Cărțile sunt deschise tot timpul.
Refugiul perfect nu e greu de găsit, mai ales dacă pornești la drum cu prieteni, nu de unul singur. Noi așa o să facem și ne bucurăm să știm că vă avem alături. Vreme de 67 de zile, vom publica zilnic pe blogul editurii Arthur un text-surpriză despre puterea cuvintelor, așa cum se arată ea într-o carte.
E felul nostru de a ne asigura că în fiecare zi vei descoperi un nou Refugiu Perfect.
n’autor este colecția de literatură română a Editurii Nemira, coordonată de Eli Bădică, ce vorbește, în n moduri, despre lumea în care trăim – realități de ieri și de astăzi, fragmente din societatea românească ori de pretutindeni, o umanitate în permanentă schimbare. Prin volumele care vor apărea în această colecție, romane și povestiri de cea mai bună calitate, ne întoarcem la plăcerea lecturii, fără artificii inutile, cu teme diverse, de la relații amoroase la relații familiale, de la învățământ la religie, mediu, minorități, tehnologie, politică, istorie, violență ș.a.m.d. Totul ghidat de imaginație, scriitură, poveste.
continuarea, la coolturamall.ro
Editura Cartea Românească are de circa un an un nou manager, cunoscutul scriitor Călin Vlasie. Sub conducerea sa, instituția a înregistrat rezultate remarcabile, în 2017 au fost publicate 80 de titluri, în special volume ale unor autori români importanți (…)
articolul integral, la sursa: jurnalul.ro
Autor: Cristinel C. Popa
Guvernul a decis, miercuri, să reorganizeze Regia Autonomă Editura Didactică și Pedagogică în societate pe acțiuni, cu capital integral de stat, care va avea ca obiect de activitate editarea de manuale școlare.
Transformarea Editurii Didactice și Pedagogice în societate pe acțiuni s-a făcut prin intermediul unei ordonanțe de Guvern. Pe lângă editarea de manuale, editura va elabora și materiale grafice necesare procesului de învățământ.
”Societatea Editura Didactică și Pedagogică SA va realiza manualele școlare la solicitarea directă a Ministerului Educației Naționale, pe bază de contract. Complementar, Societatea Editura Didactică și Pedagogică poate desfășura și alte activități conexe pentru realizarea obiectului său de activitate”, transmite Guvernul.
continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro
scris de (R.C.)
Ministrul Educaţiei anunţă noi modificări referitoare la manuale. Liviu Pop spune că, de acum încolo, manualele care vor ajunge la elevi nu vor mai fi alese în urma unui concurs între edituri.
În același timp, proiectele câștigătoare vor fi tipărite numai la editura Didactică și Pedagogică, iar aceasta va fi trecută în subordinea Ministerului Educației.
Editura Didactică și Pedagogică va trece în subordinea Ministerului Educației și nu vom mai face concurs între edituri. Va fi un concurs între autorii de cărți sub sigla Editurii Didactice și Pedagogice. Nu o să scoatem pe nimeni de pe piață. Toți autorii de cărți, profesori și cercetători, oameni de știință vor putea edita sub sigla Editurii Didactice și Pedagogice, a declarat ministrul Educației.
sursa: stiri.tvr.ro
Acest demers de marketing se justifica numai atunci cand titlul se vinde foarte bine si acest lucru este observabil pe internet (nicio editura nu va prelua traducerea unei lucrari despre care nu este sigura ca se va vinde). In acest caz, editura si autorul stabilesc o campanie de ofertare a licentei de traducere in alte limbi, avand ca tinta editurile din alte tari in afara celor de limba respectiva. Cel mai important mijloc de promovare si de expunere in acest sens sunt targurile de carte, la care titlul dvs. poate fi prezentat si propus pentru traducere. Autorul este solicitat sa participe la costurile campaniei.
informatii suplimentare la sursa: infarom publishing
Zeci de edituri au publicat anii trecuţi cărţile scrise în puşcărie. Dacă unele au publicat doar o carte, altele au publicat cu zecile. Printre editurile care au „girat” pentru lucrările ştiinţifice scrise cu mult sârg după gratii se numără şi Eikon, editură pusă pe picioare de doi bistriţeni.
Este vorba tocmai de vicepremierul şi ministrul Dezvoltării Vasile Sebastian Dîncu, alături de vărul său Vasile George Dîncu, acesta fiind şi scriitor. Sub umbrela acestei edituri a publicat şi sociologul şi vicepremierul Vasile Sebastian Dîncu trei dintre cărţile sale. De asemenea mai toate cărţile de poezii ale tatălui său sunt publicate tot de editura „de familie”.
Aceasta a fost pusă pe picioare în anul 2003 şi are în colecţii cărţi din diverse domenii.
Până în anul 2014, Editura Eikon se afla sub gestiunea firmei Cartea Ardeleană SRL. În anul 2014, familia Dîncu şi-a luat jucăriile şi s-au retras din Eikon, punând pe picioare editura Şcoala Ardeleană, care-l are ca director pe Vasile George Dîncu. Aici a fost publicată şi cea mai nouă carte a vicepremierului „Triburile- O patologie a politicii româneşti de la revoluţie la generaţia Facebook”.
Eikon girează pentru o carte scrisă la Gherla
La doar câteva luni după ce familia Dîncu s-a retras din Eikon, care acum funcţionează pe firma Eikon Bookstage SRL, Aurica Puşcaş publica la editura în cauză „Sintaxa Limbii Române – Noţiuni fundamentale pentru învăţământul gimnazial”.
Ce o diferenţia pe Aurica Puşcaş de alţi profesori/scriitori a fost… starea de libertate. În perioada în care a scris cartea, Aurica Puşcaş era încarcerată în Penitenciarul Gherla.
Aurica Puşcaş a fost condamnată la doi ani de închisoare pentru că a luat bani de la peste 100 de elevi pentru a rezolva subiectele de BAC şi a le pune la dispoziţie. Fosta profesoară a fost eliberată în martie 2015. Coincidenţa face ca lucrarea să fie publicată cu doar două luni înainte de liberare.
Cartea scrisă de Aurica Puşcaş este singura lucrare redactată în puşcărie publicată de editura Eikon. Aceasta însă nu poate fi găsită în colecţiile făcute publice pe site-ul editurii şi nici nu apare la vânzare pe alte magazine virtuale care comercializează cărţi.
DNA a intrat pe fir
Această afacere din care au de câştigat autorii cărţilor, coordonatorii, dar şi editurile a atras atenţia şi DNA-ul, care a intrat pe fir şi a început o anchetă.
Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de favorizarea făptuitorului, în modalitatea ajutorului dat unor persoane condamnate pentru infracţiuni de corupţie, în scopul de a îngreuna executarea pedepselor aplicate de instanţele de judecată.
Deranjată de amploarea care a luat-o această „afacere literară” s-a arătat şi Raluca Prună, actualul Ministru al Justiţiei. Aceasta a precizat că în luna februarie va promova abrogarea dispoziţiei care permite ca deţinuţii care scriu cărţi ştiinţifice să primească o reducere a pedepsei.
În ultimii trei ani, pe porţile puşcăriilor din ţară au ieşit nu mai puţin de 400 de volume. Deşi la o primă vedere s-ar crede că timpul oferit de încarcerare le permite deţinuţilor să se dedice unei cărţi, altele sunt motivele pentru care puşcăriaşii sunt brusc păliţi de inspiraţii după gratii.
Legea nr. 275/2006 prevede posibilitatea reducerii duratei pedepsei ca urmare a elaborării unei lucrări ştiinţifice publicate. Fiecare carte scrisă îi aduce deţinutului o reducere cu 30 de zile a pedepsei.
Deşi această prevedere este în vigoare încă din anul 2006, abia în ultimii ani a fost „exploatată” de minţile luminate ajunse prin penitenciarele din ţară.
Dacă până de curând judecătorii nici nu puneau la îndoială caracterul ştiinţific şi valoarea cărţilor care ieşeau pe poarta penitenciarelor, de când a intrat pe fir DNA-ul aceştia sunt mai rezervaţi atunci când se află în faţa unei cereri de liberare condiţionată fundamentată pe redactarea de cărţi.
Drept dovadă stau judecătorii de la Tribunalul Bistriţa-Năsăud, care au stat pe gânduri când au primit cererea de liberare condiţionată în cazul fostului primar al Clujului Sorin Apostu. Judecătoarea a cerut săptămâna trecută o reevaluare a lucrărilor ştiinţifice, solicitându-le şi celor de la Penitenciarul Bistriţa-Năsăud o situaţie foarte clară a calculului zilelor câştig.
Cărţile aduc profituri frumuşele
Cartea Ardeleană SRL, firma pe care funcţionează noua editură şi pe care a funcţionat mai bine de 10 ani editura Eikon are profituri frumuşele. În anul 2014, aceasta raporta o cifră de afaceri de 1,5 milioane de lei, cu un profit net de peste 100.000 de lei. Editura are 9 angajaţi şi datorii totale de peste 500.000 de lei.
Înainte de „separare”, Cartea Ardeleană se pare că o ducea mai bine. Astfel, în anul 2013, aceasta raporta o cifră de afaceri de 1,8 milioane de lei şi un profit net de trei ori mai mare: 382.000 de lei.
Editura lui Dîncu a luat „premiu” de la municipalitatea clujeană
Nu doar puşcăriaşii îşi scot cărţi la Editura Eikon, ci şi figuri importante din viaţa publică clujeană. Printre scriitorii care au mai scos cărţi la Editura Eikon se numără şi Oana Boc, nimeni alta decât soţia edilului Clujului, Emil Boc. Aceasta a lansat în anul 2013 un volum de poezii intitulat „Scara” la editura familiei Dîncu.
Tot în 2013, Gazeta de Cluj a arătat cum la doar două săptămâni de la lansarea cărţii primarului, Asociaţia Culturală Eikon, patronată tot de Vasile Dîncu şi care deţinea Editura Eikon a primit 15.000 de lei de la municipalitatea clujeană.
Practic, editura primea această sumă pentru Festivalul Naţional de Carte Transilvania, organizat e Asociaţia Culturală Eikon şi Primăria Cluj. Evident, în cadrul festivalului de carte a fost prezentat şi volumul de poezii semnat de soţia primarului Emil Boc.
scrisa de Andreea Moldovan
sursa: gazetadebistrita.ro
Cei mai mulţi bani, respectiv 21 milioane de lei sunt realizaţi de editura Polirom. In judeţ activează 56 de edituri, din care active în baza de date a Ministerului de Finanţe sunt 48.
Editarea de cărţi este la Iaşi o afacere de peste 34 milioane lei, aproape şapte procente din cuantumul totalul înregistrat pe acest segment la nivel naţional. Afectată de criza economică, care a transformat cititul într-un hobby costisitor pentru românul de rând, această industrie a cunoscut totuşi o revigorare la Iaşi în ultimii ani. Faţă de 2013, anul trecut editarea cărţilor a produs afaceri mai consistente cu un milion de lei. Din totalul de 56 de edituri funcţionale în judeţ, 48 au depus la Ministerul Finanţelor Publice bilanţul pe 2014. Nouă însă au declarat zero afaceri pe anul trecut. Industria de profil la nivelul întregii ţări a depăşit anul trecut suma de 520 milioane lei. Din cei 3.022 angajaţi pe segmentul editării cărţilor, 209 activează în editurile din Iaşi. Grupul Editorial Art, Polirom, Grup Media Litera şi Humanitas sunt doar câteva din numele grele ce domină industria naţională de profil. „Ziarul de Iaşi” a întocmit, pe baza bilanţurilor depuse în 2014 de firmele cu cod CAEN principal „Activităţi de editare a cărţilor”, clasamentul celor mai însemnaţi jucători din judeţ.
Ţara noastră se situează pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte industria de carte, a tras un semnal de alarmă preşedintele Asociaţiei Editorilor din România (AER). „Din toate punctele de vedere, România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte industria de carte, dacă ne uităm la cifre. Avem câteva lucruri la care suntem buni şi anume faptul că suntem sincron cu marile apariţii europene şi faptul că, din ce în ce mai mult, producem scriitori care se traduc în foarte multe limbi. Aici sunt câteva edituri importante, în principal Poliromul, care a creat o întreagă pleiadă de scriitori mai tineri sau mai puţin tineri care au obţinut succese internaţionale”, a spus în luna mai Grigore Arsene, şeful AER, citat de Mediafax. Pentru a impulsiona această industrie, guvernanţii au anunţat că taxa pe valoarea adăugată pentru cărţi va fi redusă de la 9 la 5 procente. Măsura urmează să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2016, a anunţat anterior ministrul Culturii Ionuţ Vulpescu.
AUTOR: Diego CIOBOTARU
sursa: ziaruldeiasi.ro
Studenţii de la facultăţile umaniste din cadrul Universităţii Bucureşti se pot înscrie în stagii de practică plătită într-una dintre marile edituri din România, în cadrul unui program finanţat cu fonduri europene. În plus, studenţii care participă la program beneficiază şi de consiliere în carieră.
Programul „Competenţe digitale pentru piaţa editorială în era publicaţiilor electronice”, în valoare de 1,8 milioane de lei, demarat de Asociaţia Editorilor din România, Universitatea Bucureşti şi Diastasi Training and Consulting Services oferă stagii de practică plătită în domeniul editorial şi orientare şi consiliere în carieră pentru 160 de studenţi şi masteranzi ai Universităţii Bucureşti: Filosofie, Geografie, Istorie, Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării, Limbi şi Literaturi Străine, Litere, Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, Ştiinţe Politice.
„Proiectul reprezintă o oportunitate pentru studenţi de a-şi dezvolta aptitudinile de muncă prin însuşirea de noţiuni şi competenţe practice din mediul editorial, cum ar fi: modul de lucru; elemente, principii şi procese ale editării unei cărţi precum redactarea, corectura, tehnoredactarea; drepturile de autor; editarea cărţilor electronice; marketing şi PR”, potrivit reprezentanţilor Asociaţiei Editorilor din România.
Stagiile de practică se vor desfăşura în perioada octombrie-noiembrie 2015 în unele dintre cele mai mari edituri din România. Studenţii vor avea un program flexibil de şase ore pe zi şi vor fi remuneraţi cu 1.200 de lei pe lună.
