Category Archives: Literatură

Anthony Horowitz va scrie un roman din seria „James Bond”

Scriitorul englez Anthony Horowitz va scrie un roman avându-l ca protagonist pe faimosul agent 007 James Bond, creat de Ian Fleming, iar cartea va fi publicată în toamna anului viitor.

Anthony Horowitz, autorul seriei de romane de mare succes cu spionul adolescent Alex Rider, a fost invitat de reprezentanţii scriitorul Ian Fleming să scrie următorul roman al seriei „James Bond”. Proiectul este cunoscut deocamdată sub numele „Project One”, iar acţiunea va fi plasată în perioada anilor 1950 şi va conţine materiale create de Fleming care nu au mai fost publicate până acum, informează bbc.com.

Horowitz a declarat că Ian Fleming a avut o „influenţă profundă” asupra vieţii sale. „Asta e o carte pe care trebuia să o scriu”, a spus Anthony Horowitz.

Noul volum cu James Bond va fi lansat pe 8 septembrie 2015.

Materialul de la care va porni noul roman este un sinopsis, intitulat „Murder on Wheels”, pentru un episod nefilmat al unui serial TV cu spionul britanic, în care James Bond este implicat în lumea curselor automobilistice din anii 1950.

„Cum puteam să refuz să scriu un roman cu James Bond? Este o provocare uriaşă, dar având material original, nepublicat creat de Fleming a fost o adevărată inspiraţie”, a spus Anthony Horowitz.

Acţiunea din „Murder on Wheels” are loc la Nurburgring în Germania, iar James Bond trebuie să împiedice un plan al ruşilor de a provoca un accident al legendarului pilot de curse Stirling Moss.

Sinopsisul scris de Fleming îl avea pe Moss apărând ca personaj în episodul serialului, alături de M, şefa agentului 007 şi secretara Miss Moneypenny.

Anthony Horowitz, care în 2011 a publicat romanul „The House of Silk”, reînviind personajul Sherlock Holmes, este cel mai recent invitat dintre mai mulţi scriitori celebri care au continuat seria poveştilor cu James Bond.

Sebastian Faulks, Jeffery Deaver şi William Boyd au scris, de asemenea, romane „oficiale” avându-l ca protagonist James Bond, în timp ce Charlie Higson a publicat o serie de cărţi despre aventurile din adolescenţa agentului 007.

În 2011, când se afla într-o campanie de promovare a romanului cu Sherlock Holmes, „The House of Silk”, Horowitz a declarat pentru bbc.com că ar fi pregătit să scrie despre James Bond.

„Nu mă pot gândi la alt personaj literar, exceptându-l poate pe James Bond, care să mă tenteze”, a spus scriitorul atunci referindu-se la detectivul Holmes, personaj pe care îl va readuce în atenţia publicului anul acesta, la publicarea celui de-al doilea roman al său cu Sherlock Holmes, „Moriarty”.

„Suntem foarte încântaţi că Anthony a acceptat provocarea Bond. Cunoştinţele şi entuziasmul pe care le are legat de acest personaj fac din el o propunere extrem de interesantă”, a declarat Lucy, nepoata lui Ian Fleming.

„Project One” va fi publicat de editura Orion în Marea Britanie, iar drepturile la nivel mondial vor fi deţinute de HarperCollins.

Născut pe 5 aprilie 1955, Anthony Horowitz este un scriitor şi scenarist britanic, specializat mai ales în mister şi suspans. Printre operele sale pentru copii şi adolescenţi se numără seria de romane „The Diamond Brothers”, seria „Alex Rider”, cu un spion adolescent, şi seria „Puterea celor Cinci/ The Power of Five”.

În 2011, acesta a publicat un roman avându-l ca protagonist pe detectivul celebru Sherlock Holmes, „The House of Silk”. De asemenea, a scris scenarii de televiziune pentru seriale ca „Hercule Poiro/ Agatha Christie’s Poirot” şi „Crimele din Midsomer/ Midsomer Murders”.

de Bogdan Enache

sursa: mediafax.ro 

sursa foto

Les cinq livres de Modiano qu’il faut avoir lus

<i>La Place de l'étoile</i>, <i>Rue des Boutiques Obscures et </i>Dora Bruder font partie des meilleurs romans de Patrick Modiano.

L’écrivain a décroché le prix Goncourt avec Rue des boutiques obscures en 1978, mais, dès son premier roman, La Place de l’étoile, publié en 1968, il fait une entrée fracassante en littérature.

Modiano est l’auteur d’une œuvre dense aussi bien en romans qu’en scénarios. Il a également écrit des chansons pour Françoise Hardy et Régine. Voici cinq de ses titres qu’il faut absolument avoir lus. Tous ces romans sont repris en poche chez «Folio». L’écrivain a également rassemblé dix de ses titres dans la collection «Quarto».

