Tag Archives: Cărţi cu moţ

Homo aggressivus. De ce nu se opresc războaiele şi violenţa – de Dorian Furtună

16735015_1841342756078000_384498988_o
Prima carte de etologie umană și psihologie evoluționistă din Republica Moldova.
Despre agresivitate, instincte, comportamente umane și fenomene sociale.

De ce suntem agresivi, cum s-a format caracterul războinic al speciei umane, care sunt factorii declanșatori ai comportamentului violent în zilele noastre, cum ne influențează genele, mediul și educația și ce impact au frustrările asupra echilibrului nostru emoțional – toate aceste și multe alte aspecte ale agresivității sunt pe larg și argumentat prezentate în această carte.

Autorul, etolog, doctor în biologie, a reușit să îmbine cercetări, exemple și teorii din cele mai diverse domenii științifice pentru a ne oferi un tablou integru, clar și convingător despre cum a evoluat comportamentul agresiv, cum se manifestă în cadrul societăților contemporane și de ce este atât de dificil să reducem gradul de violență în lume.

sursa

Vezi mai mult: http://dorianfurtuna.com/carti/homo-aggressivus/homo-aggressivus-de-ce-nu-se-opresc-razboaiele-si-violenta

Anunțuri

Școlarizarea împotriva educației

Fragment din prefața volumuluCum suntem imbecilizați. Curriculumul ascuns al școlarizării obligatorii, de John Taylor Gatto, cea mai radicală critică a învățământului public.

(…) Pe acest fond am dat peste cărțile, articolele și materialele video (și, în general, personalitatea) lui John Taylor Gatto. Am avut un mic șoc cultural, intelectual și existențial. În primul rând din cauza asemănării experiențelor – păstrând totuși proporțiile și diferențele.

Apoi, din cauza punerii în discuție, cu temeiuri și cu pricepere, a multor idei primite de-a gata despre educație – adevărate marote – cu care operam, conștient sau nu (e drept, cu o insatisfacție și dubii crescânde): că școlarizarea sau instrucția formală se suprapune mai mult sau mai puțin cu educația (sau, oricum, reprezintă grosul acesteia); că este în primul rând (și aproape exclusiv) o activitate de natură intelectuală; că necesită un corp de experți – „cadrele didactice” – adevărați apostoli eroici, mereu subapreciați, mereu subfinanțați, mereu prea puțini și prea puțin ascultați; că necesită un arsenal tehnic specializat care presupune compartimentarea cât mai riguroasă pe discipline (evident, cu programă aferentă, „științific” elaborată), pe ani de studiu, gruparea elevilor sau studenților în colective omogene ca vârstă (clase sau grupe), segmentarea activităților în calupuri temporale standardizate (ore, seminarii, cursuri), evaluarea și motivarea prin sisteme complexe și „riguroase” de notare, și multe altele. Dar poate cel mai mult m-a surprins ideea lui conform căreia prostia în masă (mai elegant și mai ipocrit numită „ignoranță”; sau, cu ingenuitatea celui care cu ciocanul în mână vede doar cuie, „lipsa de educație”) este un mit. Și anume un mit cu origini iluministe, perpetuat ca ideologie de serviciu a sistemului modern de școlarizare publică obligatorie care s-a transformat într-un gigantic proiect asistențial de prezervat slujbe, contracte, funcții, structuri întregi (e.g. inspectoratele școlare), bugete, resurse sau pur și simplu putere coroborată cu sentimentul propriei importanțe. Școala a devenit, cu cuvintele lui și titlul unuia din capitolele acestei cărți, o „școală psihopată” (psychopathic school).

