Zilele trecute am făcut curat prin bibliotecă. Mă uitam cu jind la toate volumele pe care îmi tot promiteam că le citesc, dar, în ciuda tuturor intențiilor bune și frustrărilor acumulate, pare-se că numai citite nu au mai fost. Le-am scos, le-am șters de praf și mi-am dat seama că printre ele sunt o sumedenie de alte cărți clasice, grele, despre care nu am mai auzit pe nimeni să vorbească sau să scrie.
De fapt, ideea articolului de față m-a izbit în moalele capului când am dat de gigantescul, Empire State Building-ul literaturii, și anume balzaciana Comedie umană. Rătăcisem cam jumătate din volumele pe care le aveam, le-am regrupat cu chiu cu vai, după care să aflu că nici măcar nu aveam colecția completă…
Ei bine, atunci m-am gândit că ar fi momentul să scriu câteva cuvinte despre unele (câteva doar!) titluri mari și foarte mari (la propriu și la figurat) ale literaturii planetei ăsteia asupra căreia lumea, în goana vremurilor ăstora, nu prea mai are cum să se aplece decât în rare și binevenite ocazii.
continuarea articolului, la sursa: hyperliteratura.ro
scrisă de Ioana Vighi
