Author Archives: 1traducator

Formule de salut din lumea satului de odinioară

Formule de salut din lumea satului de odinioară. Cum erau salutaţi oamenii de vază şi cum îşi spuneau ţăranii atunci când se întâlneau
Pe lângă formulele tradiţionale de salut, în lumea satului se foloseau şi alte expresii, în funcţie de sexul, vârsta sau locul ocupat în comunitate. Multe dintre aceste expresii se folosesc şi în prezent.
Formulele de salut s-au modificat în funcţie de schimbările din societate. „Salutul este un prilej de a arăta respectul faţă de persoana căreia te adresezi şi de a-i face urarea de bine pentru momentul de întâlnire al zilei. În decursul anilor formulele de salut şi împrejurările adresării lor au suferit schimbări. Cândva era o regulă ca persoana tânără să salute pe cea vârstnică, femeia pe bărbat, căruia din respect îi zicea dumneata (mata, matale) şi localnicul pe străin (persoană din alt loc). De asemenea boierul, preotul, învăţătorul, sanitarul, primarul, notarul, perceptorul erau salutaţi de ceilalţi, recunoscându-li-se în acest mod funcţiile deţinute, pregătirea şi activitatea în interesul comunităţii.
După perioada de emancipare a femeii, bărbaţii au fost aceia care o salutau, dovedind că ştiau să o respecte şi să îi acorde atenţie, iar în loc de formulele tradiţionale, sub influenţa vieţii de la oraş a apărut pentru „femeile răsărite” (doamnele satului) formula de salut „Săru’mâna!”, care până atunci se adresa numai boierului, preotului şi învăţătorului“, arată etnologul gorjean Alexandru Doru Şerban în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“.
Cum se saluta în perioada sărbătorilor
Cu ocazia sărbătorilor calendaristice din perioada de iarnă – Crăciun, Anul Nou, Boboteaza, Sfântul Ioan – oamenii, în loc de formula de salut obişnuită, îşi adresau urarea „La Mulţi Ani!”. Aceeaşi urare se făcea şi cu ocazia altor mari sărbători ori onomastice şi era adresată de obicei de stăpânul casei ori de cel sărbătorit, pentru copiii săi şi pentru invitaţii la masa de sărbătoare. „Din prima zi de Paşte până la Înălţare (timp de 40 de zile) oamenii se salutau cu formula de adresare «Hristos a înviat!» şi primeau răspunsul «Adevărat a înviat!». Actualmente, aceste formule „adresare – răspuns” sunt obişnuite numai în cele trei zile de Paşte. (…) Dacă în zilele obişnuite ale anului salutul era adresat de acela care se considera obligat, din motive de inferioritate – vârstă, sex, stare socială, instruire etc. – de la Paşte la Înălţare adresarea „Hristos a înviat!” era făcută de superior. De la Înălţare până la Rusalii, timp de 10 zile, formula de salut era „Hristos s-a înălţat!” cu răspunsul «Adevărat s-a înălţat!», făcută în împrejurări similare cu cele din perioada sărbătorilor de Paşte“, se mai arată în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană.
Cum se salutau sătenii la nuntă sau înmormântare
Alte formule de salut erau folosite în funcţie situaţia în care se aflau cei care se întâlneau sau de evenimentele ceremoniale din timpul vieţii. Gorjenii se adresau acelor pe lângă care treceau, când se aflau la muncă, prin urarea „Bun lucru!”, iar dacă zăboveau mai mult ori plecau după ce în prealabil i-au ajutat, îşi luau rămas bun cu urarea „Spor la treabă!”.
„Pentru cei aflaţi la masă, adresarea-salut era «Poftă bună!», iar gorjeanul, ca orice român ospitalier din fire, răspundea cu «Poftiţi aproape!». Formulele de adresare sunt folosite şi în momentele ceremoniale ale obiceiurilor din timpul vieţii. Astfel, în cadrul obiceiurilor de naştere oamenii care vin la botez sunt întâmpinaţi de tatăl copilului cu sticla cu băutură şi urarea: «Bine aţi venit!», răspunzându-i-se tot printr-o urare, în contextul evenimentului «Trăiască pruncul ce s-a creştinat! La Mulţi Ani!». La nuntă, formula de adresare folosită de chemători era: «Bună dimineaţa!», «Noroc şi ceasul al bun!». Cel chemat, după ce gusta din ploscă, răspundea cu o urare: «Noroc şi ceasul al bun!». Oamenii care soseau la nuntă, erau întâmpinaţi de cumnatul de mână cu adresarea-salut: «Bine aţi venit, sănătoşi!». La înmormântare formula de adresare a celor veniţi cu lumânare era: «Dumnezeu, să-l ierte!». După înmormântare urmau pomenile pentru sufletul mortului. Cei care participau la pomană obişnuiau să rostească în mai multe momente ale ei formula: „Dumnezeu, să-i primească!”.
Copiii strigau în cor de trei ori la masa de pomană, formula de mulţumire, în folosul celui destinat: «Dumnezeu să primească, / Lui «X» (numele) să pomenească!». Cu mai multe prilejuri (zile, sărbători) se dădea de pomană (colac, colivă, lumânare aprinsă ş.a.), iar cel care primea răspundea obişnuit prin: «Bogdaproste» («Doamne, primeşte!»)“, a mai arătat Alexandru Doru Şerban.
De la „nene“ şi „dom’le“ la „tovarăşe“
Copiii şi prietenii foloseau diferite apelative. De asemenea, formulele de adresare erau diferite în funcţie de fiecare persoană, gradul de rudenie şi nivelul acesteia.
„Apelativele: „mă!”, „măi!”, „bă!”, „băi!” erau folosite în adresarea părinţilor către copii şi a prietenilor între ei. Tinerii se adresau vârstnicilor, care nu le erau rude, cu formulele: „nea”, „nene” şi chiar „unchiule”, „mătuşă”, iar mai nou cu „tanti”. Celor care aveau în sat o poziţie economică şi socială privilegiată li se zicea „dom’le!”, „doamnă!”, iar în perioada comunistă „tovarăşe!” şi „tovarăşă!”, se mai arată în lucrarea „Cultură ţărănească gorjeană“.