De asemenea, forța retorică a lui Gatto împinge lucrurile până într-acolo încât te face să contempli posibilitatea ca școlarizarea nu doar să nu facă (suficient) bine, ci chiar să facă rău. În cei circa treizeci de ani în care a predat în diferite școli generale (șase la număr, din diferite cartiere și de diferite nivele socio-economice și culturale) și a câștigat în mod repetat premii de profesorul anului în zona New York (la nivel de oraș de trei ori; la nivel de stat federal o dată), s-a copt tot mai clar în el conștiința că face lucruri bune numai în măsura în care reușește să se sustragă vigilenței establishment-ului educațional. Iar dacă ar opera în virtutea comandamentelor acestuia, le-ar face mai mult rău copiilor. Ajuns în acest punct, cum însuși spune, a inspirat adânc și și-a dat demisia. Una din concluziile lui, pe care citind-o m-au trecut fiori reci pe șira spinării, e că we need less school, not more (avem nevoie de școlarizare mai puțină, nu de mai multă – din nou, titlul unuia din eseurile cuprinse în prezentul volum). Și în această carte – dar și în altele – el povestește modalitățile prin care a putut (și a trebuit, în virtutea propriului imperativ moral de a nu-și bate joc de elevii din fața lui) fenta rigorile regulamentelor tocmai pentru a scoate tinerii din groapa lâncezelii și dezinteresului. Întâi de toate – și deja avem primul element de diferențiere majoră față de modelul zis „public”, sau, mai sec și mai precis, „de stat” – s-a aliat cu părinții, cărora le-a explicat situația și i-a pus la cârma proiectului de recuperare educațională a propriilor copii. Apoi și-a asumat riscul de a descătușa opțiunile, pasiunile și interesele libere ale elevilor săi mizând pe ideea că, odată ce un tânăr își asumă un rol activ în propriul proiect educațional, motoarele acumulării, maturizării și discernământului se turează și se rodează, revărsându-se, prin abilități, cunoștințe, experiență, caracter în toate domeniile vieții în care acesta este implicat. Îmi vine în minte aici exemplul elevei de școală secundară (gimnaziu, la noi) pasionate de înot, veritabilă legumă (iertată-mi fie expresia) la orele normale de limbă și literatură engleză (al căror „titular” era Gatto) care, scutită de prezența regulată la școală (repet, în colaborare cu părinții) a ajuns pe de o parte să persevereze în sportul menționat, iar pe de alta să elaboreze un ghid minuțios al tuturor piscinelor din zona New York-ului pe care le-a frecventat atât de bine făcut încât a fost contactată de edituri de prestigiu pentru drepturile de autor și publicare. Reținând că poate e vorba de un criteriu extrașcolar cam „americănesc” de self made man/woman (poate că nu e cel mai bun posibil), e totuși remarcabil pentru un copil de gimnaziu.

Mergând mai departe cu descrierea strategiei lui Gatto de a salva ce se mai poate din educația copiilor din calea tăvălugului școlarizării, trebuie evidențiat și faptul că elevii „lui” – adică cei care optau pentru astfel de strategii; căci nu erau neapărat toți, iar el, bineînțeles, nu-i putea obliga la așa ceva – erau nevoiți să ia note (scoruri, în sistemele americane) mari tocmai pentru a nu da de bănuit. Surpriza a fost că, deși părăseau practic școala și „ale școlii” timp îndelungat, aceștia bifau și acest punct mult mai bine decât colegii lor care funcționau în logica sistemului (inclusiv fata cu înotul). Și asta în așa măsură încât Gatto a dat de bănuit din motive opuse celor anticipate inițial: copii se descurcau prea bine. De aici și nominalizările lui repetate (și premiile) pentru titlul de profesorul anului (unde au cuvânt greu de spus și asociațiile de părinți și elevi, nu doar sistemul), cu atât mai surprinzătoare pentru colegii și superiorii lui cu cât clasele sale păreau neobișnuit de marcate de absenteism. L-a îmbrățișat sistemul pe Gatto? Dimpotrivă. L-a șicanat sistematic și în cele din urmă l-a avortat. Și asta pentru că reprezenta aproape un experiment controlat crucial în care, urmând prescripții contrare sistemului, elevii au bătut sistemul și la propriile lui obiective (notele/scorurile) cât și la cele pe care încadrarea în sistem le zădărnicește iremediabil („extra-școlare”), dar sunt esențiale pentru viață.