La Place de l’étoile (1968)

C’est son premier roman, il est atypique dans l’œuvre de Modiano. Une histoire dingue, presque parodique. Ce livre est composé comme un récit autobiographique d’un Juif antisémite au ton virulent et qui pense que la terre entière lui en veut.

Rue des Boutiques Obscures (1978)

L’écrivain obtient le prix Goncourt pour ce titre, qui illustre à merveille le travail de l’écrivain. Il s’agit de l’histoire de Guy Roland, un détective qui a, un temps, été amnésique, et à qui on a attribué une fausse identité. Il part à la quête de son propre passé qui le conduit en partie dans le milieu de l’émigration russe.

Dora Bruder (1997)

À partir d’une petite annonce parue dans un journal en 1941 qui fait état de la fugue d’une jeune fille («Née le 25/02/1926 à Paris 12ème»), le narrateur tente de retrouver la trace de cette jeune Juive de 15 ans des décennies après. Cette fugue le renvoie à sa propre enfance. Le roman se termine par ces mots superbes: «J’ignorerai toujours à quoi elle passait ses journées, où elle se cachait, en compagnie de qui elle se trouvait pendant les mois d’hiver de sa première fugue et au cours des quelques semaines de printemps où elle s’est échappée à nouveau. C’est là son secret. Un pauvre et précieux secret que les bourreaux, les ordonnances, les autorités dites d’occupation, le Dépôt, les casernes, les camps, l’Histoire, le temps – tout ce qui vous souille et vous détruit – n’auront pas pu lui voler.»

Un pedigree (2005)

C’est sans doute le livre le plus autobiographique de Modiano qui tente de se souvenir de sa jeunesse jusqu’à la publication de son premier roman à l’âge de 22 ans. C’est sans doute aussi son titre le plus «sec» et le plus court. Il dit: «J’écris ces pages comme on rédige un constat ou un curriculum vitae, à titre documentaire et sans doute pour en finir avec une vie qui n’était pas la mienne.»

Lacombe Lucien (avec Louis Malle, 1974)

C’est le scénario du film de Louis Malle, qui l’a coécrit avec Modiano. Ce livre est important à deux titres: il montre le travail de scénariste de Modiano; et le fait que, même lorsqu’il s’attaque à d’autres registres, l’écrivain reste obsédé par son sujet et le trouble de l’époque. L’histoire est celle d’un jeune paysan français qui veut d’abord travailler pour la Résistance et se retrouve enrôlé par la Gestapo.

10 romans chez Quarto

Par ailleurs, les Éditions Gallimard ont rassemblé dix romans dans la collection «Quarto». Un recueil de dix titres publiés entre 1975 et 2010. Ces textes réunis forment une autobiographie imaginaire de Modiano, un lien avec son enfance, les personnages qui ont marqué sa vie, l’Occupation puis les années d’après-guerre… Il s’agit de Villa triste, Livret de famille, Rue des Boutiques Obscures, Remise de peine, Chien de printemps, Dora Bruder, Accident nocturne, Un pedigree, Dans le café de la jeunesse perdue, L’Horizon.

Un cahier spécial Modiano, aux Éditions de L’Herne

Le cahier est dirigé par Maryline Heck et Raphaëlle Guidée. Il évoque le parcours et l’œuvre du romancier à travers des études de spécialistes, des articles critiques, des entretiens, des témoignages et une volumineuse correspondance. Il contient également des inédits et des textes rares de l’écrivain.

autor: Mohammed Aissaoui

sursa: lefigaro.fr 

Modiano, laureatul Nobel 2014, are 4 cărţi traduse în română în 40 ani. Una dintre ele va fi relansată la Gaudeamus

Scriitorul Patrick Modiano, laureatul premiului Nobel pentru literatură din acest an, are patru cărţi publicate în limba română, la edituri diferite, dintre care una înainte de 1989, iar cea mai recentă în 2012, care, de altfel, va fi şi reeditată şi lansată la Târgul Gaudeamus din această toamnă.

Patrick Modiano a primit, joi, premiul Nobel pentru literatură, „pentru arta memoriilor, prin care a evocat cele mai greu de înţeles destine umane şi a dezvăluit universul ţărilor aflate sub ocupaţie”, după cum a precizat Comitetul Nobel.

Însă, pentru cititorii români, Patrick Modiano pare să fie destul de puţin cunoscut, având în vedere că nu există nicio colecţie de autor care să îi fie dedicată la vreo editură din România.

Cu toate acestea, Editura Art a publicat în limba română volumul „În cafeneaua tinereţii pierdute”, în 2012, în colecţia „Desenul din covor”, într-un tiraj de 1.000 de exemplare. Stocul cărţii este epuizat în acest moment, după cum au declarat, joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii Editurii Art.

Aceştia au precizat că, până la Târgul de carte Gaudeamus, care se va desfăşura în noiembrie, la Bucureşti, Editura Art va publica o nouă ediţie a romanului „În cafeneaua tinereţii pierdute”, semnat de proaspătul câştigător al premiului Nobel pentru literatură.