Remuneraţie de 1.200 de lei pe lună
De asemenea, pentru studenţii implicaţi în proiect vor fi organizate opt sesiuni de consiliere în grup de câte 2-4 ore şi 160 de sesiuni de consiliere individuală de câte 2 ore, timp în care specialiştii în consiliere vor evalua aptitudinile şi competenţele studenţilor, îi vor învăţa să-şi realizeze un plan de carieră, să redacteze un CV şi o scrisoare de intenţie şi le vor oferi informaţii care îi vor pregăti pe viitorii absolvenţi pentru alegerea angajatorului şi realizarea unei bune impresii la întâlnirea cu acestea.
În plus, cei mai merituoşi 25 de studenţi vor avea oportunitatea de a efectua o vizită de studiu la partenerul grec Diastasi Training and Consulting Services.
„În România, editurile întâmpină probleme să-şi găsească personal calificat. Flexibilitatea unui student, competenţele pe care le dobândeşte în facultate sunt calităţi care îl ajută să treacă peste provocările pe care le impune acest domeniu. SPer că acesre stagii să fie doar începutul şi ca în viitor să întâlnim cu angajaţi în edituri care au urmat aceste stagii”, a declarat Mihai Mitrică, director executiv al Asociaţiei Editurilor din România.
Editura Nemira sărbătoreşte astăzi 24 de ani de activitate editorială de la înfiinţarea, pe 22 iulie 1991, de către Valentin Nicolau, fiind una dintre primele edituri independente din România post-decembristă. Odată cu această aniversare, Nemira reia concursul de debut în proză, după o pauză de mai bine de 15 ani.
Fondatorul ei, editorul şi dramaturgul Valentin Nicolau a promovat încă de la început nume importante din cultura şi literatura română de astăzi. Astfel, la Nemira au debutat Horia-Roman Patapievici, cu volumul de eseuri Cerul văzut prin lentilă, în acelaşi an, a fost publicat post mortem, Ioan Petru Culianu cu monografia Mircea Eliade, apoi Radu Aldulescu, Lucian Vasilescu, Petre Barbu sau Radu Jörgensen.
Portofoliul de autori români clasici sau contemporani publicaţi de Valentin Nicolau îi cuprinde pe scriitorii Mircea Nedelciu, Mircea Horia Simionescu, Ştefan Agopian, Ion Băieşu, George Banu, Sorin Antohi, Paul Goma, Şerban Foarţă, Simona Popescu, Mihai Sin sau Emil Brumaru.
Povestea Nemira continuă şi, odată cu aniversarea a 24 de ani de la înfiinţare, se lansează concursul de debut în proză care acum va purta numele “Valentin Nicolau”, în memoria fondatorului editurii. Toate detaliile despre participare şi selecţia manuscrisului câştigător vor fi anunţate săptămâna viitoare.
Nemira s-a impus pe piața editorială prin colecţia Nautilus SF, în care au fost publicaţi pentru prima dată în România romancieri ca Stephen King, Frank Herbert, autorul seriei Dune, Philip K. Dick sau Isaac Asimov şi în care au apărut capodopere ale literaturii science-fiction internaţionale, majoritatea distinse cu prestigioase premii (Hugo, Nebula).
În 1994, Nemira câştigă premiul pentru cea mai bună editură la prestigiosul Eurocron (Convenţia europeană de science fiction), la prima ediţie din România.
Planul editorial nu a cuprins doar cărţile fundamentale ale literaturii science-fiction şi fantasy, ci şi nume mari ale literaturii universale, publicate tot pentru prima dată în România, precum scriitorii John Kennedy Toole, Paulo Coelho, Pascal Bruckner, Sven Hassel – cel mai mare succes editorial în anii de după Revoluţie – sau pe eseiştii Elias Canetti şi Roger Caillois.
Pe lângă binecunoscutele colecţii Suspans şi Nautilus SF, în prezent portofoliul editurii Nemira cuprinde o colecţie de literatură universală de prestigiu, Babel, o colecţie de studii fundamentale despre teatru, Yorick, precum şi popularele colecţii Damen Tango şi Bonton. Cititorii se bucură, totodată şi de titlurile din colecţiile Epoca, Istoria, Porta Magica, Philemon sau Byzantium.
de D.S. HotNews.ro
Cela fait maintenant plusieurs années que j’ai plaqué mon boulot pour devenir écrivain, et je ne le regrette pas. Ce que je déplore, en revanche, c’est ce milieu dans lequel les écrivains en devenir sont prêts à tout (mais surtout au pire) pour gagner en visibilité.
Je ne parle pas des „vrais” écrivains, ceux qui émargent dans une grosse maison d’édition et à qui on verse un à-valoir avant même que leur texte arrive sur le marché. Je parle des sans-grade, de ceux qui ouvriront une bouteille de champagne lorsqu’ils verront leur roman sur les catalogues des grands distributeurs en ligne, mais qui ne savent pas encore dans quel engrenage ils ont mis le doigt.
Il y a des spécialistes du dopage littéraire
Parce que quand on signe chez un petit éditeur, on se dit qu’il a forcément aimé le texte et qu’il est prêt à prendre des risques pour le défendre. On se dit que c’est quand même bon signe. Mais on se trompe. Au mieux, le petit éditeur a lu le texte et il estime qu’il pourra le mettre en vente sans que cela lui fasse trop de travail. Au pire, c’est un escroc.
Dans le premier cas, le texte sera plus ou moins bien corrigé avant d’être mis à la disposition des grands distributeurs d’e-books, voire, pour les éditeurs les plus courageux, d’être lancé en impression à la demande.
Et ensuite… il ne se passera rien. Ce sera à vous d’en faire la promotion, auprès de vos amis, de votre famille, de vos collègues, ou de vos élèves, et une fois cette épreuve passée, votre livre tombera dans les oubliettes de la BNF ou des ventes immatérielles. Pour éviter cet écueil, il vous faudra vous compromettre avec les spécialistes du dopage littéraire.
Se préparer à une vie sociale compliquée
En effet, pour quelques euros, ou pour quelques retours d’ascenseur, des gens bien intentionnés se proposent de „liker” votre ouvrage et de lui mettre un commentaire 5 étoiles sur les plateformes de vente. Si vous disposez d’un blog un peu fréquenté, ils vous proposeront aussi une jolie chronique en échange d’un article sur leur dernier roman.
Et dans cette jungle, il ne faut pas oublier ceux qui se posent en intermédiaires et coordonnent le tout, moyennant des sommes tout à fait modestes. C’est grâce à ces gens-là que d’obscurs ouvrages bourrés de clichés, de passages racoleurs (le plus souvent sexuels) et de fautes d’orthographe trônent au sommet du top 100 des ouvrages électroniques.
Dans le second cas, l’éditeur malhonnête vous fait signer un contrat qui stipule que la correction, la mise en page et la couverture de votre ouvrage sont à votre charge, puis il vendra le produit fini „dans l’état” à quelque treize euros sous format PDF. Là encore, ce sera à vous d’en faire la promotion auprès de vos amis et de votre famille… Préparez-vous à avoir une vie sociale compliquée en tant qu’écrivain !
Faire preuve d’humilité, ne pas abandonner
Alors, comment tirer son épingle du jeu dans cette jungle qu’est le monde de l’édition ? D’abord, il faut un peu d’humilité. Après une carrière prometteuse dans des milieux aussi variés que des ministères ou des ambassades, j’ai compris qu’il ne suffisait pas de savoir écrire pour être écrivain, et j’ai repris mes études pour me retrouver en licence de lettres modernes à plus de 40 ans.
Ensuite, il ne faut pas hésiter à briser les codes. En ce moment, je suis sûr que la „libération” du livre (c’est-à-dire, le fait de rendre aux textes leur statut d’objets culturels et de leur ôter celui de marchandise) passera par le numérique. D’ailleurs, je suis en train de récupérer mes droits auprès des éditeurs pour mettre mes textes en ligne, gratuitement. Ce sera aux lecteurs de décider s’ils veulent faire, ou pas, la promotion de mes textes, et cette fois, cela se fera sans tricher.
Enfin, il ne faut pas abandonner. Dans l’état actuel des choses, des revenus réguliers sont nécessaires pour se lancer dans une carrière d’écrivain. Je le déplore, mais j’invite tous ceux qui souhaitent écrire à tenter l’expérience, quitte à connaître quelques difficultés financières. C’est une expérience formidable, à condition de ne pas laisser le système imposer ses lois.
Mais le système, c’est aussi ce que nous en faisons !
Par Cedric Citharel
auteur
Édité par Sébastien Billard
Editura Adenium a lansat, la începutul anului, cea de-a III-a ediție a Concursului de Debut „Adenium Start”, pentru următoarele genuri literare: poezie, proză, literatură pentru copii. Sloganul concursului, „Rupeți rândurile!”, i-a provocat pe autori să-și afirme originalitatea.
Conform regulamentului, disponibil pe site-ul start.adenium.ro, editura a selectat cele mai bune 5 manuscrise pentru secțiunile din concurs.
Lista finaliștilor Concursului de Debut „Adenium Start” este următoarea (reproducem motto-urile cu care au fost semnate manuscrisele):
– „Am o mulțime de idei. Din nefericire, majoritatea sunt stupide”;
– „Fiecare dintre noi e dragostea vieţii cuiva”;
– „Marile surprize sunt mute”;
– „Paranoia este doar o formă de vigilență”;
– „Prietenii sunt ca umbra: nu apar decât atunci când e soare”.
– „Ars longa, vita brevis”;
– „Ce fluieră cămilele pe malul marii”;
– „Nimic nu e departe când iubești”;
– „Scrie ca și cum ai săpa o vizuină”;
– „Va veni moartea și va avea ochii tăi”.
– „Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri pe care nu le vom vedea”;
– „Fiecare copil vine pe lume cu mesajul că Dumnezeu nu este încă dezamăgit de oameni”;
– „Orice luminiță din gândul tău, așezată pe o filă, ar putea crea un Soare”;
– „Salcâmii salvează teii iubesc”;
– „Ţara Părinţilor cu Inimi de Aur”.
Juriul, format din Daniel Șandru (președinte), Bogdan Crețu, Radu Vancu, Emil Brumaru și Daniel Cristea-Enache, va alege manuscrisele câștigătoare pentru fiecare secțiune.
Pentru fiecare gen din concurs, vor fi declarate câștigătoare, la sfârșitul lunii august, volumele care vor obține cea mai mare medie a notelor acordate de membrii juriilor, iar editarea lor va începe imediat după anunțarea învingătorilor.
Scopul Concursului de Debut „Adenium Start” este să descopere și să promoveze autori valoroși, care încă nu au publicat în volum, oferindu-le posibilitatea să debuteze și sprijinul integral în procesul de promovare: publicitate, serviciu de presă, lansări publice. Volumele premiate vor fi lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus, care se va desfășura în toamnă, la București, iar autorii câștigători vor primi câte 50 de exemplare din cărțile lor pentru propria activitate de promovare.
Mulțumim tuturor celor care au răspuns provocării lansate de Editura Adenium.
(Anunţ postat cu acordul şi la solicitarea editurii Adenium.)
În august 2010, Casa de pariuri literare se lansa pe piaţa editorială. Şi de-atunci, în fiecare an, a încercat să se reinventeze. Povestea editorială a început cu două reeditări (Spitalul manechinelor şi Dactilografa de noapte de Nora Iuga), în ideea că trebuie să existe o continuitate, chiar dacă se-ncepe de la zero (cei doi acţionari au pariat cîte 1.000 de lei de căciulă, pentru a păstra o alură 2000-istă). Practic, an de an, s-a adăugat ceva. E-book-urile (cu mult înainte să devină o modă), festivalul editurii (CDPL FEST-urile), canalul YouTube al editurii. E mult, e puţin? Dacă am număra şi documentarele cu scriitori, poate părea ceva complex. Din interior, nu pare decît ceva normal. Trei nominalizări şi-un trofeu cîştigat la Gala Bun de Tipar, un proiect cu zece titluri din zece propuse cîştigat la AFCN (care ne-a adus atacuri inimaginabile din partea multor gură-cască, mai ales dintre cei care nu au ştiut să citească preţul de vînzare al cărţilor sau n-au găsit de cuviinţă să-ntrebe scriitorii din proiect dacă şi-au primit au ba drepturile de autor), o participare cu cîntec la Gaudeamus (cu o cenzură crasă din partea organizatorilor, semnalată la momentul potrivit – încă o dată mulţumiri dlui Gabriel Liiceanu pentru gestul atît de rar de a ne încuraja în condiţiile date într-o industrie a orgoliilor). Un site funcţional, cu date clare de identificare, cîteva nominalizări la premiile literare, mai multe manuscrise pierdute pe ultima sută şi devenite laureate pentru case mai mici sau mai mari, incredibile meciuri pe reţelele de socializare (greu de rezumat şi greu de imaginat, faţă de care, în afara tonului, editura nu are ce să-şi reproşeze, toţi ar trebui să-nţeleagă că fără reguli nu există competiţie reală şi nici măcar autorii nu au imunitate cînd atacă fără motiv şi sub centură, pînă la urmă respectul sau e reciproc, sau nu e deloc). Pe scurt, agitaţie şi imaginaţie, mult zgomot şi vise urîte, dar şi satisfacţia că se poate. Pentru că, într-o industrie care nu are (o să tot repet) o istorie a editurilor, care nu e obişnuită să-şi conserve memoria, în care săptămînal dispar publicaţii/muzee, dar apar puzderie de evenimente, o editură nu-şi poate propune decît o piaţă fair-play.comunicat de presă
Editura pariziană Descartes & Cie a publicat în martie 2014 romanul L’homme qui venait de l’Est de Dan Ghiţescu – autor român stabilit la Montréal. Apărut iniţial în limba română la editura Maşina de scris din Bucureşti cu titlul Omul care vine din est, volumul a fost tradus în franceză de Maria Petrescu Muguraş şi José D. Neves.