Că tot am ajuns în acest loc cu discuția, merită să punctez acest refren al scrierilor și cuvântărilor autorului: școlarizarea publică nu are legătură cu viața reală. E ruptă de aceasta și s-a constituit într-o rezervație, un lagăr de perpetuare indefinită și șablonardă a imaturității și neajutorării sub pretextul ingurgitării unui mozaic haotic de informații cu virtuți îndoielnice și cu prețul unui veritabil dresaj întru prostire sau tâmpire – termenul lui Gatto fiind aici chiar cel din titlu: dumbing down. Chiar și clopoțelul care marchează începerea și terminarea activităților este un instrument de educare sistematică în ideea că nimic nu e cu adevărat important și poate fi părăsit de-ndată ce „se sună”.

Odată cu Gatto, cred că putem înțelege că educația adevărată e o floare mai delicată care nu crește pe tarlaua cooperativelor școlare de producție – „școlhozuri”, dacă-mi dați voie să glumesc amar – care sunt școlile noastre publice, și care sunt ca atare nereformabile. Soluțiile pe care le întrevede merg în direcția reîntoarcerii educației în sfera cooperării voluntare firești și a comunităților organice: în familie (homeschooling), în parohie, în firmă, în comunitatea locală (câtă vreme există și este autentică), în școli private, organizații profesionale etc. Adică acolo de unde a fost luată cu arcanul și mutată în universul cu aer concentraționar al învățământului obligatoriu.

ANACRONIC și-a propus să reînvie misiunea de edificare a cărții. Însă această misiune ar fi de la bun început sortită eșecului, dacă nu am avea în vedere și rolul sanitar pe care trebuie să îl joace o carte în zilele noastre. Așa că întregul nostru proiect editorial țintește simultan restabilirea coordonatelor unei tradiții și demitizarea idolilor modernității. Cărțile Anacronic sunt alese cu grijă și cu intenția de a forma o colecție, o veritabilă bibliotecă pierdută. Le găsiți pe Magazin Anacronic.

Nu ratați ultimele apariții în bună tradiție Anacronic, Wall Street și Revoluția Bolșevică de Antony Sutton și Siluirea maeștrilor de Roger Kimball, două cărți care topesc clișee moderne în care am fost și suntem crescuți privind istoria recenta, respectiv arta.

Autor: Mihai-Vladimir Topan

Anacronic.ro

 

Document din 1592: pe vremea lui Mihai Viteazul se vorbea ”graiul getic” în Maramureș

index

Adept al latinității, descendent spiritual al Școlii Ardelene, istoricul Ioan-Aurel Pop, rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca citează în volumul ”Transilvania, starea noastră de veghe” un document cel puțin ciudat. Conform acestui act, la 1592, cu un an înainte de urcarea pe tronul Țării Românești a lui Mihai Viteazul, în Maramureș se vorbea limba getică. Subliniem că profesorul Aurel Pop nu este adeptul dacismelor de nici un fel.

  

”Un document latin din 1592, care conține o hotărnicie la Borșa, dovedește din plin acest fapt (toponimia, oronimia, onomastica au rămas românești de-a lungul istoriei medievale) și conține tulburătoare știri despre sermo geticus. Înainte de finalul actului în cauză, după obicei, sunt descrise hotarele pământului respectiv ”… se numește în graiul getic Gruiu Vinului, de unde se întinde către Gruiu Broscului, de unde spre Gruiu Piatra Roșie, apoi spre Pasul Prislop și Piuța, apoi spre Gruiu Muncelului, apoi prin fața Izvorului Ursului și, în sus, prin cursul apei numită Repedea, unde se sfârșește” (… getico sermone vocaretur Grunvinulaj inde tendit ad Grun Brostuluj, inde ad Grun Piatra Rosie, inde ad Prislopas et Piutsae, inde ad Grun Moncsiului, inde prae Izvorul Vursuli et infra per meatum aquae Repide vocatae ibique terminaret). (…) Lăsând paradoxurile la o parte, constatăm că notarul, care nu știa românește, a numit totuși limba română sermo geticus, expresie tradusă de noi prin graiul getic”, spune istoricul ardelean la paginile 107-109 ale volumului mai sus citat.

