

Muzeul Naţional al Literaturii Române din Bucureşti (MNLR), editor al principalei ediţii în şase volume a operei lui Nichita Stănescu, Institutul Cultural Român, Asociaţia EURO CULTURART şi Radio România Cultural organizeaza în Rotonda MNLR (Bdul Dacia nr.12), duminică, 31 martie 2013, ora 18.00, evenimentul dedicat deschiderii expoziţiei naţionale de poezie NICHITA-80.

NICHITA -80 – expoziţie naţională de poezie cuprinde manuscrise şi fotografii deţinute de MNLR, precum şi din arhiva foto a Dorei Stănescu, soţia poetului. O expoziţie omagială în 80 de secvenţe-fotograme, în care publicul va putea surprinde secvenţe semnificative din viaţa şi opera poetului, din prieteniile sale literare.

NICHITA -80 – expoziţie naţională de poezie se va deschide pe 31 martie 2013, ora 18.00, atât la sediul MNLR, cât şi în alte importante centre culturale din ţară: Ploieşti, Piteşti, Bistriţa, Braşov şi Iaşi.

Potrivit organizatorilor, vernisajul de la Bucureşti va fi marcat de un recital din poezia lui Nichita Stănescu susţinut de Ioana Crăciunescu, Eusebiu Ştefănescu şi Ionuţ Bogdan Ştefănescu. De asemenea, 8 poeţi din generaţii şi geografii literare diferite, mulţi dintre ei prieteni ai poetului necuvintelor (Ioana Crăciunescu, Ioana Diaconescu, Traian T. Coşovei, Nicolae Prelipceanu, Eugen Suciu, Florin Iaru, Cosmin Perţa, Andra Rotaru), vor citi câte un poem dedicat lui Nichita Stănescu. Evenimentul va fi transmis în direct, între orele 18.00-19.00, de Radio România Cultural (producător: Anamaria Spătaru, moderator: Dan Mircea Cipariu). Coordonator proiect: Ioan Cristescu.

de D.S.     HotNews.ro

Afis ‘Nichita-80’ – Foto: Radio Romania Cultural

Este 8 martie. La mulţi ani!

ideea de destin

                                                                                    de Iv cel naiv

cu ideea de tine în gând
m-am urcat într-o zi pe ideea de cal
am ajuns până la ideea de capăt de pământ
sperând că te găsesc cu ideea de mine în cap, normal.
Nu erai; așa că tot cu ideea de tine în gând
m-am întors purtat de ideea de vânt
și am continuat să te caut obsedat de ideea de când
zile și mile și ploi și idile, până când
nu te-am găsit
și de ideea de tine m-am îndoit.
Acum înțeleg că
nici n-aveai cum să mă recunoști
pentru că tu căutai ideea de mine
nu pe mine
în sine
și ai tot căutat până m-ai găsit
în spatele ideii de mine
ca în spatele unei vitrine.

sursa 

sursa foto

Malul celălalt: de 38 de ori poezie sîrbă pe româneşte

„ştii ce-am să fac:

am să-ţi stric jucăria

numită durere“.(Miroslav Antić, Poezie fără moarte)

Antologiile implică, în general, o muncă grea şi complicată. Minuţioasă şi îndelungată. Îţi iau mult timp şi cer multă tărie să le duci la capăt – de la selecţia autorilor pînă la selecţia textelor lor şi apoi la munca strîngerii drepturilor de autor şi multe altele. E mai uşor cînd tema vine cumva de la sine, cînd faci o antologie a unui festival cu autorii participanţi sau a unui atelier literar cu tema deja stabilită, unde oricum nu ai ce selecta, participanţii sînt cei care vor apărea şi în carte. Tematic, dacă ştii ce vrei, nu e greu, ştii tema, alegi autorii, publici cartea. Complicat devine însă cînd încerci să cartografiezi zone literare din afara ţării şi a limbii în care scrii. Cînd îţi asumi o astfel de muncă, atunci treci la un cu totul alt nivel. În primul rînd, nu îţi poate veni o astfel de idee decît abia cînd ai destulă pricepere încît să realizezi necesitatea unei astfel de cărţi aici, în România, în al doilea rînd, nu ai cum să începi să te pui pe treabă dacă nu eşti în stare să duci o astfel de muncă la bun sfîrşit şi nu realizezi toată greutatea ei. În ultimii ani, în România au apărut foarte puţine traduceri de poezie străină, darămite antologii – una dintre puţinele şi bunele antologii din ultimii ani pe poezie străină este cea apărută în 2011, la Casa de Editură „Max Blecher“, şi intitulatăColonia poetică (coordonată de Claudiu Komartin) şi care a reuşit să ofere o imagine a ce se întîmplă în poezia suedeză de azi. Deşi cu texte bine alese şi într-o română care te face să ai tendinţa să uiţi că sunt traduceri, cei 15 poeţi suedezi, prezentaţi în acel volum de către alţi 15 poeţi români, nu au părut să producă mari reacţii sau să aibă vreun impact – dacă ar fi să ţin cont de recenzii sau de amintiri ale acestei cărţi chiar şi la multe luni de la apariţia ei.