de Alin Ion
Citeste mai mult: adev.ro/o1fyg2

Gheorghe Grigurcu – laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu

Poetul, criticul literar şi eseistul Gheorghe Grigurcu, în vîrstă de 80 de ani, este laureatul celei de-a XXV-a ediţii a Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu pentru Opera Omnia. Acesta a primit, vineri seară [15 ianuarie], în cadrul unei gale speciale organizate în sala Mihai Eminescu a Hotelului Rapsodia din Botoşani, marele premiu în valoare de 25.000 de lei, dar şi titlul de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani.

Potrivit d-nei Irina Petraş, preşedintele Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, Gheorghe Grigurcu este al patrulea membru al Filialei Cluj a USR care cîştigă marele premiu, după Adrian Popescu (2006), Dinu Flămând (2010), Ion Mureşan (2013). Din mîndrie locală, îi putem pomeni şi pe Ion Mircea (2011), echinoxist fondator, şi Nicolae Prelipceanu (2012), fost clujean.

Grigurcu a fost nominalizat pentru Premiul Naţional de Poezie Mihai Eminescu alături de Marta Petreu, Liviu Ioan Stoiciu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Nichita Danilov şi Ovidiu Genaru, iar juriul condus de Nicolae Manolescu l-a stabilit cîştigător.

Considerat unul dintre cei mai importanţi critici literari contemporani, Gheorghe Grigurcu s-a născut pe 16 aprilie 1936 la Soroca (Republica Moldova), pe vremea cînd acest teritoriu aparţinea României. A urmat liceul la Oradea şi, doar un trimestru, Şcoala de Literatură „Mihai Eminescu”. A absolvit apoi Facultatea de Filologie a Universităţii din Cluj-Napoca (1958). Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti (1975). A fost profesor la Oradea; redactor la revista orădeană „Familia”, deţinînd cronica literară. A colaborat şi semnează, şi în prezent, diferite articole şi cronica literară la mai multe ziare şi la majoritatea revistelor literar-culturale din ţară, printre care se numără: „Ateneu”, „Familia”, „Orizont”, „Vatra”, „Tribuna”, „România literară” şi „România liberă”, la care are rubrici fixe.

După debutul cu poezie în ziarul „Crişana” din Oradea (1952), a publicat mai multe volume de versuri: „Un trandafir învaţă matematica” (1968), „Trei nori” (1969), „Rîul incinerat” (1971), „Salută viaţa” (1972), „Apologii” (1975), „Contemplaţii” (1984), „Cotidiene” (1986), „Oglinda şi vidul” (1993), „Un izvor bolboroseşte înăuntrul termometrului” (1996), „Nimic n-ar trebui să cadă” (1997), „Amarul Tîrg” (1997), „Dealul purtat de scripeţi” (1999), „Spaţiul dintre corole” (2000), „Acul şi steaua” (2001), „De unde pînă unde” (2002), „Natură moartă şi vie” (2003), „Un trandafir învaţă matematica” (ediţie definitivă a creaţiei poetice de pînă în anul 2000 – Ed. Vinea, 2004), „Calendar” (2004), „Fiindcă” (2005), „Castele în Spania” (2005), „Şterge soarele de praf ca pe-o mobilă” (2006), „Muzeu” (2008), „Cerc şi punct” (2010), „Nimic n-ar trebui să cadă” (2011).