Începând din 21 martie 2014, a fost iniţiat un ciclu de manifestări consacrate acestui eveniment editorial. Romanul a fost lansat pe 23 martie la Salonul de carte de la Paris, în standul României. Editura Descartes & Cie va organiza, pe 27 martie, cea de-a doua lansare a romanului la galeria de artă Area din Paris. Pe 31 martie, Ambasada României din Franţa va găzdui, în celebra Sala bizantină a Palatului Béhague, piesa de teatru L’homme qui venait de l’Est, a cărei adaptare scenică este semnată de regizorul Bogdan Cioabă. Piesa va fi jucată, pe 5 aprilie, şi pe scena Teatrului Al. Davila din Piteşti.
Gen: roman
Format: 150 x 225
Pagini: 384
Preţ: 22 €
ISBN 978-2-84446-272-5
Dan_Ghitesco – Dossier_de_presse
Cu mulţumiri dnei Linda Maria Baros pentru înştiinţare.
1traducator
Pentru ca am o stima deosebita pentru domnul George Arion, director general al Publicatiilor Flacara si autor al multor volume, printre care “Fortareata nebunilor”, “Crime sofisticate” sau “Spioni in arsita”, am facut tot posibilul sa ii onorez invitatia la evenimentul de “lansare la apa” a editurii Crime Scene Press, care a avut loc in Godot Cafe-Teatru pe 26 februarie.
Nu e putin lucru sa fii martor la aparitia pe piata a unei noi edituri intr-o tara in care se citeste parca din ce in ce mai putin si in care accentul pe viata culturala este tot mai sters. Nebuni curajosi s-au gasit insa intotdeauna, la fel si oameni care sa ii sustina in demersurile lor, asa ca miercuri seara, pe langa cei cinci vorbitori din partea noii edituri – amfitrionul George Arion, criticul literar Daniel Cristea-Enache, scriitorii Stelian Turlea si Tudor Calin Zarojanu si traducatoarea Ileana Cantuniari – cafeneaua Godot a trebuit sa faca fata unui val de sustinatori ai miscarii culturale romanesti dornici a fi partasi la acest eveniment deosebit.
Am aflat, astfel, de la George Arion, ca Editura Crime Scene Press a aparut din dorinta de a promova genul thriller pe piata romaneasca si de a descoperi talente scriitoricesti bine ascunse, urmand ca la editura sa fie publicati atat autori romani cat si straini, atat clasici, cat si contemporani. Primele romane aparute la editura condusa de Alexandru Arion sunt in numar de trei, apartinand unor autori care fac parte din aceeasi generatie: “Crima la Torino” de Stelian Turlea, “Insula cartilor” de George Arion si “Primejdii in regat” de Alain Berenboom. Dupa cum bine a precizat Daniel Cristea-Enache, cartile beneficiaza de o grafica exceptionala, supracoperta si semn de carte, ceea ce le face cu atat mai placute ochiului public.
“Crima la Torino” de Stelian Turlea este povestea a trei scriitori romani care, pentru un premiu urias, accepta invitatia unui nabab roman din Torino si merg sa scrie, vreme de o saptamana, izolati intr-o vila, cate un roman prin care sa solutioneze o crima veche petrecuta la fata locului careia politia nu i-a dat de cap. Insa nu toate lumea doreste ca adevarul sa iasa la iveala. Referindu-se la cartea lui Stelian Turlea, Daniel Cristea-Enache a precizat ca putem vorbi despre “un roman socio-politico-economico-financiar topit intr-o structura politista” care are o “scriitura minimalista, trepidanta, aerisita, cu o acceleratie placuta cititorului de azi”.
“Insula cartilor” de George Arion vorbeste despre un bibliotecar pensionar care traieste intr-un oraș in care sunt tot mai vizibile semnele dezinteresului fata de literatura si care, in plus, este tradat si de propria familie, care ii vinde cartile adunate cu truda de-a lungul timpului. Cand un miliardar il invita sa ordoneze cartile din uriasa lui biblioteca aflata pe o insula lui, bibliotecarul accepta oferta, dar imediat are parte de un soc: in acel loc s-a comis o crima, pe care va incerca sa o reconstituie. Prefata romanului a fost scrisa, la rugamintea autorului, de criticul literar Alex Stefanescu (nu a putut fi prezent din cauza starii de sanatate nefavorabile), pentru ca, dupa cum a spus cu modestie George Arion, a vrut sa se asigure astfel ca macar prefata cartii sale va fi citita de cineva. 
“Primejdii in regat” de Alain Berenboom isi centreaza actiunea pe un functionar din administratia belgiana, care dispare fara urma. Mama si sora lui il angajeaza pe Michel Van Loo, un detectiv lipsit de experienta, sa il gaseasca, dar acest caz, care initial pare foarte simplu, devine extrem de complex, starnind o furtuna incredibila. Ileana Cantuniari, traducatoarea romanului, a gasit in acesta “un grotesc care aluneca in burlesc”, “o scriitura bine articulata, o intriga politista bine condusa, toate ingredientele unui bun roman politist”. Autorul belgian, avocat de profesie, va fi prezent in Romania la un eveniment literar care se va desfasura in cadrul librariei Bastilia, pe 26 martie.
Legat de aparitia acestei edituri dedicata misterului si suspansului, Stelian Turlea a precizat ca din multitudinea de intamplari petrecute in jurul nostru se pot concepe povesti care sa fie spuse in fel si chip, iar “genul in care povestile pot fi cu adevarat coplesitoare si acaparatoare este genul politist”, in care se pot include cu usurinta toate celelalte genuri literare. In plus, Stelian Turlea e de parere ca generatiile noi pot fi tentate sa citeasca romane apartinand acest gen, pentru ca nu se vor plictisi si astfel vor fi conduse treptat si la cartile clasice.
Uram asadar viata lunga Editurii Crime Scene Press si asteptam volumele urmatoare!
sursa: 4arte.ro
Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”, vorbeşte într-un interviu acordat MEDIAFAX despre noutăţile editoriale pe care Polirom le pregăteşte în anul 2014, precizând că „Eu sunt Malala” este unul dintre titlurile care vor fi publicate în acest an.
Bogdan-Alexandru Stănescu vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre criteriile pe baza cărora sunt alese cărţile care urmează să fie traduse la editura Polirom, despre publicul colecţiei „Biblioteca Polirom”, dar şi despre cei mai citiţi scriitori din literatura universală.
De asemenea, Bogdan-Alexandru Stănescu menţionează unele dintre titlurile care vor apărea în 2014 în colecţia „Biblioteca Polirom”, precizând că va fi publicată cartea autobiografică a pakistanezei Malala Yousafzai – „Eu sunt Malala” – şi că intenţionează să o invite în România pe tânăra devenită un simbol mondial al luptei împotriva extremismului religios.
Reporter: La descrierea colecţiei „Biblioteca Polirom” de pe site-ul editurii scrie că „îşi propune să ofere cititorilor cărţi care, odată începute, nu mai pot fi lăsate din mână”. Care sunt criteriile pe baza cărora alegeţi aceste cărţi?
Bogdan-Alexandru Stănescu: Sunt mai multe criterii, bineînţeles, şi astea sunt nişte criterii care nu sunt valabile doar la „Biblioteca Polirom”, sunt criteriile oricărui editor care se respectă, din ţară şi din străinătate. În primul rând, încercăm să ţinem pasul cu apariţiile editoriale din străinătate, fiindcă e o colecţie de literatură universală, încercăm să acoperim cât mai multe zone din literatura universală, adică încercăm să nu fie doar o colecţie de literatură anglo-saxonă, deşi cam 70% asta înseamnă literatură străină, în clipa de faţă. Adică, încercăm să oferim şi literatură franceză, literatură germană, chineză, coreeană, iraniană – începând de anul trecut.
Ne ghidăm după premii, după recomandările cititorilor, care sunt în număr din ce în ce mai mare, publicul e destul de la curent cu tot ce se întâmplă. Avem nişte serii de autor care, odată începute, trebuie duse la bun sfârşit. Mă refer aici la seria Orhan Pamuk, seria Hemingway, seria Nabokov. Criteriul calităţii, în primul rând. Al doilea, ar fi criteriul comercial, pentru că o editură trebuie să supravieţuiască din vânzare, în mod ideal, adică nu din alte surse de venit. O editură care e editură în adevăratul sens al cuvântului. Bineînţeles, ne uităm cu mare atenţe la toate topurile făcute de revistele culturale din străinătate, în cazul colecţiei de faţă. Topurile de sfârşit de an de la New York Times, Book Review, suntem atenţi la toate premiile posibile, chiar la premiile care acoperă ţările nordice, premiile franceze.
Ne ghidăm şi după editurile mari din alte ţări. De exemplu, eu sunt foarte atent la colecţia de literatură universală de la Gallimard, sunt foarte atent la ce publică ei şi la cum îşi aleg ei cărţile, deşi profilul este oarecum diferit de al lor. Colecţia lor e un pic mai mică, ei publică în jur de 30 de titluri pe an, spre deosebire de 80 cât scoatem noi. Ei sunt mult mai selectivi, dar asta nu înseamnă că noi publicăm mai mult în detrimentul calităţii – şi ei îşi permit să facă treaba asta, fiind o editură mamut.
Rep.: Aveţi un public ţintă la care vă gândiţi în momentul în care decideţi să achiziţionaţi un titlu nou?
B. A. S.: Asta e deja o chestie cunoscută, că publicul cititor este preponderent feminin, 70-80% e public feminin, dar asta nu spune mare lucru. (…) Fiecare carte are alt gen de cititori. Se întâmplă şi situaţii amuzante, când o carte ajunge la o persoană nepotrivită, dar acelea sunt accidente.
Rep.: Ce pregătiţi anul acesta în colecţia „Biblioteca Polirom”?
B. A. S.: În clipa de faţă avem 100 de titluri în pregătire pentru 2014. Bineînţeles, nu o să apară toate în 2014, pentru că se întâmplă accidente şi cred că ar fi şi imposibil să le scoatem pe toate. E vorba de debutul în roman al regizorului canadian David Cronenberg, un roman care se numeşte „Consumed”, încă nu e redactat, eu m-am apucat să-l citesc în varianta lui nefinită, memoriile Malalei, „Eu sunt Malala”, asta este o altă carte de care sunt destul de mândru că am putut să o cumpărăm la Târgul de la Frankfurt, următorul roman al lui Elif Shafak, încă neapărut, „The dome maker”- „Făuritorul de cupole” i-am spus noi într-o traducere intermediară, ultimul roman al lui Irvine Welsh – „Viaţa sexuală a siamezilor”. Continuăm seria de autor Philip Roth, cu un roman numit „Counterlife”, continuăm seria Scott Fitzgerald, cu încă un volum de povestiri.
Noi încercăm să combinăm clasicii cu autorii de ultimă oră. De exemplu, pot să spun că lucrăm la corespondenţa integrală a lui Dostoievski, pentru prima oară în limba română. Este, din punct de vedere editorial, o lovitură, dar nu ştiu dacă interesează atât de mult pe cât romanul lui Cronenberg sau are un alt public, nu e atât de spectaculos. Avem doi autori islandezi foarte interesanţi. Ultimul roman al lui Colm Tóibín, care a fost nominalizat la Booker Prize – „Testamentul Mariei”, ultimul roman al lui Michael Cunningham, „Regina zăpezii”, „Soţii şi concubine”, de Su Tong, roman ecranizat în regia lui Zhang Yimou, cu titlul „Raise the Red Lantern”, „Casa tăcerii”, de Orhan Pamuk, „Râul care ne desparte”, volum al scriitorului kenyan Ngugi Wa Thiong’O, constant aflat pe lista premiului Nobel, romanul „Fumoasele ruine”, al lui Jess Wlater, considerat unul dintre cele mai bune romane americane ale anului trecut, şi multe altele.
Noutatea este că am încercat să extindem teritorial zonele din care ne alegem scriitorii. Literatura anglo-saxonă e „overrated” (supraevaluat, n.r.). Traducem foarte mult şi nu toate cărţile merită să fie traduse. Pe când, sunt foarte mulţi autori, chiar în jurul României, care merită traduşi şi care nu se cumpără deloc. Adică, noi am încercat şi cu autori maghiari foarte buni, cu autori polonezi, cu autori cehi şi publicul autohton dă dovadă de o sfială în a cumpăra asemenea autori. (…) Poate e percepută ca fiind prea puţin comercială literatura aia şi avem nevoie de mai mult entertainment decât de literatură serioasă.
Rep.: Comercialul domină…
B. A. S.: Comercialul domină, da. Dar există şi comercial înalt, adică există literatură bună care vinde devenind astfel comercială. L-aş pune acum pe Salinger în literatura comercială, numai prin prisma faptului că e bestseller all time (neîntrerupt, n.r.) în Biblioteca Polirom.
Rep.: Pregătiţi serii noi de autor, anul acesta?
B. A. S.: Serii noi, nu, ci mergem mai departe cu cele începute. Adică e destul de greu, în cazul lui Orhan Pamuk, unde există o singură traducătoare care e capabilă să-l traducă pe Orhan Pamuk, e vorba de Luminiţa Munteanu şi, dat fiind că el scrie nişte romane foarte mari, ritmul este de o carte pe an. Aşa că vom continua cu Pamuk, continuăm cu Philip Roth, continuăm cu Hemingway şi seria Nabokov, în care apare în sfârşit „Pale Fire”, ultima carte din serie.
Rep.: Care sunt cei mai citiţi scriitori din literatura universală?
B. A. S.: Există un top unde, clar, pe locul întâi e Salinger, cu „De veghe în lanul de secară”. Pe urmă ar veni Umberto Eco. A urcat foarte repede, în ultimii doi ani, o autoare iraniană – o supriză pentru noi -, Parinoush Saniee se numeşte, cu romanul ei „Cel care mă aşteaptă”. „Marele Gatsby” e în top, „Lolita” – astea sunt cărţi care se vând, totuşi, pe piaţa noastră începând cu 1990, în cazul lui Salinger, dinainte de ’90.
Rep.: La „Marele Gatsby” aţi înregistrat vânzări mai mari, dat fiind faptul că a fost lansat şi filmul?
B. A. S.: Da, chiar am publicat o ediţie specială, cu afişul filmului pe copertă, care a vândut vreo 7.000 de exemplare. Separat de celelalte ediţii pe care le aveam deja în print. Deci, a funcţionat în cazul ăsta.
