Category Archives: Literatură

‘Adulter’, un nou roman de Paulo Coelho, intra din 2 octombrie in librarii

Romanul Adulter, de Paulo CoelhoAdulter, noul roman al lui Paulo Coelho, ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi. Romanul a aparut recent in traducere la editura Humanitas Fiction.

Poate fi cineva obligat sa-si ceara iertare fiindca a iscat o iubire imposibila? Nu, in nici un caz…

Inca nu m-am prezentat. Imi pare bine, ma cheama Linda. Am 31 de ani, 1,75 m inaltime, 68 de kilograme si ma imbrac cu cele mai bune haine pe care banii le pot cumpara (gratie generozitatii fara limite a sotului meu). Barbatii ma doresc, iar femeile ma invidiaza. Si totusi, in fiecare dimineata, cand deschid ochii in lumea asta ideala la care viseaza toti si in care putini reusesc sa traiasca, stiu ca ziua mea va fi un dezastru.

Adulter, noul roman al lui Paulo Coelho, ilustreaza criza existentiala a unei tinere femei din zilele noastre, surprinzand cu finete psihologica incercarile prin care trece pentru a se regasi.

Lansat in portugheza in aprilie 2014, cu drepturi vandute deja in 45 de tari, noul roman al lui Paulo Coelho a devenit bestseller la numai cateva zile de la aparitie in cele peste 20 de tari in care a fost publicat pana acum, printre care Brazilia, Portugalia, Franta, Polonia, Coreea de Sud, Statele Unite, Marea Britanie, Spania. In Statele Unite numele lui Paulo Coelho se regaseste de doua ori in aceeasi saptamana a lunii septembrie in The New York Times Best Sellers List. O data cu romanul Alchimistul care se afla pe locul 2 in topul bestsellerurilor paperback trade fict! ion, atingand astfel un nou record cu 318 saptamani de prezenta continua in lista, iar a doua oara cu explozivul roman Adulter, care a fost cartea verii 2014 si a intrat direct pe locul 2 in celebrul clasament al bestsellerurilor The New York Times.

Adulter este un roman „provocator si profund, o carte despre descoperirea pasiunii in viata si a ceea ce inseamna sa fii liber. O carte care te pune pe ganduri si o lectura coplesitoare pentru oricine si-a pus vreodata intrebarea: Asta este tot?” (Hutchinson)

Atat cititorii lui Paulo Coelho, cat si criticii au fost vrajiti de noul sau roman.

„Din intuneric la lumina, se prabuseste in adancuri si explodeaza spre cer.“ — Le Parisien, Franta, mai 2014

„O sotie nefericita, un amant salbatic. Cu Adulter, scriitorul ne uluieste.“ — Oggi, Italia, iunie 2014
„Coelho exploreaza noi granite ale pacatului feminin.“ — Il Messaggero, Italia, iunie 2014
„Un roman ce impleteste problemele delicate ca depresia, infidelitatea, rutina si casnicia, strabatute insa de spiritul caracteristic al acestui magician al cuvintelor.“ — O Globo Extra, Brazilia, aprilie 2014
„O poveste fascinanta despre frica existentiala, tradare si pacat.“ — Chicago Tribune, SUA, august 2014
„Un studiu inteligent despre lupta unei femei pentru a se simti vie, pentru a intelege ce este important in viata si ce este doar frivolitate.“ — We Love This Book, Marea Britanie, august 2014

Linda tocmai a implinit 31 de ani si, in ochii celorlalti, are o viata perfecta – o casnicie exemplara, doi copii reusiti, o cariera de succes si o casa luxoasa in Geneva. De fapt, ea se afla la capatul puterilor, intr-atat o oboseste mimarea unei fericiri pe care nu o simte.

Numai ca intr-o zi il reintalneste pe Jacob, un fost coleg de care fusese indragostita in adolescenta, ajuns acum un om politic influent. In timpul interviului pe care acesta i-l acorda, in ziarista de succes se redesteapta o pasiune de mult uitata. Linda va incerca sa traiasca pe deplin aceasta iubire imposibila, si nu-si va gasi fericirea pana nu-si va explora fara teama abisurile sufletului.

Paulo Coelho s-a nascut la Rio de Janeiro in 1947. Este unul dintre cei mai de succes romancieri ai lumii, cartile sale traduse in 80 de limbi si editate in peste 170 de tari atingand, pana in prezent, vanzari de peste 165 de milioane de exemplare in intreaga lume, iar in Romania, de peste un milion de exemplare. Inainte sa devina un adevarat fenomen literar, a fost un hippie rebel, apoi autor dramatic, director de teatru, jurnalist, poet. In 1986 face pelerinajul la Santiago de Compostela, eveniment care i-a marcat viata si cariera. Desi profund atasat de Brazilia natala, romanele lui dezvolta drame universale, ceea ce explica primirea entuziasta de care se b! ucura pe toate meridianele. In 2009, a intrat in Guinness Book drept autorul celei mai traduse carti (romanul Alchimistul). I s-au decernat 115 premii si distinctii internationale, iar in 2007 a fost numit Ambasador al Pacii pentru Natiunile Unite. Este membru al Academiei Braziliene de Litere din 2002.

