Claudia Moscovici este critic literar şi de artă și autoarea volumului „Între două lumi”, publicat în 2011 la editura Curtea Veche. În continuare redăm prima parte a articolului semnat de autoare (sursa articol partea1) despre procesul de publicare a unui volum în Statele Unite ale Americii, unde Claudia Moscovici locuiește de la vârsta de 11 ani.
În anul 2003, când am încheiat primele capitole din primul meu roman, „Între două lumi”, publicat la editura Curtea Veche („Velvet Totalitarism”, în traducere englezească), i-am scris câteva rânduri de mână lui John Updike. I-am scris despre domeniul meu academic și despre subiectul romanului meu – anume, viața în timpul regimului ceaușist din România comunistă și emigrarea în Statele Unite – și l-am rugat, în cazul în care aveau să-i placă primele capitole, să mă recomande propriului său agent literar. A fost o întreprindere ce părea să aibă șanse minime de reușită, însă merita încercat. Am rămas plăcut surprinsă când am primit răspunsul lui – tot sub forma unei scurte note scrise de mână – ce conținea reacții pozitive vis á vis de capitolele respective, și în care îmi spunea că nu a avut niciodată un agent literar. Aceasta era o situație obișnuită în anii ’60, când John Updike își publica primele manuscrise. Însă în anul 2003, deja contactul direct dintre scriitori și editori era o practică mai mult decât neobișnuită în Statele Unite, unde principalele case de editură implementaseră de mult politica respingerii manuscriselor nerecomandate de agenți literari. Așadar, ce presupune, pentru un scriitor, găsirea unui agent literar?
Puteți alege varianta cea mai grea, care, s-o spunem direct, are șanse relativ mici de a funcționa: cumpărați ultimul număr din The Writer’s Market („Târgul scriitorilor”), unde veți găsi liste cu datele de contact ale agenților literari din Statele Unite. Apoi va trebui să-i căutați pe cei mai de succes agenți și, dintre aceștia, să-i eliminați din start pe cei care solicită bani pentru citirea manuscriselor (această practică a devenit din ce în ce mai puțin populară). După care va trebui să le trimiteți o cerere – prin poștă sau, mai rar, prin email – în care să vă prezentați și să atașați scrisorile de acreditare; tot aici vă veți descrie cartea, veți explica motivul pentru care credeți că va fi bine vândută și, de asemenea, veți atașa câteva capitole. Mai târziu abia am aflat de la agenții înșiși de ce tot acest proces impersonal are puține șanse să dea roade în ceea ce-i privește pe autori. În perioada în care predam la Universitatea din Michigan, am organizat câteva colocvii în cadrul Ann Arbor Book Festival (în 2005, 2006 și 2007). În 2007, Amy Williams, agentul literar al lui Elizabeth Kostova, și Susan Golomb, agentul literar al lui Jonathan Franzen, au fost, alături de alții, invitate să vorbească în cadrul acestor colocvii. Au vorbit inclusiv de procesul de editare și publicare a cărților, și ne-au spus că ele primesc, fiecare, între 100 și 200 de manuscrise pe zi, de la autori care își caută reprezentanți. Acest potop de cereri poartă denumirea colocvială de „morman de noroi”. La fel ca majoritatea agenților literari de succes, ele sortează cererile, concentrându-se în mare parte asupra propunerilor autorilor de succes de care au mai auzit. Rareori se întâmplă să descopere în acel maldăr de cereri vreun autor despre care nu a auzit nimeni și care nu are recomandări, pe care să accepte să-l reprezinte, și chiar și în acele cazuri, autorii respectivi sunt, de obicei, studenți în cadrul unor programe reputate de Master of Fine Arts, ori au publicat articole sau recenzii literare în reviste importante. Așa că, dacă nu vreți să vă pierdeți timpul parcurgând întregul proces de găsire a unui agent literar, sau dacă nu reușiți să treceți de mormanul de noroi, ce aveți de făcut? După cum am spus, contactarea în scris a editorilor de la editurile mari nu mai este, la ora actuală, o soluție viabilă. Astfel că e logic să vă gândiți la varianta care nu vă obligă să fiți reprezentat de un editor: varianta editurilor mijlocii, ori mici și independente. La rândul ei, această variantă este pusă în practică din ce în ce mai rar în ultimul deceniu.