Rep: Trăim în era digitală, credeţi că va mai avea cartea tipărită atât de mult succes ca până acum sau va fi înlocuită de eBook-uri, audiobook-uri chiar?
B. A. S.: Cred că sunt pieţe diferite. Noi încercăm pe cât posibil să lansăm şi ediţia eBook pentru fiecare carte tradusă, dar aici depinde foarte mult de agentul autorului, depinde de autor foarte mult şi de condiţiile pe care le impun aceştia. Dat fiind că la eBook, royalităţile, adică suma de bani care îi revine autorului, sunt mai mari decât în cazul cărţii, unde pot merge de la 8% din preţul de vânzare al unei cărţi până, să zicem, la 10%. La eBook se porneşte clar de la 25%, deci este suma minimă pe care o poate accepta un autor. Deci 25% din preţul unei descărcări. Preţul fiind şi mult mai mic decât al cărţii, câştigurile sunt foarte mici pentru editura care publică traducerea respectivă. Dacă agentul respectiv are pretenţia ca royalităţile să fie de 40-50%, nu are rost să mai publici eBook-ul, pentru că este o muncă făcută în zadar.
Cât despre viitorul cărţii, aici sunt atâtea păreri şi atâtea controverse, încât nu cred că pot eu să prevăd ce se întâmpla. Eu cred că cartea va rezista. Eu citesc şi pe Kindle, citesc şi carte fizică. Chiar când plec din ţară îmi iau şi Kindle-ul, îmi iau şi cărţi cu mine. Nu este o situaţie de sau-sau. De exemplu, dacă vrei să citeşti poezie, eu n-aş prea putea să citesc pe Kindle, prefer cartea. (…) Eu n-am putut să renunţ la cartea tipărită, dar m-am obişnuit şi cu Kindle-ul. În primul rând, pentru că îmi e mult mai uşor să cumpăr de pe Amazon cărţi, fiindcă, atunci când vezi ceva şi-ţi place, vrei s-o ai acum şi ai posibilitatea de a apăsa pe un buton şi îţi vine cartea imediat.
Rep.: Apropo de Amazon, autobiografia Malalei a fost foarte bine vândută în 2013. Credeţi că o să aibă un succes atât de mare şi în România?
B. A. S.: Eu sper. Previziunile noastre astea sunt, de aia ne-am şi luptat pentru achiziţionarea drepturilor, pentru că e o biografie spectaculoasă, subiectul e interesant şi, dacă reuşim să o şi invităm în ţară, cred că ne îndreptăm uşor spre un bestseller. Bestseller românesc, adică cu nişte cifre mult mai mici decât cele ale Amazonului.
Rep.: Să o invitaţi în 2014?
B. A. S.: Da, eu asta mi-am propus.
Rep.: Este piaţa editorială din România pe un trend ascendent?
B. A. S.: Nu, e pe un trend descendent. Piaţa de carte e în scădere, cantitatea de carte este mult mai mică, pentru că a scăzut puterea de cumpărare a românului. Vorbim de o sumă de bani pe care trebuie să o împarţi. Ai de ales între un film, mâncare, chirie şi o carte. Şi atunci cred că ştim la ce renunţi prima oară.
Bogdan-Alexandru Stănescu este coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”, scriitor, eseist, editor şi preşedintele Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti (FILB). A debutat cu cronică literară în revista Luceafărul (1999), pe când era junior editor al Ziarului de Duminică. În acelaşi timp, a publicat vreme de câţiva ani în Ziua literară şi Adevărul literar şi artistic. A lucrat pentru emisiunea TV „Parte de carte”, iar, din 2006, este director editorial al editurii Polirom, coordonatorul colecţiei „Biblioteca Polirom”. În 2010, a publicat, împreună cu Vasile Ernu, volumul „Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc” (Polirom), iar, în 2012, a debutat ca poet, cu volumul „Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul” (Cartea Românească), volum nominalizat la premiile revistei Observator cultural şi la premiile Radio România Cultural pe anul 2012. În 2013, a publicat la Editura Art volumul „Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelştam”, potrivit site-ului editurii Polirom.
La sfârşitul anului 2006, Bogdan-Alexandru Stănescu a câştigat finala românească a concursului International Young Publisher of the Year, o iniţiativă a British Council, iar, în mai 2007, la Londra, a câştigat proba Book Pitch a concursului menţionat, unde a intrat în competiţie cu tineri editori din Ungaria, Egipt, India, Argentina şi Africa de Sud.
de Dorina Calin
sursa: mediafax.ro
De regulă, tîrgurile de carte româneşti (în mare, o tarabă mai mult sau mai puţin gălăgioasă) se confundă cu lansările de cărţi. Spre norocul comercianţilor care gestionează aceste vehicule de subvenţii, apar cărţi bune şi foarte bune. Se lansează titluri noi, se socializează, scriitorii au impresia că industria cărţii trăieşte la intensitate. Dar puţine rămîn bornele adevărate. Printre ele, lansarea unei edituri: Ratio et Revelatio. Felicitări, în primul rînd, pentru faptul că ieşiţi într-un moment simbolic, cum este un tîrg de carte. Cine sînteţi, cîţi sînteţi şi ce vă propuneţi cu Ratio et Revelatio?
De ce aţi ales această titulatură?
Rămînerea la acest nume deloc neutru sau comercial este, în final, rodul încăpăţînării mele, chiar dacă ideea din spate o împărtăşim cu toţii. Identitatea noastră se găseşte în bogatul spaţiu care se deschide între ceea ce înseamnă, în opinia noastră, Ratio şi Revelatio, o îmbrăţişare şi o armonizare a tuturor aspectelor cunoaşterii umane, atît cele filtrate strict prin raţiune, cît şi cele care trec dincolo de aceasta şi intră în sfera care nu poate fi redusă la raţiune ori ferm raţionalizată. Aici este spaţiul a ceea ce numesc Revelatio – inspiratio, dacă doreşti –, care se revarsă şi îmbogăţeşte fiecare unghi al creativităţii umane. Nu vorbim despre revelaţie aici numai în sens strict creştin sau general-religios, ci de acel ceva tainic, care te învăluie şi ţi se descoperă poate cînd te aştepţi mai puţin ori cînd cauţi cel mai mult. Cred că literatura, arta au multe de spus aici, nu doar teologia sau filozofia.
E un moment greu pentru industrie, toată lumea se plînge de scăderea interesului publicului pentru carte (eu m-aş plînge de faptul că jumătate din standurile unui tîrg de carte nu au casă de marcat, dar asta e o altă poveste). Cum de v-a venit să riscaţi pe o piaţă în excedent editorial?
Aş spune că aici tu eşti optimistul. Din cîte am văzut eu, mult mai mult de jumătate dintre standurile din tîrg nu aveau casă de marcat. Incredibil, nu? Şi eu am fost întrebat deja: chiar vrei să fii cinstit într-o lume de corupţi?
După cum ştiţi, oficial, pentru a deveni o editură activă, regula spune că trebuie să existe cel puţin 20 de exemplare tipărite pe an. Cam la ce număr de cărţi vă orientaţi?
În viitorul imediat, nu vom putea ţine ritmul de acum, adică 11 titluri într-o lună. Însă ţintim cît mai sus. Dacă în primul an de activitate vom avea 40-50, ne vom declara mulţumiţi.
Cărţile au sosit la lansare direct din tipografie (vă felicit, şi Casa de pariuri literare face acest gest la lansări, pentru că asta înseamnă, la propriu, lansare). Văd că tipografia este din Ungaria. De ce n-aţi optat pentru tipografie românească? E un calcul de piaţă sau o decizie de acţionariat?
Da, este şi un calcul de piaţă. Am optat pentru Ungaria din două motive: calitate şi preţ. Raportul calitate-preţ e aproape imbatabil. În calitate includ şi seriozitatea, şi amabilitatea, trăsături tot mai rare în spaţiul nostru.
Liliana Corobca a debutat oficial ca redactor de carte. Cum aţi ajuns la ea?
Este o mai veche prietenă şi o colaboratoare a Ralucăi Lazarovici Vereş, soţia şi prima mea colaboratoare în acest proiect. Cu ea alături e uşor să găseşti soluţii şi oameni de calitate.
La ce colecţii să ne aşteptăm? Am văzut un volum de interviuri, traduceri din mari scriitori ruşi. Cam la ce să ne aşteptăm?
Paleta noastră editorială este largă, de la clasici latini, greci, traduşi din original, la medievali, teologie, filozofie, religie, istorie, artă şi, bineînţeles, la literatură multă, vastă, neapărat de calitate. Pot să spun însă şi la ce să nu se aştepte nimeni. În nici un caz nu se vor găsi la noi autobiografii de vedete locale, „meditaţiile“ nu ştiu cărei cîntăreţe sau prezentatoare TV sau ale nu ştiu cărui pseudopolitician al momentului ori cărţi de tipul De ce iubim sexul?, Cum să fii fericit în cinci mişcări sau cum să faci bani în şi mai puţine mişcări şi fără efort.
Cum s-a lucrat cu Diana Iepure şi cu Mihai Vakulovski?
Am lucrat excelent. Sînt oameni de calitate, care ne-au ajutat foarte mult şi au fost parolişti. Noi am investit în ei, iar ei, la rîndul lor, ne-au onorat cu încrederea lor.
Înţeleg că vă interesează să şi externalizaţi cărţile. Care e strategia (ambele variante, colaborările cu alte edituri şi difuzarea lor în afara ţării)?
Sîntem foarte favorabili colaborărilor cu alte edituri. Avem deja un astfel de proiect în lucru. Cred că o concurenţă adevărată, în sens capitalist constructiv, înseamnă înainte de toate o relaţie de colegialitate activă, de unire a forţelor în vederea obţinerii unui produs superior.
În cîteva săptămîni, vom ieşi pe piaţa românească şi cu carte străină, şi invers, cu carte românească şi străină pe piaţa europeană, începînd cu Italia, cu care avem o relaţie privilegiată, datorită trecutului universitar şi postuniversitar de la Padova al Ralucăi. E interesant că sîntem primiţi cu braţele deschise în marile librării din alte ţări, apreciaţi pentru calitatea cărţii – conţinut şi formă deopotrivă, dar există librării româneşti de renume care au reţineri apriorice. Sînt sigur că, dacă publicam memoriile vreunui politician semianalfabet sau propuneam o selecţie din înţelepciunea vieţii cutărei starlete, ar fi fost bune şi ale noastre 45 de procente (în realitate, mai mult, deoarece discount, rabat sau comision sînt unul şi acelaşi lucru în nomenclatorul lor, şi astfel se ajunge pînă la 55%) cerute din preţul de vînzare al unei cărţi, pe care eram dispuşi să le oferim fără negociere.
N-am să pot evita aspectul financiar. Cam la cît s-a ridicat investiţia proiectului iniţial? (Sigur, se poate să nu răspundeţi, dar orientativ.) Cît timp veţi fi dispuşi să riscaţi financiar pe o piaţă controversată şi deloc fairplay (vă avertizez că urmează o perioadă dificilă cu librăriile şi tot felul de intermediari binevoitori)?
Deja am gustat din „piaţa“ cărţii cu bunele şi cu relele ei, iar Gaudeamus a fost un foarte util „botez“ pentru noi. Cred că mă înţelegi dacă nu îţi răspund cu cifre exacte. Îţi spun doar atît: am investit mult, foarte mult, enorm de mult şi totuşi mult mai puţin decît cred unii. Că piaţa nu e fairplay, asta e o altă poveste. Noi vom face totul ca să fim. Vom fi aşa sau nu vom fi deloc. Nu e o ţintă, e o premisă. E un „musai“.
Sînteţi şi traducător al editurii. E un stimulent pentru a regla şi nişte preţuri OK pentru traducători?
Şi noi sîntem traducători ai editurii. Raluca, de pildă, a tradus două dintre cele unsprezece volume ale primei generaţii R et R. Cred că e mulţumită, măcar pentru faptul că a tradus ce a vrut… Eu vin din urmă cu traducerea din latină a „pieselor de rezistenţă“ ale oricărei culturi „occidentale“ în sens vast. Tarifele noastre sînt peste nivelul pieţei, nu cu mult, dar am ţinut să fim mai darnici, pentru a ne fideliza colaboratorii şi, nu în ultimul rînd, pentru a nu simţi că profităm de pe urma profesionalismului lor. Onorariile practicate, momentan, de cele mai multe dintre edituri umilesc şi deprofesionalizează. Nu trebuie să ne mire că, în astfel de condiţii, sînt în circulaţie şi traduceri de o calitate îndoielnică. Nimeni nu poate trăi numai din traduceri editoriale în România sau, dacă o face, lucrează în contratimp, fără revizuiri, în mare grabă, iar rezultatul e pe măsură. Numai cei care traduc o carte pe an, pe lîngă alte profesii, pot să dedice timp suficient, dar atunci tot neprofesionalism se numeşte. Deci, quo vadis?
Veţi impune anume reguli legate de anumite titluri? Veţi opta pentru cărţi fără probleme cu limbajul licenţios?
Intri într-un subiect sensibil şi recunosc că am o problemă cu limbajul licenţios de dragul limbajului licenţios, că aşa e moda. După părerea mea, cei mai mulţi nu ştiu să dea un răspuns satisfăcător în ceea ce priveşte linia de demarcaţie dintre artă şi licenţiozitate sau chiar pornografie. Să recunoaştem, faptul că vulgaritatea este prezentă într-o carte nu o transformă automat în artă sau valoare. Dacă ar fi aşa, cred că 90% dintre români sînt artişti populari… Nu cred nici în caracterul total, subliniez total, amoral al artei. Însă recunosc că există nuanţe şi nuanţe. Iată, de pildă, am publicat un Harms, care pentru multe urechi e prea dur în anumite descrieri. Cînd te gîndeşti însă cînd a scris Harms, la tipul său de literatură, precum şi la noutatea faţă de ceea ce se scrisese pînă la el, recalibrezi lucrurile. Astăzi însă e la modă să scrii licenţios, nu? Unii au impresia că, cu cît sînt mai obsceni sau vulgari, cu atît sînt mai valoroşi. Ei bine, da, astfel de cărţi nu vor trece de filtrul nostru. Chiar cred că, şi în acest aspect, poţi recunoaşte arta şi valoarea de nonartă şi licenţiozitate gratuită.