De asemenea disponibile in limba romana: Jurnalul unui Mag (1987); Alchimistul (1988); Brida (1990); Walkiriile (1992); La raul Piedra am sezut si-am plans (1994); Al cincilea munte (1996); Manualul razboinicului luminii (1997); Veronika se hotaraste sa moara (1998); Diavolul si domnisoara Prym (2000); Unsprezece minute (2003); Zahir (2005); Vrajitoarea din Portobello (2006); Ca un rau care curge (2006); invingatorul este intotdeauna singur (2008); Aleph (2010); Manuscrisul gasit la Accra (2012); Adulter (2014). Numeroase dramatizari, CD-u! ri si jocuri electronice dupa cartile sale.

de D.S.     HotNews.ro
Foto: Humanitas

Sfaturi pentru scris de la Haruki Murakami

haruki-murakamiCunoscutul autor japonez Haruki Murakami, nominalizat în ultimii ani pentru Premiul Nobel, este foarte apreciat pentru proza sa cu accente suprarealiste, care duce fantasticul la un nou nivel.

Pentru a face acest fantastic credibil, e nevoie de un stil simplu, curat, fluent, absolut verosimil, care să construiască minuţios mister şi suspans. Vrei să scrii şi tu aşa? Citeşte cu atenţie mai jos.

Murakami inserează în mod indirect o serie de opinii despre arta scrisului în cărţile sale, şi dă în mod direct sfaturi în eseuri şi în autobiografia sa Autoportretul scriitorului ca alergător de cursă lungă.

În trilogia sa 1Q84, elementul suprarealist se desfăşoară atât în jurul unei lumi alternative, cât şi în legătură cu o misterioasă carte scrisă de unul din personaje – Crisalida de aer. Această nuvelă e pretextul perfect pentru apariţia unor reflecţii despre arta scrisului:

Scrie simplu şi cu atenţie: “Deşi scrisul era înşelător de simplu, o lectură mai atentă dezvăluia că de fapt era calculat şi aranjat cu multă grijă.”

Scapă de cuvintele nefolositoare: “Nicio parte nu era prolixă, avea tot ce îi trebuia.”

Concentrează-te pe descrieri: “Figurile de stil erau folosite la minim, dar descrierile erau totuşi vii şi bogate.”

Leagă-te de teme întunecate: “O stranie întunecime străbătea stilul nuvelei – era ca o poveste fabuloasă pentru copii, dar ascuns în adâncime stătea un puternic accent întunecat.”

Scrie o proză muzicală: “Mai presus de toate, stilul avea o calitate muzicală extraordinară. Chiar fără a o citi cu glas tare, cititorul îi recunoaşte sonoritatea adâncă.”

Pentru scriitorul nipon, creativitatea poate fi întreţinută şi practicată ca un sport. Alergatul de cursă lungă, practicat intens, cu rigurozitate şi regularitate, i-a influenţat lui Murakami procesul creaţiei:

În fiecare interviu sunt întrebat care e cea mai importantă calitate pe care trebuie s-o aibă un romancier. E destul de evident: talentul. Indiferent de entuziasmul şi efortul pe care le pui în scris, dacă îţi lipseşte talentul literar poţi să uiţi de ideea de a fi scriitor.

El explică în continuare că aceasta e o condiţie prealabilă mai mult decât o calitate necesară.

Dacă nu ai benzină, nici cea mai bună maşină nu merge. Problema cu talentul e că, în cele mai multe cazuri, nu îi poţi controla cantitatea sau calitatea.

Murakami subliniază că talentul are o minte proprie şi se “încarcă” atunci când vrea, iar odată ce seacă, s-a terminat.

Concentrarea şi răbdarea, celelalte două calităţi despre care vorbeşte scriitorul, pot fi “achiziţionate” şi antrenate, spre deosebire de talent. Acestea se învaţă stând zilnic la birou, practicându-ţi puterea de concentrare:

Seamănă cu antrenamentul muşchilor. Trebuie să transmiţi obiectul concentrării tale întregului corp (…) Gradual o să îţi extinzi limitele (…) E acelaşi proces din jogging-ul zilnic – ca să îţi întăreşti muşchii şi să-ţi dezvolţi un corp de atlet. Adaugă un stimul şi continuă. Şi repetă. Răbdarea e necesară în acest proces, dar îţi garantez că o să apară rezultate.

Lecţiile practice, fizice de jogging l-au învăţat pe Murakami tot ce ştie despre scris:

Cât pot să mă forţez? Câtă odihnă e bună şi câtă e prea multă? Cât de departe pot duce un lucru în mod decent şi consistent? (…) Cât de conştient să fiu de lumea exterioară, şi cât să mă concentrez pe lumea mea interioară? Până unde mă încred în abilităţile mele, şi când ar trebui să mă îndoiesc?

Scriitorul este sigur că dacă nu ar fi devenit alergător de cursă lungă, opera sa ar fi fost complet diferită.

