Cât din drepturile fundamentale ale omului putem încălca pentru a proteja drepturile corporațiilor?În 11 februarie se iese în stradă în mai toate orașele europene. La București și-au anunțat participarea peste 30.000 de protestanți anti-ACTA. Teza pe care o pun în discuție e simplă: nu doar împotriva ACTA trebuie să luptăm, ACTA este doar o diversiune nefericită*.
Dacă vrem un viitor al libertăților apărate de lege și nu unul de lupte de guerilla cu marile corporații și polițiile lor private, trebuie dărâmat din temelii tot sistemul de copyright. Argumente sunt destule și nici de alternative viabile nu ducem lipsă (din zona pieței libere, contemporane). Să le luăm pe rând.
ACTA nu e o lege, e doar un Tratat Comercial. Adică, o înțelegere între state (guverne) care se obligă să trateze similar și împreună o serie de probleme (mărfuri contrafăcute și pirateria). O primă observație: contextele nu sunt similare, din simpla evidență că piața din România nu este piața din Hong Kong.
Ceea ce este frapant în textul ACTA este opunerea dreptului de proprietate intelectuală unor drepturi fundamentale (ce țin de viața privată), unor libertăți negative (presupun minimizarea implicării statului). Și asta în contextul în care lumea se pregătea să inaugureze noi epoci vizionare, conturând libertăți pozitive fără precedent (dreptul la acces la Internet ca derivat al dreptului la educație). Dacă protestele ce vor avea loc zilele acestea în statele semnatare vor cere doar neratificarea ACTA din cauze ce țin de violarea libertăților negative, nu se va rezolva nimic. Ba mai mult, se va da girul unei paradigme primejdioase: o abordare de tipul drepturi de autor vs. drepturi ale omului.
Întrebarea care trebuie evitată cu orice preț este aceasta: cât din drepturile fundamentale ale omului putem încălca pentru a proteja drepturile corporațiilor?
Probabil că nici măcar semnatarii acordului nu își pot închipui că o asemenea întreprindere ar avea șanse de succes. Întâi, din motive de constituționalitate (în orice țară ce posedă constituție democratică și parlament). Apoi, e greu de presupus că lumea s-ar întoarce în timp cu 30 de ani fără o rezistență serioasă. Iar textul este o capcană: punerea problemei în acești termeni este deja o victorie a deținătorilor de drepturi de autor. Deoarece în 2012, se pune de fapt problema legitimității sistemului de copyright.
Iar dacă trebuie să ieșim în stradă pentru libertatea Internetului, trebuie să știm că protestul împotriva ACTA nu doar că nu este de ajuns. Este mai degrabă o diversiune. Trebuie abolite toate modalitățile de constrângere ale sistemului actual de copyright. Să vedem de ce.
Status Quo
Trăim o epocă a abundenței digitale. Avem acces la milioane de filme, cărți, piese muzicale. Și nici un chef să renunțăm la ele. Nu vorbim doar de torrente, ci de Facebook, Youtube, Google Books. Închiderea MegaUpload pentru file-sharing de conținut protejat aruncă peste toate spectrul ilegalității. Pentru că toate fac, în mod esențial, același lucru pentru care fondatorul MU a fost condamnat: permit schimbul de fișiere între utilizatori.
În realitate menținerea acestora într-o zonă de semi-legalitate este prima miză a legislațiilor de tip ACTA. O lume în care toți suntem suspecți, iar Google, Yahoo și Facebook, șantajabile. În fiecare clipă orice utilizator de Internet poate fi chestionat cu privire la dreptul la copiere (din simplul motiv că computerele noastre așa funcționează, fie că vorbim de mail, download sau streaming).
Credibilitatea sistemului de copyright actual. Percepția publică.
Suntem într-un punct în care problemele legate de legislațiile drepturilor de autor ajung subiecte de dileme etice, de seriale de comedie dar și de dispreț public. Practica copyright-ului a transformat actele artistice în industrii prin adăugarea unor armate de avocați în jurul fiecărui emițător de refrene populare (vorba cântecului ”cincizeci la sută cântă/ cincizeci la sută-s badigarzi”). Ca garanție a investițiilor, sistemul de copyright impune producerea de bestsellers, blockbusters și ceea ce cu toții numim în sens derogativ “muzică comercială”. Produse de slabă calitate băgate pe gât prin mijloace ce țin de marketing și PR (heavy rotation, advertising agresiv, advertoriale de la critici sponsorizați, etc.), realizate obligatoriu pe baza unor rețete de succes (repertoriu de clișee fără valoare artistică sau educativă de vreun fel). Iar ultimii ani au adus multe proiecte reformiste la adresa legilor proprietății intelectuale, considerate învechite și abuzive. Și politicieni care nu văd cu ochi buni cum cetățenii obișnuiți devin peste noapte infractori pentru a proteja pensionarii din Florida, adevărații proprietari de royalties (pentru care Internetul este o distracție tinerească, un fel de prosteală colectivă din care se scot bani buni, iar drepturile de autor, petrolul secolului XXI).
