De ce americanii şi britanicii au accente diferite?

Image result for americans and britsCele două accente au început să se diferenţieze la sfâşitul secolului al XVIII-lea.

Mulţi ar fi surprinşi să afle că în anul 1776, atunci când coloniştii americani şi-au declarat independenţa faţă de coroana britanică, accentele cu care vorbeau reprezentanţii celor două tabere nu se deosebeau foarte mult. Mai mult decât atât, se pare că de-a lungul timpului accentul englezilor s-a schimbat foarte mult, pe când cel al americanilor nu a suferit modificări subtanţiale.

În secolul al XVIII-lea, atât englezii din arhipelag, cât şi cei din coloniile de peste ocean vorbeau o limbă în care litera ,,r” se auzea foarte slab. De exemplu, când pronunţau expresia ,,hard winter” (,,iarnă grea”), interlocutorul înţelegea, de fapt, ,,hahd wintuh”.

Din câte se pare, după ce Revoluţia Americană a luat sfârşit, la finele anilor 1700, accentul în care litera ,,r” se pronunţa a început să fie folosit de englezii insulari din clasele sociale superioare. Cercetătorii britanici susţin că această schimbare a apărut în momentul în care cei care s-au îmbogăţit în timpul Revoluţiei au încercat, pe orice cale, să se distingă faţă de cei care nu reuşiseră să ajungă la acelaşi statul cu ei.

,,Noul mod de pronunţie a fost standardizat de profesorii care predaseră la acea vreme în Londra. Ei erau cei care decideau cum se pronunţă în mod corect fiecare cuvânt, introducând toate regulile de rostire în dicţionare special concepute în acest sens. Noile norme au fost acceptate de cei mai mulţi dintre britanici, însă în zona de nord a Angliei, în Scoţia şi în Irlanda, acccentul s-a păstrat până în ziua de astăzi”, susţine John Algeo, profesor în cadrul Universităţii din Georgia, SUA.

În cea mai mare parte a teritoriului Statelor Unite se vorbeşte şi acum cu accentul respectiv. Excepţie fac doar cele întâlnite în zonele din împrejurimile New York-ului şi Boston-ului, aflate, în secolul al XVIII-lea, sub o puternică influenţă britanică.

sursa: livescience.com

adaptare de Alin Motogna 

preluare de pe: descopera.ro

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s