Nu sinteti pentru prima oara in Romania, asa ca iata care este intrebarea cu care vreau sa incepem: cum ati putea caracteriza o calatorie intr-una din tarile fostului bloc comunist – este o calatorie intr-o tara ca oricare alta sau intr-o tara care are in comun cu tara dvs. de orgine, Rusia, trecutul comunist?
Nu ca vreau acum sa va flatez, dar cu Romania este o poveste aparte. Nu imi amintesc exact acum cind am fost prima oara aici, cred ca era prin 1996, si atunci am fost surprins sa gasesc un popor atit de deschis catre Rusia. Eu ma gindeam ca daca un cetatean ex-sovietic vine intr-o tara fosta comunista, precum Polonia – oh, nu! –, Cehia, intotdeauna se va lovi de un fel de neintelegere. Cehoslovacia – 1968, teribil, Ungaria – 1956. Asa ca aveam un pic de teama sau, mai bine zis, ma simteam usor vinovat. Cu Romania, in schimb, a fost ceva cu totul aparte. Nu stiu daca „de vina“ este ortodoxia, dar intelegerea cu romanii este mult mai profunda. Si nu spun asta ca sa va flatez, este o constatare la rece. De altfel, pot spune asa, ca am observat ca ungurii, de exemplu, care nu sint slavi, romanii, care, la fel, nu sint slavi, sint mult mai aproape de rusi decit bulgarii, care sint slavi. Bulgaria – si asta e intre noi: nu mi-au placut deloc atmosfera si nici mentalitatea oamenilor. Bulgarii mi-au zis din start: Rusia? Nu ne intereseaza absolut deloc. Ei, cum, fratii nostri bulgari, nu am luptat noi impreuna impotriva turcilor, nu am varsat noi singe impreuna impotriva fascistilor? Nu, nu, nu ne intereseaza. Ce ne poate oferi Rusia acum? Ei, dar ascultati, nu se poate pune problema asa. Ba da, sigur ca se poate, Europa ne da bani, deci sintem europeni. Iar aceasta atitudine printre intelectuali, printre jurnalisti m-a uimit. Cum e posibil ca un popor pe care l-am crezut… nu stiu exact cum sa explic, eram pentru prima oara in Bulgaria, nu ii stiam deloc pe bulgari, dar ma asteptam la o prietenie ruso-bulgara subita. Ei, bine, nici vorba de asa ceva! Nici vorba! Si totusi, un popor ortodox, cu care avem atitea in comun – ei, bine, contactul nu a avut loc. Nu stiu de ce. Cu romanii a fost cel mai bine. Si asta nu cred ca tine de originea slava comuna, dar poate un rol important il joaca si ortodoxia, desi ungurii nu sint ortodocsi… In fine, nu stiu cum sa explic exact lucrurile astea. Poate ca ar trebui sa vorbim de spiritul si de sufletul poporului. Este ceva in sufletele popoarelor. De ce rusii se inteleg foarte bine cu francezii, nu pricepem de ce, nu exista doua natiuni mai diferite decit francezii si rusii, dar intotdeauna a existat aceasta alianta, mai mult sau mai putin spirituala, intre Rusia si Franta. E un mister pe care il constat cu mare bucurie. In Romania nu ma asteptam deloc la aceasta uriasa deschidere spirituala si literara. Sinteti un popor foarte literar.
Cum a fost insa prima dvs. calatorie in Rusia de dupa caderea comunismului? Va intreb asta pentru ca, de exemplu, in Viata unui om necunoscut, Sutov, protagonistul, este foarte patetic in descoperirea unei lumi noi, care este Rusia contemporana.
Rusia pe care o descopera el si pe care am descoperit-o si eu in buna masura este un fel de caricatura americana. Rusia a avut la dispozitie doar citiva ani ca sa ajunga din urma Occidentul. Asa ca tot ceea ce Occidentul a realizat in sute de ani, Rusia a trebuit sa realizeze in 20 de ani. Sigur, putem critica Rusia spunind ca nu exista democratie, ca nu exista libertate de expresie, ca presa nu este libera, dar sa nu uitam ca in Rusia exista pluripartidism real. Putin nu merge cu pistolul: „trebuie sa ma votezi“. Daca vreau sa votez impotriva lui Putin, atunci votez impotriva lui Putin. La naiba, sint chiar rusii care, din pacate, il voteaza pe Putin. Ce-i de facut acum? Sa-i trimitem in Gulag ca voteaza cu Putin? Ei bine, acest sistem, care este departe de a fi perfect, a fost construit foarte rapid, iar acesta este meritul rusilor si trebuie sa li-l recunoastem. In 20 de ani au reusit sa construiasca multipartidism, sa aiba o presa generalista si de un spectru larg – tot timpul apar caricaturi cu Putin, in conditiile in care in Franta nu o sa vezi niciodata caricaturi cu Sarkozy sau Hollande, sint niste caricaturi de o ferocitate totala.