http://www.libertatea.ro/stiri/stiri-externe/document-din-1592-pe-vremea-lui-mihai-viteazul-se-vorbea-graiul-getic-maramures-1895525

https://www.cocoon.ro/

10 cărți de citit în această vară

10 cărți de citit în această vară

Tot atâtea sugestii de lectură propuse de coolturamall.ro

Mahatma Gandhi – O viata legendara (Biografia)

In acest volum biografic, Romain Rolland aduce un tribut imaginii si luptei lui Mahatma Gandhi. Omul care a renuntat la o carieră banoasa in avocatura va ajunge sa mobilizeze numeroasa populatie a Indiei impotriva xenofobiei si a nedreptatilor savârsite de Imperiul Britanic.

sursa: edituraherald.ro

Salut, caut o carte! Anunţ pe bune :)

index

Salut comunitate!

Caut 2 volume de Raymond E. Fowler care s-au epuizat cam de multişor de pe piaţa de carte:

Cazul Andreasson (vol 1 + 2)

Editura Aldo Press, 1996

Dacă le are cineva rătăcite prin biblioteca personală şi nu îi mai trebuie sau descoperă vreo sursă de unde le-aş putea cumpăra, îl/o rog să dea un semnal pe aici.

Am găsit vol.1 pe Scribd, dar parcă aş prefera să le citesc în format print.

Mulţumesc anticipat.

1traducator

Descântecul românesc și fizica cuantică. O perspectivă surprinzătoare…

Fragment din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE, autor Iulia Brânză Mihăileanu

coperta credinte magicePentru mult timp, descântecul a fost considerat de către știința materialistă doar o superstiție băbească. Cercetătorii români nici acum nu-l socot demn de studiat în profunzime.

Fizica clasică, care a luat ființă din teoriile lui René Descartes și ale lui Newton, consideră că elementele lumii sunt izolate, iar universul este văzut ca o mașină. Omul este situat în afara acestui univers. Newton și Descartes „au scos inima și sufletul din univers, lăsând în urmă un șir de componente lipsite de viață, care se sincronizau între ele”[1]. Între aceste componente ar exista un spațiu gol pe care fizicienii de tip newtonian l-au numit vid cosmic.

Această viziune asupra lumii „ca o colecție de lucruri izolate” a fost spulberată atunci când fizicienii de frontieră au început să studieze particulele subatomice. Ei au constatat un lucru uimitor: la nivel fundamental, materia nu poate fi divizată în unități care să existe independent. Ceea ce fizicienii de tip newtonian numeau spațiu gol „este în realitate un cazan de energii clocotitoare”[2]. El e generat „de curgerea nesfârșită a energiei, înainte și înapoi, între toate particulele subatomice”[3]. Aceste particule sunt „mici pachete de energie vibratorie” ce își dau în permanență energie una alteia, dând naștere acestui ocean de energie inimaginabil de mare, pe care savanții l-au numit Câmpul Punctului Zero. „Informațiile despre toate aspectele vieții, de la comunicarea celulară la gama vastă de comenzi ale ADN-ului, s-ar baza pe schimbul de informații la nivel cuantic”[4]. Chiar gândirea și simțirea noastră se datorează interacțiunii dintre particolele subatomice din creierele noastre și oceanul de energie cuantică.

Pe de altă parte, s-a constatat că la nivelul cel mai profund al materiei, lumea și relațiile sale se află în starea potențialității pure și a infinitei posibilități[5]. În lumea subatomică există un fenomen chemat nonlocalizare. O entitate cuantică, cum ar fi un electron, poate influența instantaneu o altă particulă cuantică, la orice distanță”[6]. Însă „cel mai esențial element al acestui univers interconectat este conștiința vie care îl observă”[7]. Între observator și fenomenele observate există o relație participativă. „În clipa, în care ne uităm la un electron sau îi facem o măsurătoare, îl ajutăm să își determine starea finală”[8].

Așadar, conștiința noastră este mai mult decât un rezultat al activității biochimice a creierului. Este o substanță din afara corpului nostru – o energie ordonată, care are capacitatea de a schimba materia fizică[9].

Întrebarea este: Cum? Prin ce mecanism?

