Cerșetoria intelectuală, o formă abjectă de denigrare a României

După ‘89, mai exact după ’96, atunci când miliardarul american George Soros și-a pus la punct o rețea în România, a fost creată o întreagă specie de intelectuali care își construiesc imaginea în străinătate, denigrând România.

Această rețea o are ca exponent pe Alina Mungiu Pippidi, care și-a creat imaginea atât în România cât și în Europa ca pilonul ONG-ismului românesc. Temele ei de atac nu au vizat corporațiile, politicienii sau ecologia, ea a mizat pe denigrarea României și a românilor pentru că ce poate fi mai plăcut pentru alte state decât să audă de la un român cât de urâtă este România și cât de proști și corupți sunt românii. Cu banii lui Soros a reușit să realizeze în România adevărate rețele prin care brandul de țară al României să scadă, pentru că e mai ieftin să cumperi fabrici într-o țară cu imagine proastă, iar românilor le vine mai greu să-și ceară drepturile în fața corporațiilor când li se spune, de către ai lor, că sunt nepregătiți, corupți și leneși.

Mungiu Pippidi nu s-a mărginit doar la a denigra România și pe români în articolele și interviurile ei. Nu! Ea a continuat, ajutată de banii lui Soros, să promoveze în cinematografia europeană niște regizori cu accente profund anti-românești. Dacă tot vorbim de bani, probabil că Alina s-a gândit să-l bage și pe frati-su’ într-un proiect marca Soros. Astfel, cu un capital foarte mare pentru România, Cristian Mungiu – face filmul ”4 luni, 3 săptămâni și 2 zile”. Bineînțeles, filmul este despre perioada comunistă, despre cât de greu era după decretul anti-avort, dar, mai ales, despre români și România. Observăm că tot sistemul era corupt și nepregătit, că românii erau needucați și mai ales violenți. Pentru această prezentare minunată făcută României, Cristian Mungiu primește premiul Palme d’Or la Festivalul de la Cannes din 2007. Este evident că ”cineva” a dorit ca imaginea României să fie aceea, să vedem în primul rând noi românii cât de mult ne-a ridicat sistemul capitalist și să vadă și alții cât de gregari și needucați eram și probabil încă suntem.

În același registru se încadrează și regizorul Călin Peter Netzer, care, cu filmul ”Poziția copilului” a câștigat în 2013 trofeul “Ursul de Aur”, la Festivalul de Film de la Berlin. Este evident că și promovarea acestui film înseamnă tot denigrarea României, denigrarea românilor și minimalizarea sistemului românesc de învățământ. Toate aceste ”opere cinematografice” se înscriu într-un plan: România trebuie să fie văzută prost, românului trebuie să-i fie rușine cu țara lui.

Ce nu înțelege însă Alina Mungiu Pippidi este că ea, de fapt, este cu mult mai abjectă decât ultimul cereșetor. Ambii cerșesc, dar ceșetorul face asta de foame, chiar dacă o face la Paris sau Viena, el aduce prejudicii țării lui fără să-și doreasca asta și de cele mai multe ori fără să înțeleagă că face asta. Doamna Pippidi este însă mai mult decât conștientă de deserviciile făcute României, dar se pare că banii și agendele străine au întotdeauna prioritate.

Autor: Alexandru David

sursa: gandeste.org

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s