Într-unul din eseurile sale, A Long Way from The Stuffed Cabbage, dar şi în romanul Iubita mea, Sputnik, unde eroina Sumire vrea să devină scriitoare, Murakami sugerează că timpul şi experienţa sunt factori esenţiali în dezvoltarea unui scriitor. În eseu explică pe larg:

Tot ce am avut nevoie a fost timpul şi experienţa ca să mă identific pe mine. Nu trebuie să fie o experienţă specială. Nu contează dacă e o serie de experienţe banale. Dar trebuie să fie experienţe care să pătrundă adânc în corpul meu. Când eram student nu puteam să scriu, deşi aveam impulsul. Am avut nevoie de 7 ani şi de greutăţi ca să descopăr o temă pentru scris.

Concluzia pe care o dă în finalul eseului este următoarea:

Tot ce trebuie să faci este să trăieşti (…) Continuă să aduni experienţe una câte una ca pe cărămizi. De exemplu, iubeşte serios pe cineva.

Dacă vrei să afli mai multe despre talentatul Murakami şi proza sa neobişnuită, urmăreşte clipul de mai jos:

 

scrisă de

sursa: hyperliteratura.ro 

3 personaje în căutarea leacului pentru plictiseală

Lenea nu va fi niciodată plictisitoare. Asta și fiindcă e o toropeală plăcută și o joacă de-a timpul, anticipare a unei nesfârșite disponibilități a momentului de-a amorți. Leneșul trăiește extazul unei vremi tranzitive, disponibile şi materne. Plictiseala, dimpotrivă, e o formă a nerăbdării, o resimțire opresivă a timpului încercănat. Plictiseala e neputința anticipării și anularea dorinței, pe când lenea e o voit-nesfârșită juisanţă.

De la o vreme, simt că Emilia mă privește cu liniște penibilă. Mă examinează cu o curiozitate de muscă plictisită. (…) O privesc din nou pe femeia de lângă mine, aşa culcată pe spate, oferită neantului, goală şi plictisită. (Camil Petrescu, Patul lui Procust)

Plictisul prețios şi contemplativ cu lentori studiate se disipează rapid şi farmecul lui e izgonit când Fred Vasilescu, pufăind vălătuci de fum, se sinchiseşte să observe – într-o scurtă şi usturătoare sintagmă – cum femeia de lângă el îl priveşte şi își mărturiseşte inconștient inteligența încleiată, incapabilă să alunece dincolo de geamul aparenței.

Deficitară şi neajutorată ca o muscă ce patinează pe sticlă, lipindu-şi exasperant trompa pe suprafaţa transparentă, curioasă să afle ce e înăuntru, dar lipsindu-i cea mai vagă intuiţie a căii de acces, inacţiunea o plictiseşte. Fără gest, fără freamătul lucrurilor, plictisul o acaparează lent. Emilia nu ştie să stea, nu ştie să tacă, să se odihnească, nu ştie să privească şi nici să intuiască. Unde se termină mobilitatea, Emilia se plictiseşte de moarte, cu aceeași noblețe a unei muște.

Calm, bine, dar ea ar fi voit ca farmecul să continue zile întregi, şi eu mă plictiseam de îndată. (…) Ştiam că pagina va fi citită de Irina, astfel că poezia era socotită să fie o mică răutate şi să facă un mare necaz. Reprezenta şi un adevăr: plictiseala pe care o simţeam, cunoscând-o prea bine.

Trebuia să mai rămânem o noapte. O simţeam fericită şi a trebuit să mă răzbun: Dar nu vezi că înnebunesc aci de plictiseală? S-a îndoit, ca şi cum vorba mea ar fi fost de un material care a lovit-o. (Anton Holban, O moarte care nu dovedeşte nimic)

Auto-indus şi conştient asumat, plictisul devine formă de mustrare, pentru că e singura unitate de măsură prin care e măsurabil dispreţul personajului. Faţă de plictisul veritabil, la Holban arată ca un simulacru, e vindicativ, resimțit exclusiv prin raportare. Se instalează când iscoditoarele mecanisme ale curiozităţii sunt epuizate, când nu mai există niciun cotlon neatins şi obiectul studiat, femeia cu care formează un cuplu, pare să capete o sfericitate perfect străvezie. Personajul se supune experimental plictiselii pentru a o îndrepta împotriva celuilalt, plictiseala devine înnebunitoare, intempestivă, deci inautentică.

Dacă aceste personaje se plictisesc episodic, iar plictiseala se disipează odată cu trecerea la acțiune, Alberto Moravia imaginează un personaj care se plictisește dintotdeauna și nu reușește să găsească leacul. În Plictiseala (1960) Dino, fiu răsfățat al înaltei burghezii italiene, se plictisește de moarte la cei treizeci și șapte de ani ai săi petrecuți în căutarea unui fel de a scăpa de sub imperiul sastisirii. Fără să se intereseze de psihologii, Moravia explorează manifestările unor carențe de sens, aflate la originea acestei teribile plictiseli.