Activitatea sa de la revista „Familia” avea să-l impună printre criticii importanţi, poziţie susţinută şi mai tîrziu, prin „opiniile pătimaş tranşante, nu o dată excesive”, după aprecierile lui Mircea Martin. A scris numeroase volume de critică şi istorie literară: „Miron Pompiliu şi Junimea” (1969), „Teritoriu liric” (1972), „Idei şi forme critice” (1973), „Bacovia – un antisentimental” (1974), „Poeţi români de azi” (1979), „Critici români de azi” (1981), „Între critici” (1983), „Existenţa poeziei” (1986), „De la Mihai Eminescu la Nicolae Labiş” (1989), „Peisaj critic” (I – 1973; II – 1997), „E. Lovinescu. Între continuatori şi uzurpatori” (1999), „Poezie română contemporană” (I-II, 2001), „De la un critic la altul” (2004) etc. S-a afirmat, de asemenea, şi ca eseist şi jurnalist literar şi politic: „În cunoştinţă de cauză” (1990), „Cum am devenit stalinist” (1998), „Imposibila neutralitate” (1998), „În jurul libertăţii” (2002), „Fişele unui memorialist” (2006), „Opinii în genere inconfortabile” (2007), „O provocare adresată destinului. Convorbiri cu Dora Pavel” (2009), „Exerciţii de adevăr” (2011).

Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al P.E.N.-Clubului român, a fost distins cu Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor pe anul 2000. De-a lungul timpul i-au fost decernate Premiile Uniunii Scriitorilor din România, ale Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti, ale revistelor „Familia”, „Convorbiri literare”, „Poesis”, „Euphorion”, „Mozaic”, „Cuget liber”, Premiul naţional „Tudor Arghezi” (Tg. Cărbuneşti), Premiul oraşului Bistriţa, Premiul Serilor de la Brădiceni, Premiul Festivalului internaţional de poezie Emia (Deva), Premiul Asociaţiei Culturale „Duiliu Zamfirescu” (Focşani), Premiul „Opera Omnia” al Uniunii Scriitorilor din România, Premiul oraşului Beclean, Premiul de poezie (Deseşti, Sighet), Premiul „Virgil Mazilescu” (Corabia), Premiul Consiliului Judeţean Gorj, Premiul Naţional Monica Lovinescu-Virgil Ierunca (2009). Manifestarea Colocviile tinerilor scriitori care au debutat în 2012 şi care s-a desfăşurat la Alba Iulia în aprilie 2013, i-a dedicat un moment special scriitorului Gheorghe Grigurcu, care a primit Premiul de Excelenţă.

sursa: ziarulfaclia.ro

Angloville – un program inovator de “imersie lingvistică”

indexAngloville este primul sat englez din România care te ajută să-ți îmbunătățești limba engleză și unde această activitate se îmbină perfect cu relaxarea. Situat într-o zonă montană, Angloville oferă un program de 6 zile pentru adulți, aceștia vor interacționa doar în limba engleză, cu vorbitori nativi, pe diverse teme.

Participanții vor învăța cum să creeze și să livreze prezentări, să colaboreze în echipă, să conducă o dezbatere sau o negociere sau să susțină o simplă discuție la telefon cu ajutorul unor mentori pe măsură, din Australia, USA, UK și Irlanda.

Acest program nu se adresează doar companiilor care doresc să investească în angajații lor, ci și persoanelor ale căror cunoștinșe de limbă engleză sunt mai mult pasive decât active sau celor care cunosc limba, dar nu se pot exprima foarte ușor.

autor: R.A.

sursa: cariereonline.ro

Acţiuni criminale ale Guvernului Cioloş: eliminarea Limbii Române şi a Istoriei Românilor din programa şcolară

Vă prezentăm un colaj despre acţiunile Guvernului Cioloş împotriva poporului român prin imbecilizarea generaţiei tinere şi transformarea ei în roboţi umani, uşor de controlat. Măsurile urmează să fie aplicate „pe tăcute”, pentru că aşa sunt ordinele venite de la Bruxelles, iar actualul guvern – mai nociv decât altele – nu se află în slujba poporului român, ci se manifestă ca instrument criminal a Noii Ordini Mondiale. Părinţii au datoria şi obligaţia să răspundă cu fermitate acestor atentate la asasinarea Neamului Românesc, să ceară anularea punerii lor în practică. (Ion Măldărescu).

Ne așteaptă zile „bune”: se reduc orele de română, istorie şi geografie și se scoate limba latină din şcoli[1]

Cu doar câteva zile înainte de Crăciun, când lumea era agitată cu pregătirile de sărbători, cu zile libere și mini vacanțe, Ministerul Învățământului s-a gândit să propună o nouă lege care să „îmbunătățească” sistemul de învățământ gimnazial în școlile din România: scoaterea din programa școalară a limbii latine și reducerea (dacă s-ar putea la maxim) a orelor de limbă română, istorie și geografie. Ca să fie totul cât de cât transparent și legal, Ministerul a invitat la dezbatere publică această propunere de reorganizare a programei școlare. Și cum toată lumea numai la legi și reorganizări nu se gândea înainte de Crăciun, iată cum trec zilele și săptămânile fără ca cineva să sesizeze această aberație pe cale de a deveni realitate.