Ce te faci cu o antologie care îţi prezintă 38 de autori sîrbi? Strict pe poezie, toţi aleşi unul şi unul, de la autori canonizaţi precum Vasko Popa, Danilo Kiš, Adam Puslojic, Jovan Zivlak pînă la nume cu totul necunoscute pînă acum în România, precum Aleksandar Ristović, Dusko Novaković sau Dragan Jovanović Danilov, antologia de poezie sîrbă contemporană intitulată Malul celălalt şi apărută în această toamnă la Editura Herg Bent, sub coordonarea tînărului poet şi traducător Aleksandar Stoicovici, este clar o carte-eveniment a anului 2012. După antologia poeziei sîrbe a lui Ioan Flora, apărută la sfîrşitul anilor ’90 şi care oferea o panoramă a liricii de peste Dunăre dintre secolele XIII şi XX, în afară de unele traduceri răzleţe apărute prin reviste literare, despre poezia contemporană de acolo se poate spune că, în România, nu se ştia mai nimic. Minunata selecţie a textelor şi diversitatea vocilor prezentate în această antologie de către traducătorii Liubinca Perinaţ Stancov, Slavomir Gvozdenovici şi Aleksandar Stoicovici chiar oferă o imagine de mult necesară şi panoramică a poeziei sîrbe contemporane.

Pînă acum, cunoşteam poezia sîrbă a ultimelor decenii exclusiv prin intermediul traducerilor apărute în limba germană, ştiam ce forţă extraordinară şi cîtă expresivitate, ba chiar şi duritate au autorii sîrbi contemporani. O poezie care se hrăneşte din traumele unui trecut care se încăpăţînează să apese peste un prezent încă destul de complicat şi greu. O poezie ca o lamă de cuţit, care nu glumeşte şi de multe ori te lasă cu respiraţia tăiată: „Nimeni nu-i de vină / Că porţi o pasăre în piept./ Cei ce dorm vor trece în vis/ Prin prăpastia în care creşte cîntecul tău“ (Cei ce dorm, Stevan Raičković).

Aşa cum remarca şi Aleksandar Stoicovici în prefaţa sa, această antologie este, într-adevăr, o provocare, dar nu doar pentru cei care au muncit la ea, ci şi pentru cititori. O provocare şi o invitaţie pentru cititorii din România să se apropie puţin de „malul celălalt“ şi să descopere cîteva zeci de voci poetice pe cît de diverse în tematică (nu, nu toţi poeţii sîrbi scriu doar despre război), pe atît de apropiate şi de asemănătoare în expresivitatea şi forţa lor lirică.

Ori de cîte ori am de-a face cu o antologie – fie că e vorba despre coordonarea ei, fie doar despre lectură –, îmi amintesc de vorbele scriitorului sîrb Bora ćosić care spunea mai demult că un astfel de demers se aseamănă unui soi de razii printre scriitori, ca şi cum ai trece printre ei, i-ai alege pe cîţiva şi i-ai băga într-o dubă – acolo ei ar sta înghesuiţi, unii cunoscîndu-se între ei, alţii nu, unii asemănători, alţii nu, singurul lucru care i-ar ţine împreună fiind coperţile unei cărţi. Dincolo de umorul hîtru al lui ćosić, într-ade­văr, selectarea şi prezentarea unui număr de scriitori necesită o experienţă şi un talent pe care puţini le deţin. Aleksandar Stoicovici spunea, în prefaţa sa, că îşi doreşte ca această carte să treacă „asemenea unei bărci de pe un mal pe celălalt şi să împrăştie ceaţa“. Minunat ar fi ca această carte să fie doar un început, iar ceaţa să fie împrăştiată de cît mai multe asemenea luntri care să lege cele două maluri.

Malul celălalt de Radmor Andrić

Încă un rîu

fără vreo

buturugă,

buştean

fără al doilea pas

fără putere

pentru săritură

Încă un rîu

iar celălalt mal

e în ceaţă

inconştient

tremurat

egal

de la naştere

şi moarte

Malul celălalt

Antologie de poezie sîrbă sec. XX-XXI

Coordonator: Aleksandar Stoicovici, traducători: Liubinca Perinaţ Stancov, Slavomir Gvozdenovici, Aleksandar Stoicovici, Editura Herg Benet, 2012

Autor: Corina BERNIC

sursa

Poezie românească scrisă în Suedia

★★★ Dorina Brânduşa Landén, Judecata apei, Deva, editura DaniMar, 2012

În Suedia, ţara Premiului Nobel, se scrie poezie şi în limba română. Începutul l-a făcut cunoscuta poetă, eseistă şi memorialistă Gabriela Melinescu, care i-a cucerit pe suedezi cu talentul ei literar.

