Category Archives: Societate-cultură

Elon Musk avertizează că inteligenţa artificială ar putea reprezenta un pericol pentru omenire

În cadrul unei conferinţe Elon Musk a prezentat efectele negative pe care le poate produce Inteligenţa Artificiale (AI).

,,Am analizat AI până în cele mai extreme puncte şi cred că omenirea ar trebui să îşi facă griji din cauza puterii ei. Încerc mereu să trag un semnal de alarmă, dar până când oamenii nu vor vedea roboţi pe străzi care ucid oameni nu vor înţelege,” a declarat Elon Musk.

Desigur Elon Musk nu se referea la inteligenţa artificială ce se află în dispozitive precum Alexa sau Google Home.CEO-ul Tesla făcea referire la o entitate extrem de inteligentă ce ar putea fi creată în viitor. Zeci de cercetători au semnat în 2015 o scrisoare deschisă ce prezenta pericolele inteligenţei artificiale. De asemenea Stephen Hawking şi-a afirmat îngrijorarea recent privind distrugerea umanităţii de către AI, notează IFL Science.

După cum recunoaşte şi Musk este dificil ca omenirea să ia în considerare aceste avertismente momentan. Deşi în prezent sistemele de AI întâmpină anumite probleme, în ultimii ani au avut loc progrese remarcabile ,,AI este un caz rar în care ar trebui să creem reglementări proactive şi nu reactive. Dacă vom acţiona reactiv va fi prea târziu. Inteligenţa artificială reprezintă un risc fundamental pentru existenţa civilizaţiei umane,” afirmă Musk.

scrisă de Oana Bujor

sursa: descopera.ro

sursa foto și articol corelat

Frangleza care ne omoară

„Oh, my God, am uitat să transmit nu știu ce! Whatever, nu moare!“ Se mai zice și: „OMG, am uitat. W8!“. Adică „așteaptă“. Sunt prescurtări de puști, introduse de comunicarea de pe net. De-ar fi doar acestea. O frangleză de tip anglican (generată tot de comunicarea pe Internet) se revarsă în limbajul cotidian. Așa cum, în perioada bonjuriștilor, o vorbă, două în franceză, un citat sau o expresie separau junele venit de la studii din Franța de țăranul rămas la sapă sau de funcționarul copleșit de nevoi, la fel, acum, o păsărească englezită, un soi de limbă română cu noțiuni din comunicare în limba engleză (mai ales în domeniul publicității), face uneori dialogurile ininteligibile și enervante. Bietul George Pruteanu, dacă ar auzi, s-ar răsuci în mormînt!

autor: Cornel Nistorescu 

continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro

 

Vești despre cele mai noi cărți din universul Harry Potter

Două cărţi noi din universul ”Harry Potter”, creat de scriitoarea J.K Rowling, vor fi publicate în luna octombrie, ca parte a unei expoziţii intitulate ”Istoria Magiei”, care va fi deschisă pe 20 octombrie de British Library din Londra, biblioteca naţională a Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, pentru a celebra împlinirea a două decenii de la lansarea primului volum al seriei, informează nme.com.

Cele două cărţi vor fi publicate de editura britanică Bloomsbury şi vor oferi detalii de background din universul ”Harry Potter”. Încă nu a fost anunţată data exactă a lansării celor două volume.

Cărţile se vor intitula ”Harry Potter: A History Of Magic – The Book Of The Exhibition” şi ”Harry Potter – A Journey Through A History Of Magic”. Primul volum le va prezenta cititorilor teme studiate la şcoala de magie Hogwarts, iar cel de-al doilea va include subiecte precum alchimie, inorogi şi vrăji vechi.

continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro 

scrisă de Eugenia Solomon

 

The Personality of Chaucer

The Personality of Chaucer by [Wagenknecht, Edward]This book is part of a trilogy devoted to the greatest of the older English poets: Milton, Shakespeare, and here, Chaucer.

What we know about Chaucer’s personal life is still relatively vague.

Wagenknecht assumes the difficult, but always fascinating, task of re-creating a figure dead for many centuries and revealed only by his literary works.