Ce speranţe vă faceţi cu site-ul? Care ar fi traficul mulţumitor pentru un început favorabil?
Site-ul există şi primeşte comenzi: http://www.edituraratioetrevelatio.com. Sediul se află la Oradea – nu la marginea lumii, ci acolo unde începe Occidentul, sîntem la două ore de maşină de Budapesta, la cinci, de Viena, la şapte, de Trieste… Difuzarea în librării a început cu greu şi foarte limitat deocamdată şi trebuie să spun că nu doar din motive ce ţin de noi. Am bifat însă cîteva librării importante sau distribuitori şi aş menţiona, printre altele, Librăria Eminescu din Bucureşti, care dă dovadă de seriozitate. Încercăm să difuzăm în timp record în propriile librării. Dar, cum se spune, văzînd şi făcînd…
Ceainăria Cărtureşti Verona şi Editura Ratio et Revelatio vă invită vineri, 21 februarie, la ora 18.00, la o „Seară rusească“, dedicată volumului Corespondenţă de la un colţ la altul de Viaceslav Ivanov şi Mihail Gerschenson.
Invitaţi speciali: Carmen Muşat, Antoaneta Olteanu, Liviu Ornea, Ovidiu Şimonca şi traducătorii volumului: Mihnea Moroianu, Ciprian Niţişor.Moderator: Liliana Corobca.
Autor: UN Cristian
sursa: observatorcultural.ro
„Istoria iubirii”, de Simon May, cărţi de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, bestselleruri internaţionale, volume de medicină şi despre fotografie se numără printre noutăţile editoriale de care cititorii români se vor bucura în 2014, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai editurilor.
Astfel, editura Polirom mizează pe două colecţii noi în 2014: „Memoria” şi cea de jurnale de călătorie. De asemenea, o serie de autor va fi consacrată celebrei exploratoare a Tibetului Alexandra David-Neel.
Totodată, în colecţia Biblioteca Polirom va fi finalizată seria dedicată scriitorului Orhan Pamuk, iar accentul va cădea mai ales pe autorii din Orient, Africa şi Islanda, mai puţin traduşi în România.
Reprezentanţii Polirom au mai declarat pentru MEDIAFAX că editura va continua anul acesta seriile dedicate unor autori ca N. Steinhardt (în colaborare cu Mănăstirea Rohia), Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Aurora Liiceanu, Andrei Oişteanu. De asemenea, în 2014 va fi finalizată şi seria romanelor lui Georges Simenon.
Şi, nu în ultimul rând, editura Polirom mizează pe prozatorii autohtoni, care, în fiecare an, au venit cu surprize dintre cele mai neaşteptate.
În 2014, editura Vellant va publica în limba română eseurile despre fotografie ale lui Susan Sontag din „On Photography”, precum şi un nou titlu al renumitului psiholog Oliver James, „Office Politics”.
Colecţia „Pasărea Măiastră” se va îmbogăţi cu un nou titlu, ilustrat de această dată de Ileana Surducan – „Fata babei şi fata moşneagului”, de Ion Creangă.
De asemenea, Alain de Botton va reveni la Vellant cu două noi titluri, „Status Anxiety” şi „How To Think More About Sex”, acesta din urmă fiind unul dintre cele trei volume marca School of Life achiziţionate de editură care vor apărea în 2014. Celelalte două sunt „How To Stay Sane”, de Philippa Perry, şi „How to Change the World”, de John-Paul Flintoff.
Pentru prima parte a anului 2014, editura Nemira le-a pregătit cititorilor cărţi vizând o gamă largă de preocupări, semnate atât de autori străini, cât şi de scriitori români dintre cei mai cunoscuţi. Din prima categorie face parte un nou volum al celebrului prozator britanic Julian Barnes, intitulat „Niveluri de viaţă”, tradus de Radu Paraschivescu. Acestuia i se alătură „În oraşul de aur şi argint”, în traducerea Mihaelei Stan, un roman istoric al lui Kenizé Mourad, autoarea volumului de succes „În numele prinţesei moarte”.
De asemenea, în primele luni ale anului, va ajunge în librării „Istoria iubirii”, de Simon May, o carte în care un cercetător din prezent porneşte într-o istorie pasionantă, pe urmele unui sentiment ce continuă să stea sub semnul misterului.
Dintre autorii români care propun volume noi se numără Sebastian A. Corn, al cărui roman „Ne vom întoarce în Muribecca” va ajunge la cititori în primele luni ale anului. Totodată, editura va publica un nou titlu de Liviu Radu, „Golem, golem… şi alte povestiri fantastice”, căruia i se alătură „Senzoriada”, cartea lui Cristian Teodorescu.
Editura All pregăteşte pentru anul 2014 „Manualul Harrison”, o carte esenţială pentru orice medic rezident sau specialist. În 2013, editura a tradus şi publicat „Harrisson. Medicină cardiovasculară”, iar pentru 2014 pregăteşte „Harrison. Endocrinologie”, una dintre cele mai bune cărţi de specialitate pe plan internaţional în acest moment.
De asemenea, în 2014, editura All continuă traducerile de bestselleruri internaţionale în colecţia „Strada ficţiunii”şi propune titluri în seria „Crime” pentru iubitorii de gen din România.
de Dorina Calin
Este vremea bilanțurilor. Pentru toată lumea. Așa că editurile numără exemplarele vândute, titlurile cele mai căutate, dar și „scurgerile” din sistem și anume cărțile cele mai furate din librării. Mai jos aveți o listă a celor mai dorite titluri, fie că au fost cumpărate sau nu…
În anul 2013, volumul Exerciţii de echilibru, de Tudor Chirilă, a ocupat prima poziţie în topul vânzărilor Editurii Polirom. În ceea ce privește titlurile semnate de autori străini, pe locul întâi se află De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger.
Cea mai vândută carte a Editurii Humanitas este Sfârşitul Occidentului, scrisă de Lucian Boia, iar pentru Editura Humanitas Fiction, volumul lui Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra. Tot un titlu semnat de Lucian Boia se află și în fruntea topului cărților furate din librăria Humanitas de la Kretzulescu, și anume De ce este România altfel.
Editura Vellant a dat lovitura cu două romane aflate la graniţa dintre literatură şi psihoterapie scrise de Irvin Yalom: Problema Spinoza şi Soluţia Schopenhauer.
Cele mai vândute cărţi ale Editurii Nemira sunt cele aparţinând autorilor Rodica Ojog Braşoveanu – în ceea ce privește literatura română – și G.R.R. Martin – pe segmentul autorilor străini.
La aniversarea a 95 de ani de viaţă şi 75 de ani pe scenă, cartea lui Radu Beligan, Între acte, publicată recent de Editura All, se află deja la a treia reeditare. În cazul colecţiei „Strada ficţiunii” – dedicată literaturii universale – cap de listă sunt O sută de nume şi P.S. Te iubesc, cel mai nou, respectiv primul roman (reeditat) ale irlandezei Cecelia Ahern.
La Editura Curtea Veche pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi de autori străini se situează Inteligenţa emoţională, de Daniel Goleman. În ceea ce priveşte topul celor mai vândute cărţi de autori români, pe prima poziţie se clasează volumul Reţete vegane fără foc, de Ligia Pop.
La capitolul „cele mai furate cărți”, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, cele mai furate titluri sunt şi cele mai vândute cărţi în anul 2013, lansate în librărie: Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, de Andrei Pleşu, De ce este România altfel, de Lucian Boia, şi Dragul meu turnător, de Gabriel Liiceanu.
Volumul Fii demn, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti. Pe locul al doilea se află Memorii volumul II: Drama României văzută din exil, de Cicerone Ioaniţiu, iar pe locul trei se situează romanul scris de Ileana Vulpescu, Noi, doamna doctor, când o să murim?
Scris de Andreea Chebac
sursa: bookblog.ro
Grupul Editorial Art, Polirom, Paralela 45, Humanitas și Grupul Editorial Litera sunt cele mai profitabile edituri din România, potrivit unui clasament realizat de Consiliul Național pentru IMM (CNIPMMR), citat de business24.ro.
Primul loc al topului este ocupat de Grupul Editorial Art din București, care a înregistrat anul trecut un profit brut de 5,55 milioane de lei și o cifră de afaceri de 20 milioane lei.
Grupul Editorial Art este urmat în top de Editura Polirom, din Iași. Compania consemna în 2012 un profit brut de 1,76 milioane de lei și o cifră de afaceri de 18 milioane de lei.
Pe locul al treilea al aceluiași top se situează Editura Paralela 45, din Pitesti. Aceasta înregistra în 2012 un profit brut de 1,71 milioane de lei, cu o cifră de afaceri de 13,55 milioane de lei.
Humanitas București ocupă locul al patrulea în același top. Editura înregistra anul trecut un profit brut de 1,24 milioane de lei și o cifră de afaceri de 13,3 milioane de lei.
Top 5 al celor mai profitabile edituri este completat de Grup Editorial Litera, din București. Anul trecut, compania înregistra un profit brut de 219.978 de lei. Tot anul trecut, cifra de afaceri a editurii era de peste 22 milioane de lei.
sursa: Yahoo News
Editura Datagroup a intrat de curând pe piața de carte din România și am fost curioși să aflăm ce ne rezervă. Domnul Heinrich Loth, fondatorul editurii, ne-a dezvăluit câteva dintre surprizele pe care le pregătește cititorilor. Axată pe „descoperirea și publicarea de autori noi”, Datagroup se aventurează în cucerirea iubitorilor de carte.
Andreea Chebac: Cum ați luat decizia înființării unei noi edituri?
Heinrich Loth: Decizia a venit cât se poate de natural. Când produci carte de peste 17 ani pentru piața germană și lectura este una dintre plăcerile tale cotidiene, înființarea unei edituri este un pas care vine de la sine.
AC:Ce aduce nou Editura Datagroup în peisajul de carte românesc?
HL:Tocmai pentru că în spatele editurii stă exclusiv pasiunea pentru carte, poziția noastră față de exercițiul publicării de carte românească este destul de diferită față de cea a celorlalți jucători de pe piață.
Din punctul nostru de vedere publicarea unei cărți bune și educarea publicului spre lectură ca „medicament” zilnic este motivul existenței editurii iar asta se traduce practic prin promovarea fiecărei apariții și fiecărui autor în parte, prin punerea la dispoziția cititorilor a unor fragmente consistente din opere înainte de achiziție și prin multe alte surprize pe care le vom dezvălui cu timpul.
AC:Ce obiective are editura pentru următorul an?
HL:Două majore. Primul este descoperirea și publicarea de autori noi și aici avem o ofertă clară pentru talentul autohton – editura oferă 10% din prețul de vânzare al cărții autorului, suma pentru primele 1000 de exemplare fiind dată în avans. Așteptăm cu interes manuscrise pe adresa manuscris@datagroup.ro.
Al doilea este crearea unei comunități și pentru asta am pus bazele reactii.ro, o platformă de comunicare generalistă unde dialogul este binevenit și diversitatea opiniilor este la mare preț. Nu are o temă literară, de fapt articolele nu au nicio tematică impusă tocmai pentru că vrem să încurajăm formarea unei comunități unde discuțiile libere și variate nu sunt limitate câtuși de puțin.
AC:Ce tip de cărți să așteptăm de la Datagroup? Veți miza pe un anumit tip de apariții?
HL:Cărți bune, deosebite, speciale. Singurul criteriu după care ne ghidăm este valoarea operei, altfel nici nu am fi avut cum să ne propunem ca obiectiv publicarea de autori noi, necunoscuți. Nu o să fim ancorați într-un stil sau tip de carte anume, ba chiar dimpotrivă, vom încerca să acoperim o plajă cât mai largă de genuri.
AC:Ne puteți dezvălui câteva dintre noutățile editoriale pe care le pregătiți?
HL:Hai să vorbim despre cele două apariții ale finalului de an. Cameleon-baza este unul dintre cele mai inteligente, captivante și bine scrise sf-uri pe care le-am citit și sunt sigur că va fi foarte apreciat de fanii genului (și nu numai) iar Povestiri de la Olanu este o carte cu totul deosebită destinată celor care apreciază literatura lirică, încărcată de imagini spectaculoase, pline de culoare, mirosuri, trăiri și asocieri, connaisseurilor de gen ca să zic așa.
Pentru la anul avem pregătite câteva proiecte interesante despre care vom vorbi când le va veni vremea, dar pot să vă zic de pe-acum că unele sunt combinații de text, imagine și chiar video.
AC:Faptul că sunteți în Timișoara și nu în București este un dezavantaj?
HL:Trăim într-o lume extrem de mobilă unde distanțele s-au „micșorat” enorm și comunicarea este atât de facilă încât locul chiar nu are nicio importanță.
AC:Care este cea mai mare provocare pe care o întrevedeți pentru o editură nouă?
HL:Marea încercare pentru noi va fi fără nici urmă de îndoială câștigarea încrederii cititorilor în autori noi, în apariții proaspete și scoaterea lor din șablonul achiziționării de carte foarte cunoscută, care trebuie să fie în bibliotecă.
AC:Cum ați defini Editura Datagroup în 3 cuvinte?
HL:Patru, sloganul întregului grup: The same but better.
Scris de Andreea Chebac
sursa: bookblog.ro
Organizatorii targului de carte cu discount Kilipirim au schitat un bilant al celei mai recente editii, incheiate in urma cu doua zile. In urma analizei datelor primite de la participanti, 70% dintre acestia au declarat ca la cea mai recenta editie a Kilipirim, care a avut loc in perioada 30 octombrie – 3 noiembrie, la Galeria Dalles, au realizat vanzari mai bune decat la editia din 2012.
La standul Editurii Litera, cele mai bine vandute titluri au fost: volumele din seria Disney, cartile cu povesti de Craciun si De ce? Prima mea carte de intrebari de Amy Shields.
In topul vanzarilor de la standul Editurii Trei s-au clasat volumele: Supercreierul de Deepak Chopra si Rudolph E. Tanzi, Ce ne spunem cand nu ne vorbim de Chris Simion si Vinovatul de Lisa Ballantyne.