Pe de altă parte, Patrick Modiano mai are publicate în limba română cărţile „Dora Bruder” (apărută în 2006, la Editura Rao, în traducerea Simonei Brânzaru), „Micuţa Bijou” (apărută în 2003, la Editura Humanitas) şi „Bulevardele de centură” (apărută în 1975, la Editura Univers).

Volumul „Micuţa Bijou”, apărut în colecţia „Cartea de pe noptieră” a editurii Humanitas în 2003, nu se mai găseşte în prezent în librării, tirajul fiind epuizat, după cum au declarat joi, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii editurii. Aceştia nu au precizat dacă vor reedita această carte, în contextul în care Patrick Modiano a primit premiul Nobel pentru literatură.

Pe de altă parte, contactaţi de MEDIAFAX, reprezentanţii Editurii Univers au spus că, în viitorul apropiat, nu se preconizează o reeditare a cărţii „Bulevardele de centură”. Aceştia au mai spus că nu au informaţii privind tirajul iniţial al volumului, care a apărut în 1975.

Totodată, reprezentanţii Editurii Rao nu au oferit informaţii la solicitarea MEDIAFAX privind volumul „Dora Bruder”, apărut în 2006.

Este de aşteptat ca Patrick Modiano să devină, însă, în lunile următoare mult mai cunoscut pe piaţa de carte din România, având în vedere că în această perioadă se desfăşoară la Frankfurt cel mai important târg de carte la nivel european. Astfel, reprezentanţii editurilor din România pot să negocieze pentru obţinerea drepturilor de traducere în limba română a altor cărţi de Patrick Modiano, care ar putea ajunge astfel mai accesibil cititorilor români.

Patrick Modiano este al 11-lea laureat al premiului Nobel pentru literatură care s-a născut în Franţa. Scriitorul francez a câştigat anterior alte două distincţii literare prestigioase – marele premiu pentru roman decernat de Academia franceză (pentru „Les Boulevards de ceinture”, 1972) şi premiul Goncourt (pentru „Rue des boutiques obscures”, 1978).

Potrivit AFP, romancierul francez şi-a centrat întreaga operă pe evenimente petrecute în oraşul Paris şi împrejurimile acestuia, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Textele sale descriu sentimentul de apăsare generat de evenimentele tragice dintr-o epocă influenţată de destinele unor personaje obişnuite.

de Madalina Cerban – Mediafax, Dorina Calin

Câştigătorul premiului Nobel pentru literatură pe 2014… este scriitorul francez Patrick Modiano

The Swedish Academy: The Nobel Prize in Literature is awarded to the French author Patrick Modiano.

“For the art of memory with which he has evoked the most ungraspable human destinies and uncovered the life-world of the occupation”

Biobibliographical notes, 2014 Literature Laureate Patrick Modiano:

Scriitorul Patrick Modiano este câștigătorul Premiului Nobel pentru literatură 2014

Scriitorul Patrick Modiano este laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2014, a anunţat azi Comitetul Nobel din cadrul Academiei regale de ştiinţă din Suedia, potrivit site-ului oficial al acestor distincţii. Motivație: “for the art of memory with which he has evoked the most ungraspable human destinies and uncovered the life-world of the occupation”.

De când se decernează (anul 1901), premiul Nobel a creat vâlvă printre cititori și scriitori deopotrivă, de fiecare dată. Fie că așteptarea desemnării câștigătorului a fost cauza, fie că de vină a fost chiar aflarea lui, rezultatul a fost mai întotdeauna contestat, câteodată chiar și de laureații anilor trecuți (vezi părerea Hertei Müller, câștigătoare în 2009, despre Mo Yan, câștigătorul de acum doi ani).

Câștigătoarea de anul trecut este autoarea de proză scurtă Alice Munro, iar în 2012 premiul a fost câștigat de controversatul scriitor chinez Mo Yan. În 2011 poetul suedez Tomas Tranströmer a primit premiul. Dacă ar fi fost să urmărim un tipar, anul acesta premiul ar fi fost câștigat de un poet, posibil Ali Ahmad Said Esber, autorul sirian care scrie sub pseudonimul Adonis, iar dacă am fi ținut cont de speculațiile literaților, Murakami ar fi îndeplinit dorința arzătoare a cititorilor, aceea de a fi desemnat în sfârșit câștigător. Însă, juriul, alcătuit din 18 scriitori, profesori şi alţi membri ai instituţiei suedeze, a decis ca în acest an premiul să meargă spre Patrick Modiano.

Și anul acesta Mircea Cărtărescu a ocupat un loc în preferințele majorității, având șanse de câștig aproximativ egale la casa de pariuri Ladbrokes cu scriitorii Milan Kundera, Thomas Pynchon, Cees Nooteboom sau cântăreţul Bob Dylan. Și, la fel ca anul trecut, Murakami s-a aflat printre scriitorii speculați ca fiind câștigători, fiind unul dintre cei mai cotați scriitori la casele de pariuri, în întrecere cu kenyanul Ngugi wa Thiong’o.