Creating a vivid portrait of Chaucer’s character and personality, Wagenknecht discusses Chaucer’s views, temperament, attitudes, and faith.

continuarea articolului la: amazon.com

Ne axfixiază subcultura

imagesNe asfixiază subcultura. O întâlnești peste tot, oriunde întorci capul. Printre puținele noastre statui, în fața Universității bucureștene avem patru splendide statui înfățișând personalități care și-au pus amprenta în dezvoltarea națiunii române, a culturii naționale. Din fericire au rezistat furiei din anii 50 de dărâmare a statuilor din București și a aruncării lor în diverse cotloane de nimeni știute. Atunci eram țară ocupată. Acum susținem că suntem țară liberă, „stat de drept” cu o democrație cucerită pe baricadele de la Universitate și de la „Inter”. Așa se zice. Atunci însă, oamenii, poporul era mult mai bine educat, cultura națională cu tot ce înseamnă ea, era prețuită. Acum, din păcate, deculturalizarea sistematică și bine condusă din afară și din lăuntru a reușit să spele creiere, să arunce în derizoriu tot ce este național, să identifice naționalul românesc cu șovinismul sau chiar extremismul, să arunce la gunoi valorile neamului și să pună în loc non-valori, reziduri ale unei așa-zise culturi futurologice, „moderniste”, „globaliste”.

Magnații țărilor fără istorie cumpără pe bani grei istorie din țările care o au cu asupra de măsură și o țin la mare preț. Noi avem de mai bine de două mii de ani, mărturii de toate felurile ale unei civilizații cunoscute în toată lumea. Numai că am pus-o sub obroc. Am scos-o din manualele de istorie, (care nu trebuie să „supere” pe nimeni ), am pus sub aspră cenzură politică subiecte ca războiul de eliberare a Basarabiei și a Bucovinei nordice ocupată „hoțește, pe furiș” de ruși, războiul pentru apărarea Hotărârii de la Alba -Iulia de la 1 Decembrie 1918 atacată de bolșevicii lui Bela Kun în conivență cu Lenin, am ucis a doua oară prin ștergerea din memoria colectivă a guvernării mareșalului Ion Antonescu și a faptelor eroice ale Armatei Române. am lăsat într-o uitare vinovată pe Gheorghe Doja, Horia, Cloșca și Crișan, pe Tudor Vladimirescu (care a făcut și el o „răscoală” acolo…), ba mai mult, marea reformă agrară din 1921-1922 a regelui Ferdinand a intrat și ea sub obroc pentrucă , pasă-mi-te i-a nedreptățit pe foștii latifundiari unguri din Ardeal are au refuzat cetățenia română și au târât statul român într-un lung proces la Curțile internaționale de justiție cerându-i despăgubiri pe care le mai primiseră odată pentru pământurile expropriate și date țăranilor din Ardeal, indiferent de naționalitate; în consecință, Nicolae Titulescu, avocatul statului român care a pledat pentri interesele naționale ale României contra fantasmagoricelor cereri ungurești, apare ca un fel de Don Quijote ! Cenzura nevăzută dar pe care o știm foarte bine a pus „la secret” și problema Gojdu, și multe altele!

Românul întreg la minte, se întreabă , poate nedumerit, „de ce?” Eu cred că este simplu: unde nu e coloană vertebrală, unde nu este mândrie națională, unde nu este mândria de nație, unde lașitatea , tradarea și banul sunt vectorii principali în politică, se ajunge inevitabil la un astfel de dezastru, Să mă întorc la statuile din fața Universității. Mihai Voievod „domnul Țării Românești al Moldovei și al Ardealului” – inscripția de la baza statuii este tăiată cu o cruce mare neagră, un scris analfabet cu cariocă arată „oglindă-oglinjoară…..” urmată de măscări de nereprodus, iar „opera” este completată cu măzgălituri de grafitti ce aduc a insemne legionare. Și lui Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Lazăr și Spiru Haret cărora „Patria recunoscătoare” le aduce omagiu pentru contribuția la dezvoltarea școlii românești, a culturii neamului nostru, li s-a hărăzit tot câte o mare cruce neagră vopsită peste inscripții , așa ca să nu se mai înțeleagă nimic!