„Știința a început de curând să dovedească ceea ce miturile și religiile străvechi au susținut dintotdeauna: că s-ar putea să existe o forță vitală[10]. Această forță vitală a fost numită în diverse feluri: conștiință colectivă, Sfântul Duh. Pentru fizicienii de graniță este Energia Câmpului Zero. În ultimă instanță, această forță decide dacă suntem sănătoși sau bolnavi și la ea trebuie să ne conectăm pentru a ne vindeca[11].

Prin magia cuvântului și a intenției direcționate, descântătorii populari tocmai asta fac: ne conectează la forța vitală a câmpului cuantic.

Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

Cum fizica cuantică de frontieră a dovedit că „noi suntem în legătură unii cu alții și cu lumea în profunzimea ființei noastre”[12] și chiar și mințile noastre „funcționează conform proceselor cuantice”[13], este clar de ce medicina alternativă – în cazul nostru, descântecele – sunt eficiente.

Iugoslavul Vlatko Vedral este de părere că magia interconectării cuantice ar putea foarte bine să fie cheia vieții înseși[14].

În concluzie, am putea spune că magia descântecului se bazează pe magia interconectării cuantice, iar efectul lui se explică prin natura cuantică a gândurilor și intențiilor noastre. Astfel, fizica cuantică îi dă dreptate geto-dacului Zamolxe, care susținea, prin medicina sa holistică, că nu poți trata trupul fără să tratezi mai întâi sufletul. „La nivelul nostru cel mai de bază, mintea și trupul omenesc nu sunt distincte și separate de mediul lor, ci constituie un «pachet» de putere pulsatorie care interacționează constant cu această vastă mare de energie”[15]. La nivelul ei infinitezimal, lumea pare a fi „o uriașă rețea de informare cuantică, în care toate părțile componente vorbesc mereu la telefon una cu alta”[16].

Pe de altă parte, majoritatea descântecelor se fac cu ajutorul apei. Cercetătorul japonez Masaru Emoto, care a studiat apa, a observat că aceasta preia și poartă informații, schimbându-și calitatea în funcție de natura acestora. Mai mult: apa înțelege cuvintele. El lipea pe sticlă bilețele cu diverse informații apoi îngheța apa și studia cristalele. A observat că apa pe care scria „fericire”, „mulțumesc”, „înger”, „pace” forma cristale frumoase. Dimpotrivă, când i se transmiteau cuvinte negative („nefericire”, „prostule”, „război”), cristalele erau dezechilibrate sau nu existau deloc.

Așadar, conștiința noastră are puterea de a schimba apa. Aceasta, la rândul ei, are capacitatea de a transmite mesajele noastre. Cu ajutorul apei ne putem schimba noi înșine sau îi putem schimba pe alții. Cum are loc acest lucru? Savantul a descoperit că apa este sensibilă la acea formă subtilă de energie din Univers pe care el o numește hado. Toate lucrurile au vibrații, sau hado, inclusiv particulele subatomice. Mintea și corpul nostru sunt afectate de vibrațiile cu care rezonăm. Bazându-se pe acest fenomen, precum și pe credința japoneză că „cuvintele sufletului există într-un spirit numit kotodama, sau spiritul cuvintelor, iar acțiunea de a rosti cuvinte are puterea de a schimba lumea”[17], Masaru Emoto a conceput medicina hado. Măsurând vibrațiiile persoanei cu ajutorul unui dispozitiv, el pregătea apa hado în care transfera informația necesară pentru corectarea acestora. Esența ființelor pământene o reprezintă apa, corpul nostru fiind alcătuit aproximativ 70% din apă. Prin urmare, influențând apa, influențăm și alte ființe. Pătrunzând în particulele subatomice ale corpului, apa oprește efectul vibrațiilor negative.