Abia pe 10 decembrie Premiile Nobel vor fi decernate oficial, scriitorul/oarea primind de la Academia Suedeză diploma, medalia de aur și suma de aproximativ 8 milioane de coroane suedeze, echivalentul sumei de aproximativ 900 000 de euro.

scrisă de

sursa: hyperliteratura.ro

Marii favoriţi pentru premiul Nobel pentru literatură: Aleksievici, Wa Thing’o şi Murakami

Bielorusa Svetlana Aleksievici, kenyanul Ngugi wa Thing’o şi japonezul Haruki Murakami sunt consideraţi în cercurile literare şi pe site-urile de pariuri online marii favoriţi la câştigarea premiului Nobel pentru literatură pe 2014, care va fi decernat joi.

Anunţul oficial va fi făcut la ora 11.00 GMT (14.00 ora României, n.r.) şi este foarte dificil de ghicit numele scriitorului sau al scriitoarei care va câştiga Nobelul pentru literatură din acest an. În 2013, laureata acestui premiu prestigios a fost scriitoarea canadiană Alice Munro.

„După multe săptămâni de speculaţii, dintr-o dată, anumite nume revin în atenţie mai mult decât altele. În acest an, Ngugi wa Thing’o este unul dintre aceste nume”, afirmă Jessika Gedin, o jurnalistă de la postul de televiziune public suedez SVT, prezentatoare a popularei emisiuni culturale „Babel”.

Dar nici ea nu poate să descifreze misterul care înconjoară dezbaterile Academiei regale de ştiinţe din Suedia, instituţia care decernează premiul.

Pe blogul său, secretarul instituţiei, Peter Englund, a publicat marţi o fotografie cu maiestuoasa sală de unde va anunţa numele laureatului din acest an. „Pregătirile sunt în toi”, se afirmă în mesajul care însoţeşte fotografia.

Dintre cele 201 candidaturi propuse Academiei în acest an, cinci au fost reţinute. Membrii juriului, care au primit sarcina de a citi cu atenţie operele celor cinci autori, au recurs în mod tradiţional la tot felul de stratageme pentru a păstra secretă lista finaliştilor.

Continentul african reprezintă „ruda săraca” – doar patru autori au fost recompensaţi de la înfiinţarea premiului, iar cel mai recent a fost premiat sud-africanul John M. Coetzee, în 2003.

Kenyanul Ngugi wa Thing’o este un candidat cu atât mai credibil cu cât are un „stil elaborat, este un povestitor popular şi un disident anticolonialist de pură speţă”, afirmă unul dintre criticii literari ai cotidianului suedez Aftonbladet, Pia Bergström.

Ngugi wa Thiong’o este şi favoritul site-ului de pariuri online Ladbrokes, unde cota sa era de 7 la 2 miercuri după-amiază, devansându-l pe Haruki Murakami, care avea o cotă de 9 la 2. În schimb, scriitorul nipon are cele mai bune cote la casele Betsson şi Unibet.

„Haruki Murakami este preferatul cititorilor şi al multor jurnalişti, dar operelor sale le lipseşte acel supliment de profunzime care ar face din el un câştigător de Nobel”, afirmă Elise Karlsson, critici literar la cotidianul Svenska Dagbladet.

După părerea ei, nu ar trebui să se piardă din vedere faptul că „Academiei îi place foarte mult să surprindă”.

„Nimic nu ar fi mai surprinzător ca alegerea a două canadience doi ani la rând”, a continuat ea. Totuşi, numele scriitoarelor Anne Carson şi Margaret Atwood apar adeseori în discuţiile despre favoriţii la Nobelul pentru literatură din acest an.

Claes Wahlin, critic la tabloidul Aftonbladet, spune că „este cu adevărat foarte rar ca Academia să recompenseze aceeaşi limbă doi ani la rând”, fapt care ar exclude literatura de limbă engleză, premiată în 2013.

Dar, chiar dacă limba este aleasă, „trebuie ca laureaţii să se afle în două părţi ale lumii foarte îndepărtate”, iar acest detaliu ar anula şansele scriitoarei americane Joyce Carol Oates.

Sirianul Adonis, francezul Yves Bonnefoy şi sud-coreanul Ko Un ar fi laureaţi plauzibili, dacă Academia vrea să se desprindă de romancieri şi să premieze poeţi.

„Laureatul trebuie să transmită sentimente puternice, scrisul lui nu trebuie să aibă doar un rol de divertisment, el trebuie mai ales să transmită un mesaj care permite cititorului să reflecteze, să contemple existenţa într-o altă manieră”, consideră Elisabeth Grate, directoarea unei edituri din Stockholm.

Premiul Nobel ar putea recompensa domeniul reportajului literar şi să ajungă în acest an la bielorusa Svetlana Aleksievici, spune Elise Karlsson.