La standul Editurii Nemira, cititorii au ales, in primul rand, SF-ul: volumul Puterea armelor de Joe Abercrombi situandu-se pe primul loc in vanzari, urmat de Urzeala tronurilor de George R.R. Martin si Festinul ciorilor, de acelasi autor.
La standul Polirom, topul a fost dominat de carti de beletristica: O femeie iubita de Andreï Makine, Sunt o baba comunista de Dan Lungu si In cautarea oii fantastice de Haruki Murakami. Si la standul Humanitas, preferintele cititorilor s-au indreptat tot catre volume de beletristica, cele mai cautate fiind titlurile din colectiile „Cartea de pe noptiera” si „Raftul Denisei”.
La standul Editurii Univers, in topul celor mai vandute carti s-au situat volumele semnate de marele romancier, disident si ganditor rus Aleksandr Soljeniţin, apoi, volume de Boris Vian si Romain Gary.
Volumul de fantasy al Samanthei Shannon, The Bone Season, domina topul de vinzari al Editurii Curtea Veche, urmat indeaproape de doua volume din domeniul dezvoltare personala: Secretele succesului – seria Dale Carnegie si Inteligenta emotionala in Leadership – seria Daniel Goleman.
SISSI. Imparateasa Austriei de Jean Des Cars este volumul care domina topul de vanzari al Editurii Corint, urmat de Drumul din Kolima. Calatorie pe urmele Gulagului de Nicolas Werth si Intoarcerea acasa. Povestea adevarata a unui drum anevoios spre libertate de Sławomir Rawicz.
La standul editurii All, extrem de cautate au fost majoritatea volumelor la pretul special de 5 lei.
Ceremoniile Magice – Heptameronul – Cartea Lucrurilor Secrete de Cornelius Agrippa – Petrus din Apono – Johannes Trithemius, Doctrina Trezirii – Invatatura lui Buddha in cele mai vechi texte de Rahula Walpola si Cartea celor cinci cercuri de Miyamoto Musashi, acestea sunt cele mai bine vandute trei titluri la standul Editurii Herald din cadrul Kilipirim.
Stuart Gordon este autorul-„vedeta” al Editurii Vivaldi la Kilipirim, doua dintre volumele sale, Cartea farselor si Cartea blestemelor, clasandu-se pe primele doua pozitii in topul celor mai bine vandute titluri; cea de a treia pozitie e ocupata de volumul Regina Victoria (1819-1901), autori Philippe Alexandre si Beatrix de l’Aulnoit.
Titluri de interes pentru cei care vor sa afle mai multe despre mari personalitati ale istoriei s-au inscris in clasamentul de vanzari al Editurii Orizonturi: Pe treptele tronului. Femei ilustre care au influentat suverani de Edmond Rossier, Marile civilizatii de Vahé Zartarian, precum si Caligula, autori Paul Jean Franceschini si Pierre Lunel.
Lucrari care işi propun promovarea tradiţiilor cultural-gastronomice, la preturi „de kilipir”, de 1 leu si 5 lei, au constituit atractia editiei de anul acesta a Kilipirim la standul editurii House of Guides.
La standul librariei-anticariat Antic Exlibris din cadrul editiei din aceasta toamna a targului de carte Kilipirim, preferintele vizitatorilor au mers catre: Chateaux of the Loire Valley, Eat Prey Love si agende de lux.
Parintii si cititorii mai mici au cumparat, de la standul Didactica Publishing, in special volume din colectia „Minimiki – Papusile lumii”, volume din seria „Sunt imbatabil!”, precum si pe cele din seria „Ghiozdanelul meu. Micul imbatabil”.
De asemenea, volume cu continut educational au preferat si vizitatorii care s-au oprit la standurile editurilor Minerva si Aramis: Formule matematice. Clasele V-VIII, Usor de iubit, greu de disciplinat de Becky A. Bailey si Descoperim corpul omenesc de Emilie Beaumont si Phillipe Simon.
Mos Craciun, Scrisori catre Mos Craciun si Dansul omenilor de zapada au fost cele mai cautate titluri la standul Editurii Prut.
Iubitorii de benzi desenate au cumparat, din oferta celor de la Comicshop.ro, in special: Marvel Wolverine Vol. 5 No. 1, DC: Batman’s Last Case si DC: Batman Eye of the Beholder.
La editia din acest an a targului de carte Kilipirim au avut standuri si Today Business Group, dar si Okazii.ro.
La etajul Salii Dalles, a avut loc Festivalul de Spiritualitate şi Terapii Complementare ‘A Noua Dimensiune’, de unde vizitatorii au putut achiziţiona carti şi produse ezoterice si au putut participa la programul de conferinte pe teme de interes general.
Urmatoarea editie a targului de carte Kilipirim va avea loc in primavara anului 2014.
de D.S. HotNews.ro
Un livre ouvert (Rubber Dragon/Flickr/CC)
Sur Internet, comme dans la version papier de quelques magazines, fleurissent régulièrement des articles sur les lettres de refus envoyées par des maisons d’édition aux auteurs.
Souvent sur un ton critique, voire emplis d’ironie, ces textes ont tendance à présenter l’édition comme une grosse machine sans âme, incapable de se mettre à la hauteur de ces merveilleux écrivains. Et si les fautifs n’étaient pas toujours dans le camp visé par la majorité ?
Pour vérifier, nous avons eu envie de partager quelques exemples vécus par notre petite structure indépendante, Les éditions du Lamantin*.
« Indépendamment des qualités de votre texte, il ne s’intègre pas dans notre ligne éditoriale. »
N’en déplaise à certains, le concept existe. D’autant plus lorsqu’il s’agit d’une petite maison. Pour se forger une identité autant que pour rester dans son domaine de compétence, un éditeur qui démarre préfère publier ce qu’il maîtrise le mieux.
Pour nous, il s’agissait de fiction et en particulier de littérature policière. Nous l’annoncions sur notre site Internet, sur notre catalogue, nous ne voulions publier que des romans, en particulier des polars centrés sur le réel et l’humain (les personnages passent avant l’action).
Nous avons pourtant reçu des manuscrits de récits, de témoignages, de poésie, d’heroic fantasy… Mieux, un auteur à qui nous avions refusé un texte de science-fiction nous en a soumis un deuxième, du même genre littéraire, juste parce que nous lui avions eu « la gentillesse » de lui faire part de remarques sur son précédent texte.
Pour bon nombre d’auteurs débutants, l’éditeur est une sorte d’intermédiaire permettant de financer l’impression et la diffusion de son livre. Le premier rôle de l’éditeur, sur le texte lui-même, est nié. Ainsi, nous avons eu à plusieurs reprises des échanges proches de l’absurde avec des auteurs. La première catégorie, la plus logique, est celle des écrivains qui acceptent mal les refus.
Depuis la création de notre maison d’édition, nous nous interdisons les lettres types et agrémentons nos courriers de remarques ou de conseils aux auteurs. Certains donnent l’impression de préférer les courriers types et répondent parfois avec virulence.
Un auteur qui nous proposait un texte à destination des enfants et à qui l’on reprochait de nombreuses fautes de français nous a ainsi d’abord rétorqué qu’il faisait « du burlesque », avant d’accuser nos lecteurs d’être « diaboliques ». Les rapports ne sont pas forcément plus simples lorsque nous proposons de nous engager sur un texte.
Un auteur, à qui nous avions proposé une publication, sous réserve de modifications dans son texte, nous a répondu un courrier de trois pages, reprenant point par point nos arguments, nous expliquant que nous n’avions pas compris son texte. Il voulait pourtant toujours le publier avec nous, mais sans nos modifications.
Un autre, refusant de prendre nos commentaires en considération nous a sorti l’argument suprême :
« Vous m’en voulez pour une raison que j’ignore. »
Que répondre à cela ?
« Je préfère m’adresser aux grands, une petite maison ne m’apportera pas grand chose », a-t-on reçu un jour de la part d’un auteur dont nous avions refusé un texte. Ah bon, mais alors pourquoi nous avoir contactés ?
Un autre auteur, à qui nous proposions un contrat pour son premier roman, l’a refusé, nous expliquant qu’il ne voulait s’engager qu’à la seule condition que le tirage initial soit de plusieurs milliers d’exemplaires. Un tirage de gros éditeur, donc…
En conclusion, le petit éditeur n’est pas franchement différencié de l’éditeur qui publie à compte d’auteur. Trop souvent, certains écrivains débutants estiment qu’on peut lui envoyer tout et n’importe quoi, sans tenir compte de ce qu’il publie (« on ne peut quand même pas connaître tous les éditeurs français, n’est-ce pas ? »).
Ce qu’ils accepteraient peut-être d’un grand, qui les ferait passer à la télé ou avoir des articles dans les grands magazines (voire sur leurs pages internet), ils ne sont pas prêts à l’entendre d’un petit, dont les livres ne sont même pas sûrs d’être vendus dans nos supermarchés.
Dans un monde littéraire parfait, l’éditeur ne recevrait qu’un pourcentage infime des manuscrits proposés actuellement. Concentré sur des textes entrant dans son champ professionnel, il n’aurait plus ce regard désolé vers la pile non lue, souvent destinée à être recyclée en feuilles de brouillon. Il ne perdrait plus ce temps qui explique souvent les délais de réponse. Et la frustration, celle des auteurs comme celle des lecteurs professionnels, serait d’autant diminuée.
Alors chiche, on s’y met ? On arrête d’envoyer ses manuscrits comme autant de bouteilles qui créeraient une pollution marine trop importante.
par Delphine Hervo | Editrice, 26/08/2013
source: rue89.com-culture
Publicat în Literatură, Societate-cultură
Etichetat Articole în limba franceză, Despre edituri
Știu că vara și soarele îndeamnă mai mult la plimbări, excursii și în general stat pe afară, dar poate vreți să știți ce carte să luați cu voi în concediu. Sau poate vreți să estimați bugetul acordat lecturii în sezonul cald. Oricum, noi am fost curioși să aflăm ce cărți au pregătit editurile pentru vară.
Editura Publica vă ademenește cu Medium Raw semnată de Anthony Bourdain, Mandela. Conversații cu mine însumi și The Tender Bar, de J.R. Moehringer (scriitorul care l-a ajutat pe Agassi să scrie „Open”).
Editura Niculescu tocmai a scos de sub tipar cel de-al treilea roman a lui Khaled Hosseini: Și munții au ecou.
Editura Humanitas pregătește pentru această vară Meditaţie la psalmi, în Seria de autor C.S. Lewis, William Samuraiul.Aventurierul care a deschis porţile Japoniei, de Giles Milton, Evgheniţi, ciocoi, mojici. Despre obrazele primei modernităţi româneşti (1750–1860), Constanţa Vintilă Ghiţulescu. De asemenea vor fi retipărite intr-un nou format grafic titluri îndrăgite din seria de autor Mircea Eliade și seriea de autor Milan Kundera.
De la Humanitas Fiction așteptăm: Dansatoarea lui Degas, Kathryn Wagner și Fetiţele. Rude sărmane, Ludmila Ulitkaia, ambele în colecția Raftul Denisei.
De la Editura RAO puteți alege Rat Pack- Frank Sinatra și prietenii lui în anii de glorie ai lui Kenedy și ai Mafiei de Javier Marquez dacă sunteți pasionați de memorii, Viitorul nu ia prizonieri. Cum ne putem gestiona geografia și anxietățile colective de Serban Filip Cioculescu, Mesaj de departe de Nicholas Sparks dacă sunteți pasionați de beletristică și Blestemul de la Cumpana Apelor de Elizabeth Kay la categoria ficțiune pentru copii.
In aceasta vară Editura Litera va reedita numeroase titluri pentru copii iar Seriile Disney English, Disney Audiobook, National Geographic, Marvel, Tom & Jerry își vor îmbogăți volumele cu numeroase titluri noi.
Dintre aparițiile pentru adulți, de menționat este volumul 2 din seria Crossfire, de Sylvia Day – Revelația. O carte așteptată de cititorii romani, drept dovadă primul volum al seriei – Atrația – a fost extrem de apreciat și de bine primit.
De asemenea, în vară vor apărea și numeroase titluri în colecțiile IQ230 și Bestseller, printre ele fiind: Pearl Harbor, de Steve M. Gillon, Creierul și inteligența emoțională, de Richard J. Davidson, Arta de a (nu) pierde timpul. Vindecă delăsarea, fii eficient, de Piers Steel.
Dintre titlurile pregătite de Editura Nemira pentru sezonul cald, cel mai așteptat este Christine de Stephen King. O poveste supranaturală cu băieți, fete și o mașină pe care o cheamă Christine. Roșie ca sângele, lată și amendată, Christine are vreo 20 de ani și este și acum în putere. O putere înfricoșătoare. O putere distrugătoare.
Editura Paralela 45 pregătește Prințesă și cerșetoare de Delphine de Vigan și Dieta revoluționară prin porționare de Ian K. Smith.
De la Editura Leda puteți alege un thriller numai bun de citit pe plajă: Fete strălucitoare de Lauren Beukes sau un roman distins cu premiul Pulitzer: Domnul March de Geraldine Brooks.
Iar dacă preferați cărțile de la Editura Herald, oferta lor include Corpul își amintește de Babette Rothschild, Jung și postjungienii de Andrew Samuels, Jnana Yoga de Swami Vivekananda, Înfometează-ți egoul de Connie Miller, Bun prieteni, dușmani răi de Michel Thompson, Crescându-l pe Cain de Michel Thompson, Eroul cu o mie de fețe de Joseph Campbell.
Scris de Andreea Chebac
sursa: bookblog.ro
sursa foto
Comisia Europeană şi-a dat vineri acceptul pentru crearea unui nou gigant mondial din domeniul editorial anglo-saxon, Penguin Random House, rezultat din fuzionarea grupului britanic Pearson şi grupului german Bertelsmann, relatează AFP.
Comisia a concluzionat că ”operaţiunea nu va ridica probleme de concurenţă, în special pentru că entitatea rezultată din fuzionare va continua să se confrunte cu mai mulţi concurenţi puternici”.
După anunţul de la sfârşitul lunii octombrie privind crearea acestei noi edituri, analiştii s-au declarat totuşi îngrijoraţi de eventuale probleme de concurenţă care ar putea apărea din cauza dimensiunii acestui nou grup editorial, care va fi dominat de Bertelsmann, cu 53% din acţiuni, în timp ce Pearson va deţine restul de 47%.