Cam același mecanism stă și la baza descântecului nostru popular. Cuvintele sunt o formă de vibrație. „Deși cuvintele diferitelor limbi s-ar putea să aibă înfățișare sonoră sau grafică diferită, ele sunt toate formate în conformitate cu principiile naturii.”[18] Este vorba de cuvintele vechi, fundamentale ale unei limbi. „Cunoașterea faptului că toate cuvintele provin din vibrațiile universului ar trebui să ne ajute să vedem că noi toți suntem unul și același lucru.”[19] Inițiatul geto-dac Zamolxe știa acest lucru, iar medicina sa holistică se baza întru totul pe el. Descântătoarea de la țară, deși nu are idee de „pachete de enrgie”, „vibrație” și „interconectare cuantică”, acționează din vremuri imemorabile în spiritul acestora. Ea ține ulcica în mână și descântă apa. În acel moment comunică apei, cu ajutorul cuvintelor, adică al vibrațiilor, un mesaj pozitiv de însănătoșire. După care i se dă bolnavului să bea din ea ori este stropit. Masaru Emoto a emis chiar o teorie proprie, bazată pe vibrația cuvintelor și cristalele formate de apă: „Fenomenele dezastruoase sunt rezultatul dezechilibrelor apărute în energia iubirii și a recunoștinței.”[20] Se pare că baba Ileana, cu puterea cuvintelor vechi, restabilește echilibrul dintre aceste energii, care, după părerea cercetătorului nipon, „constitue forțele esențiale în viața noastră”[21], iar când sunt șoptite apei, ea formează cele mai frumoase cristale.

Când nu este folosită apa, se folosește intenția sau gândul direcționat. Descântătoarea recită o formulă magică moștenită de la strămoașa sa din neolitic. Restul este fizică cuantică. Mici pachete de energie vibratorie și capacitatea lor de a se influența reciproc de la orice distanță. „Noile modele de conștiință descriu intenția ca pe o entitate capabilă să depășească granițe fizice de orice fel. Intenția pare să fie ceva asemănător cu un diapazon, care face diapazoanele altor lucruri din univers să rezoneze pe aceeași frecvență.[22] După ce aflăm acest lucru, nu ne mai mirăm că bătrâna Ileana Vaman din satul Frumosu, ultima descântătoare de nevăstuici din Bucovină, își rostea descântecul deasupra vasului cu apă neîncepută lângă vatra propriei case, iar calul se însănătoșea în alt capăt de sat, în grajdul stăpânului său.

Iulia Brânză Mihăileanu / Extras din cartea CREDINȚE MAGICE GETO DACICE.

Cartea este disponibilă aici: http://dacia-art.ro/index.php/car-i/carti-pentru-adulti.html

[1] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 17. Neavând posibilitatea de a citi lucrările specialiștilor în fizica cuantică de frontieră, îi cităm după cărțile ziaristei de investigație americane Lynne McTaggart, care, în „Câmpul și Experimentul Intenție”, din interviurile cu cei mai de seamă reprezentanți ai fizicii cuantice de frontieră și din lectura cărților publicate de ei, a făcut o sinteză excelentă ale ultimelor descoperiri în acest domeniu

[2] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 77

[3] Lynne McTaggart, „Experimentul intenție”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2010, p. 17

[4] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 22

[5] Ibidem, p. 40

[6] Ibidem, p. 40

[7] Ibidem, p. 41

[8] Ibidem, p. 28

[9] Ibidem, p. 17

[10] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, coperta a IV-a

[11] Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, p. 16

[12] Ibidem, p. 22

[13] Ibidem, p. 22

[14] Ibidem, p. 53

[15] Artur C. Clarke, cf. Lynne McTaggart, „Câmpul. Căutarea forței secrete a Universului”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2009, coperta a IV-a

[16] Ibidem, p. 28

[17] Masaru Emoto, „Mesajele ascunse din apă”, Editura Adevăr Divin, Brașov, 2006, p. 27

[18] Masaru Emoto, „Miracolul apei”, Editura Adevăr divin, Brașov, 2007, p. 22

[19] Ibidem, p. 19

[20] Ibidem, p. 13

[21] Ibidem, p. 12

[22] Lynne McTaggart, „Experimentul intenţie.Cum să vă folosiţi gândurile ca să vă schimbaţi viaţa şi lumea imentul intenție”, Editura Adevăr divin, Brașov, 2010, p.35

http://www.cunoastelumea.ro