Tu ce fel de cititor ești: tip pantof sau tip umbrelă? Roman.

Tipologia stabilită de Matei Vişniec, care dă titlul noului său roman, îi include şi pe cititori. Există cititori de tip pantof şi cititori de tip umbrelă. Cititorul de tip pantof este disciplinat şi răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuvânt şi o închide după ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrelă priveşte neliniştit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traversează în diagonală, aprofundează numai dacă îl captivează textul şi, nu de puţine ori, încheie cartea citind începutul.

Lectura acestui roman de călătorie – prin lumea ideilor, prin istoria misterului teatral, dar şi prin ţinutul miraculos al Provenţei – va constitui pentru ambele categorii de cititori o experienţă spirituală „tectonică” (în aceste pagini se ciocnesc două plăci tectonice: prima este un continent de viaţă trăită, iar a doua este paradisul voluptuos al ficţiunii), dar va funcţiona şi ca un test. Nu ezitaţi să vă urmaţi instinctul şi să încercaţi să descoperiţi dacă sunteţi un cititor de tip pantof sau un cititor de tip umbrelă.

„Poveştile ne plac atunci când conţin enigme. Sau tâlcuri (cuvintele vechi au uneori o înţelepciune care stă la pândă, este cazul cuvântului tâlc). Acest roman doldora de poveşti aparent disparate este unul care s-a scris aproape singur. Iniţial am vrut să merg pe un singur fir, pe urmele iubirii mele pentru cuvânt şi pentru teatru, pentru gest şi pentru ceremonie. Cartea s-a transformat într-o călătorie, altfel spus, m-a dus singură dinspre centrul lumii (de la Rădăuţi, oraşul în care m-am născut) spre periferii, adică spre Paris şi Avignon (mari capitale ale teatrului). Reţineţi că, dacă vă place călătoria, nimeni nu vă obligă să vă mai întoarceţi din ea…”, spune Matei Vişniec.

Cartea a apărut recent la Editura Cartea Românească și este disponibilă şi în format digital. Invitați la dialogul de miercuri sunt Bogdan-Alexandru Stănescu, Cosmin Ciotloș, iar amfitrion: Ion Bogdan Lefter.

Autor: Carmen Anghel 

sursa: evz.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s