În anii ’90, multe dintre editurile mici și independente s-au închis ori au fost cumpărate de editurile mari. Există, totuși, câteva excepții notabile: propria mea editură, Rowman & Littlefield Publishing Group, care este, după cum îi spune și reclama, „cea mai mare editură independentă din America de Nord”, și-a continuat expansiunea cumpărând edituri mai mici, și am continuat să publicăm cărți de beletristică ale autorilor de succes care își publicaseră deja lucrările de dizertație la acele edituri (cum a fost și cazul meu). Există, de asemenea câteva edituri mici, care publică între două și zece cărți pe an; edituri academice, care publică în principal lucrări de dizertație (și sunt, cele mai multe dintre ele, non-profit sau low-profit, sponsorizate în parte de universități), și din ce în ce mai puține edituri medii, cum ar fi MacAdam/Cage, din San Francisco. Redau mai jos o listă cu câteva dintre editurile medii și mici din Statele Unite:
http://www.bookmarket.com/101publishers.htm
Dacă reușiți să vă publicați cartea la una dintre aceste edituri independente, sunteți mai norocos decât vă închipuiați. Deși editurile mai mici alocă publicității, în mod corespunzător, un buget mai mic, vă rog să rețineți (după cum au confirmat și editorii pe care i-am invitat la colocvii) că editurile mari nu își repartizează bugetul alocat publicității și promovării în mod egal între sutele de cărți pe care le publică anual. Celebritățile care au ales să colaboreze cu ei – de exemplu, Paris Hilton, sau fostul președinte, George Bush, ambii publicându-și biografiile – își au propriii agenți de publicitate, care îi ajută să-și promoveze cărțile. În plus, datorită celebrității asociate acestor nume, presa le oferă o vizibilitate mărită. Astfel că, în principiu, majoritatea editurilor investesc cea mai mare parte din bugetul anual alocat promovării în cărțile care vor fi, probabil, cel mai bine vândute. Acele cărți sunt, de obicei, reprezentate de cei mai reputați agenți literari și sunt vândute la licitație. O licitație are loc atunci când mai multe edituri mari licitează pentru aceeași carte. Un exemplu de la unul dintre colocviile de la târgurile pe care le-am organizat, este cel din 2005: Little Brown & Company a câștigat licitația pentru The Historian, a Elizabethei Kostova, o excelentă carte de ficțiune despre legenda lui Vlad Țepeș/Dracula.
Au investit în jur de două milioane de dolari, ceea ce reprezintă o mare parte din bugetul lor anual pentru publictate, în promovarea romanului Elizabethei Kostova. Licitația s-a dovedit a fi profitabilă, atât datorită succesului internațional al cărții, cât și vânzării drepturilor de autor pentru filmul realizat de Sony Pictures în 2007. Așa cum am văzut cu toții în urma extraordinarului succes pe care l-au avut Harry Potter și Twilight Series, popularitatea cărților crește enorm, atunci când devin filme de maximă audiență.
Dar marea majoritate a scriitorilor care apar la editurile mari nu cad în categoria celebrităților ale căror cărți se vând, practic, singure, ori care prind lozul cel mare, acaparând o sumă importantă din bugetul de publicitate al respectivei edituri pe anul în curs. În cele mai multe dintre cazuri, chiar dacă reușesc să stârnească interesul unuia dintre cei mai buni agenți literari și să publice la o editură importantă, scriitorii tot trebuie să muncească din greu pentru a-și promova cărțile.
Partea a doua a articolului (sursa articol partea a 2-a ):
Ebooks și publicarea pe cont propriu
Dat fiind contextul nefavorabil noilor autori, nu e de mirare că aceștia aleg deseori să publice pe cont propriu în format electronic (e-book) de exemplu prin intermediul programului Amazon Kindle. Spre deosebire de publicarea pe hârtie, ce necesită cheltuirea unor mari sume de bani, varianta electronică nu implică investiții prea mari. Dar există, totodată, o serie de dezavantaje: sunt atâtea cărți apărute astfel, mai ales acum, când oricine își poate publica pe cont propriu manuscrisul prin Kindle, ori alt program similar, încât oceanul de informații a devenit atât de vast că orice autor care nu beneficiază de un buget considerabil pentru promovare și de relații în media devine el însuși doar o picătură din oceanul cu cărți și din potopul de informații. Pentru a ajunge la suprafață, e nevoie de multă ingeniozitate, noroc și crearea unei rețele de contacte pe internet.
Ca mulți alți autori, mi s-au pus și mie întrebări privitoare la direcția în care cred că se îndreaptă industria editării. Presupun că publicarea pe cont propriu va câștiga teren și că viitorul e deja aici, prin conceptul e-book. Acest format scutește de cele mai multe dintre costurile de distribuire a cărții, reprezentând un enorm avantaj atât pentru autor cât și pentru editor, din moment ce costurile de distribuire sunt atât de ridicate peste tot în lume. Acesta este și motivul pentru care autorii primesc, în general, între cinci și zece procente din suma obținută în urma vânzării cărților publicate. Procentul variază în funcție de numărul de exemplare vândute (pe măsură ce un autor e mai bine vândut, va primi un procent mai ridicat) dar și de negocierea contractului dintre editură și scriitor sau agentul care îl reprezintă. Totuși, celor mai mulți dintre autori, cele cinci sau șase procente profit nu le sunt suficiente pentru a-și asigura existența. Dat fiind că edițiile în format electronic sunt convenabile și pentru cititori, deoarece Kindle-urile sau Nook-urile sunt mult mai portabile decât douăzeci sau treizeci de cărți. Este adevărat că mulți preferă, totuși, să răsfoiască paginile unei cărți. Însă cred că această preferință se datorează, în mare parte, obișnuinței; modului în care am fost crescuți. În câțiva ani, sistemul de învățare al școlii frecventate de fiica mea va înlocui cărțile pe suport de hârtie cu cele pe suport electronic. Această schimbare va avea loc în curând în școlile din întreaga țară, astfel că elevii din clasele primare probabil că nici nu vor avea șansa de a ține în mâini o carte de hârtie. E de așteptat ca cei care vor crește învățând de pe e-book-uri în școli, fără să aibă un termen de comparație, să nu prefere, ca adulți, cărțile în format actual.