Mult mai acut decât în romanul său de debut, Indiferenții (1929), unde indiferența personajelor e refuz al participării la propriile vieți astfel plasate într-o perpetuă amânare, în Plictiseala raportul cu lumea devine problematic. Lipsa oricărui raport continuu cu lumea, un raport în care personajul să participe, să fie o parte a ceea ce se petrece, conduce la alienarea pasivă, la trecerea personajului într-o insuportabilă așteptare dezinteresată a ceva ce nu dă semne că s-ar putea petrece. Smuls din plictiseală de impulsul erotic (stârnit de indiferența unei tinere pe care o spionează lacom în atelierul vecinului său pictor), se abandonează singurei oaze de vitalitate, pentru că îi produce simțire autentică. Prologul romanului dă seama de indefinibilul plictiselii sale:

Senzația de plictiseală se naște în mine, am spus-o deja, din impresia absurdității unei realități insuficiente, adică incapabile să mă convingă de propria-i existență efectivă. (…) Plictiseala deci, în afara incapacității de a ieși din mine însumi, este conștiința teoretică a faptului că aș putea poate să evadez din ea, mulțumită cine știe cărui miracol. (…) În anii aceia, mi se întâmpla să mă opresc brusc din joc și să rămân ore în șir imobil, engourdi, îngrozit în realitate de sila pe care mi-o inspira ceea ce am numit moliciunea obiectelor, adică de obscura conștiință că între mine și lucruri nu exista niciun raport. (Alberto Moravia, Plictiseala/La Noia)

Necuprinsul plictiselii devine principiu dinamic, prin dorința de a se dezbăra de ea, al istoriei:

Istoria universală fondată pe plictiseală se baza pe o idee foarte simplă: resortul istoriei nu se găsea nici în progres, nici în evoluția biologică, nici în faptul economic, nici în oricare dintre motivele pe care istoricii din diverse școli le găsesc, ci tocmai în plictiseală. La început a fost deci plictiseala, numită în mod vulgar haos.

scrisă de

sursa: hyperliteratura.ro 

Avanpremieră: „Curgerea neînduplecată a timpului” de Justin Go

FC – Curgerea timpuluiCurgerea neînduplecată a timpului

Justin Go

Traducere din engleză și note de Laurențiu Dulman

Colecția Fiction Connection

Editura Trei

 „Un roman ambițios, o operă remarcabilă!” - Booklist

Un roman inițiatic și totodată un tur de forță printr-o importantă perioadă din istoria lumii, Curgerea neînduplecată a timpului este o poveste despre pasiune, moștenire morală și curaj, care se întinde pe parcursul unui secol.

Din Arhivele Naționale ale Londrei, de pe câmpurile de luptă de lângă Somme și până în fiordurile Islandei, Tristan Campbell, posibilul moștenitor al unei averi, încearcă să pună laolaltă piesele unui puzzle: o poveste de dragoste nebunească, o bătălie disperată dusă de soldați a căror speranță e mai degrabă supraviețuirea, nu victoria, o expediție pe cel mai înalt munte din lume.

Însă pe măsură ce se apropie de adevăr, Tristan își dă seama că s-ar putea să caute mai mult decât o avere nerevendicată.

„Poetic, epic, expansiv, sângeros ca un câmp de luptă și tăios precum crestele Everestului.” – Interview Magazine

„Debutul lui Justin Go vorbește despre o poveste de dragoste care transcende timpul și sfidează convențiile.” – Publishers Weekly

„Justin Go folosește elementele unei povești de succes – o avere nerevendicată, o idilă interzisă – pentru a crea un thriller cât se poate de convingător.” – Wall Street Journal Magazine

„Pentru mine, scrisul nu înseamnă să mergi unde ți-ai propus, ci să descoperi lucruri despre care nici nu știai că există. Chiar dacă au fost dintotdeauna în tine.” – Justin Go

Justin Go s-a născut în Los Angeles și a studiat la Universitățile California și Berkeley, precum și la University College of London. A locuit la Paris, Londra, New York și Berlin.

Curgerea neînduplecată a timpului, romanul său de debut, a fost ofertat de agenții literari în mai puțin de 24 de ore de la primirea manuscrisului și ulterior a fost tradus în douăzeci de limbi.

„În primăvara anului 2008, mi-am lăsat slujba din New York  și m-am mutat la Berlin ca să scriu un roman. Aveam 27 de ani. Nu știam nimic despre ce înseamnă să scrii cărți, iar cartea la care lucram era complicată. A trebuit să mă documentez despre nenumărate lucruri și să călătoresc prin toată lumea. Până la urmă, totul mi-a luat șase ani.” – Justin Go

Fragment

Scrisoarea a sosit prin curier săptămâna trecută.

Imediat ce am pus mâna pe plic, mi-am dat seama că era papetărie de bună calitate. Mi-am dat seama după suprafața poroasă a hârtiei de bumbac și după filigranul care se distingea în lumină. Acum, scrisoarea e în geantă, în compartimentul pentru bagaje de mână al avionului, dar mi-au rămas întipărite în minte fibrele de culoarea untului ale hârtiei și literele în relief ale antetului: Twyning & Hooper, Birou de avocatură, Bedford Row numărul 11, Londra.