Ca să se acopere și să nu poată spune nimeni că Ministerul nu-și faca treaba corect față de opinia publică, într-un comunicat de presă pierdut pe birourile închise ale celor plecați în vacanța de Crăciun, scria: „Calendarul dezbaterii publice: 23 decembrie 2015 – 23 ianuarie 2016: punerea proiectelor de planuri-cadru în dezbatere publică; 22 decembrie 2015 – 22 ianuarie 2016: consultare online; colectarea datelor prin intermediul chestionarului online; 4 – 22 ianuarie 2016: dezbateri faţă în faţă la nivel judeţean; „colectarea feed-back-ului” în urma dezbaterilor faţă în faţă; 23 ianuarie – 7 februarie 2016: analiza propunerilor primite în cadrul procesului de consultare şi revizuirea proiectului de plan-cadru; 8-10 februarie 2016: validarea din punct de vedere ştiinţific a proiectului revizuit de plan-cadru de comisia de validare; avizarea de I.S.E.”. (informatia-zilei.ro)

„Dezbateri” de care nu a auzit nimeni

Din cele scrise mai sus ne putem da seama de ce se cere micșorarea orelor de limba română în școli, pentru că nici ei, cei ce lucrează la acest minister, nu stăpânesc limba maternă. Cum este posibil ca de la instituția avizată să coordoneze sistemul de învățământ, menită să spună copiilor ce și cum este corect, să se folosească termeni precum „feed-back-ul”? Așadar, cu 2 zile înainte de Crăciun se lansa o invitație oficială la o serie de dezbateri de care nu a auzit nimeni și care probabil vor avea loc doar în prezența celor ce și-au propus să distrugă tot ce are mai de preț un popor: limba și istoria. Iată ce propune Ministerul în locul orelor de limba româna, istorie și geografie scoase din programă:
Educaţie pentru drepturile copilului (clasa a V-a) ;
Educaţie interculturală (clasa a VI-a) ;
Educaţie pentru cetăţenie democratică (clasa a VII-a) ;
Educaţie economică (clasa a VIII-a).

Masacrarea sistemului de învățământ din România

Amintitul comunicat lansează și o invitație, de care iar nu a auzit nimeni, nu se face nici un fel de mediatizare, tocmai pentru a trece neobservată astfel ca mințile luminate de la Ministerul Învățământului [şi (ne)Educaţiei – n.r.] să-și poată pune în practică proiectul revoltător şi distructiv: „Până pe 23 ianuarie 2016, toţi cei interesaţi: cadre didactice, specialişti în curriculum, elevi, părinţi sau reprezentanţi ai societăţii civile, sunt invitaţi să participe la această consultare publică şi să exprime puncte de vedere, sugestii şi propuneri prin completarea unui chestionar online”[2]. „Documentele puse în dezbatere nu prevăd transdisciplinaritatea despre care se vorbeste în Legea educației în vigoare din 2011. Amintim că de doi ani elevii susțin la nivel național testări transdisciplinare la clasa a VI-a: este vorba despre evaluările naționale de la finalul clasei care nu sunt trecute în catalog și care presupun evaluare transdisciplinară la Limbă și comunicare (prin testare la Limba și literatura română + Limbă modernă) și la Matematică și Științe ale naturii (testare la Matematică + Fizică + Biologie). De altfel, lipsa unui cadru care să prevadă explicit transdisciplinaritatea a fost cauza cel mai des invocată pentru rezultatele extrem de slabe pe care le înregistrează elevii români la testele PISA”[3]. Cum nimeni nu se agită (sunt foarte puține instituțiile media care au preluat acest comunicat de presă, iar la emisiunile TV nu se aude nimic) se pare că dupa 23 ianuarie vom asista la o nouă masacrare a sistemului de învățământ din România. Cât de departe se va ajunge nu știm, dar începutul pare promițător. Oare ce program internațional se va folosi de data aceasta în școlile din România: cel Norvegian, Olandez sau chiar Britanic unde se predă începând cu grădinița, în termeni cât mai pozitivi și demni de urmat, totul despre sex și homosexuali[4] sau sistemul American, țara cu unul dintre cele mai ridicate grade de analfabetism din lume? National Geographic a realizat o serie de sondaje pentru a încerca să tragă un semnal de alarmă în S.U.A. împotriva gradului alarmant de ne-educație. Într-unul din sondaje, 48 % din cei intervievați nu au știut să arate pe harta S.U.A. unde este orașul New York[5]. „Este descurajant să observi atât de mulți tineri care au atât de puțină înțelegere față de lumea în care trăim” a declarat Robert Pastor, vice președinte al departamentului de Relații Internaționale de la American University din Washington, D.C, în urma acestor sondaje. Probabil că acolo vrem și noi să ajungem cu tânăra generație – la momentul în care să nu știe nici măcar unde este Bucureștiul pe harta țării pentru ca nu vor ști să citească o hartă și vor fi mult prea ocupați de telefoane și tablete unde să-și posteze fotografiile indecente drept o mare realizare.