Scopul este de ”a publica mai eficient, prin formate şi canale de distribuţie clasice sau emergente”, a subliniat, la momentul anunţului privind fuzionarea, directorul Bertelsmann, Thomas Rabe. Compania nou creată vrea să contracareze în special concurenţa reprezentată de actori precum distribuitorul online american Amazon şi celebrul său e-book reader Kindle.
Comisia Europeană precizează că a evaluat impactul operaţiunii pe pieţele de achiziţie a drepturilor de autor pentru cărţi în engleză, precum şi pe pieţele pe care se vând cărţi în engleză distribuitorilor. Bruxellesul a concluzionat că, în Spaţiul Economic European, noua entitate ”se va confrunta în continuare cu o concurenţă din partea mai multor mari edituri şi a numeroase edituri de talie mică şi mijlocie”.
Scrisă de Ioana Ivan
Potrivit unui studiu realizat prin programul PROEDIT în beneficiul Uniunii Editorilor din România (UER), în timpul crizei economice de la noi, producţia de titluri de carte noi a înregistrat o creştere, în timp ce reeditările unor volume au fost în scădere, se arata in comunicatul remis Hotnews.ro.
Între 2009 şi 2012, producţia de titluri de carte noi a crescut cu peste 2000 de titluri anual. În schimb, tirajul mediu a scăzut la aproximativ de 1500 de exemplare per titlu. Producţia de titluri de carte de autori români a crescut cu aproape 10 procente de la începutul crizei, ca şi aceea de titluri de carte de autori străini.
În ceea ce priveşte producţia de carte în număr de exemplare, s-a înregistrat o scădere considerabilă, în medie de 30.000 de volume. Cea mai dramatică lovitură pe care criza a dat-o pieţei editoriale din România a fost vizibilă în domeniul producţiei de carte în număr de exemplare vândute, număr care s-a înjumătăţit.
Editorii îşi definesc problemele
Principalele canale de vânzare ale cărţilor au fost librăriile, urmate de supermarket-uri şi angro, apoi de târguri şi expoziţii. Modurile principale de achitare a cărţilor au fost prin cash (79%) şi prin ordin de plată la factura emisă (69%). Cele mai importante probleme ale domeniului editorial din România au fost considerate lipsa de interes a publicului (15%), lipsa de capital (11%) şi vânzările slabe şi taxele şi impozitele mari (10%).
Cele mai importante domenii de editare din România pe timp de criză au fost ştiinţele umane şi sociale, cele ştiinţifice şi tehnice, şi, la egalitate, manualele şi volumele de drept şi de ştiinţe economice. Pe locul patru s-au situat cărţile de religie şi acelea dedicate copiilor şi tineretului.
„Felul în care editurile s-au repliat în lupta împotriva crizei a fost prin scăderea tirajelor – s-a trecut de la un tiraj mediu de 3000 de exemplare la unul de 1500 de exemplare. În acelaşi timp, au mărit numărul titlurilor noi, încercând să îi atragă în librării sau pe diferite canale de vânzare pe cititori prin titluri noi şi mereu «proaspete»”, afirmă Mario Demezzo, preşedintele consiliului permanent al Uniunii Editorilor din România.
Studiul „Adaptabilitatea angajaţilor din domeniul editorial la recesiunea economică şi la criza culturii scrise” a fost realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) prin accesarea a 401 de edituri din România.
Programul PROEDIT, aflat acum la doi ani şi trei luni de la debut este cel mai complex şi mai important proiect al UER, susţinut cu fonduri europene şi care implică, printre altele, organizarea a peste 30 de activităţi de perfecţionare profesională cu 1000 participanţi, editarea a şase manuale şi patru ghiduri, realizarea a trei studii privind adaptabilitatea piaţa muncii din industria editorială, înfiinţarea şi dotarea unui Centru Naţional de formare în cultura scrisă.
Rezultatele studiului „Adaptabilitatea angajaţilor din domeniul editorial la recesiunea economică şi la criza culturii scrise” au fost utilizate în cursuri, conferinţe, ateliere, şi schimburi de experienţă internaţionale. Totodată, ele vor fi folosite în acţiunile derulate în viitorul Centru naţional de formare în cultura scrisă.
UER reprezintă cea mai importantă organizație patronală și profesională a editorilor din România, ce desfășoară numeroase programe în domeniul educațional și în cel cultural și care reprezintă interesele angajaților din sectorul editorial, urmărind derularea unor programe și acțiuni în interesul membrilor, creșterea rolului și forței organizatorice, dezvoltarea de relații publice și de parteneriate, precum şi gestiunea eficientă a fondurilor și a resurselor.
Organizația reunește importanți editori și difuzori de cultură scrisă, care produc și comercializează carte școlară preuniversitară și universitară, literatură română și universală, carte pentru copii, lucrări destinate orizontului educațional și cultural, carte de învățătura adresată tuturor vârstelor. Prin demersurile făcute de organizație, România a devenit membru al celui mai important organism internațional în domeniul cărții pentru copii și tineret, succes ce îi conferă organizației dreptul de a reprezenta România la cele mai importante târguri și saloane internaționale de carte de profil.
În prezent, UER include peste 55 de membri din toată țara, având o bună acoperire națională. Membrii organizației sunt reprezentați de edituri de prestigiu, acestea deținând peste 80% din piață cărții școlare din România.
de D.S. HotNews.ro
Industria cărţii din România seamănă cu o junglă. Fiecare încearcă să supravieţuiască “devorându-l” pe cel mai slab. Librăriile au datorii însumate de sute de mii de euro la edituri, iar editurile se răzbună şi ele pe traducători şi pe autori, pe care “uită” să-i mai plătească.
M-am referit în titlu doar la traducători pentru că întâmplarea pe care urmează să o relatez este despre o traducătoare – una dintre numeroasele traducătoare aflate în situaţia asta – care şi-a luat o ţeapă de zile mari de la Editura RAO. Dar şi pentru că soţia mea activează în acest domeniu al traducerilor (de cărţi, filme şi alte cele) şi nu aş vrea să i se întâmple vreodată aşa ceva.
Povestea traducătoarei despre care vă vorbeam poate fi citită AICI. Pe scurt, Laura Frunză a colaborat câţiva ani cu Editura RAO. Mai multe cărţi traduse de ea au apărut la cunoscuta editură. După o perioadă de colaborare sănătoasă, au început să apară problemele. Cărţile traduse apăreau pe raft, dar banii întârziau, în ciuda promisiunilor venite din partea conducerii RAO. Aşa s-a strâns o datorie de 4500 de lei. O sumă care poate părea mică pentru unii, dar nu şi pentru o mamă care trebuie să-şi crească fetiţa. După o perioadă de aşteptare, traducătoarea s-a hotărât să dea în judecată editura, însă acţiunea i-a fost respinsă din cauza unui viciu de procedură.
Am sunat la RAO pentru a cere un punct de vedere de la conducerea editurii. Mi-a răspuns o domnişoară. Am cerut cu o persoană din conducere şi am fost întrebat care este motivul. Am explicat pe scurt despre ce problemă vreau să vorbesc şi domnişoara de la celălalt capăt al firului mi-a făcut legătura la un oarecare “domn director”. Vorba vine mi-a făcut legătura, pentru că, în realitate, după două minute de ascultat tonul de aşteptare, mi-a răspuns aceeaşi domnişoară şi mi-a spus că linia directorului e ocupată. Mi-a promis însă că revine ea cu un telefon, în cinci minute. A trecut o oră, aşa că am sunat eu din nou. Domnişoara, probabil secretară, mi-a făcut din nou legătura. După alte două minute de ascultat tonul de aşteptare, mi-a spus că directorul nu poate vorbi cu mine. În schimb dacă trimit solicitarea în scris, pe mail, îmi va răspunde. Am trimis două întrebări pe mail, am sunat pentru confirmare de primire şi am aşteptat în zadar să mi se răspundă. Am fost naiv crezând că oamenii care nu-şi respectă colaboratorii vor avea o atitudine mai bună în relaţia cu presa.
În situaţia Laurei Frunză mai sunt zeci de traducători. Unii îşi mai povestesc păţaniile pe bloguri şi pe facebook, alţii se resemnează. Acum, Editura RAO caută alţi traducători. E bine de ştiut, ca să vă feriţi de asemenea şmecheri care au parazitat o industrie întreagă. Aceşti oameni trebuie să vadă şi ce se întâmplă când se unesc “negrii de pe plantaţie”. Pe bloguri şi pe reţelele de socializare se naşte un adevărat boicot la adresa Editurii RAO (deşi nu sunt singurii mârlani de pe piaţă).
Câteva link-uri către articolele celor care o susţin pe Laura Frunză:
Editura RAO şi-a luat sclavi. Ruşine!
Mînie proletară faţă de editura RAO
Mîrlănia de la Editura Rao. Şi mîrlănia justiţiei române
[Boicot] Editura RAO si respectul pentru traducatorii sai
RAO, tu dă ţepe în continuare! Vrei să ştii cum ai putea fi boicotată?!
RAO nu îşi plăteşte traducătorii?
Interviu cu Laura Frunză, traducătoarea care a dat RAO în judecată
Editura RAO sau cum să dai faliment pentru că ți-ai bătut joc de un om simplu
Se mai ştie, poate, prin anii 90 ai secolului trecut, făcea furori o carte a unui american, Francis Fukuyama, intitulată optimist Sfârşitul istoriei şi ultimul om. Profesorul american afirma că evoluţia istoriei s-a oprit, odată cu destrămarea imperiului comunist şi victoria (credea el) democraţiei liberale. Între timp lucrurile s-au complicat mult şi sfârşitul istoriei – se dovedeşte – s-a mai amânat. Dar eu nu despre acel sfârşit al istoriei vreau să vorbesc în rândurile care urmează, ci despre un altul, mult mai palpabil.
Citesc într-o revistă săptămânală o recenzie a unei mai vechi cărţi de Umberto Eco, Opera deschisă, „apărută de curând în traducere românească”. Autorul recenziei, tânăr pesemne, pare a nu şti că traducerea lui Cornel Mihai Ionescu datează de câteva decenii şi că această apariţie nu este decât o re-editare. Sigur, pentru domnia sa, re-apariţia este însăşi apariţia, din moment ce istoria culturală începe cu el. Ştiu că lumea începe şi se sfârşeşte cu fiecare dintre noi. Dar cultura are, totuşi, un alt pas. Aici, cărţile apar şi re-apar, se editează şi se reeditează, se traduc şi se retraduc. Nu e ca-n viaţă, unde nu ai decât o singură ediţie; în cultură, la o nouă ediţie mai poţi să-ţi şi îmbunătăţeşti performanţa („Ediţie revăzută şi adăugită”, îşi mai aminteşte cineva?)… În anii dinaintea celui de-al doilea război, exista bunul obicei de a se marca reeditarea prin numerotarea ediţiei: a doua, a treia, a patra. În anii noştri, acest obicei bun s-a pierdut. Întâi pentru că, apărând o puzderie de edituri, acestea ţin să apară ca vânzătoare de lucruri proaspete. Dar ce orizont mărginit ar trebui să fi avut critica românească dacă Opera deschisă a lui Umberto Eco ar fi apărut prima oară în româneşte abia în anul 2008! Or, termenul de operă deschisă a fost ultra-utilizat, de la apariţia cărţii în prima sa ediţie românească.
Există o sumedenie de edituri care trăiesc din reeditări. De curând a reapărut, şi chiar la aceeaşi editură unde fusese publicată prima dată, lucrarea fundamentală a lui Alexandr Soljeniţîn, Arhipelagul Gulag. Credeţi că au pus pe pagina de gardă „Ediţia a II-a”? Vă înşelaţi. Tot tam-tam-ul făcut în jurul acestei reeditări, împreună cu un ziar, avea aerul că e pentru prima dată. Sigur, ediţia recentă e mai accesibilă decât cea din anii 90. De ce li s-o fi părând tuturor acestor afacerişti ai cărţii, destul de puţin instruiţi în ştiinţa bibliografiei, că menţiunea ediţiei le-ar scădea din câştiguri, nu înţeleg. Unii, admit, pur şi simplu habar nu au ce e aia ediţie princeps (mai ales în cazul operelor originale) şi ce e aia ediţia a doua sau a treia. Dar alţii, care poate ştiu, se tem să nu le scadă profitul sau pur şi simplu doresc să pară primii. Şi asta de fiecare dată. (Ca şi cum te-ai căsători cu o femeie divorţată şi ai susţine că la nuntă era fată mare. Şi lumea te-ar mai şi crede. Comparaţie greşită: virginitatea nu mai face doi bani şi, poate, pe bună dreptate, nici la primul şi nici la al doilea (sic) mariaj.)
Văd acum, într-un alt săptămânal de prestigiu, un interviu cu dna Gombrowicz, cu ocazia reapariţiei operei marelui scriitor polonez exilat, la o altă editură decât prima. Nicio referire la prima apariţie, ba mai stârneşte râsul oricui cât de cât informat afirmaţia abilului intervievator că dna Gombrowicz îşi făcea, când l-a cunoscut pe marele polonez exilat, doctoratul despre „un scriitor francez numit Colette”. „Scriitorul numit Colette” este o celebră, cândva, scriitoare franceză, azi aproape uitată. (În Le Petit Larousse se poate citi: „Colette (Sidonie Gabrielle), femme de lettres franÎaise (Saint Sauveur-en-Puisaye 1873 – Paris 1954), peintre de l’âme féminine (la Vagabonde, le Blé en Herbe) et de la nature familière (Claudine, Sido).”) A ignora e primul pas spre a uita. Individul ignoră, iar societatea uită. Şi se crede fericită, îşi închipuie ca sunt fericiţi: şi el şi ea.
Dar cred că e vorba şi de altceva: de o nepăsare adâncă faţă de tot ce a fost înaintea celui care vorbeşte sau scrie, caracteristică a oamenilor foarte tineri, unii, mai ales poeţi, proclamând-o sus şi tare, ca pe o virtute. Un nou proletcultism? O nouă formă de libertate? Dacă o luăm aşa, omul primitiv era cel mai liber exemplar în două picioare din istoria acestei lumi. Iar patrupedul era şi mai liber decât el.