Zidurile Universității adăpostesc , chiar în acea zonă, amfiteatrele Facultății de Istorie. N-o fi văzut nimeni ororile astea? Dar ce să ne mai mirăm, când dl prof. univ. dr. Lucian Boia îl blagoslovește pe Spiru Haret arătnd în lucrarea sa „Românizarea românilor” că acest corifeu al învățământului românesc a avut ca principală misiune „românizarea” școlii românești, vezi Doamne, nu numai în Vechea Românie dar și în „provinciile alipite”! Acest individ formează istoricii de mâine! Și alții ca el! Și atunci?

scrisă de Prof. univ. dr. Viorica Moisuc    

sursa: art-emis.ro

Joseph Pulitzer, jurnalistul născut pe malul Mureşului, care a făcut istorie în Statele Unite

by Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer. Născut la 10 aprilie 1847, în localitatea maghiară Mako (Macău), situată pe malul Mureșului, în apropiere orașul Nădlac, Joseph Pulitzer a fost fiul unui evreu maghiar înstărit, comerciant de grâne. Mama lui era catolică și avea origine germană. Fratele lui mai mic, Albert, s-a pregătit să devină preot. Joseph a copilărit la Budapesta, fiind educat în școli private și de învățători particulari, conform pulitzer.org. La vârsta de șaptesprezece ani, Joseph a încercat să se înroleze […]Premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții ale jurnalismului american, au fost acordate pentru prima dată în 1917, la inițiativa jurnalistului de origine maghiară Joseph Pulitzer.

Născut la 10 aprilie 1847, în localitatea maghiară Mako (Macău), situată pe malul Mureșului, în apropiere orașul Nădlac, Joseph Pulitzer a fost fiul unui evreu maghiar înstărit, comerciant de grâne. Mama lui era catolică și avea origine germană. Fratele lui mai mic, Albert, s-a pregătit să devină preot. Joseph a copilărit la Budapesta, fiind educat în școli private și de învățători particulari, conform pulitzer.org.

La vârsta de șaptesprezece ani, Joseph a încercat să se înroleze în Armata austriacă, în Legiunea Străină a lui Napoleon al III-lea, ce urma să plece în Mexic sau în armata britanică pentru serviciul în India. A fost respins din cauza vederii slabe și a sănătății fragile, probleme cu care s-a confruntat toată viața. În cele din urmă, el a ajuns la Hamburg, unde a fost recrutat să lupte în armata unionistă, în Războiului Civil american (1861-1865). Pulitzer a ajuns la Boston în 1864. El vorbea franceză și germană, însă nu știa limba limba engleză. S-a înrolat într-o unitate de cavalerie formată în principal din germani și a luptat un an de partea Nordului.

Joseph Pulitzer a devenit cetățean american

După război, Joseph a ajuns în orașul St. Louis din Missouri, unde a avut mai multe slujbe minore și a început să studieze singur engleza și dreptul la biblioteca din oraș. Aici l-a întâlnit pe Carl Schurz, editor la ziarul german ”Westliche Post”. Impresionat de inteligența tânărului Pulitzer, acesta i-a oferit o slujbă de reporter în 1868.

Pulitzer a devenit cetățean american în 1867 și a fost admis în barou în 1868. La vârsta de 25 de ani, în 1872, Joseph Pulitzer a devenit editor al ziarului, iar în 1878, el a ajuns proprietarul publicației ”St. Louis Post-Dispatch”. John A. Dillon, patronul ziarului ”Westliche Post” a fost de acord să unifice ziarul său cu cel al lui Pulitzer. Astfel, la 12 decembrie 1878 apărea noul ”St. Louis Post and Dispatch”. Numele a fost scurtat devenind ”The Post-Dispatch”, iar numărul de pagini a crescut de la 4 la 8.

Și-a construit o reputație de jurnalist întreprinzător și neobosit. A lucrat la fiecare aspect al publicației și a atacat în paginile sale toate faptele murdare care se petreceau în oraș. El a făcut dezvăluiri ce-i privea pe evazioniști, jocurile de noroc, fraudele legate de asigurări, monopolurile, corupția din oraș. El considera ziarul un instrument al adevărului însă în timp și-a făcut numeroși inamici. Tirajul ziarului a crescut la câteva mii devenind un succes de presă.