Curierul mi-a ciocănit la ușă, ținând în mână scrisoarea și o mapă. M-a întrebat cum mă cheamă.

— E un serviciu special, mi-a explicat el. Expeditorul a cerut să fie verificat actul de identitate.

I-am arătat permisul de conducere și am semnat de primire, iar el mi-a înmânat plicul expediat în regim de urgență. M-am dus în bucătărie și i-am scos învelitoarea de plastic. Plicul dinăuntru era alb-gălbui.

Am citit scrisoarea stând în picioare lângă chiuvetă.

Stimate Domnule Campbell,

Numele meu este J.F. Prichard și sunt împuternicit să administrez o moștenire din care încă rămâne de distribuit o parte însemnată. De curând, au ieșit la iveală informații care sugerează o strânsă legătură între dumneavoastră și beneficiarul acestei moșteniri. Întrucât nu am găsit niciun număr de telefon pe numele dumneavoastră, am hotărât să vă trimitem această scrisoare, în speranța că vom putea lua legătura în cel mai scurt timp.

Suntem extrem de preocupați să rezolvăm acest caz așa cum se cuvine. De aceea, v-aș fi foarte recunoscător dacă ați putea să mă contactați cât mai curând posibil, sunându-mă cu taxă inversă la numărul din antet.

Este în avantajul dumneavoastră să păstrați o discreție totală cu privire la această chestiune până vom avea ocazia să stăm de vorbă.

Al dumneavoastră,

J.F. Prichard

Avocat — Clienți privați,

Pentru și în numele cabinetului Twyning & Hooper, PRL

Am luat-o pe strada Valencia și am trecut de patru intersecții, până am ajuns la un telefon public. Receptorul de plastic era spart, dar avea ton. Am stat de vorbă cu trei telefoniste și, în cele din urmă, mi s-a făcut legătura cu Anglia.

Mi-a răspuns secretara firmei de avocatură și mi-a zis că domnul Prichard nu era la birou, dar că puteam sta de vorbă cu domnul Geoffrey Khan.

— Dumnezeule, deci chiar existați! a zis Khan, cu respirația tăiată, de la celălalt capăt al liniei. James o să fie încântat, trebuie să se întoarcă din clipă în clipă. În caz că se întrerupe legătura, ați putea să-mi lăsați numărul dumneavoastră? Ne-a fost foarte greu chiar și să vă găsim adresa…

— Nu am telefon acum.

— Înțeleg. Atunci rămâneți pe fir, James o să se întoarcă imediat. Spuneți-mi, bunica dumneavoastră…

Dar pe linie a intervenit o altă voce masculină. Acest al doilea bărbat părea mai în vârstă și rostea cuvintele cu o precizie ciudată:

— James Prichard la telefon. Geoffrey, preiau eu legătura.

Khan a salutat și a pus receptorul în furcă.

— Domnule Campbell, a zis Prichard, întâi de toate, vă mulțumesc că ați sunat. Iar acum, dacă nu vă deranjează, aș putea să vă pun câteva întrebări simple, să ne asigurăm că nu am greșit și stăm de vorbă cu persoana corectă?

— Sigur, am răspuns eu, apăsând pe unul dintre butoanele de oțel ale telefonului, ca să dau volumul mai tare.

— Minunat. Trebuie să adaug că nu avem legătură cu nicio investigație oficială, și nu sunteți obligat să stați de vorbă cu noi, deși ar putea fie în interesul dumneavoastră s-o faceți. Bineînțeles, toate informațiile pe care ni le veți oferi vor fi folosite doar pentru rezolvarea acestui caz și vor fi păstrate în cea mai strictă confidențialitate. Îmi puteți spune, vă rog, numele întreg al mamei dumneavoastră?

— Elizabeth Claire Campbell.

— Și numele dumneaei de domnișoară?

— Martel.

— Unde s-a născut?

— În San Francisco.

— Mulțumesc. Numele bunicii dumneavoastră?

Am șovăit:

— O chemă Charlotte Grafton. Dar nu știu dacă avea un al doilea nume de botez.

— Nu-i nimic. Știți unde s-a născut?

— Undeva în Anglia.

— Într-adevăr. Vă mulțumesc că mi-ați răspuns la întrebări. Dacă îmi dați voie, aș vrea să vă explic pe scurt de ce v-am deranjat. În urmă cu aproape optzeci de ani, firma noastră a fost solicitată să redacteze un testament cu totul aparte. Clientul nostru a decedat la scurtă vreme după scrierea testamentului, dar, în mod surprinzător, moștenirea sa încă nu a fost revendicată de beneficiarul principal. Și mai surprinzător e faptul că executorului testamentar i s-a cerut explicit să administreze averea până când va putea fi încredințată beneficiarului principal sau urmașului său direct. Din nenumărate motive, această încredințare nu a fost posibilă până în prezent.