Nu cumva e acesta un alt fel de sfârşit al istoriei? Căci dacă nu poţi cuprinde nici istoria unei cărţi, cum ai s-o cuprinzi pe aceea a unei întregi culturi ori a ţării sau lumii tale. În lunea de după alegeri, un cititor de ştiri spunea dispreţuitor despre liberali că nu comentează încă rezultatele pentru că „cică e ziua naţională”. Nu sunt atât de prost încât să cred că acela nu ştia de ziua naţională, dar argumentul de bun simţ îi apărea cel mult ca un moft, preţul zilei naţionale fiind mult mai mic în ochii săi decât „importanţa” tratativelor pentru un nou guvern!
Francis Fukuyama concedea, totuşi, că istoria nu s-a oprit ca desfăşurare a evenimentelor şi consemnare a lor, dar iată că tocmai aşa este ea lipsă pentru o mulţime de oameni de azi, pe care H.-R. Patapievici i-a numit „recenţi”.
Ceea ce nu mă mira în ziare, unde o carte sau un concert se consemnează/comentează după ureche, la prima mână, fără nici un fel de, vorba lor, back-ground, pare, totuşi, inadmisibil într-o revistă culturală. Pare am spus. Nu este, din moment ce vezi tot mai des o lipsă de referinţe la cariera anterioară a cărţii respective şi, nu o dată, chiar a autorului comentat. Totul începe acum, pe loc. Şi tot acum, pe loc, se şi termină, spre a face loc altui început şi sfârşit instantaneu.
Am trăit, în primii ani 90, un refuz al rememorării necazurilor şi crimelor din comunism. Unii refuzau ştiindu-se cu musca pe căciulă, alţii de scârbă şi pentru a-şi încropi o iluzorie poftă de viaţă. S-au vehiculat atunci citate din clasici, cunoscuţi sau folclorici, „cine uită nu merită” sau „cine uită istoria riscă să o retrăiască”. Un fel de blestem al lui Sisif… Dacă ne întoarcem la cultură, teamă mi-e că o să fie foarte greu pentru fiecare nouă generaţie să refacă tot ce s-a gândit şi scris până la ea.
Fiecare crede că este primul om, că până la el nu a fost nimic, nu s-a creat nimic, nu s-a tradus nimic de la alţii şi cartea pe care pune el mâna este prima carte din lume. Din lumea lui. Iluzie şi vis nebun, care nu poate duce la mai nimic bun. Pe de altă parte, libertatea, dacă nu obligativitatea civilizaţiilor trecute de a reproduce idei şi titluri în dispreţul proprietăţii intelectuale pare a fi, tacit şi fără referiri la original, reînviată.
Dar întorcându-ne la edituri şi editori, nu e deloc sigur că sunt atâţia editori câte edituri. Profesia de editor care trudeşte asupra cărţii s-a pierdut şi, dacă publicăm în revista noastră amintirile dlui G. Pienescu, un bătrân editor al lui Tudor Arghezi, nu este decât pentru a păstra în actualitate acest tip de agent cultural extrem de important pentru orice literatură. O discuţie despre editarea de carte în România ar dezvălui o teribilă realitate. Afacerile se fac, în general, cu cărţi fuşerite, prost traduse şi deloc supravegheate de vreun profesionist al editării. Goana nebună după câştig alterează şi acest domeniu, atât de sensibil şi de subtil, în ultimă instanţă.
Privit de sus, acest peisaj fără trecut şi, implicit, fără viitor, apare ca o suprafaţă lucioasă, extrem de subţire, o gheaţă gata oricând să crape lăsând locul unui fel de gură a neantului care nu este, în nici un caz, Nirvana. Totul luceşte, ia ochii, precum revistele glossy, dar baza nu există, e văzduh pe dos, văzduh de jos. Or, spaima instinctivă („c-atât ne-a mai rămas”, apud G. Coşbuc) de prăbuşirea iremediabilă naşte pesemne o mobilitate febrilă, maladivă, greu de explicat altfel. Să fug de aici, „să o tai” din acest subiect până mai e timp, la următorul şi la următorul.
Pe de altă parte, poate că stă, cumva, în spatele refuzului informaţiei culturale ample şi o secretă lehamite faţă de aglomerarea extremă de „bunuri culturale”, multe dintre ele „pe stoc”, din care minţi nepregătite nu sunt capabile (sau „nu au capabilitatea”?) să selecteze esenţialul. Şi, în acelaşi timp: şi esenţialul s-a schimbat. Or, aceste lucruri pot furniza un adevărat sfârşit al istoriei, la care dl Fukuyama nici nu s-a gândit. „Şi te-ai gândit tu!”, o să-mi ripostaţi. Aveţi dreptate: nu m-am gândit, mi-a venit, aşa, cine ştie de unde…
Scrisă de Nicolae Prelipceanu
Autor: Antoaneta RALIAN
Stimată redacţie, simt nevoia să vă scriu, să-mi vărs năduful, să mă adresez unor minţi luminate, pentru că mi s-a ivit o problemă mai deosebită, la care nu găsesc răspuns. Nu aştept, Doamne fereşte, să mi-o rezolvaţi voi, în redacţie, sau să-mi dea sfaturi unul dintre inteligenţii voştri cititori. O scriu mai mult ca un exerciţiu de exorcizare, pentru că m-a atins la o coardă foarte sensibilă: teama mea de ridicol, la bătrîneţe, şi dorinţa mea de a rămîne o doamnă stimabilă şi respectabilă, ca în romanele mele englezeşti.
Pe scurt, nu reuşesc să mă lămuresc dacă o anumită acţiune de-a mea a fost etică şi eroică (cum m-am flatat eu că ar fi) sau rizibilă şi ridicolă (cum o văd toţi ceilalţi).
Acum cîteva săptămîni, am primit un telefon de la o editură serioasă, cu care nu am mai colaborat pînă acum, şi care-mi cerea acordul pentru reeditarea unei traduceri de-ale mele, într-una dintre ediţiile ieftine, de chioşc, distribuite împreună cu un cotidian.
Aşa că am semnat contractul. În fond, o reeditare la care nu mai lucrez, şi o carte sub 300 de pagini. După plecarea tînărului, am luat contractul la puricat. Şi, brusc, am avut o revelaţie. „Stai, domnule, 8.000 de roni nu sînt opt milioane de lei.“ Am început să calculez băbeşte: dacă 100 de roni înseamnă un milion, atunci 8.000 de roni… Nu se poate! Am folosit şi un calculator de buzunar: acelaşi cîrnat de zerouri. Am telefonat unei cunoştinţe – contabil; mi-a confirmat că 8.000 de roni sînt 80 de milioane de lei. Am simţit că îmi cade tavanul în cap. În cei 56 de ani de cînd sînt traducătoare, nu am încasat niciodată o asemenea sumă pe o carte, nouă sau reeditată. Pe trilogia Henry Miller, traducere nouă, dificilă, care a însumat vreo 2.500 de pagini, am încasat circa 60 de milioane, primite cu ţîrîita şi cu miluita pe parcursul a aproape 10 ani. Pe trilogia Sfîrşit de capitol de Galsworthy – 1.200 de pagini –, reeditată acum cîteva luni, mi s-a plătit, în rate, mai puţin de jumătate din suma promisă acum, şi încă nu mi s-a achitat ultimul sfert din drepturi.
80 de milioane pe o reeditare de mai puţin de 300 de pagini, la care nu mai am de lucrat? Mi s-a părut demenţial, indecent, ceva „ce nu se face“.
Femeia care îmi face menajul şi care a asistat, involuntar, la unele discuţii telefonice, mi-a spus dezaprobator: „Vedeţi ce păţiţi dacă nu vă sfătuiţi cu mine şi faceţi totul de capul dumneavoastră?“.
Singurul om care m-ar fi aprobat ar fi fost soţul meu, pentru că amîndoi formam o pereche de fraieri desăvîrşiţi. Regret ce am făcut? Nu. De ce scriu la ziar? Poate că dintr-o inconştientă nevoie de a mă lăuda sau poate că din speranţa că printre minţile strălucite de acolo s-ar putea să încolţească şi o altă reacţie, un bob de normalitate, de înţelegere că, pe undeva, trebuia să existe şi puţină cuviinţă.
P.S. Dacă aş fi văzut coperta cărţii înainte de contract, aş fi cerut 100 de milioane, daune morale pentru D.H. Lawrence. Romanul despre care am scris în această scrisoare (care mi-a provocat atîtea frămîntări) este Amantul doamnei Chatterley, apărut la Editura Litera Internaţional şi distribuit prin Jurnalul naţional. Cine a trecut pe lîngă literatura engleză ştie că e romanul unei pasiuni instinctuale dintre o „Lady“ sofisticată şi frustrată sexual şi un pădurar, un bărbat primitiv, un om al naturii, contopit cu fauna şi cu flora pădurii; tocmai primitivismul şi fundamentala naturaleţe, simplismul lui de animal uman o atrag. Or, pe coperta reeditării, apare un tip tras la patru ace, cu un costum elegant, gri-bleu, cu cravată, o ţigară lungă în mînă şi cu ochelari albi de soare (de firmă, probabil). Un „amant“ în viziunea VIP-urilor Sexy Brăileanca sau Simona Senzual. Bietul D.H. Lawrence, cu viziunile lui bucolice!
Tribunalul Bucuresti a deschis procedura falimentului pentru Editura Nemira
Tribunalul Bucuresti a decis, miercuri, 6 ianuarie 2010, sa deschida procedura insolventei in cazul editura Nemira, care a depus cererea de intrare in insolventa pe 17 decembrie, urmand ca societatea sa intre in reorganizare potrivit Legii 85/2006.
Cererea Nemira s-a judecat miercuri, la Tribunalul Bucuresti, dupa ce magistratii au amanat, pe 21 decembrie, discutarea dosarului.
Potrivit datelor postate pe site-ul Ministerului de Finante, editura Nemira a incheiat anul 2008 cu pierderi de peste 700.000 de lei, in conditiile in care cifra de afaceri neta a editurii a fost de 6.516.219 de lei.
Editura Nemira s-a infiintat in anul 1991, fiind una dintre primele edituri particulare din Romania, potrivit prezentarii de pe site-ul propriu. Initial, editura Nemira era cunoscuta pentru titlurile din categoria literaturii science-fiction, pentru ca ulterior sa isi extinda aria cu lucrari de eseistica si filosofie, literatura universala, istorie, politica, religie, dictionare si carti pentru copii.
Potrivit site-ului Nemira, printre autorii romani ale caror carti au fost publicate sub sigla editurii se numara Horia Roman Patapievici, I.P. Culianu, Daniel Banulescu sau Petre Barbu.
Deţinută integral de Ana Maria Nicolau, fiica lui Valentin Nicolau, fost director al TVR în perioada 2002 – 2005, firma avea la sfârşitul anului 2008 aproximativ 60 de angajaţi, fiind una dintre primele edituri particulare din România, iniţial fiind identificată cu literatura science-fiction.
http://www.ziare.com/articole/editura+nemira+faliment
De ce falimentul Nemira era de asteptat
Editura Nemira intră în faliment (EVZ), de fapt o reorganizare judiciară sub protecţia insolvenţei. Mi se pare o consecinţă directă a preţului mare, mult prea mare, nejustificat de mare, al cărţilor în România. Chiar nu-mi pasă de costurile de tipărire, de traducere și de drepturile de publicare. Dacă Amazon poate vinde o carte cu 10 dolari, atunci nu pot să accept că aceeaşi carte să aibă alt preţ în România. Hai să facem o comparaţie de preţ între Nemira şi Amazon.com pe câteva titluri găsite pe site-ul editurii.
•Peter Hamilton – Disfuncţia Realităţii: Amazon 34 lei, Nemira 65 lei.
•George RR Martin – Festinul Ciorilor: Amazon 32 lei, Nemira 37 lei
•George RR Martin – Iureşul săbiilor: Amazon 23,5 lei, Nemira 65 lei.
Asta ca să numesc câteva cărţi citite de mine recent. Păi îmi pare rău pentru o afacere românească, dar banii sunt ai mei şi prefer atunci să iau de unde e mai ieftin, adică de pe Amazon. Nu mai zic că pe mine personal mă încântă să citesc cartea în limba originală a autorului. Cărţile mi se pare normal să aibă acelaşi preţ în orice ţară, ca şi automobilele, plăcile video, CD-urile cu muzică sau litrul de benzina. Nu sunt costuri suplimentare care să ţină de regiune, nu e cine ştie ce materie primă rară sau tehnologie avansată.
Abia îi aştept la cotitură pe cei de la Editura RAO. Ăştia sunt chiar nesimţiţi:
•Dan Brown – Simbolul Pierdut: Amazon 35 lei, RAO 60 de lei.
•Stephenie Meyer – Amurg: Amazon 16,2 lei, RAO 46 lei.
•Stephenie Meyer – Lună Nouă: Amazon 12,53 lei, RAO 46 lei.
Un lucru voi regreta dacă dispare Nemira, anume că vor priva cititorii romani (care nu vor cartea în engleză) de volume bune precum cele ale lui Hamilton şi cine ştie câte altele pe care ei le-au adus şi le-au publicat la noi. Dar doar pentru că aduci cărţi bune nu înseamnă că poţi cere dublu pe ele.
http://www.nwradu.ro/2009/12/de-ce-falimentul-nemira-era-de-asteptat/
Consideraţi că aţi fost tratat incorect de o editură?
Consideraţi că vi s-au încălcat drepturile contractuale?
Banii care vi se cuvin pentru traducerea efectuată întârzie nejustificat şi sunteţi dus cu zăhărelul?
Editura vă penalizează financiar pe considerente de calitate, deşi consideraţi că traducerea dvs. este una (foarte) bună?
Vi s-au făcut cine ştie ce promisiuni ca să acceptaţi traducerea unei cărţi, după care aţi constatat că acestea erau doar vorbe-n vânt?
Doriţi să atrageţi atenţia colegilor traducători în legătură cu practicile care v-au deranjat la o anumită editură sau la reprezentanţii acesteia?
Spuneţi-vă păsurile, dragi traducători!
1traducator's Blog 