Cu toate că era o persoană încăpățânată, Joseph Pulitzer a fost unul dintre cei mai iscusiți editori ai acelor ani, un pasionat cruciat împotriva guvernanților necinstiți, un ziarist care nu căuta senzaționalul pentru a fi competitiv, un vizionar care a îmbogățit pe deplin această profesie, scrie Agerpres.

La 19 iunie 1878 s-a căsătorit cu Kate Davis și au avut șapte copii: Ralph, Lucille, Katherine, Joseph Jr., Edith, Constance și Herbert.

A renunțat la locul din Senatul SUA

La începutul anilor 1880, sănătatea sa a început să se degradeze (a orbit în 1889). În acest context, Pulitzer s-a hotărât să cumpere ziarul ”New York World” pentru suma de 346.000 de dolari de la omul de afaceri Jay Gould (1836-1892), care pierdea 40.000 de dolari pe an încercând să publice acest ziar.

Familia Pulitzer s-a mutat la New York, unde a construit pentru publicația sa o un sediu de 16 etaje, cea mai înaltă clădire din oraș în acel moment (1890). În 1884 a devenit senator de New York, însă a renunțat la această demnitate după numai doi ani, pentru că îi era imposibil să își conducă publicația de la Washington.

Ziarul său a sprijinit alegerea președintelui Grover Cleveland (1884) și a strâns bani pentru ridicarea piedestalului pe care a fost înălțată Statuia Libertății (1886)

”Precizie! Concizie! Acuratețe!”

Moto-ul lui Pulitzer, afișat în redacție, era ”Precizie! Concizie! Acuratețe!”. El considera că faptele trebuie relatate simplu și direct. Cu toate acestea, când William Randolph Hearst (1863-1951) a cumpărat ziarul concurent, ”New York Journal” (1895), Pulitzer a uitat de crezul său. Între cele două publicații s-a declanșat o luptă crâncenă pentru cititori. Pentru a crește vânzările cu orice preț, cele două publicații au început să relateze povești șocante, cu titluri exagerate, și să folosească o mulțime de fotografii și caricaturi.

Rivalitatea a fost intensificată de declanșarea războiului spaniolo-american (1898). După ce a încercat mai mulți ani să-l depășească pe Hearst, Pulitzer a realizat în cele din urmă nebunia lui și s-a întors la crezul său, de a relata doar faptele.

Joseph Pulitzer a murit la 29 octombrie 1911, pe fondul unei insuficiențe cardiace, la vârsta de 64 de ani. Prin testamentul său, el a donat două milioane de dolari în vederea înființării Școlii de Jurnalistică de la Universitatea Columbia (deschisă la 30 septembrie 1912) și a fondat premiile Pulitzer, cele mai prestigioase distincții pentru jurnalism. În prezent, premiile sunt acordate anual la 21 de categorii.

Preluare de pe site-ul cocoon.ro – Scris de Came

https://www.historia.ro/sectiune/portret/articol/joseph-pulitzer-jurnalistul-nascut-pe-malul-muresului-care-a-facut-istorie-in-statele-unite

Pierdere grea pentru cultura română: a murit Augustin Buzura

Scriitorul Augustin Buzura a murit luni, la vârsta de 78 de ani.

Informaţia a fost confirmată de academicianul Eugen Simion, într-o intervenție telefonică la emisiunea La ordinea zilei, de la Antena 3.

„Buzura a făcut să nu fie sub comunism o Siberie a spiritului. Romanele lui Buzura au fost citite, căutate, reeditate, consultate în zeci de mii de exemplare pentru că oamenii vedeau acolo că el încearcă să spună adevărul. Un prozator în linia lui Slavici și Rebreanu. Nu avea o frază strălucitoare, ușoară. Era greoaie dar gravă, nu zbura deasupra frazelor limbajul lui, ci căuta ceva în interiorul lucrurilor. Pierderea lui e uriașă pentru literatura noastră”, a spus Eugen Simion, la Antena 3.

continuarea articolului, la sursa: cotidianul.ro

scrisă de Eugenia Solomon