Sistemul de copyright însuși se bazează pe distincția clară dintre folosire și copiere (dreptul de a copia o carte la o tiparniță în vederea vânzării). Ceea ce era ok la 1800 când tiparnița și cartea erau două lucruri distincte. Dar ce filtru de percepție anapoda trebuie să folosești și la ce sofisme abracadabrante recurgi pentru a convinge o lume întreagă că același sistem este valabil și în 2012 când computerele sunt și tiparniță și carte, ba și gramofon, proiector sau bancă?
Au apărut de ceva timp modele alternative de business. Albumul celor de la Radiohead, lansat gratuit pe net a generat mult mai mulți bani decât celelalte produse discografice, din donații și din vânzări ale cd-box-urilor de colecție. Dacă punem la socoteală că din vânzările “clasice” ale unui album scos la o casă de discuri le-ar fi revenit doar a zecea parte, înțelegem cum un asemenea exemplu poate fi o sursă de inspirație pentru alți producători de conținut și o amenințare pentru industriile aferente. Industria jocurilor aflase deja că poate face mai mulți bani din crearea de contexte care să pună în valoare produsele decât din retail-ul de copii private (când au început să vândă accesul în lumea virtuală a jocului, nu doar cd-uri cu licențe). Asta fiindcă au fost atenți la ce cere piața liberă și nu la ce înțeleg acționarii corporațiilor din era digitală.
Contextul Politic
Partidul Piraților are deja locuri în Parlamentul European, justiția și forurile europene resping zilnic proiecte legislative ce conțin termenii enforcement și copyright infringement. Statele europene sunt în mare parte defavorizate economic de sistemul actual (link) și sunt în acest moment în situația artiștilor cu succes mondial, dar cu bani puțini. (GEMA, gestionarul drepturilor de autor din Germania, plătește anual peste 70% din încasări titularilor din alte state). Tot din Europa vin și cele mai vocale cereri de drepturi pozitive aferente mediului digital (liberă expresie, acces liber la Internet, la software educațional și schimb cultural neîngrădit).
Iar pe valul susținerii publice și politice tot mai largi a renunțării la o practică ce pare că nu mai avantajează decât pe speculanții de drepturi de autor, nevoia de reformare a sistemului pare mai acută ca oricând.
“Chiar daca am avea un sistem de copyright mai putin nociv – de exemplu unul cu termene de 10 ani si cu pedepse mai putin draconice – ar metastaza rapid in ceea ce avem in prezent, exact asa cum a facut-o deja (initial aveam termene de 14 ani, acum avem de 100). Așadar nu se poate concepe un sistem de copyright modest si „rezonabil”. ” (Stephan Kinsella, link)
În acest context, semnarea unui acord comercial între guverne va acționa “cel puțin” (cum ar zice acordul) ca argument pentru a opri orice tentativă de reformare a sistemului existent deja. Parlamentarul european asupra căruia se exercită presiuni (link) și/sau stimulente (link) va trebui să denunțe asemenea tentative ca încălcări ale obligațiilor ce decurg din acordurile internaționale. ACTA e acoperirea perfectă pentru așa ceva (asemenea regulamentului care îi absolvă de vină pe arbitrii corupți în fotbal, conține ambiguități și deresponsabilizări obscure). Adică, ea nu aduce în esență lucruri noi, dar poate ține agenda vreo 5-6 luni și conform practicilor negustorilor de frici închipuite, respingerea ACTA în mai-iunie în PE va prilejui politicienilor să pozeze în eroi ai drepturilor fundamentale ale cetățenilor electori. Asta în timp ce reformiștii sunt reduși la tăcere (vor părea nerezonabili când lupta se duce în stradă împotriva ACTA, iar electorii îi vor arăta cu degetul dojenitor amintind că nemulțumitului i se ia darul).