Prichard a făcut o pauză. În fundal s-a auzit vocea unei femei, iar Prichard a acoperit receptorul ca să-i spună ceva.

— Scuzați-mă, a revenit Prichard. De curând, mi-a fost prezentat un document care sugerează că s-ar putea să fiți înrudit cu beneficiarul. Nu vreau să vă dau speranțe false, dar încercăm de multă vreme să îndeplinim ultimele dorințe ale clientului nostru, iar aceasta este prima pistă solidă pe care am descoperit-o în ultimele decenii. Țin să subliniez că este atât în avantajul dumneavoastră, cât și al nostru ca asupra acestei chestiuni să fie păstrată cea mai mare discreție. Atenția nedorită poate fi o piedică în calea unei posibile revendicări a averii din partea dumneavoastră.

I-am spus lui Prichard că înțeleg, iar el a continuat:

— Îmi dau seama că sunt prea multe informații ca să le puteți asimila dintr-odată, mai ales că vin de pe celălalt țărm al Atlanticului. Așa că mi s-ar părea cât se poate de firesc dacă ați vrea ca mai întâi să faceți verificări în legătură cu firma noastră. Și aș dori să vă mai întreb ceva. Știți, cumva, dacă se mai păstrează documente legate de trecutul familiei dumneavoastră? Și dacă da, aveți acces la ele?

— Nu sunt sigur.

— Și nu mă refer atât la certificatul dumneavoastră de naștere și alte acte asemănătoare, cât la actele mamei dumneavoastră și, mai ales, la orice document care are legătură cu bunica.

— Slabe șanse, dar aș putea să verific. Nu cred că avem nimic de la bunica.

— V-aș fi recunoscător dacă ați încerca să aflați. Geoffrey o să vă dea o listă cu genul de documente care ne interesează.

O mașină de pompieri a trecut prin spatele meu, sunetul sirenei modificându-și ritmul pe măsură ce se depărta de mine.

— Ce gălăgie! a zis Prichard. Sunteți afară?

— Vorbesc de la un telefon public.

— Ah, a oftat Prichard. Nu-i de mirare că Geoffrey nu v-a putut găsi numărul. În fine, aș vrea să vă mai spun un lucru. Nu mă aștept să-mi dați un răspuns chiar acum, dar credeți că în viitorul apropiat ați putea face o vizită la Londra pe cheltuiala noastră? Cazul acesta depinde mult de rapiditatea cu care ne mișcăm, iar prezența dumneavoastră aici ne-ar ajuta să economisim mult timp.

— Nu știu, cred că aș putea veni.

— Aș fi încântat să ne întâlnim aici. Înțeleg că sunteți student.

— Tocmai am terminat facultatea.

— Felicitări! Și credeți că ați putea întârzia intrarea în câmpul muncii pentru o excursie în Anglia?

— Poate…

— Mai gândiți-vă. Vă fac din nou legătura cu Geoffrey să discutați chestiunile administrative, inclusiv politica noastră de confidențialitate și eventuala vizită la Londra. El cunoaște toate detaliile. Și, bineînțeles, ne puteți contacta oricând doriți, dar Geoffrey e mai ușor de găsit.

Prichard a inspirat adânc și, după câteva clipe, a adăugat:

— Domnule Campbell, vă sfătuiesc să nu discutați această chestiune cu familia dumneavoastră înainte să cugetați temeinic. Nu încurajez ascunzișurile, dar, dacă sunteți îndreptățit la vreo parte din moștenire, asta se datorează familiei dinspre mamă și, prin urmare, v-ar aparține în mod indivizibil. Nici tatăl dumneavoastră, nici mama vitregă sau frații vitregi nu vor putea pretinde vreun beneficiu. De aceea, vă sfătuiesc să fiți foarte discret.

— Înțeleg.

— Vă fac legătura cu Geoffrey. Și sper din tot sufletul că următoarea noastră discuție să aibă loc la Londra.

Asta se întâmpla acum patru zile. Au fost niște zile lungi și m-am simțit bine azi-dimineață, când în sfârșit m-am urcat în avion.

E prima oară când călătoresc la clasa întâi. Stewardesa îmi tot oferă mâncare, șampanie și cafea, iar în cele din urmă se stinge lumina și toată lumea își lasă scaunele pe spate. Preț de o oră, rămân cu ochii deschiși, învelit cu o pătură, apoi îmi aprind veioza și îmi scot agenda.

15 august, cursa British Airways San Francisco–Londra

N-am dormit aproape deloc noaptea trecută. Dar tot nu mă ia somnul în avion. După toate planurile pe care mi le-am făcut, așteptând mereu momentul potrivit, se întâmplă ceva dintr-odată și iau avionul spre Londra. Pentru că nu am avut multe opțiuni: mergeam sau rămâneam acasă. E o lecție bună.

Mâine, am întâlnire cu avocații. N-am găsit niciun document relevant, dar mi-au spus să vin oricum. De ce?

Nu contează. Peste patru ore voi fi la Londra. Asta e tot ce știu, și nu-i puțin lucru.

Închid agenda și îmi sprijin capul de geamul rece.