Revolta profesorilor de istorie de la Neamţ[6]

După scoaterea Latinei din Școli și după ce au redus orele de Limbă Română, „tehnocrații” lui Söröş nenorocesc şi predarea istoriei. Tehnocrați lui Söröş sunt acuzați de profesorii de istorie de „dezinteresul total față de problema formării conștiinței naționale la tineri, față de valorile naționale și universale, față de memoria identitară”. Tehnocrații lui Söröș vor să distrugă cultura, tradițiile, respectul si cinstirea memoriei înaintașilor, conștiința națională adică vor sa ne distrugă ca popor.

„Am ajuns la pragul de jos al demnităţii naţionale !”

Asociaţia Profesorilor de Istorie din Neamţ solicită printr-o scrisoare deschisă să se prevadă în planurile-cadru de învăţământ, la toate clasele, începând de la a V-a şi până la a XII-a, indiferent de profil şi filieră, a două-trei ore de istorie. O altă cerere este introducerea ca probă obligatorie la examenul de bacalaureat la toate profilele şi filierele de la nivel liceal. Între cele şapte puncte se cere refacerea curriculei de istorie – programele pentru clasele de la a IV-a la a XII-a, cu respectarea principiului cronologiei istorice care să includă şi referiri la valori şi simboluri perene româneşti, la rolul Bisericii în istoria naţională şi principalele etape ale culturii româneşti. Propunerile lansate în dezbatere publică de Ministerul Educaţiei cu privire la planul-cadru pentru învăţământul gimnazial nu îi mulţumesc în niciun fel pe profesorii de istorie. Asociaţia reprezentativă a dascălilor care predau această disciplină în judeţul Neamţ a luat atitudine printr-o scrisoare deschisă în care condamnă „dezinteresul total faţă de problema formării conştiinţei naţionale la tineri, faţă de valorile naţionale şi universale, faţă de memoria identitară”. Cea mai mare doleanţă a profesorilor este introducerea a minim două ore de istorie pe săptămână în planul-cadru al învăţământului la gimnaziu, o cerinţă care nu este respectată în nici una din cele trei variante propuse de Ministerul Educaţiei pentru clasele V-VII. „Nu este nici prima, nici ultima acţiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamţ , unde s-au identificat carenţele educaţionale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învăţămîntul gimnazial şi liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat şi această scrisoare deschisă şi am consulatat şi colegii din ţară, iar marţi, 12 ianuarie voi trimite punctul lor de vedere la minister”, spune Elena Preda, inspector şcolar şi cadru didactic la Colegiul Naţional Ştefan cel Mare din Târgu Neamţ.

„Sunt tăiate elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria”

Profesorii din Neamţ susţin că au încercat să aducă toate argumentele posibile pentru reintroducerea a măcar două ore de istorie pe săptămână la gimnaziu, însă eforturile lor au fost în zadar. „Suntem singura ţară din Europa unde istoria se predă o oră pe săptămână, România a ajuns la pragul de jos al demnitătii naţionale. Ultima dată au fost două ore în anul şcolar 1995-1996, acum 20 de ani. Pe noi ne deranjează că sunt tăiate exact elementele identitare ale poporului român: limba română şi istoria. Acum văd că apar probleme şi cu limba latină. […] Nu este nici prima, nici ultima acțiune pe care o facem. În septembrie am avut un proiect la care au participat oameni de seamă, istorici, profesori universitari care s-a finalizat cu Memorandum-ul de la Neamț, unde s-au identificat carențele educaționale provocate de numărul redus de ore de istorie pentru învățămîntul gimnazial și liceal. Acel apel nu a avut rezultat, am lansat și această scrisoare deschisă și am consulatat și colegii din țară şi voi trimite punctul lor de vedere la minister”, spune Elena Preda, inspector școlar și cadru didactic la Colegiul Național „Ștefan cel Mare” din Târgu Neamț.
———————————–

[1] Mădălina Corina Diaconu http://www.cunoastelumea.ro/ne-asteapta-zile-bune-se-reduc-orele-de-romana-istorie-si-geografie-si-se-scoate-limba-latina-din-scoli/
[2] informatia-zilei.ro
[3] hotnews
[4] huffingtonpost.com
[5] sondaj realizat de „Roper Public Affairs pentru National Geographic Society”.
[6] Florin Jbanca http://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/revolta-profesorilor-istorie-plecat-neamt-am-ajuns-pragul-jos-demnitatii-nationale-1_5693f00937115986c661416a/index.html

Sursa: Art-Emis

Art Morphing

Cuvintele din istorie folosite în mod eronat

Există un număr suprinzător de mare de cuvinte din istorie pe care foarte mulţi dintre noi le folosesc în mod eronat sau cu sens denaturat.