E o miză destul de importantă: transformarea luptei pro-reformă într-o rezistență în stradă pro-status quo. Unde status quo = menținerea tuturor într-o zonă a semilegalității (e legal până spune un deținător de drepturi că nu e legal). Estimp, site-urile de file-sharing se închid unul câte unul și nu ar fi de mirare ca un munte de alte legi de tip enforcement (ce ne vor proteja pe rând de terorism, pornografie, medicamente contrafăcute, rețele criminale, contrabandă, imigrație și uitatul pieziș al celor din lumea a treia pe geam la Pizza Hut) să fie adoptate pe principiul celui mai mic rău (câteva inițiative legislative românești aici). Iar singurul mod de a opri abuzurile constante este abolirea sistemului de copyright și înlocuirea lui cu alte practici (atât piața liberă cât și statul pot oferi exemple). Cum putem tolera un sistem care ne face pe toți potențiali infractori pentru a proteja investițiile unui număr restrâns de indivizi? ( este pură incompetență faptul că nu și le pot proteja altfel).
E abolirea copyright-ului o utopie? E mai degrabă recursul la normalitate. Fără încălcarea constantă (conștientă sau nu) a drepturilor de autor, fără file-sharing, cultura occidentală actuală ar fi arătat cu totul altfel. Imaginați-vă bunăoară cum ar fi arătat grafica românească (de la advertising, la ilustrațiile de carte, la filmele românești de animație) dacă art-directorii s-ar fi școlit pe softuri licențiate (MS Paint?). Ce ar fi fost cercetarea românească dacă s-ar fi lucrat pe cărțile din bibliotecă în 2012? Din 200 de euro cât este salariul unui cercetător debutant cam ce ar putea să cumpere în plus de pe Amazon?
Câte denaturări ale realității trebuie acceptate pentru a păstra o reglementare ce tratează tehnologia actuală ca pe mașinăriile secolului XIX? Și câte restricții ale drepturilor fundamentale umane?
P.S.
De ce ACTA este doar o diversiune ticăloasă:
ARTICOLUL 23
Infracțiuni
(1)
Fiecare parte prevede proceduri și sancțiuni penale care să se aplice cel puțin în cazurile de contrafacere intenționată a mărcilor de comerț sau de piraterie care aduce atingere dreptului de autor sau drepturilor conexe la scară comercială. În sensul prezentei secțiuni, actele efectuate la scară comercială le includ cel puțin pe cele efectuate sub forma activităților comerciale pentru avantaje economice sau comerciale directe sau indirecte.
Observație: scara comercială a fost definită în toate celelalte legislații (și) prin excludere. Se excludeau activitățile de tip ”educativ, nonprofit, de tip privat”. Omiterea excluderii este inovația adusă de ACTA. Și asta legat de sancțiuni penale ca obligații ale părților (guverne).
Motivele pentru care acordul a generat (și va genera) nemulțumiri și manifestări de stradă sunt însă altele. Unul dintre cele mai bune insight-uri (sub forma unui top 5 probleme) este aici: http://legi-internet.ro/blogs/index.php/2012/01/30/acta-top-cinci-probleme.
Să amintim două:
1.) Induce necesitatea monitorizării comunicațiilor (prin responsabilizarea furnizorilor):
Fiecare parte se asigură că legislația sa cuprinde proceduri de aplicare a legii, de genul celor enunțate la secțiunea 2 (Punerea în aplicare a sancțiunilor civile) și la secțiunea 4 (Punerea în aplicare a sancțiunilor penale) care să permită o acțiune eficace împotriva oricărui act de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală, care are loc în mediul digital, inclusiv măsuri de remediere eficiente destinate să prevină orice încălcare și măsuri de remediere care să constituie un mijloc de descurajare a oricărei încălcări ulterioare.
2.) Privatizarea actului de justiție (deținătorii de drepturi intelectuale devin parte a procesului de justiție, se sare peste sentințe sau mandate judecătorești):
O parte poate să furnizeze, în conformitate cu actele sale cu putere de lege și cu normele sale administrative, autorităților sale competente autoritatea de a solicita unui furnizor de servicii online să divulge rapid unui titular al dreptului suficiente informații pentru a identifica un abonat despre al cărui cont se presupune că a fost utilizat pentru încălcare, atunci când respectivul titular al dreptului a depus o cerere, suficientă din punct de vedere juridic, cu privire la contrafacerea mărcilor de comerț sau la încălcarea dreptului de autor sau a drepturilor conexe și atunci când astfel de informații sunt cerute pentru a proteja sau a aplica drepturile respective.
1traducator's Blog 