Am primit de curând informaţii în legătură cu altă poetă originară din România care, stabilită în Suedia, scrie în limba română şi, în acelaşi timp, face posibilă comunicarea între două literaturi atât de diferite, traducând în limba noastră scriitori suedezi ca August Strindberg, Edith Södergran, Pär Lagerkvist, Dan Andersson, Tomas Tranströmer, Karin Boye şi Gunnar Ekelöf. Este vorba de Dorina Brânduşa Landén.

Cea mai recentă carte de versuri a sa, „Judecata apei” impresionează prin firesc şi graţie, făcându-te să te gândeşti la o fată care dansează la ea acasă de una singură, fără spectatori, dintr-un preaplin al bucuriei de a trăi. Autoarea retrăieşte momente din copilăria fericită petrecută în România. adăugând ceea ce a aflat mai târziu: „Dimineţile la oglindă/ mă făceam frumoasă/ alergam la izvorul limpede/ copil hârjonindu-se cu vântul/ murmurând printre frunze, respirând împreună cu ciocârliile./…/ Nu ştiam că ramura istoriei mele/ ascundea un vierme./ Aveam trei ani/ o rochie subţire fără mâneci/ şi un contract de glorie cu soarele.”

Ce versuri frumoase! „Aveam trei ani/ o rochie subţire/ şi un contract de glorie cu soarele.”

Autoarea ştie să râdă, să sărbătorească viaţa. Dar ştie şi să plângă: „Într-o sâmbătă seara/ a bătut clopotul/ a bătut şi i-a-mpietrit limba./ Nu era sărbătoare./…/ moartea –/ însângerând bruma/ măcina trupul mamei mele.// Nicio claviatură nu răsuna/ la balul amurgului lumii/ neurotici pianiştii toţi/ şi-au tăiat degetele!” Deşi nu reformează poezia (cum visează aproape toţi poeţii de azi). Dorina Brânduşa Landén reuşeşte să-i emoţioneze pe cititori. Ceea ce nu e puţin.

Autor:  Alex. Ștefănescu 

sursa

sursa foto

Un meteorolog bacauan – Mirela Balan – a lansat prima sa carte de poezie

Vreme buna pentru poezie in orasul de pe Bistrita. Mirela Balan, meteorolog la Aeroportul “George Enescu”, din Bacau, si-a lansat miercuri, 11 iulie, la Casa Memoriala “George Bacovia”, volumul de debut “Un sarut mai adinc”, aparut la Editura Art Book. Autoarea este membra, din 2010, a Cenaclului literar virtual “Lira 21″, condus de poeta Cristina Stefan, si, de curind, a Cenaclului “Octavian Voicu”, al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Bacau, si a publicat pina acum doar in antologii de poezie.

“Dintotdeauna am simtit ca am o latura artistica, insuficient exprimata, iubesc muzica, teatrul, literatura. De scris, scriu din gimnaziu, cind am participat si la concursuri de creatie literara, scriu dintr-o nevoie de aucunoastere si de cunoastere a lumii.

Acest volum este nascut din luptele mele personale, cu neputintele mele, cu oamenii din jur, chiar cu Dumnezeu, desi il iubesc mai presus de orice. Scrisul este un fel de catalizator, ma implineste, ma curata, ma ajuta sa merg mai departe.

Am o poezie tonica, tinereasca. Imi place sa ma consider cu capul in nori. Daca esti visator ai puterea de a vedea frumosul si in uritul vietii”, a declarat poeta, in virsta de 32 de ani, Mirela Balan. Ea a marturisit ca nu citeste foarte multa poezie, din teama de a nu fi tentata sa adopte in scris stilul altor poeti.

Spune, totusi, ca ii apreciaza pe Tincuta Horonceanu – Bernevic, Adriana Lisandru si Adrian Suciu. Volumul sau de debut a trezit reactii diferite printre scriitorii si criticii bacauani. Petru Scutelnicu, poetic si critic literar, a spus despre Mirela Balan ca este “o voce poetica aparte, care ocoleste atit paradigma postmodernista, cit si pe cea clasica”, un poet original ce “transforma universul inconjurator in iubire, cu o sensibilitate deosebita”.

“Mi se pare un debut matur, al unui talent autentic, care are constiinta creatiei, si-a inceput discursul criticul literar Petre Isachi. Este de remarcat capacitatea ei de a vizualiza stari, categorii estetice, de a surprinde omul in devenirea lui. Are simtul cuvintului. Este originala in arta de a simti lumea. Preia ceva din lirica bacoviana: gratia. E un volum de care va trebui sa tinem cont noi, cititorii, revistele de cultura, Uniunea Scriitorilor, castelul criticilor”.