Prevăzând aceste schimbări majore, marile edituri încearcă să se adapteze cât mai bine posibil la noile tehnologii și la cerințele cititorilor. Trimit, mai jos, către un articol relevant pe această temă, scris de Christine Kerney (Reuters), despre Book Expo America:
http://www.reuters.com/article/2011/05/27/us-books-ebooks-idUSTRE74Q5J020110527
Unul dintre dezavantajele majore în ceea ce privește cărțile în format electronic este faptul că utilizatorii lor sunt, încă, dependenți de companiile producătoare de e-reader-e – cum ar fi Amazon pentru Kindle – astfel că un e-reader produs de o anumită companie nu este compatibil cu un program de citire produs de o alta. Dacă lucrurile nu ar fi stat astfel, riscul de a pierde profitul ar fi fost mult mai mare: ar fi însemnat ca oricine să poată trimite sau primi o carte prin e-mail, fără să fie nevoit să plătească pentru ea.
Ipoteze referitoare la viitorul industriei editoriale:
a) Cărți pe suport de hârtie versus e-book-uri
Care sunt predicțiile mele referitoare la viitorul industriei editoriale din Statele Unite? Sunt de părere că, pentru generația care a crescut cu cărțile pe suport de hârtie, acestea din urmă vor rămâne în topul preferințelor, însă va avea loc și adaptarea treptată la e-book-uri. Noua generație, care s-a obișnuit cu e-book-urile încă din școala generală, le va prefera pe acestea în locul cărților pe suport de hârtie, la fel cum copiii care au crescut fiind obișnuiți cu computerele nu mai utilizează mașina de scris. Editorii vizionari, care se vor impune pe piața e-book-urilor, vor obține puterea și vor avea influență în industria editorială.
b) Promovarea și marketingul de carte
Era scriitorilor timizi și retrași, care evită sau chiar resping presa și contactul cu cititorii, a trecut de mult. Indiferent dacă alegeți să colaborați cu o editură mare, cu una mai mică și independentă, ori să încercați pe cont propriu, trebuie să fiți dispus să împărtășiți cu ceilalți, prin orice mijloc posibil și valorificând toate oportunitățile disponibile, cărțile pe care le-ați scris. În afară de crearea unei rețele de contacte pe internet, promovarea prin intermediul noilor mijloace media – cum ar fi trailer-ele de carte, videoclipurile muzicale și filmele – va avea o importanță din ce în ce mai mare. Ne îndreptăm, pe plan internațional, către o cultură a vizualului bazată pe gratificarea instantă. Secvențele video au un impact direct și imediat asupra privitorilor, aceștia simțindu-se tentați să afle mai multe detalii despre cartea dumneavoastră. Am avut șansa de a colabora, la trailer-ul pentru romanul meu, Velvet Totalitarism/Între două lumi, cu fotografi, actori, muzicieni și producători deosebit de talentați din România – Andy Platon, Anthony Icuagu, Marcel Lovin, Ioana Picos, Mihai Marin, Claudiu Ciprian Popa, Elena Rotaru, Elena Xing, Andrei Dombrovski – cărora le sunt extrem de recunoscătoare și cu care sper să colaborez și pentru viitoarele lansări de carte.
Filmul este, în mod special, un compus al tuturor artelor și o sărbătoare a simțurilor. Autorii care colaborează în mod fericit cu regizorii și își transpun romanele în filme, măresc șansele succesului pentru cărțile lor.
c) Agenții literari
După cum am amintit, influența agenților literari din Statele Unite și Marea Britanie a luat proporții imense în anii ’90 și la începutul anilor 2000, însă la ora actuală se află în declin din două mari motive. În primul rând, după cum am explicat mai devreme, calea de a te strecura dincolo de mormanul de noroi e una foarte îngustă. Asta înseamnă că majoritatea agenților literari de succes nu le mai sunt accesibili autorilor. În al doilea rând, s-au îmbunătățit modalitățile de a publica pe cont propriu – crescând atât ca grad de acceptabilitate, cât și în ceea ce privește oportunitățile spre succes pe care le oferă – dându-le autorilor șansa de a reuși pe cont propriu. Numărul publicațiilor care devin best seller-uri este foarte mic, indiferent de modalitatea aleasă ori de procedeele preferate. Asta nu se va schimba, indiferent de modificările prin care va trece industria editorială. Popularitatea este dificil de obținut și depinde de o mulțime de factori care nu pot fi controlați nici de autor, nici de editor. Dar nu uitați că succesul este o călătorie, nu o destinație, așa că bucurați-vă de fiecare etapă a scrisului, publicării și promovării, care aduce cu sine atât de multe provocări și atâtea satisfacții.
Scrisă de de Claudia Moscovici, 8-13 august 2012
Sursa foto
1traducator's Blog 
Pingback: DP Net « Doxosophia