Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu

indexLa 21 noiembrie 1887 a încetat din viaţă Petre Ispirescu, editor, folclorist, povestitor, scriitor şi tipograf. Este cunoscut mai ales datorită activitaţii sale de culegător de basme populare româneşti: „Tinereţe fără de bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, „Prâslea cel voinic şi merele de aur”, „Aleodor Împărat”, „Greuceanu”, Înşir-te mărgăritari” (n. 1830).

Petre Ispirescu s-a născut în ianuarie 1830, la Bucureşti, în mahalaua Pescăria Veche. Tatăl lui era frizerul Gheorghe Ispirescu, iar mama, Elena, cu origini transilvănene, avea darul povestirii. De la părinţi sau de la calfele şi clienţii tatălui său, Petre a putut asculta, în copilărie, numeroase creaţii populare, mai ales basme.

Nu a mers la şcoală, fiind educat de mai mulţi dascăli de pe lângă unele biserici. Ulterior, s-a format, citind cărţi de la tipografiile la care a lucrat. „N-am trecut nici patru clase primare”, îi mărturisea el lui J. U. Crainic .

La paisprezece ani, Ispirescu a intrat ucenic la tipografia condusă de Z. Carcalechi, sperând că acolo unde se tipăresc cărţile se poate studia. Z. Carcalechi edita din 1843 ziarul Vestitorul românesc. Aici Ispirescu a lucrat câte 14 ore pe zi, iar în 1848 a devenit tipograf calificat.

După ce tatăl său a murit, Petre a învaţat să cânte la chitară pentru a-i ţine de urât mamei. Tot atunci, el a început să scrie câteva versuri, destul de slabe însă.

În 1854, Petre a părăsit tipografia lui Z.Carcalechi şi s-a angajat la tipografia Copainie, unde se tipăreau în traducere „Atala, Paul şi Virgina„, precum şi lucrări de Jonathan Swift, Jean-Jacques Rousseau, Alexandre Dumas, Victor Hugo, Miguel de Cervantes. În această perioadă, a depus eforturi să citească Fabulele lui Jean Pierre Claris De Florian în original. Petre a continuat să locuiască împreună cu mama sa, şi-şi petrecea duminicile acasă.

A ajuns la închisoare după corespondenţa secretă a principelui Vogoride

În 1858, în contextul dezbaterilor privind Unirea Principatelor Române, tipografia la care lucra Ispirescu a acceptat să imprime, fără a prezenta textul cenzurii, corespondenţa secretă a principelui Vogoride, un text util pentru un grup de unionişti. Poliţia i-a arestat pe toţi participanţii afacerii. Ispirescu a stat trei săptămâni în închisoare, pierzându-şi serviciul şi rămânând astfel trei luni fără lucru.

Abia la finele anului, Vasile Boerescu, politician unionist şi viitorul ministru de externe, i-a oferit direcţia unei tipografii mai moderne, care poseda prima presă mecanică din Bucureşti şi imprima revista Naţionalul. Aici, Petre Ispirescu a prosperat financiar şi a intrat în contact cu scriitori şi oameni importanţi timpului său (Ion Ionescu de la Brad, Nicolae Filimon, Ion Ghica, Dimitrie Bolintineanu etc.).

Primele basme

La vârsta de 32 de ani, în 1862, Ispirescu a publicat primele şase basme culese de el, în Ţăranul român, la îndemnul lui Nicolae Filimon. Este vorba de basmele Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte, Prâslea cel voinic şi merele de aur, Balaurul cel cu şapte capete, Fata de împărat şi pescarul şi Fiul vânătorului. Ele au fost reunite apoi, împreună cu altele, în prima sa culegere de basme.

După ce în 1863, Vasile Boerescu, asociatul său, a vândut imprimeria, C. A. Rosetti, viitor ministru, l-a invitat să lucreze ca director al imprimeriei ce tipărea Românul, revista Partidului Liberal, atunci în opoziţie. Împreună cu Rosetti, Ispirescu a participat la înfiinţarea primei „Case de ajutor reciproc a tipografilor din România”.

Timp de un deceniu, din 1862 până în 1872, autorul nu a publicat niciun basm. După abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza în 1866, la invitaţia ministrului de interne Ion Ghica, Ispirescu a acceptat să conducă Imprimeria de Stat. După o perioadă de doi ani, împreună cu alţi trei asociaţi, a înfiinţat Noua tipografie a laboratorilor români.

În 1872, şi-a reluat activitatea de publicare a basmelor, cu colecţia Legende sau basmele românilor. Ghicitori şi proverburi, cu o prefaţă de B. P. Hasdeu.

După ce a rămas unic asociat al imprimeriei sale, Ispirescu a redenumit-o Tipografia Academiei Române. Activitatea sa a fost subiectul unui articol elogios scris de folcloristul evreu Moses Gaster şi publicat în Magasin fur die Literatur des Auslandes.

În 1882, la îndemnul lui Vasile Alecsandri, Petre Ispirescu reuneşte toate basmele şi legendele într-o culegere completă: Legendele sau basmele românilor. Alecsandri îi elogiază culegerea printr-o scrisoare convertită ulterior în prefaţă a volumului publicat: „recunoştinţa noastră îţi este dar câştigată pentru totdeauna. Preţiosul dumitale volum trebie să se afle în fiecare casă”.

Nu a ieşit niciodată din Bucureştiul natal, până în 1880, când a călătorit la Roşiorii de Vede, situat la 120 km de Bucureşti, unde fiica sa trebuia să fie numită institutoare.

Principala operă a vieţii sale, culegerea Legende sau basmele românilor, cu 37 de basme, şi prefaţă de Vasile Alecsandri, a apărut în 1882.

Petre Ispirescu a murit la 21 noiembrie 1887 după o congestie cerebrală suferită la masa de lucru.

Surse: Dicţionarul contimporanilor (1897), de Dimitrie R. Rosetti; Wikipedia

preluare de la sursa: descopera.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s