Poeta Violeta Savu, redactor al Revistei de cultura “Ateneu”, a vorbit despre “inteligenta poetica” a Mirelei Balan, pe care a asemanat-o, in poemul “Fior”, cu Ana Blandiana. Un entuziasm mai retinut au avut in discursurile lor criticul literar Grigore Codrescu si poetul Calistrat Costin. “Mirela Balan este o poeta adevarata, cu o conditie: sa nu se grabeasca. Are in poeziile sale o intimitate de cuplu frumos spusa.

Ma bucur ca exista o poeta care isi face publica interioritatea sa delicata”, a subliniat Grigore Codrescu, la lansare. “Sint rostiri interesante, e o carte de stari. Am gasit si versuri bune, dar si unele texte mai putin reusite, ratate. E un autor complicat. As sugera ca la urmatoarea carte sa fie mai exisgenta, mai unitara”, a punctat Calistat Costin, presedintele gruparii criitorilor profesionisti din Bacau.

Intre aceste discursuri critice ne-a “invatat sa iubim pozia Mirelei Balan”, dupa cum s-au exprimat gazdele intilnirii, Florina Gazdaru, actrita a Teatrului Municipal “Bacovia”, care a lecturat citeva dintre poeziile publicate in volumul lansat.

Participantii la eveniment au meditat la cuvintele rostite de invitatii de onoare, pe fundalul muzical al recitalului de pian sustinut de Stefan Chirila, elev al Colegiului National “Gheorghe Vranceanu”, din Bacau. Poeta a avut alaturi de ea la lansare un public numeros, format din scriitori si artisti plastici bacauani, elevi, si prieteni si membri ai familiei sale. In finalul evenimentului, Mirela Balan a oferit autografe. Volumul sau de debut “Un sarut mai adinc” a putut fi achizitionat la pretul de 10 lei. (Laura HUIBAN)

sursa

Primavara Poetilor: 7 – 13 mai 2012

Festivalul Primavara Poetilor/Le Printemps des Poètes, aflat la editia a 8-a în România, se va desfasura anul acesta între 7 si 13 mai.

Timp de sapte zile, vor avea loc în întreaga tara zeci de lecturi, mese rotunde si dezbateri, lansari de carte si de reviste, spectacole de muzica si poezie, expozitii. Douazeci de proiecte culturale vor reuni diferite evenimente care se adreseaza tinerilor cititori din licee, scoli generale si universitati (Cuvinte despre poezia de astazi, Ateliere literare 2012, concursuri literare) sau publicului larg (Maraton poetic, Biblioteca poetilor si Astazi, poezie! – lecturi în spatii publice, biblioteci, cluburi, ceainarii si cafenele, Poezie pe mai multe voci, Poezie vizuala, carti postale cu poeme scrise de autori contemporani români sau straini care vor fi oferite gratuit celor prezenti la lecturile sustinute în timpul festivalului etc.). Vor avea loc, totodata, mai multe manifestari poetice in cadrul programului Lumea dinauntru, lumea din afara, destinat persoanelor care se gasesc în spitale, orfelinate sau în case de batrâni, precum si în penitenciare.

Alte doua programe – Les Belles Fraçaises si Frumoasele Marocane – vor prezenta poezia contemporana din Franta si, respectiv, Maroc. Iar programul ZOOM-ROUMANIE, initiat în 2006 de Linda Maria Baros, îsi continua actiunea de promovare a literaturii noastre în strainatate prin publicarea poeziilor unor autori români, prin lecturi si participari la diferite festivaluri internationale ; urmeaza sa apara un Dosar de poezie româna contemporana în Franta si o Antologie a poeziei române de astazi în Maroc, ambele în traducerea Lindei Maria Baros.
Cele doua biblioteci virtuale ale festivalului au acum un continut mai bogat: POETARIUM – prezenta o parte dintre poetii invitati la manifestarile literare din anii precedenti iar La Bibliothèque ZOOM – cuprinde 135 de autori francezi, belgieni, spanioli, olandezi etc. tradusi în limba româna, precum si poeti români tradusi în limba franceza (poezii, note biobibliografice, fotografii).

Organizatorii generali ai festivalului sunt Linda Maria Baros, Horia Gârbea, Uniunea Scriitorilor din România, Asociatia Scriitorilor din Bucuresti, Muzeul National al Literaturii Române. Acestora li se adauga diferite filiale ale USR, centre si asociatii culturale, case de cultura si biblioteci judetene sau orasenesti, edituri, reviste sau librarii din tara. În Bucuresti, printre organizatorii voluntari se numara si poetele Ofelia Prodan si Synthia Iacob.

La aceasta editie se estimeaza ca vor participa peste 150 de scriitori, cântareti, actori, pictori si diferiti oameni de cultura in 30 de orase care vor fi prezentate pe net, rând pe rând, în paginile site-ului festivalului.

Si anul acesta, Festivalul Primavara Poetilor/Le Printemps des Poetes este realizat cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România.