Dar nu caricaturi cu Biserica…
Biserica a suferit foarte mult. A suferit timp de 70 de ani, iar acum este o revenire oficiala, chiar si in rindul oamenilor. Este ceva ce are legatura cu sacrul, iar Biserica este probabil ultima chestie sacra care ne-a ramas. Rusii sint atasati de Biserica si de aceea si reactioneaza cu o oarecare violenta fata de actiuni precum Pussy Riots si concertul lor. In Biserica! Poate acolo vine sa se roage o femeie care tocmai si-a pierdut sotul. Poate e o tinara care si-a pierdut copilul si vine la Biserica unde da peste un concert rock. Rusii nu sint impotriva protestelor, ei spun asa: du-te in Piata Rosie! Este o imensa Piata, chiar in fata Kremlinului, tot timpul se aduna acolo oameni care protesteaza, este locul perfect, chiar sub nasul turistilor. In Biserica insa nimeni nu vede protestul, pentru ca asta a fost o lovitura calculata pentru Occident, ca sa vorbeasca Occidentul. Pussy Riots deja facusera mai multe actiuni de genul acesta si Occidentul le-a ignorat. Si dintr-odata: tac-pac, au reusit! Eu, personal, sint impotriva atentatului la libertatea spirituala a celuilalt. Nu putem face orice intr-un cimitir. Nu poti sa faci o manifestatie politica intr-un cimitir, e imposibil, acolo sint mortii. Acelasi lucru si cu Biserica. Sint locuri speciale pentru protest, cum spuneam, exista enorma piata din fata Parlamentului rus, poti merge acolo sa protestezi, „sintem impotriva politicii lui Putin“, eu aplaud si spun foarte frumos, sint tineri, protesteaza, protestul nu este interzis.
Prin urmare, considerati ca Occidentul se asteapta sa vada in Est un fel de spectacol?
Bietul Occident, asa l-as numi, bietul, pentru ca se afla intr-o criza profunda si pentru a-si pacali populatia, pentru a-si pacali poporul, a-l face sa uite de somaj – sint 4 milioane de someri in Franta, de Grecia sa nu mai vorbim, Spania e o catastrofa –, ideologii, guvernantii occidentali au nevoie de un dusman. De America nu indraznesc sa se atinga, desi America a devenit un dusman astazi, America supravegheaza intreaga lume. Presedintele Mitterrand a zis foarte bine la un moment dat, desi eu nu am fost niciodata de aceeasi parte a baricadei cu el: America ne conduce in permanenta intr-un razboi invizibil, linistit, un razboi spre moarte. Iar Mitterrand stia foarte bine despre ce vorbea, el controla serviciile secrete franceze, el stia foarte bine cine pe cine asculta, cine face spionajul economic, stia ca SUA voiau sa submineze tot ceea ce se construia in Europa. Nu putem critica America pentru ca este cea mai mare democratie din lume. Asa ca mai bine criticam Rusia, e mult mai simplu, Putin se preteaza perfect acestui joc. Pentru ca Putin este asa, ce-i in gusa si-n capusa: trebuie sa faca ceva? Face. Este complet lipsit de diplomatie. Occidentul are nevoie de acest dusman care a devenit Rusia dupa tot ce a insemnat Uniunea Sovietica, infernul socialist etc.
Sinteti rus sau francez?