Când mă trezesc, văd prin fereastra dublă un răsărit trandafiriu. Marginea hubloului e presărată cu mici cristale de gheață — picături de rouă din California, înghețate în aerul rarefiat. Printr-o spărtură în norii cumulus de sub noi, zăresc o coastă neregulată, de culoare neagră, apoi câmpuri de un verde intens. Un ghețar enorm, alb-albăstriu, coboară în mare. Islanda. Sunt la porțile Europei.

Înainte să plec, i-am pus o întrebare lui Geoffrey Khan:

— De ce ar fi lăsat cineva bani unei persoane care nu s-a sinchisit niciodată să-i revendice?

Khan a oftat:

— Și dacă aș ști răspunsul, nu v-aș putea spune. Informațiile despre clientul nostru nu vă pot fi oferite decât de James. Îl puteți întreba când ajungeți la Londra, dar nu cred că știe nici el.

— Înțeleg.

— Și totuși, aș putea să vă spun ceva atât de evident, încât nu e o încălcare a politicii de confidențialitate…

— Vă rog.

— Testamentul a fost întocmit în 1924. Iar oamenii de atunci nu erau ca dumneavoastră și ca mine.

Scris de

Serile paladine la cafeneaua Bastilia

indexÎncepând cu luna septembrie, Editura Paladin, cărţi F&SF și Libraria Bastilia vă așteaptă la dezbaterile paladine din cafeneaua librăriei Bastilia din București. Ne întâlnim o dată pe lună pentru a evada în lumi fantastice și pline de suspans alături de invitați speciali.Pe 18 septembrie 2014, de la ora 19:00 dezbatem romanul cult Fahrenheit 451 de Ray Bradbury, alături de invitatul nostru special, scriitorul Michael Haulică.

O poveste tulburătoare şi poetică, Fahrenheit 451 este o parabolă a unei societăţi în care valorile pe care le cunoaştem au fost răsturnate, în care statul interzice cititul şi legiferează arderea cărţilor. La fel de proaspăt şi parcă mai relevant acum, la peste o jumătate de secol de la apariţie, acest roman-cult reuşeşte performanţa de a fi deopotrivă o capodoperă a literaturii universale, un clasic al genului şi un best-seller.

Vezi cartea: www.editura-paladin.ro/carte/fahrenheit-451

Intrarea este liberă, iar înscrierea se face prin trimiterea unui mesaj la adresa paladin@editura-art.ro până pe 17 septembrie. Editura Paladin va răspunde cu un email ce conține voucherele voastre personale pentru volumul dezbătut cu o reducere de 40% la achiziția din site-ul editurii: www.editura-paladin.ro!

Scris de

TOP 100 cele mai bune cărţi din toate timpurile

Cele mai bune 100 de cărţi din toate timpurile au fost alese de 100 de autori din 54 de ţări, la iniţiativa Norwegian Book Clubs şi a Institutului Nobel din Norvegia. Deşi alegerile nu au fost organizate sub forma unui clasament, “Don Quijote” a primit cu 50 la sută mai multe voturi decât orice altă carte.

Editorii Norwegian Book Clubs, împreună cu Instititutul Nobel din Norvegia, au efectuat un sondaj asupra a o sută de autori din 54 de ţări cu privire la “cele mai bune şi de referinţă cărţi din literatura universală”, scrie The Guardian. Printre autorii chestionaţi au fost Milan Kundera, Seamus Heaney, Salman Rushdie, John Irving şi Carlos Fuentes.

Lista nu este prezentată într-o ordine anume, întrucât nominalizarea cărţilor nu a fost făcută sub forma unui clasament, ci fiecare autor a ales zece cărţi. “Don Quijote de la Mancha”, de Miguel de Cervantes, a primit cu 50 la sută mai multe voturi decât orice altă carte.

