Muzeul Naţional al Literaturii Române va fi redeschis publicului

muz-litMuzeul Naţional al Literaturii Române a fost înfiinţat în anul 1957.

Muzeul Literaturii Române urmează să fie redeschis publicului după doi ani de la relocarea colecţiilor în clădirea Casei Presei Libere. Insituţia va funcţiona în două locaţii, dintre care una este fostul sediu Gestapo.

Până în anul 2014, patrimoniul MNLR a fost adăpostit în sediul de pe Bulevardul Dacia. Atunci, clădirea a fost retrocedată proprietarului de drept, iar instituţia s-a văzut nevoită să îşi desfăşoare activitatea la Casa Presei din Bucureşti, după ce primarul general de atunci, Sorin Oprescu, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor, au luat în calcul mai multe imobile.

În ciuda protestelor din acea perioadă, clădirea a fost evacuată, după ce vreme de aproape 40 de ani a fost folosită drept sediu al Muzeului Literaturii. Instituţia, înfiinţată în anul 1957, a funcţionat iniţial într-un imobil situat pe Şoseaua Kiseleff. După 10 ani, la solicitarea lui Tudor Arghezi, muzeul este mutat în locaţia din Bulevardul Dacia.

Recent, într-un interviu acordat România Liberă, Ioan Cristescu, directorul MNLR, a anunţat că instituţia îşi va deschide din nou porţile pentru public în data de 15 ianuarie 2017, de Ziua Culturii Naţionale. Atunci va fi inaugurată expoziţia permanentă în sediul din Strada Nicolae Creţulescu, numărul 8.

Cel de-al doilea sediu, ce urmează să deschis în aprilie 2017, în Calea Griviţei, va fi folosit pentru a valorifica colecţiile de mobilier ale muzeului. Clădirea de aici a adăpostit timp de peste 40 de ani Muzeul Naţional Filatelic şi în anii ’40 birourile Gestapo-ului. Astăzi, imobilul este folosit drept sediu al Ambasadei Republicii Polone la Bucureşti.

Muzeul Literaturii Române dispune de o arhivă de peste 300.000 de manuscrise, cărţi vechi şi obiecte de patrimoniu. Valoarea tuturor acestora a fost estimată la aproximativ 1 miliard de euro, însă valoarea lor istorică şi culturală este considerată inestimabilă.

scrisă de Alin Motogna

sursa: descopera.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s