Informatii detaliate despre festival pot fi gasite pe site-ul http://www.primavarapoetilor.ro sau pot fi obtinute la numarul de telefon 0723 685 201.

Manifestarile literare din 2012 vor cuprinde 20 de  proiecte, printre care :

– Cuvinte despre poezia de astazi – dezbateri despre poezia actuala, lecturi si lansari de carte în universitati, licee, scoli generale ;
– Ateliere literare 2012 – work-shop-uri în licee si scoli generale ;
– Maraton poetic – lecturi în diferite locuri publice – Atelier literar ad-hoc – poeme scrise de participantii la întâlnirile literare ;
– Astazi, poezie ! – lecturi în cluburi, ceainarii si cafenele ;
– Poeme oferite cititorilor – carti postale cu poeme scrise de autori contemporani români sau straini vor fi oferite gratuit cititorilor ;
– Lumea dinauntru, lumea din afara – lecturi în penitenciare, spitale, case de batrâni ;
– Poeti din diaspora româneasca – prezentarea poeziei unor autori români din afara tarii ;
– Les Belles Françaises – program de lecturi din poezia franceza contemporana în licee si universitati (program permanent al festivalului) ;
– Poezie pe mai multe voci – spectacole de poezie în româna si franceza/engleza etc ;
– Portrete de scriitori – expozitii cu fotografii ale unor poeti români contemporani însotite de poemele lor în manuscris ;
– Graffiti – expozitii de pictura si de poeme în manuscris ;
– Poezie sonora – poeme sonore în recitarea autorilor ;
– Poezie vizuala – poeme vizuale realizate în colaborare cu diferiti artisti ;
– Slam – poezie urbana în lectura cantautorilor ;
– carti postale – lucrari de grafica si pictura care ilustreaza poemele unor autori români ;
– semne de carte cu citate din poetii români reprezentativi ;
– carti de artist ;
– Poetomaton : poeti români de astazi – înregistrari audio transmise la posturile de radio ;
– Biblioteca poetilor – manifestari culturale în biblioteci.

Alte proiecte :

– Frumoasele Marocane – program de lecturi din poemele unor autori marocani contemporani – Mohamed Bennis, Jalal El Hakmaoui, Mohammed Khair-Eddine ;

– ZOOM – Roumanie, j’aime la poésie ! –  autori români în limba franceza – un pliant cu poezii traduse de Linda Maria Baros ;

– în Franta : Dosar de poezie româna contemporana, traducere de Linda Maria Baros ;
– în Maroc : Antologia poeziei române de astazi, traducere de Linda Maria Baros;

– Poeti marocani de astazi – un dosar de poezie în traducerea Lindei Maria Baros va fi publicat de revista Versus/mnr. 5 într-un numar special ;

– biblioteca ZOOM – prezinta 135 de autori (cu poeme, nota biobibliografica, fotografie) : poeti români tradusi în limba franceza si poeti francezi, olandezi, englezi etc, tradusi în limba româna ; adresa site-ului bibliotecii este:
http://www.primavarapoetilor.ro/zoom.html

– biblioteca POETARIUM – prezinta poetii invitati la diferite lecturi în cadrul festivalului de-a lungul anilor ; note biobibliografice,  poeme, fotografii pe site-ul bibliotecii POETARIUM:
http://www.primavarapoetilor.ro/poetarium.html

Povestea poetului care şi-a înscenat moartea ca să-şi bată joc de lumea literară

Una dintre marile capcane în care a căzut presa românească de-a lungul istoriei a fost pusă la cale de Dimitrie Stelaru, în 1940. Stelaru, poet român, comparat cu Edgar Allan Poe pentru stilul său boem de viaţă, şi-a înscenat moartea dintr-o poftă nebună de a-şi bate joc. „Din cauza tâmpiţilor dimprejur, din cauza proştilor pământului”, îşi explica el gestul.

S-a întâmplat mereu, se întâmplă şi azi. La moartea unui scriitor sau actor, prietenii dar şi duşmanii se reped să evoce plenar memoria defunctului. În urmă cu şapte decenii, un om şi-a bătut joc de aceste obiceiuri funerare. Se numea Dimitrie Stelaru.

Dimitrie Stelaru (1917 – 1971), pe numele său adevărat Dumitru Petrescu, a publicat 20 de cărţi, majoritatea de poezie. Istoria literară nu l-a reţinut însă între marii poeţi ai secolului al XX-lea, dar în scurta lui viaţă şi-a trăit momentele de glorie.

În 1968, Dimitrie Stelaru îi povestea poetului Adrian Păunescu cum şi de ce şi-a înscenat moartea în vara anului 1940. Interviul a apărut în cartea lui Păunescu, „Sub semnul întrebării”.

Adrian Păunescu: Acceptaţi să stăm puţin de vorbă?
Dimitrie Stelaru: Am citit interviurile dumitale. Văd cum întrebi. N-aş vrea să mă încurc.