Am o dubla apartenenta, de ce nu? Am o dubla identitate, pot fi si francez si rus in acelasi timp. Puskin era foarte nationalist. Ceaadaev, prietenul lui filozof, scria in franceza, chiar daca traia in Rusia, scrisorile lui filozofice sint celebre. Ei, si el critica Rusia. Si Puskin il intreba: dar cum indrazniti sa criticati Rusia? Iar Ceaadaev i-a raspuns: dragul meu prieten, nu imi pot iubi tara cu ochii inchisi, trebuie sa deschizi larg ochii si sa-i vezi toate defectele. Sa nu credeti ca sint complet orbit de Putin sau de Rusia. Trebuie criticati. Oligarhia, inegalitatea economica, timpeniile politice – tot timpul vorbesc despre astea in presa, in interviuri. Totodata, nu trebuie sub nici o forma sa gindesti ca guvernantii sint la putere spre binele nostru. Sint de fapt marile lor afaceri de mastodonti economici. Nu trebuie sa scapam din vedere aceasta oligarhie mondiala.
Exilul este o tema frecventa in literatura dvs. Va simtiti un exilat?
Cu totii sintem exilati. Ginditi-va la dvs.: traiti in Romania, sinteti femeie, sinteti o femeie de aceasta virsta si cu acest aspect fizic, sinteti exilata in propriul dvs. corp. Sinteti exilata in propriul dvs. destin si trebuie sa va obisnuiti cu asta.
Dar limba?
Limba, da, dvs. vorbiti acum franceza, care nu este limba dvs. materna, deci in acest moment sinteti exilata in limba franceza. Franceza nu este o limba pe care sa puteti spune ca o stapiniti la fel de bine precum limba materna, asa ca vorbind acum franceza va gasiti pe teritoriul unei tari straine. Trebuie sa intelegeti, cu totii sintem exilati, este o idee foarte productiva si foarte inconfortabila totodata, dar este un disconfort creator, care va permite sa va depasiti limitele. Eu sint eu si de fapt nu sint eu, este o iluzie. Sint mai mult decit eu. Vin in dimineata asta si vorbesc cu Makine, in franceza, in limba mea de exilat.
Cum a fost inceputul in franceza? Ati scris literatura si in limba rusa?
Da, in Rusia am scris multe poeme de tinerete, eram considerat un tinar poet, iar asta mi-a fost foarte de folos, pentru ca este o munca dura, sa gasesti cuvintul potrivit, sa creezi rimele intr-un sonet este ceva foarte complicat, dar asta probabil mi-a deschis ochii asupra dificultatii scrisului. Scriam de asemenea in franceza, versificam in franceza, iar aici am inceput imediat sa scriu direct in franceza.
In Viata unui barbat necunoscutse vorbeste la un moment dat despre sacralitatea limbii, despre iubirea care are nevoie de o limba sacra, care sa nu fie neaparat latina. Este franceza o limba sacra pentru dvs.?
Inainte de toate, franceza este o limba a scrisului. Ce uitam noi foarte des este ca limbile nu sint egale. Nu-i vorba de rasism sau mai stiu eu ce, dar limbile sint un rezultat al muncii cu ele facute de predecesorii nostri. Daca intr-o literatura exista mari poeti, mari prozatori, atunci avem de-a face cu o limba bine lucrata. Daca in franceza exista François Villon precum si nenumarati alti poeti inainte de el, inseamna ca franceza este un instrument formidabil. Scriind in aceasta limba inseamna sa lucrezi cu un instrument mult mai sofisticat decit cel pe care l-ar avea la indemina un scriitor intr-o limba mica in care nu exista o mare literatura.
Care este literatura care v-a format? Literatura franceza sau cea rusa?
Amindoua. Pentru ca bunica mea era frantuzoaica si m-a invatat aceasta limba inca de cind eram foarte mic, citeam poezioare in franceza. Imi amintesc ca aveam probabil sase ani cind am citit o mica povestire de Maupassant, in franceza, si desi nu imi amintesc despre ce era vorba, stiu ca ceea ce m-a frapat era cadenta cuvintelor, a frazelor. Dar, desigur, si marea literatura rusa, pe care am studiat-o la scoala.
De ce ati avut nevoie de o alta identitate literara? Ma refer la Gabriel Osmonde.