  • Chinua Achebe, Lumea se destramă
  • Hans Christian Andersen, Povesti şi povestiri
  • Jane Austen, Mândrie şi prejudecată
  • Honore de Balzac, Moş Goriot
  • Samuel Beckett, Trilogia Molloy, Malone moare
  • Giovanni Boccaccio, Decameronul
  • Jorge Luis Borges, Ficţiuni
  • Emily Bronte, La răscruce de vânturi
  • Albert Camus, Străinul
  • Paul Celan, Poeme
  • Louis-Ferdinand Celine, Călătorie la capătul nopţii
  • Miguel de Cervantes, Don Quijote
  • Geoffrey Chaucer, Povestirile din Canterbury
  • Anton Cehov, Povestiri
  • Joseph Conrad, Nostromo
  • Dante Alighieri, Divina Comedie
  • Charles Dickens, Marile speranţe
  • Denis Diderot, Jacques fatalistul
  • Alfred DoblinBerlin Alexanderplatz
  • Feodor Dostoievski, Crimă şi Pedeapsă; Idiotul; Demonii; Fraţii Karamazov
  • George Eliot, Middlemarch
  • Ralph Ellison, Omul invizibil
  • Euripide, Medea
  • William Faulkner, Absalom, Absalom; Zgomotul şi furia
  • Gustave Flaubert, Doamna Bovary; O educaţie sentimentală
  • Federico Garcia Lorca, Balade tiganesti
  • Gabriel Garcia Marquez, Un veac de singurătate; Dragoste în vremea holerei
  • Anonim, Epopeea lui Gilgameş
  • Johann Wolfgang von Goethe, Faust
  • Nikolai Gogol, Suflete moarte
  • Günter Grass, Toba de tinichea
  • Joao Guimaraes Rosa, Pact cu Diavolul
  • Knut Hamsun, Foamea
  • Ernest Hemingway, Bătânul şi marea
  • Homer, Iliada; Odiseea
  • Henrik Ibsen, O casă de păpuşi
  • Anonim, Cartea lui Iov
  • James Joyce, Ulise
  • Franz Kafka, Povestiri complete; Procesul; Castelul
  • Kalidasa, Recunoaşterea Sakuntalei
  • Yasunari Kawabata, Vuietul muntelui
  • Nikos Kazantzakis, Zorba Grecul
  • D. H. Lawrence, Fii şi îndrăgostiţi
  • Halldor K. Laxness, Oameni independenţi
  • Giacomo Leopardi, Poeme complete
  • Doris Lessing, Carnetul auriu
  • Astrid Lindgren, Pippi Longstocking
  • Lu Xun, Jurnalul unui nebun si alte povestiri
  • Anonim, Mahabharata
  • Naguib Mahfouz, Copiii lui Gebelawi
  • Thomas Mann, Buddenbrooks; Muntele magic
  • Herman Melville, Moby Dick
  • Michel de Montaigne, Eseuri
  • Elsa Morante, Istorie
  • Toni Morrison, Mult iubită
  • Murasaki Shikibu, Povestea lui Genji
  • Robert Musil, Omul fără însuşiri
  • Vladimir Nabokov, Lolita; Saga lui Njal
  • George Orwell, 1984
  • Ovidiu, Metamorfoze
  • Fernando Pessoa, Cartea neliniştirii
  • Edgar Allan Poe, Poveşti complete
  • Marcel Proust, În căutarea timpului pierdut
  • Francois Rabelais, Gargantua şi Pantagruel
  • Juan Rulfo, Pedro Paramo
  • Jalalu’l-Din Rumi, Mathnawi
  • Salman Rushdie, Copiii din miez de noapte
  • Sheikh Saadi Shiraz, Bustan (Livada)
  • Tayeb Salih, Sezonul migraţiei spre nord
  • Jose Saramago, Orbirea
  • William Shakespeare, Hamlet; Regele Lear; Othello
  • Sophocle, Regele Oedip
  • Stendhal, Roşu şi Negru
  • Laurence Sterne, Viaţa şi opiniile lui Tristram Shandy
  • Italo Svevo, Conştiinţa lui Zeno
  • Jonathan Swift, Călătoriile lui Gulliver
  • Leo Tolstoy, Război şi pace; Anna Karenina; Moartea lui Ivan Ilici şi Ather povestiri
  • Mark Twain, Aventurile lui Huckleberry Finn
  • Valmiki, Ramayana
  • Virgil, Eneidele
  • Walt Whitman, Frunze uscate
  • Virginia Woolf, Doamna Dalloway; Spre far
  • Marguerite Yourcenar, Memoriile lui Hadrian

sursa: mediafax.ro

Premiile Superscrieri, ediția a IV-a

Fundația Friends For Friends deschide înscrierile la cea de-a patra ediție a competiției Premiile Superscrieri, non-ficțiuni care schimbă lumea.

Fundația invită toți autorii de creative non-fiction să participe cu cele mai bune lucrări de anul acesta, până pe 30 septembrie 2014, pe site-ul http://www.ffff.ro –  exclusiv pe baza unui formular online.

Cu un istoric la primele trei ediții de 500 de participanți cu aproximativ 1000 de lucrări înscrise, cu peste 50 de câștigători și premii în valoare totală de 15 000 de euro, competiția își propune să încurajeze în România acele povești puternice și texte de calitate care informează corect, emoționează, modifică percepții și atitudini.

Materialele pot fi înscrise la cele cinci categorii de concurs (Reportaj, Eseu, Opinie, Portret și Fotojurnalism) și vor fi evaluate de un juriu reprezentat de: Mona Dîrțu - președintele juriului, Ani Sandu, Cătălin Tolontan, Cristian Movilă, Dan Duca, Gabriel Dobre, Liviu Iolu, Luca Niculescu, Marius Chivu, Mihnea Măruţă, Paul Radu, Simona Tache, Teodor Tiță, Vlad Mixich și Vlad Petreanu.

Se vor oferi  17 premii, din care: cinci premii I pentru fiecare categorie, în valoare de 500 de euro fiecare, premiul special Superscrierea Anului în valoare de 1000 euro și Premiul Special al Juriului. 

Pentru mai multe detalii despre Premiile Superscrieri 2014, explorați http://ffff.ro/superscrieri/.

Scris de