Svetlana Aleksievici, considerată marea favorită la casele de pariuri în 2013, este, după părerea Lidjiei Praizovici, jurnalist la Aftonbladet, o laureată ideală care „se concentrează întotdeauna pe experienţele şi sentimentele individului de rând”.

Francezul Patrick Modiano, care a descris Parisul sub ocupaţia germană, şi somalezul Nuruddin Farah, care a evocat istoria complexă a unei ţări puţin cunoscute, sunt la rândul lor citaţi în discuţiile despre favoriţi.

Dacă Academia va dori să aleagă un scriitor în vârstă, atunci Milan Kundera, în vârstă de 85 de ani, ar putea fi recompensat.

„În orice caz, nu se ştie niciodată”, a concluzionat, amuzată, Jessika Gedin. „În această săptămână, în redacţiile culturale (…) angajaţii încearcă să ghicească (numele laureatului Nobel, n.r.) până şi în zaţul de cafea”.

În ceea ce îl priveşte pe scriitorul român Mircea Cărtărescu, acesta are în continuare, pe site-ul de pariuri online Ladbrokes, o cotă de 25 la 1, la egalitate cu scriitorii Milan Kundera, Thomas Pynchon şi Cees Nooteboom şi cântăreţul american Bob Dylan. Scriitorul român a primit cote similare şi din partea altor case de pariuri cunoscute, precum Nicerodds, Paf şi Unibet.

Sezonul Nobel din 2014 a debutat luni, când cercetătorii John O’Keefe, May-Britt Moser şi Edvard I. Moser au fost recompensaţi cu premiul pentru medicină, pentru descoperirea celulelor care alcătuiesc sistemul de poziţionare din creier, supranumit „GPS-ul intern”.

Marţi, cercetătorii japonezi Isamu Akasaki şi Hiroshi Amano şi american de origine japoneză Shuji Nakamura au câştigat premiul Nobel pentru fizică, pentru inventarea diodelor electroluminiscente (LED) cu lumină albastră.

Miercuri, premiul Nobel pentru chimie a fost decernat cercetătorilor americani Eric Betzig şi William E. Moerner şi cercetătorului german de origine română Stefan W. Hell, pentru dezvoltarea microscopiei cu fluorescenţă de super-rezoluţie.

Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

de Florin Badescu – Mediafax

Despre condiţia prozei scurte (Pornind de la volumul „O cedare în anii ’20“ de Viorel Marineasa)

