Contribuie la apariția cărții „Istoria ROCKului românesc”!

Ajută-ne să publicăm prima carte 100% Hyperliteratura: Istoria Rockului românesc

Împreună cu Nelu Stratone, realizatorul celebrei emisiuni radio A lu’ Nelu, între 1992 și 2007 (timp în care au călcat pragurile studiourilor peste 500 de formații), dar și autorul a sute de articole fie în reviste de specialitate, fie colaborări în diverse cărți de istorie a fenomenului rock în România, pregătim un proiect inedit pentru piața românească de carte, Istoria Rockului românesc.

Istoria Rockului românesc va fi o enciclopedie personală care va cuprinde povestea a peste 50 de ani de rock autohton, începând cu anii ’60, traversând tulburătoarea perioadă comunistă și etapele ei dificile, ajungând în explozia anilor 90 și terminând cu cel mai recent capitol, rockul de după anul 2000 și mergând până la momentul tragic #Colectiv, unde autorul cărții a fost chiar prezent la concertul celor de la Goodbye to Gravity.

Contribuie la publicarea primului volum al cărții

Avem nevoie de susținerea ta, astfel ca în această toamnă să putem publica primul volum din Istoria Rockului românesc, care va cuprinde o analiză detaliată a rockului „sub seceră și ciocan”, anume povestea fascinantă a anilor ’60 până în momentul Revoluției din 1989.

Primul volum va însuma aproximativ 500 de pagini și va fi tipărit în condiții grafice de excepție, într-un format mare, cartonat, alături de multe elemente vizuale și o arhivă impresionantă de fotografii.

Cum poți susține Istoria Rockului românesc

CrestemIdei Istoria Rockului romanescContribuie cu o donație prin campania de crowdfunding pe care am inițiat-o prin CrestemIdei.ro, una dintre cele mai cunoscute platforme care încurajează dezvoltarea de proiecte culturale.

Ne-am propus să strângem 8.500 de ron prin CrestemIdei.ro până la data de 20 noiembrie, astfel că orice donație și orice share contează. Poți dona o sumă minimă pornind de la 10 lei, sau 40 de lei (și vei primi cartea în format digital) sau 100 de lei (asigurându-ți pre comanda cărții, cu autograf).

Pentru a vedea proiectul nostru pe CrestemIdei.ro, CLIC AICI

Sau poți dona, fără pre comandarea cărții, orice sumă care crezi că ne va ajuta să ducem la capăt proiectul Istoria Rockului românesc, direct în contul Asociației Culturale Ariergarda din Timișoara, ce reprezintă Hyperliteratura.

Cont bancar Ariergarda: RO97BRDE360SV215948536000, BRD GROUP SOCIETE GENERALE

De Andrei Ruse 

sursa: hyperliteratura.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s