Lăsaţi-mă să vă întreb!
Cine ştie ce o să mă întrebi? O să mă întrebi unde stau. N-am ceva deosebit de spus.

Aţi făcut multe gesturi teribile. De ce le-aţi făcut?
Din cauza tâmpiţilor dimprejur, din cauza proştilor pământului.

Vă rog să ne spuneţi care este gestul, între toate, cel mai teribil…
Mi-am anunţat odată moartea la ziarul „Semnalul”. S-a dus Constantin Almăjeanu (n.r. – poet teleormănean, nepot al lui Gala Galaction) şi a spus că sunt rece. Rece? au zis cei de la „Semnalul”. Da, rece, a răspuns Almăjeanu. Mort! Şi presa a început să anunţe moartea poetului Stelaru, care, ca şi atâţia alţii, din pricina condiţiilor ş.a.m.d. a murit. Da, încă şi tipii care-mi erau duşmani au început să mă laude, în articole mari, calde, după anunţarea ştirii că am murit.

Cum v-a venit ideea să anunţaţi opinia publică de propria dumneavoastră moarte?
Voiam să-mi bat joc. Aveam o poftă nebună să-mi bat joc. O săptămână a urlat presa. Şi când eram pe cale de dispariţie din comentariile presei, am apărut pe stradă. M-a văzut Emil Botta şi s-a făcut alb. Credea că sunt stafie. Toţi credeau că sunt stafie. După aia, presa a început să urle: „De ce a murit şi a înviat Stelaru?!”.

În autobiografia „Zeii prind şoareci”, Stelaru detaliază: „Şi vecinele, babele-cotoroanţe, auziseră de moartea mea. Unele aveau lacrimi sincer îndurerate de o astfel de moarte timpurie. Ziarele de dimineaţă, de după-amiază, săptămânalele scriau. Societatea Scriitorilor se cutremura. Duşmanii scriau «Prietenul nostru a plecat fără să-şi ia rămas bun…». În presă se deschid liste de subscripţie pentru înmormântare. Banca Naţională oferă 2.000 de lei. «Vagonul mortuar – scria într-un ziar – pleacă spre Turnu Măgurele (n.r. – locul natal al poetului)». Acolo aşteptau vagonul mortuar trei căruţe pline cu bucate, pomană să-mi fie (când trăiam nu mi-au trimis un pachet măcar) din partea unor neamuri”.

În „Universul Literar” (una dintre cele mai de seamă dintre gazetele literare ale timpului), în ediţia din 15 iunie 1940, apare un lung laudatio postum la adresa lui Dimitrie Stelaru. Mare tristeţe şi jale: „Cad frunzele mereu, nu numai toamna, şi cu fiecare din ele se înnourează tinereţea noastră. […] Moartea… Aripa grea, de neînduplecat, care ne loveşte din când în când – sfidătoare – fraţii de gând şi vârstă, apropiindu-ne mereu de Ea. L-a săltat de astădată pe Dimitrie Stelaru. Tocmai când cireşar svârlea, la toate răscrucile, lumini. Trecuseră în rod pârgurile…”

„Universului Literar”, unul dintre ziarele care au căzut în plasa lui Stelaru

„Învierea” lui Stelaru a venit ca un trăsnet în redacţia „Universului Literar”. Cum să dezminţi moartea unui om? Ce erată să dai? „Universul Literar” a încercat să dreagă daravela cu umor, într-un grupaj de caricaturi (foto) care înfăţişau alaiul funerar al lui Stelaru, alături de o scurtă explicaţie scrisă cu obidă: „Timidul poet Petrescu, zis Orfanu, zis Stelaru, a făcut să se lanseze zvonul morţii sale prin bere rece. Până să se verifice autenticitatea faptelor, i se făcuseră onorurile funerare, cu muzică şi panegirice (n.r. – elogii)”.

Patru zile a stat Stelaru ascuns în camera în care îl ţinea de milă prietenul şi complicele său, Constantin Almăjeanu. Seara se distrau împreună citind în gazete despre „moartea poetului cu oţele sclipind în ochi şi freamăt de iubire”. Dar, într-o dimineaţă, Stelaru a pornit spre frizerie. Simţea că trebuie să se tundă. L-a văzut poetul şi actorul Emil Botta, pe strada Brezoianu şi a strigat „Stafie”. După frizerie, Stelaru s-a înfăţişat la Café de la Paix, unde a mâncat friptură şi a băut vin, singur la o masă, în vreme ce scriitorimea îl privea speriată.

Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată fericirea…

Înscenarea propriei morţi nu a fost o sincopă în existenţa poetului Stelaru. Toată viaţa lui a fost aşa. O şaradă. A trăit numai 54 de ani, dar ce ani…

Se naşte la 8 martie 1917 în comuna Segarcea din Vale, judeţul Teleorman. După ce tatăl său moare în Primul Război Mondial, mama lui Stelaru se recăsătoreşte cu un adventist de ziua a şaptea. Adventistul îl trimite pe adolescentul Dimitrie la şcoala de pastori adventişti de la Stupini, judeţul Braşov. Debutează cu poemul „Mângâietorul”, în revista adventistă „Semnele Timpului”. Nu se adaptează în internat – multă dogmatică şi mâncare vegetariană – şi evadează în iunie 1935, la 18 ani, intrând abrupt în viaţa de haimana, înconjurat de sărăcie şi hazard.

Calic şi nomad, cu geamantanele vieţii mereu pregătite, salahoreşte în portul Constanţa (unde câteodată se îmbăta şi se arunca în valuri fiind de fiecare dată salvat de marinari). E brutar la Iaşi, apoi zidar la Bacău, unde doarme sub cerul liber, „pe nisipul Letei”. Vine în Bucureşti, hamal în Gara de Nord. Umblă famelic prin mahalalele Capitalei şi se umple de păduchi într-un azil de noapte de pe Calea Griviţei. Pleacă miner la Petrila şi mai târziu locuieşte într-o fostă şcoală, plină cu şobolani, la Sighişoara, dar nu conta câtă vreme iubea acolo o săsoaică blondă pe nume Herta.

Sunt hamal în portul Constanţa
Car saci cu ciment
Duc lăzi cu geamuri
Şi mănânc ce găsesc.
(1941)

E un paria în cel mai pur sens al cuvântului, în nişte ani atroce – război urmat de stalinism – în care puţini paria au rezistat în România. Stelaru scrisese încă din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial versuri anti-fasciste şi anti-burgheze. Fusese, aşadar, un „ilegalist”. Deşi a fost un poet apolitic, a făcut totuşi, la ocazii, elogiul „omului nou”.
Trăieşte ca un boschetar dar nu se dedă tentaţiilor de a cerşi sau a fura. Devine însă alcoolic. Scrie pe bucăţi de hârtie mototolită versuri pe care le împrăştie pe la ziarele vremii „Universul”, „Adevărul literar şi artistic” „Dimineaţa”, „Timpul”, „România Literară”.

Cu banii din munca cu ziua îşi face loc în cafenele şi „bombe” frecventate de literaţi. Astfel ajunge să pună mâna pe volume din poezia mare, europeană: Rilke, Mallarmé sau Baudelaire. Îl cunoaşte pe academicianul şi poetul Eugen Jebeleanu care îi schimbă numele poetic din „Dimitrie Orfanu” în „Dimitrie Stelaru”, spunându-i „cum iscăleşti tu Orfanu când tu eşti stelar?!”. Prin Jebeleanu ajunge la marele critic literar Eugen Lovinescu şi multe drumuri i se deschid astfel. Lovinescu avea să-l descrie pe Stelaru aşa cum l-a cunoscut la prima întâlnire, în toată splendoarea lui pestilenţială: „Liliac, ghem cenuşiu, mizer, de carne flască, ochi vegetali, vineţi. Scurte îngâimări ininteligibile la orice întrebare, atitudine de jivină încolţită, gelatinos, melc căruia i-a căzut calcarul din spate”

Sângele meu nu-i al meu
Mi-e teamă să-i zic „mine” şi să-i zic „eu”.
(Dragostea zorilor)

Se însoară de trei ori, prima dată, la Turnu Măgurele, cu o profesoară de filosofie, care munceşte din greu ca să-l ţină pe el poet. Când femeia pleca la cursuri, Stelaru ieşea pe străzile din Turnu Măgurele plimbând un câine botezat Muc. Un om plimbând un câine, într-un oraş de provincie, la începutul anilor ‘50! Din prima căsătorie rezultă o fiică. Stelaru părăseşte cuibul nemaisuportând cenzura familială. Apoi, întâlneşte o pictoriţă lângă care stă şase ani, apoi pleacă. După două intelectuale se opreşte în 1964 la o casnică din Turnu Măgurele, cu care are un fiu.

Chinuit de reumatism şi cu inima slăbită (insuficienţă cardiacă), Stelaru moare la Buftea, la 28 noiembrie 1971.

În dimineaţa aceasta m-am trezit lângă Maria-Maria
Pe scândurile patului pline de păduchi şi de sânge
Şi-am sorbit moartea ca pe o otravă.
(Maria-Maria)

Minciunile. Deşi toţi apropiaţii săi ştiau că a terminat-o cu şcoala după a doua clasă de liceu, Stelaru îşi lua libertatea de a spune că a studiat literele şi filozofia şi că ar fi fost, la un moment dat, profesor undeva în Transilvania.

Insomniac. Fiecare noapte era o noaptea albă. „Noaptea umblu, noaptea umblu cu stiloul, cu hârtia. Atunci e linişte supremă, atunci se poate face câte ceva. Ziua – nu!”, îi mai declara el lui Adrian Păunescu în 1968.