Ceea ce m-a interesat a fost sa impun un scriitor care sa nu fie Makine. In China antica, atunci cind un scriitor sau un filozof atingea un mare grad de celebritate, isi schimba numele si continua sa scrie sub noua identitate. Pentru mine, a fost o experienta interesanta. Pentru ca cu Gabriel Osmonde, care scrie o literatura complet diferita de cea a lui Makine, am cistigat un grup de cititori complet diferiti de cititorii mei obisnuiti. Makine abordeaza universul uman dintr-o perspectiva istorica, morala, psihologica. Osmonde vine cu perspectiva metafizica. Osmonde scrie despre moarte, despre Dumnezeu, despre fragilitatea noastra umana, probleme ontologice si metafizice. Pe cind Makine ramine atasat de trairea istorica a Rusiei, a Frantei. Sint doua abordari complet diferite. Ce m-a amuzat intotdeauna este ca oamenii tot timpul imi spun: vai, vorbiti tot timpul despre Rusia! Ceea ce este fals. Vorbesc despre Franta, despre Africa, eu personal sint uneori in Australia, alteori in America. Ei insa m-au catalogat ca fiind rus, Marele Rus, Marele Siberian. Eram deci in aceasta limita. Si asa cum v-am spus, tot timpul trebuie sa depasim si sa ne depasim limitele, sa mergem in exil. Eu m-am exilat in Gabriel Osmonde si a fost un exil foarte creativ.
Si de ce ati simtit nevoia sa-i devoalati identitatea?
Nu, nu m-am gindit sa-i devoalez identitatea. Am continuat linistit sa scriu sub numele lui, problema a intervenit cind a trebuit sa schimb editorul. I-am dat editorului la care am publicat cartile lui Osmonde inca de la inceput al treilea manuscris si redactoarea mea de carte a facut ceva la inima. Nu glumesc, cartea a socat-o. Doamna era o mica burgheza, in cel mai bun sens al cuvintului, o doamna foarte respectabila de altfel, dar tematica a socat-o intr-atit ca s-a imbolnavit intr-adevar de inima. Cind a vazut editorul meu una ca asta a inceput sa ezite si mi-a spus: stiti, e cumva prea mult. Ascultati, i-am spus, sintem totusi in Franta. Cu toate astea, el nu a mai vrut sa publice romanul. Atunci i-am spus: dragul meu, o sa-l public in alta parte. Cind insa am mers la alta editura, m-a tradat. A inceput sa vorbeasca in stinga si in dreapta despre Gabriel Osmonde-Andrei Makine. Eu nu as fi devoalat niciodata identitatea lui Osmonde. Eu nu am cautat celebritatea cu Osmonde. El mi-a adus un alt public, unul diferit de cel al lui Makine, un public tinar, ceea ce m-a incintat. Iar cea mai buna reactie pe care am avut-o a fost undeva in sudul Frantei, la frontiera cu Spania; am tinut acolo o conferinta, iar la final a venit la mine o jurnalista si mi-a spus ca a descoperit in presa ca eu sint Gabriel Osmonde. Ea nu stia, citise primele doua romane ale lui Osmonde, dar al treilea, mi-a marturisit, a emotionat-o intr-un mod in care primele doua nu reusisera. E foarte important cind un cititor vine si iti spune asta, ca cea mai recenta carte este altfel decit precedentele. E vorba de o carte care urmeaza sa fie tradusa si aici, in Romania.
„Osmonde a scris ceva ce nimeni altcineva nu a mai scris“
Exista vreo carte care v-a schimbat viata?
Nu in sens radical, dar literatura lui Bunin m-a influentat foarte mult, nu ca maniera de scris, ci ca fel de a vedea lucrurile. Si Proust, care este un echivalent al lui Bunin. Bunin este un Proust rus, foarte diferiti, dar in acelasi timp foarte asemanatori in conceptia asupra timpului, asupra memoriei.
Inspiratia? Viata sau cartile?
Intotdeauna viata. Observatia. Inspiratia este ceea ce observ. Sint si un cititor pasionant, citesc mult, dar sint cumva dedesubt. De aia am scris ca Osmonde, ca lucrurile alea nu le-am gasit in literatura. Daca as fi citit ceva ca Osmonde, atunci nu as mai fi scris. Dar Osmonde a scris ceva ce nimeni altcineva nu a mai scris. Este motivul pentru care scriem carti. Nu pentru a repeta cuvintele altora: observam viata, vedem ca sint zone care nu au fost inca abordate sau care au fost prost tratate si incepem sa scriem despre ele. Scriitorul este intotdeauna un explorator. Un explorator geografic. Priveste harta: New York e aici, Paris e aici, ah, dar aici e un mic punct alb, aici trebuie sa ajung, este ceea ce trebuie sa descopar.
scrisă de Elena Vladareanu
sursa: suplimentuldecultura
1traducator's Blog 