Revenirea în actualitatea lui 2014 a prozei scurte, ca temă de dezbatere, după decenii de dezinteres și cvasiabandon, poate fi și un semn pozitiv de nouă vitalitate literară. Cu ani în urmă, iniţiam eu însumi în Tribuna o „campanie pentru proza scurtă“ şi propuneam renunţarea la publicarea fragmentelor de roman în favoarea schiţei sau a povestirii de o pagină de revistă (circa 20.000 de semne). Au dat proze atunci Mihai Sin, Horasangian, Alexandru Vlad, Cuşnarencu, N. Iliescu şi încă alţii şi s-a marcat un anume succes. Deosebire ar fi că, de data asta, iniţiativa e a criticii.
Deocamdată, la început, actuala dezbatere e doar o firavă provocare. Ea poate ţine – la origine – şi de modă, ca minifustă-maxifustă, alternate la intervale oarecare după logica flux-reflux, acceptată de toţi cei interesaţi. Dar poate fi și o încercare a mării cu degetul de către prozatorii înşişi, jucători la loteria destinului şi care au prins impulsul de zbor. Poate fi, mă gîndesc, şi o soluţie a editorilor faţă în faţă cu o piaţă saturată de romane şi care constată că e tot mai greu suportabilă, tot mai păguboasă proba costurilor mari în balanţă cu stocurile toxice acumulate în depozite. Aşa că, într-un master plan ipotetic a fost cuprins și capitolul nou de încercare care trebuie acum promovat, iar piaţa trebuie pregătită.
Mai sînt şi alte ipoteze. În comentariile abundente dedicate autoarei canadience de cărţi de povestiri (la noi nu s-au vîndut deloc), distinsă cu Premiul Nobel, a fost sesizabilă contrarietatea de subtext: romanul, de data asta, pierdea cursa. Nu-i, aşadar, deloc de exclus ca interesul proaspăt, aș spune aproape afectuos pentru această fracţiune de nișă a epicului, să fie totuși un efect de ecou. Pînă la urmă, important e însă că tema a fost lansată şi acceptată, fără contestări care să conteze.
În ce mă privește, consider că mai interesant decît dezbaterea propriu-zisă, unde criticii vor spune ce trebuie spus, e „cazul“ timişoreanului autor de proză scurtă Viorel Marineasa. De ce Marineasa? Sînt două motive. Unul e că O cedare în anii ’20, cartea lui despre care nu se ştie şi nu se spune aproape nimic, trebuie considerată un reper semnificativ în proza noastră de după 1990. Chiar mai semnificativ decît multe alte titluri-etalon ale diviziei optzeciste. Al doilea motiv e tocmai poziţionarea lui Marineasa în tabloul cel mare al prozei, adică în afara sau la periferia perimetrului optzecismului textualizant, în tot cazul într-un loc unde e invizibil: am încercat să-l conving de asta pe un important critic tînăr, dar fără succes.
Volumul O cedare în anii ’20, cu proze scrise în primii ani ’90, bănuiesc că tot atunci publicate la Timişoara, în Orizont, a apărut în 1998, în „Colecţia 80. Proză“ la Editura Paralela 45. Colecţia era girată de Gheorghe Crăciun („consilier editorial“, scrie în casetă), dar avînd şi alt dublu OK: cel al faimosului cuplu Lefter – Vlasie, managerii postmodernismului românesc, pe de o parte, şi, pe de alta, al Timișoarei, unde activa un deloc neimportant punct de decizie.
Reamintesc toate astea pentru a se înţelege mai bine contextul: Marineasa era pe val, cartea sa e un fruct al momentului literar. Important e că nu s-a greşit, după părerea mea. Şi autorul, despre proza căruia pot spune că sînt în cunoştinţă de cauză, şi cartea sa meritau toate voturile.
O cedare... are două secţiuni, fiecare cu alt filon tematic. În prima, intitulată „Arpentaj şi fotofobie“, se găsesc motivele, decorurile şi personajele care, la începutul secolului trecut, îl ispitiseră efemer şi pe Rebreanu, aflat sub influenţa lecturilor ungureşti: e vorba despre umanitatea de la marginea lumii, cea a dezmoşteniţilor, a „mizerabililor“, a vagabonzilor, a azilului de noapte. La noi, această felie a condiţiei umane absentă din literatura realist socialistă a ieşit la suprafaţă deloc surprinzător după 1990. Mai exact spus, existase, însă nu fusese luată în seamă. Clujeanul Bodor Adam, tradus din ungureşte şi editat şi la noi, prefaţat de Bălăiţă, emigrat şi devenit, în anii ’90, prozatorul nr. 1 al Budapestei (de Esterhazy şi Kertész nu se ştia), aduce în prozele sale cam aceeaşi figuraţie şi aceeaşi problematică a unui secol agonic. La noi, un pic mai tîrziu, a fost Radu Aldulescu, romancier însă cu o cuprindere a suprafeţelor mari, spre deosebire de care ceva mai vîrstnicul Marineasa se concentrează în ce are de spus, scrie schiţe de cel mult două-trei file.
Marginalii prozelor lui Bodor sînt eboşe dintr-o singură linie, vagabonzi metafizici fără chip şi cu identitate ambiguă, care vin şi pleacă de nicăieri. Particularitatea subliniată, cu un fel de ostentaţie, a paginii lui Marineasa – ca să duc comparaţia un pas mai departe – e Banatul, ca limbaj, geografie, istorie, iar fiecare proză vrea să fie un portret decupat din această realitate.
