18 septembrie: Ziua Brâncuşi la TVR

18 septembrie vine cu un maraton de programe dedicate marelui sculptor, sub titlul „Brâncuşi e al meu”, de la 14.30, 18.45 şi 21.10, la TVR 1, TVR HD, TVRi şi TVR Moldova. Conform misiunii sale, TVR susţine promovarea şi păstrarea valorilor naţionale.

O zi cu transmisiuni directe, în care au cuvântul specialişti, oameni de cultură şi persoane publice. O zi în care spunem cu toţii Brâncuşi e al meu. Aceasta este propunerea Televiziunii Române pentru telespectatorii săi în ziua de 18 septembrie. După ce, pe parcursul întregii săptămâni, jurnalistul TVR Mihai Constantin ni l-a adus aproape pe „artistul inimilor noastre” printr-o serie de cinci emisiuni, ziua de duminică îi este dedicată lui Constantin Brâncuşi, prin programe speciale, unite sub acelaşi titlu şi difuzate la TVR 1, TVR HD, TVRi, TVR Moldova şi online, pe TVR+, de la orele 14.30, 18.45, respectiv 21.10.

De la 14.30 se dă startul transmisiunilor în direct din platoul TVR, unde Radu Tudor ne aşteaptă alături de invitaţii săi. El este cel care ne introduce în lumea lui Brâncuşi, pornind din satul natal, Hobiţa, până în cele mai mari centre expoziţionale din Paris sau New York. Viaţa, personalitatea şi opera sculptorului Constantin Brâncuşi sunt ilustrate cu imagini inedite şi mărturii emoţionante, ce ne conving, pe oricare dintre noi, că Brâncuşi e al meu.

La 18.45 asistăm la o dezbatere în direct, cu participarea a şase prestigioşi oameni de cultură şi specialişti în domeniu, dezbatere moderată de jurnalista TVR Irina Păcurariu.

Seara, de la ora 21.10, într-un talk-show care se va încheia aproape de miezul nopţii, spunem Brâncuşi e al meu împreună cu oameni de cultură, persoane publice şi specialişti. Îi vom regăsi, printre aceştia, pe actorii Victor Rebengiuc şi Oana Pellea, ambii implicaţi în campania de strângere de fonduri pentru achiziţionarea operei „Cuminţenia Pământului”, celebrul sculptor Vlad Ciobanu, scriitorul şi jurnalistul Florin Iaru, Petru Lucaci, preşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Grigore Leşe, păstrător al folclorului românesc şi al valorilor tradiţionale, violoncelistul Adrian Naidin, Matei Stîrcea Crăciun, specialist în studii de antropologie simbolică, precum şi vedete TVR, între care Iuliana Tudor, Cornel Mihalache, Adelin Petrişor, Cătălin Ştefănescu şi alţii.

Conform misiunii sale în societate, Televiziunea Română promovează valorile autentice şi încurajează păstrarea identităţii naţionale, implicându-se în campanii pe teme semnificative pentru români. Una dintre aceste aceste campanii este cea de susţinere a subscripţiei naţionale iniţiate de Ministerul Culturii, pentru achiziţionarea operei lui Constantin Brâncuşi „Cuminţenia pământului”. Prin toate aceste programe ce evocă viaţa şi opera marelui sculptor român, TVR îşi îndeplineşte una dintre misiunile sale de onoare, aceea de a proteja operele de artă, pentru ca aceste valori naţionale să rămână acasă.

sursa: stiri.tvr.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s