Impostor. Când rămânea fără bani, sculpta ramuri de copaci, dându-le forme ciudate de păsări, şerpi sau oameni gârboviţi, şi le vindea în oraş ca opere de artă.

Deznădejdea. „Eugen Barbu l-a văzut odată plângând pe stradă şi, crezând că i se întâmplase o mare nenorocire, l-a întrebat cu ce-l poate ajuta. Dar ajutorul material nu-l interesa. Iubea”, notează Emil Manu în cartea „Dimitrie Stelaru – Monografie”.

Sunt o trestie sfâşiată de vânt
În mijlocul mlaştinii râioase.
Taverna aceasta miroase-a pământ,
A cer şi a fete frumoase.
(Taverna)

Lehamitea. La maturitate, când devenise şi el un nume în poezia românească iar alţi poeţi mai tineri veneau să-i citească producţiile lor, Stelaru le punea condiţia: „Bine, îmi citiţi numai dacă îmi aduceţi cireşe”. Asta se întâmpla iarna, când nu erau cireşe.

Impertinenţa. În 1942, marea actriţă Maria Filotti pune la cale un spectacol pentru ajutorarea lui Dimitrie Stelaru, care se zbătea în sărăcie. Stelaru ia parte la spectacol dar nu mai aşteaptă finalul piesei ca să încaseze suma strânsă din vânzarea biletelor. Merge la pauză în cabina actriţei şi-i cere banii. Deşi contrariată, Maria Filotti îl însoţeşte la biroul casieriţei, care-i numără 90.000 de lei. Evident, poetul nu mai asistă la continuarea spectacolului.

Lunatic. Când era întâlnit de câte un cunoscut pe stradă şi era întrebat, omeneşte, de unde vine, Stelaru răspundea: „Din Noapte”

Apogeul. A fost arestat pentru că a furat bani din scrinul unei proprietărese la care stătea în chirie. Cu banii furaţi voia să-şi facă statuie la un pietrar din Grozăveşti. Scapă de puşcărie după ce doctorul Dumitru Bagdasar, directorul Spitalului Central din Bucureşti, îl declară nebun şi-l internează o vreme la Bălăceanca.

În noaptea asta Moartea stă cu noi la masă,
Înaltă, despletită, tulbure mireasă…
(poezie scrisă în seara de 4 aprilie 1944, la beţie, ad-hoc, într-o crâşmă de pe Calea Griviţei sub trepidaţiile produse de bombardamentele avioanelor americane)

Urechea lui Tonegaru – Constant Tonegaru, poet român şi el (1919 – 1952)

Dimitrie Stelaru s-a legat printr-o prietenie puternică de un alt „nebun” pe nedrept uitat la poeziei româneşti: Constant Tonegaru. Iată cum îl descrie Stelaru pe Tonegaru: „Era un tip înalt ca o prăjină. Avea lulea. Când mi-a arătat prima orară versuri de-ale lui, m-am cam enervat: «Începe şi tu cu ceva nou!». Şi i-am dat câţiva suprarealişti să-i citească: «Du-te acasă, citeşte toată noaptea şi pe urmă scrie. Te-aştept dimineaţă!». Aşa a făcut. A venit cu nişte poezii cu o pisică moartă într-un tramvai şi nu ştiu ce. După două-trei săptămâni, când mi s-a părut că e gata, l-am dus la Lovinescu. A citit şi a avut succes. Era destul de trăsnit. Taică-său era marinar şi trebuia să transporte o dată, în Turcia, o corabie de oi. Pe drum, bătrânul Tonegaru, ce i-o fi dat prin cap, a tuns oile şi le-a dus la negustor tunse. Negustorul, cum e şi normal, n-a vrut să le ia. Şi l-a dat în judecată. Dar procesul s-a tărăgănat. Când au venit judecătorii să constate faptul, lâna crescuse pe oi. Altădată, Tonegaru, bătrânul, s-a întors din Africa aducând cu el, de la vreun şef de trib, nişte urechi de negri. Când Constant Tonegaru a citit prima oară versuri în cenaclul lui Lovinescu, înainte de a începe să citească a scos din buzunar o ureche mumificată şi i-a aruncat-o pe masă lui Lovinescu. «Ce-i asta?», a zis Lovinescu. «Ce să fie», i-a răspuns Tonegaru, «o ureche». A citit. A plăcut. A scos pe urmă volumul de poezii «Plantaţii». La început se numea «Plantaţii de cuie». I-am spus: «Dă-le dracului de cuie!»”.

Noi, Dimitrie Stelaru, n-am cunoscut niciodată Fericirea,
Noi n-am avut alt soare decât Umilinţa;
Dar până când, înger vagabond, până când
Trupul acesta gol şi flămînd?
(Înger vagabond)

Autor: Cristian Delcea

sursa