Un bun exemplu ar fi „nirvana”. Sensul în care este folosit este cel de „rai”, „paradis”, dar termenul de origine budistă semnifică de fapt eliberarea din ciclul nesfârşit de reîncarnări, care aduc adesea suferinţă în existenţa oamenilor şi dobândirea unei stări de binecuvântare absolută. Se referă şi la dobândirea celui mai înalt grad de înţelepciune, care eliberează individul de dorinţele lumeşti şi de durere. Este, într-adevăr, comparabil cu ajungerea în paradis, dar cuvântul nu este sinonim cu acesta, potrivit Rador.

Să trecem în revistă şi alţi termeni în cazul cărora se fac confuzii similare.

Fariseu

Închipuiţii aceia de farisei! Cel puţin aşa cred mulţi oameni că sunt descrişi de Biblie, motiv pentru care termenul de „fariseu” este folosit astăzi pentru a desemna o persoană ipocrită şi încrezută. Dar nu este o definiţie tocmai exactă.

Fariseii – numele însemna „separatişti” sau „cei separaţi” – reprezentau o sectă iudaică care propovăduia adeziunea strictă la tradiţiile şi practicile religioase evreieşti. Aceştia luau cuvântul Bibiliei ad literam şi, chiar dacă unii contemporani criticau zelul lor excesiv privind legea iudaică, erau totuşi respectaţi pentru faptul că doreau să ajute oamenii din toate păturile sociale să studieze Legea lui Moise. Rivalii lor, numiţi saduchei, erau în mare parte aristocraţi şi prelaţi. Fariseii erau cunoscuţi şi pentru refuzul lor de a se închina stăpânirii romane.

Dar erau oare încrezuţi? În Evanghelia după Luca, fariseii erau furioşi pe Iisus pentru că vindecase un bolnav paralizat chiar într-o zi de Sabat. Privit din altă perspectivă, acest lucru demonstra că ei îşi urmau credinţa şi condamnau încălcarea Legii. De altfel, portretizarea biblică a fariseilor este ceva mai nuanţată decât pare la prima vedere. De exemplu, un fariseu respectat numit Gamaliel intervine în timpul unei judecăţi pentru a-i salva pe doi dintre apostoli, aşa cum este relatat în „Faptele apostolilor „, cea de-a cincea carte a Noului Testament, scrisă tot de Luca. Talmudul, o intrepretare acceptată a Torei scrisă de farisei, condamnă de asemenea ipocrizia. Fariseii au fost singura sectă evreiească care a supravieţuit căderii cetăţii Ierusalimului în anul 70 şi care a pus astfel bazele iudaismului modern.

Hedonism

Primele imagini care apar după o căutare rapidă online a cuvântului „hedonism” sunt dintr-o staţiune de nudişti din Jamaica. Pentru noi, cei care trăim în secolul 21, hedonismul este echivalent cu răsfăţul, cu plăcerile, în special cele de natură sexuală. Într-adevăr, sinonimele pentru „hedonism” includ „senzualitate”, „voluptate”, „nesaţ” „plăcere carnală”, „orgie”. Dar a pune semnul egal între hedonism şi orgie este eronat. De fapt, filosofii califică această definiţie drept „hedonism popular”.

Termenul de „hedonism” derivă din cuvântul grecesc „hedone” (plăcere). În esenţă, este filosofia care consideră că cele mai importante repere ale existenţei sunt plăcerea şi durerea. Plăcerea este intrinsec bună şi valoroasă, în timp ce durerea este de evitat. Dar plăcerea poate însemna multe lucruri. Poate fi de natură intelectuală, produsă, de exemplu, de o carte bună. Poate fi de natură altruistă, de exemplu îţi ajuţi un vecin. Da, plăcerea este şi o senzaţie, inclusiv de natură sexuală, dar poate fi produsă şi de un masaj. Unele forme de hedonism promovează ideea că plăcerea pe termen scurt nu este un câştig dacă nu are rezultate pe termen lung asupra durerii sau suferinţei.

Epicureu

Gurmanzii se referă adesea la ei înşişi ca „epicurei”, ceea ce desemnează persoane cu un simţ gustativ dezvoltat, care apreciază mâncarea şi băutura bună. Cuvântul „epicureu” vine de la numele filosofului grec Epicur (341-271î.Hr) despre care se crede că ar fi fost un mare gurmand. De fapt, Epicur este considerat unul dintre cei mai importanţi gânditori hedonişti iar folosirea cuvintelor „epicureu” sau „epicureic” are astăzi un sens denaturat.