Schiţele sale sînt însă mai mult portrete după natură. În Gaşpar e cel al unui beţiv (fără alt atribut). Monologul dinNoua amantă e despre un om al străzii, cerşetor dement. Rumeguş glisează pe subţirea frontieră a oniricului. Dacă-i studiată printro lentilă specială, cotidianitatea îşi deconspiră absurditatea multicoloră de esenţă (Cucurigu). În majoritatea prozelor sale, Marineasa caligrafiază cu o acribie suprasaturată de amănunte rezultatul unor observaţii operate cu instrumente realistice, aş zice: fotografice. ÎnTaromiştii, de pildă, apar Monoran (poetul cunoscut), Pruncuţ şi încă alţii care se adunau – ni se precizează – la cafeneaua „de lîngă sediul de odinioară al Agenţiei TAROM“, inşi dintre care s-au recrutat „derbedeii care pe 16 decembrie 1989 au pornit, pe podul de la Maria, asaltul donquijotesc asupra comunismului“. Vine imediat însă alinierea la tipikonul prozei postmoderne. Autorul are „un proiect mai vechi: romanul despre taromiști“. A amintit de el într-o altă proză, din care citează o frază. A meditat, între timp, şi la cum ar trebui dezvoltat subiectul ca atare. Sînt notate succint cîteva detalii pro memoria. E citat şi un fragment dintr-un poem al lui Monoran. „Actanţii“ mor pe rînd, „morţi suspecte“ sau „îşi pierd credibilitatea“, se mai spune. Ca să încheie: „Mă tem că toate astea rămîn în seama romanului. Să vedem cine-l scrie“. Interesant, dar cu tot acest material eteroclit, Marineasa face o proză de o filă jumate. Și încă şi mai interesant, din punctul meu de vedere, rezultatul e desăvîrșit, proza e o mică bijuterie.
„Cartea funciară“, secţiunea secundă a volumului, prelucrează date din istoria cea mare a locului, consecutiv unei operaţiuni de arheologie factologică (Luni dimineaţa a plouat aşa de frumos încît a fost de un drag să te uiţi pre lume). Desigur, numele lui Sorin Titel trebuie amintit aici. Istoria familiei, reală sau fictivă, e un subiect productiv, la fel şi arhiva scriptică personală de unde sînt recuperate ciorne sau fragmente abandonate şi uitate. „Prima mea proză dusă la capăt începea astfel: Omul nu era un sfînt“. (Încercare asupra vieţii și patimilor unui sfînt Anton). Autorul Marineasa are cunoştinţă de teza, cîndva în mare vogă, deşi e un truism, a expresivităţii involuntare şi o foloseşte valorificînd prin transcriere-citare pasaje mai mari sau mai mici din epistole, documente, monografii (O măsea stricată la 1884). Bănăţenismele, folosite în textul auctorial, adaugă un plus de culoare în cheie ironică. Un titlu sună astfel: Voacnărul Zărie se întoarce acas cu aizănbanu. Nu ştiu dacă fac figură separată, dar mărturisesc că mie îmi place această extravaganţă lexicală pe care o găsesc perfect funcţională. Mai trebuie spus că Marineasa, deloc pedant sau crispat, lasă impresia că se joacă. Provoacă, sfidează toate convenţiile și o face cu o siguranţă de sine și o voluptate neascunsă, cu o eleganţă cuceritoare.După natură, cu devieri e un monolog şi un portret, cel al capitalistului de tarabă, personaj pitoresc al tranziţiei noastre. Schiţa are însă şi bibliografie: Platon, Nae Ionescu, Goethe etc. Jocul e mai strident în portretul minimalist al doctorului din A, de cînd nu ne-am văzut. În schimb, textul intitulat Epistolă de pe coclauri e un fragment decupat, s-ar zice, la întîmplare. Puse cap la cap, toate aceste proze cu aspect fragmentar refac o lume (şi, în definitiv, asta contează!), cu toate coordonatele sale, cu adîncime şi relief. Mă gîndesc că asta mai ales trebuie să-l fi încîntat pe „consilierul“ Crăciun, deși el era mult mai elaborat în scris, dar era şi deschis, mereu interesat de ingineriile textuale ale altora. Și se mai verifică cu ușurinţă ceva: anume că, dintre optzeciștii autori de proză scurtă, Viorel Marineasa e cel mai respectuos în literă și spirit cu statutele și reţetarul postmodernismului textualist. La atîta fidelitate, pagina sa ar trebui să iasă seacă, veștedă, ca tot ce urmează cu pioșenie regula, efectul e însă invers: schiţele lui plac la lectură fără rezerve.
În fine, relectura recentă mi-a confirmat o observaţie notată mai de mult privind întîlnirea lui Marineasa cu Caragiale – întîlnire în spirit, cum nu ştiu s-o mai fi reuşit altcineva –, cu, adică, autorul de „momente şi schiţe“, de la care a împrumutat libertatea absolută cu care pune textul în pagină, acesta putînd fi de orice natură, la limită ne-proză (în accepţiunea de manual) sau anti-proză.
Există, aşadar, un „caz“ Marineasa? Eu zic că da. O cedare… a apărut pe valul postmodernist, în 1998, şi e interesant ce a urmat. Întrun climat timişorean simpatic cosmopolit şi supercorect politic, cu tot ce înseamnă asta, a scrie o teză de doctorat (am citit-o, e excelentisimă) despre Nae Ionescu înseamnă două lucruri. Întîi, din start, bilă neagră. Nu delict, pentru că, totuşi, pînă acolo mai e, ci strict „bilă neagră“ de păstrat, pus în raft. Apoi, doctoratul fiind cronofag, proza cade pe un loc secundar. Și cu alţi optecişti prozatori, pe care-i citeam cu mare interes, s-a întîmplat cam la fel. Impresia mea e că, subit, Marineasa a fost lăsat din braţe, dispărînd complet din enumerările bilanţiere, şi de criticii generaţiei sale, şi de tineri. E drept că îşi umple lunar rubrica arendată în revista lui Mihăieş cu texte în care se simte însă, prin nu ştiu ce contagiune, tot mai mult universitarul, scotocitorul disciplinat prin arhive bănăţene şi tot mai puţin prozatorul pe care, n-am ce face, continuu să-l prefer. Acesta e „cazul“: autorul de proză scurtă Viorel Marineasa a devenit, după o regulă pe care o studiez de mult, la unul sau altul, invizibil, ca omul lui Wells.