Hedoniştii din Antichitate, aşa cum am arătat în pasajul precedent, credeau că un lucru este bun dacă produce plăcere sau este rău dacă produce suferinţă. Epicur era considerat un hedonist egoist, care credea că lucrurile bune sunt numai acelea de care te bucuri personal, care-ţi produc ţie plăcere. Nu ceea ce o bucură pe mama ta, pe prietenul cel mai bun sau pe colegul tău premiant. Viaţa, deşi trebuie să fie bazată pe virtute morală, are un rost doar dacă fiecare se bucură de propria existenţă în felul său. Interesant este că hedoniştii egoişti credeau, în acelaşi timp, că dorinţele lumeşti, cele de natură culinară, sexuală sau ambiţiile politice, trebuie moderate. Dacă o persoană se afundă prea tare într-o plăcere, spuneau ei, riscă să devină sclavul acelei plăceri. Aşadar, în mod ironic, epicureii de astăzi nu sunt toţi demni de admiraţia filosofului Epicur.

Stoic

„Stoicul” este într-o anumită măsură considerat opusul „epicureului”. O persoană căreia, de exemplu, i-a murit soţia în tinereţe şi a rămas cu doi copii de crescut poate fi numită „stoică”, cu condiţia de a-şi fi acceptat soarta cu dârzenie şi de a fi depus toate eforturile fără lamentări. Pentru că acesta ştim că este stoicul, cel care acceptă orice întâmplare a vieţii fără a se plânge şi fără a-şi exterioriza sentimentele. Numai că, nu e chiar aşa.

Vechii stoici erau cei care urmau învăţăturile stoicismului, o şcoală de gândire filosofică cu bazele în Grecia Antică, apărută în jurul anului 300 î.Hr. Foarte popular şi în Imperiul Roman, stoicismul se baza pe meditaţie, conştiinţa permanentă a sinelui şi autoevaluare; oferea practicanţilor săi precepte teoretice şi texte motivaţionale asupra cărora să mediteze. În esenţă, era un fel de religie şi în anumite privinţe seamănă extrem de mult cu creştinismul.

Aşadar, cum a ajuns cuvântul stoic să fie asociat cu resemnarea interiorizată, fără manifestarea emoţiilor? Stoicii petreceau foarte mult timp meditând asupra morţii sau asupra apropierii morţii, considerată testul suprem al caracterului unei persoane. Ei mai credeau că sentimente precum frica, invidia sau dragostea pasională erau rezultatul unor false judecăţi, aşa că un adevărat stoic era imun la acestea. O viaţă morală (virtutea era considerată necesară fericirii) era o existenţă lipsită de pasiune şi sentimente.

Cinic

Diogene din Sinop, „Cinicul” alături de Alexandru cel Mare. DEA/A. DAGLI ORTI/De Agostini/Getty Images

Tot grecii sunt cei care au dat lumii un cuvânt al cărui sens a fost denaturat în timp – „cinic”. Termenul descrie în zilele noastre o persoană care crede că toţi oamenii sunt motivaţi de interese egoiste, este o persoană negativistă, care pune mereu la îndoială ceea ce alţii spun sau fac. Dar cinicii din Grecia Antică erau persoane care aparţineau unei secte de filosofi, care practicau autocontrolul, ascetismul şi trăiau în sărăcie, considerând că astfel poate fi atinsă virtutea morală. Plăcerea era dispreţuită.

Un cinic celebru este Diogene din Sinop, care a renunţat la orice confort, plăceri şi convenţii sociale în strădania sa de a duce o viaţă morală. De pildă, obişnuia să umble desculţ prin zăpadă pentru a-şi învăţa organismul să se adapteze la frig. În acelaşi timp, însă, simţea că este de datoria sa să-şi admonesteze semenii sau să-i reclame dacă îi surprindea bucurându-se de lux şi de plăceri. Personajul lui Diogene se pare că a fost şi cel care a transformat accepţiunea iniţială a termenului în ceea ce îl defineşte astăzi.

Karma

Un discipol indian studiind Rigveda, una dintre primele scrieri unde apare termenul de „karma”, care înseamnă „acţiune”. (Education Images/UIG via Getty Images)

Ceea ce ştim noi astăzi despre „karma”, cuvânt care a ajuns să fie folosit în viaţa de zi cu zi, este echivalent cu expresia „după faptă şi răsplată”, fie în sens pozitiv, fie negativ. A primi ceea ce meriţi, în funcţie de comportamentul tău. Dar karma nu funcţionează pe bază imediată, aşa cum ne-am obişnuit să catalogăm anumite întâmplări: m-ai hărţuit în trafic şi apoi ţi s-a stricat maşina. Ai primit karma. Nu.
Karma este un concept hindus şi budist care spune că toate acţiunile unei persoane, dintr-un şir de reîncarnări succesive, îi influenţează destinul. În esenţă, karma este justiţie retributivă; eşti pedepsit sau răsplătit, dar într-o viaţă viitoare, în funcţie de faptele tale din existenţa prezentă. Conceptul nu poate fi înţeles şi nici nu este valabil fără credinţa reîncarnării.

Orwellian

Scriitorul britanic George Orwell este sursa termenului de „orwellian” care a fost folosit şi în scrierile de orientare stângă, şi în cele de dreapta (ullstein bild via Getty Images)

Acest cuvânt îţi dă mici fiori. „Orwelliană” este orice situaţie similară cu cea descrisă de George Orwell  în romanul său intitulat „1984”. Cartea descrie un sistem totalitar din viitor care controlează gândirea indivizilor, cu un guvern care supraveghează populaţia şi o lume în care lucrurile rele primesc nume care le fac să sune bine. Termenul s-a răspândit încă din 1950 şi este folosit pentru a cataloga tot felul de situaţii, în general în sens negativ. Mai aproape de noi, scandalul NSA sau legile care permit poluarea planetei sunt adeseori sub influenţa acestui cuvânt cu conotaţii malefice.

Problema este că George Orwell a mai scris şi alte romane, fiind chiar un gânditor socialist. De asemenea, spun mulţi, a fost chiar un tip de treabă. Aşadar, cuvântul „orwellian” ar trebui să însemne admirator al lui George Orwell, al ideilor şi cărţilor sale. Ceea ce este interesant, dincolo de conotaţia predominant negativă a termenului, este că persoane cu orientări politice diferite l-au folosit pentru a descrie conceptele la care nu aderă. Acest lucru poate induce în eroare o persoană nefamiliarizată cu opera scriitorului.

Sursa: http://www.howstuffworks.com

Traducerea şi adaptarea: Bianca Ioniţă

sursa: descopera.ro 

A murit ziarista și scriitoarea Silvia Kerim

Uniunea Teatrală din România anunţă cu profundă tristeţe dispariţia ziaristei şi scriitoarei SILVIA KERIM, publicistă pasionată de teatru şi film, una dintre cele mai talentate prozatoare dedicate literaturii pentru copii, autoare a unor emoţionante cărţi de evocări.

Absolventă a Facultăţii de Limba şi Literatură Franceză, a debutat că ziaristă la „Contemporanul”. A scris apoi la „România liberă”, precum şi la revista „Cinema” şi prestigioasă revista „Secolul 20”.

Vreme de 18 ani (1997-2015) a fost redactor al revistei „Formulă AS”, unde publică săptămânal articole pe teme culturale (teatru, film, muzică).

A lucrat la Radio România în redacţia „Teatru la microfon”, „Teatru la microfon pentru copii”.

Ca producător delegat la Casele de Filme din cadrul Consiliului Culturii, a colaborat cu regizori ca Mircea Daneliuc, Alexandru Tatos, Mircea Veroiu, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu.

Redactor-şef al secţiei scenarii la AnimaFilm, Silvia Kerim este autoarea musical-urilor pentru copii „Mary Poppins”, „Frumoasă din pădurea adormită”, „Micuţa Dorothy”, „Gulliver”.

De asemenea, a scris cărţi apreciate de memorialistică: „Ponica, o legendă”; „Vedere din Parfumerie”; „Fereastră de la Veneţia”, premiate de Uniunea Scriitorilor.

În 2004 a primit Ordinul „Meritul Cultural – în grad de Cavaler”, acordat de preşedintele României, iar în 2008 UNITER i-a acordat „Premiul special al Preşedintelui”. Tot în 2004 a fost declarată „Femeia anului”, titlu acordat de American Biographical Institute.

Prietenoasă şi caldă, Silvia Kerim se „îmbogăţea” cu fiecare interviu. A creat profile a zeci de personalităţi din lumea artei (Iurie Darie, Ştefan Iordache, Horea Popescu, Ion Cojar, etc.), interviuri reunite în „Amintirea ca un parfum”, carte denumită de actorul Marin Moraru „Biblie pentru actori”.

Într-un interviu oferit în 2014 pentru Transilvania Report, Silvia Kerim declara: „Mi-ar fi plăcut să merg la Londra, la Premiile Bafta, pentru că am o admiraţie nesfârşită faţă de englezi, oameni calzi, prietenoşi şi foarte simpli. Mi-ar fi plăcut să merg la Hollywood nu pentru partea mondenă, ci pentru modul cum organizează ei, ca şi cei de la Bafta, un astfel de eveniment. Mai am un vis al meu pe care o să mi-l fac bogat dincolo. Aş fi vrut toată viaţa mea să ajung în Africa de Sud şi să mă fac prietenă a animalelor mari dintr-o rezervaţie. Sunt fascinată de soare, de căldură, de lei şi de tigri”.

Trupul neînsufleţit va fi depus astăzi, 18 ianuarie, la ora 15.00, la Capela Cimitirului Calvin din Calea Giuleşti, nr.101. Ceremonia de înmormântare va avea loc marţi, 19 ianuarie, de la ora 13.00, la Cimitirul Calvin.

sursa: digi24.ro