Atelier SF & F

Căutăm scriitori debutanți pasionați de science-fiction și fantasy. Michael Haulică, Oliviu Crâznic, Florin Pîtea și Marian Coman își pun experiența și talentul la dispoziția voastră.

De-a lungul celor 12 întâlniri veți învăța cum să scrieți în cea mai bună formă ceea ce v-ați propus. De ce scrieți, ce și cum scrieți sunt întrebări la care vă veți răspunde singuri, iar tutorii vor fi aproape să vă ghideze prin „pădurea narativă”, în general, și prin genurile science-fiction și fantasy, în special. Fiecare întâlnire va aborda o temă legată de scris (structură, personaje, dialog, genuri etc). E vorba de antrenament serios aici! Și mai e vorba de feedback pe text, vital pentru scriitorii debutanți.

Rezultatul extraordinar al atelierului este publicarea celor mai bune proze într-o antologie Sf & F la editura Millenium Books.

Durată: 6 săptămâni, 12 ședințe, două zile pe săptămână, în principiu în timpul săptămânii de la 19:00 la 20:30, coordonatorii alternează

Perioadă: 15 octombrie – 26 noiembrie

Loc: nu a fost stabilit, central

Cost: 600 lei (plătiți în două tranșe)

Număr maxim de participanți 15, număr minim 10

Înscriere: Deadline 13 octombrie. Trimiteți la simina [at] revistadepovestiri.ro un mail cu subiectul „Atelier SF&F” și motivația participării. Locurile se ocupă în ordinea înscrierii, iar înainte de curs se plătește un avans (300 lei) când se strânge numărul minim de înscriși.

Pentru orice întrebări, mail la simina [at] revistadepovestiri.ro sau apel la 0732009198.

Coordonatorii atelierului SF & F:

michael haulică

Michael Haulică

Michael Haulică a condus cîteva reviste (Lumi virtuale, Nautilus, Fiction.ro, Galileo Online), a coordonat cîteva colecții de F&SF (Tritonic, Millennium Books), a colaborat cu rubrici permanente la revistele Observator cultural, Dilemateca, Știință și tehnică.

A publicat opt cărți – printre care Madia Mangalena (1999), Așteptînd-o pe Sara (2005), Transfer, (2012) –, a editat trei antologii.

Laureat al premiilor Vladimir Colin, Dan Merișca, RomCon, Galileo ș.a. A fost tradus în limbile engleză, maghiară, croată, daneză, bulgară, franceză, cehă, japoneză, portugheză.

În prezent coordonează colecțiile F&SF ale editurii Paladin și este redactor-șef al revistei Argos. Este membru al Uniunii Scriitorilor. Bloginterviu.

Oliviu Crâznic

Oliviu Crâznic este scriitor şi publicist. Romanul său, …Şi la sfârşit a mai rămas coşmarul (Ed. Vremea, 2010), a fost considerat de critică „Momentul Walpole în literatura română” (M. Pricăjan, în revista culturală Familia).

În antologia Dincolo de noapte. 12 feţe ale goticului (Ed. Millennium Books, 2012), a selectat 12 texte gotice remarcabile, semnate de 12 scriitori români (printre care 2 debutanţi).

Laureat al Premiului de Încurajare acordat de Societatea Europeană de Science-Fiction şi al mai multor premii naţionale (Galileo, Visul etc. – la categoria „Roman”), a publicat proză fantastică şi ştiinţifico-fantastică, dar şi teorie şi istorie literară şi chiar poezie, în reviste şi antologii din România şi de peste hotare (Suspans, Galileo Science Fiction&Fantasy, Ziarul Financiar, Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice „Anticipația”, Argos Science Fiction&Fantasy, Cover Of Darkness, Bloodbond, Europa SF, Revista Societăţii Române de Science Fiction şi Fantasy etc.). Deține rubrica de analiză, critică și istorie literară Ghidul cititorului de fantastic în revista culturală EgoPHobia. Site Oliviu.

Florin Pîtea

Florin Pîtea este lector la Facultatea de Litere a Universităţii Spiru Haret şi în 2011 a primit titlul de doctor în filologie engleză cu o lucrare despre subgenul (post)cyberpunk intitulată “Art Wasn’t Quite Crime”. Şi-a făcut debutul literar în 1992, în revista Colecţia de Povestiri Ştiinţifico-Fantastice Anticipaţia, iar până în prezent a publicat două volume de proză scurtă (Necropolis, 2001, respectiv An/Organic, 2004) şi două romane (Gangland, 2006, respectiv Anul terminal, 2012). Lucrările sale sunt prezente în antologii, almanahuri şi periodice, dintre care amintim Cele 1001 de scorneli ale Moşului SF şi Dincolo de noapte. A fost distins cu premiile ARSFan (1994, 1995) şi Vladimir Colin (2002-2005, 2005-2007). Site Florin.

Marian Coman

Scriitor și jurnalist, Marian Coman este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui premiu al Conveției Europene de Science-Fiction. A scris volumele  Nopți albe, zile negre, Testamentul de ciocolată și Teoria flegmei. Apel la mitocănie, iar în prezent este unul dintre scenariștii singurei reviste profesioniste de bandă desenată din România, Harap Alb continuă, unde publică, în foileton, romanul Fluviul șoaptelor. Site Marian.

Partenerii atelierului: Bookblog.roMillenium Books.

sursa: revistadepovestiri.ro