10 trenduri în jurnalismul românesc al lui 2016

Imagini pentru journalistsÎn România şi în alte părţi, jurnalismul se schimbă până la punctul la care nu mai poate fi numit jurnalism. Mediafax a selectat 10 tendinţe de conţinut care vor creşte în popularitate în 2016.

1. Discursul personal, narativ

Publicul de online, şi nu numai, înţelege şi apreciază vocile distincte de autori. Acestea se manifestă adesea sub forma naraţiunii. Ştirea seacă, în care elementul cel mai important este enunţat la început, nu a murit, dar supremaţia ei este pusă în discuţie de ceea ce se întâmplă pe Facebook, pe bloguri şi chiar în publicaţiile clasice. Exemplele din comunicarea autohtonă sunt prea numeroase pentru a le mai pomeni.

2. Jurnalismul longform/slow journalism

Primul termen este mai cunoscut şi mai explicit decât ultimul, în România. Acesta din urmă a fost lansat în 2007, în Prospect Magazine, de Susan Greenberg, şi se referă la documentarea minuţioasă – care poate dura până la câteva luni – a unui articol. În momentul de faţă, viteza şi cantitatea contează cel mai mult în media online – şi televiziune, în măsura în care aceasta e informativă -, dar tocmai de aceea tendinţa contrară tinde să fie apreciată de o anumită categorie de cititori/utilizatori/telespectatori de elită. Desigur, materialele rezultate sunt de dimensiuni extinse, de unde încadrarea ”longform”. În România, textele premiate la Superscrieri, provenite în majoritate de pe Casa Jurnalistului, sunt exemple concludente. Se adaugă acestora jurnalismul investigativ gen RISE Project, mai lent încă decât investigaţiile valide din presa cotidiană de acum 10 sau 15 ani. Rezultatele acestui gen de investigaţie sunt însă extrem de influente. RISE lansează subiecte precum imobilele ocupate de Klaus Iohannis sau afacerile lui Sebastian Ghiță cu SRI-ul odată la câteva luni, dar ele se propagă apoi în toată presa.

3. Diversificarea de conţinut

Reţeta clasică a presei ”importante”, politică + economie + ştiri externe, este pusă sub semnul întrebării de cititorii mai tineri, cu alte interese. În media din România nu există încă branduri şi filozofii de conţinut care să vizeze explicit generaţii gen ”millenials”, aşa cum o fac Mic.com sau Vice în SUA. Principiul ”mai puţină politică, mai multe lucruri care ne privesc” începe totuşi să ghideze, pe ici, pe colo, şi creatorii de conţinut din România. Arii tematice precum ecologia, online-ul, smart living-ul, sexul, drogurile sunt mai prezente azi decât în urmă cu câţiva ani.

4. Metadiscursul

Marshall McLuhan spunea în anii ’60 că mediile noi tind să transforme mediile vechi în conţinut, dar aforismul filozofului canadian se aplică azi şi pe dos, atunci când presa scrisă vorbeşte despre televiziune sau aceasta din urmă vorbeşte despre Web. Jocurile politice făcute de media, intoxicările de presă sau schimbările pe care online-ul le produce asupra vieţii noastre au devenit subiecte de discuţie curente. Există site-uri profilate pe media, precum Pagina de media, dar şi jurnalişti precum Cătălin Tolontan care abordează aceste subiecte pe blogurile lor. Şi industria publicităţii tinde să se preocupe de subiecte asemănătoare, în măsura în care începe să se apropie de producţia clasică de conţinut prin noile forme de content marketing, iar site-urile de tip IQAds sunt exemple în acest sens.

5. Reîmpachetarea

Într-o epocă în care conţinutul este supraabundent, materialele vechi, dar valoroase cunosc o nouă viaţă atunci când redevin de actualitate. Un exemplu foarte la îndemână sunt afirmaţiile lui Andrei Pleşu despre Dan Puric din 2009, repuse în circulaţie după seria de apariţii la TV a acestuia din urmă, la sfârşitul lui 2015. Publicate iniţial de Adevărul, acestea au fost reluate de În Linie Dreaptă, într-o postare care a devenit virală, cu peste 7000 de reacţii pe Facebook. Mulţi dintre utilizatori au avut senzaţia că este vorba despre afirmaţii recente ale lui Pleşu.

6. Ficţionalizarea şi intoxicarea

Orice utilizator de Facebook ştie foarte bine despre ce este vorba: pseudo-informaţiile puse în circulaţie de site-uri gen Expunere.com, Efemeride şi multe altele din aceeaşi clasă. De la gogoşi pure şi simple gen epuizarea rezervelor de petrol, până la propagandă pro-rusă sau în favoarea unora din actorii politici interni, ficţiunile de acest fel cunosc o carieră înfloritoare prin distribuirea pe Facebook. Faptul că înşişi utilizatorii au început să alcătuiască liste de astfel de site-uri şi să-şi pună problema cum se pot apăra de intoxicări este concludent.

7. Advertorialele şi native advertising

Deşi nu este vorba despre jurnalism propriu-zis, advertiserii tind să încurajeze în ultimii ani comunicarea publicitară de alt tip decât clasicele reclame. De la momentele de product placement din X Factor şi Vocea României, la articolele semnate Advert Einstein de pe Times New Roman, materialele cu logică jurnalistică în care autorii se referă la diferite produse şi servicii sunt tot mai răspândite. Dacă advertorialele sunt o gură serioasă de oxigen pentru revistele tipărite, native advertising-ul e un tip de monetizare dezirabil pe site-urile pe care display ad-ul (bannere, overlayere, expandables şi altele) e din ce în ce mai puţin rentabil. Uneori, în cazul brandurilor cu o strategie inteligentă, acest gen de sponsorizare produce conţinut de calitate mai bună decât cel propriu-zis jurnalistic, datorită resurselor pe care advertiserii le pun la dispoziţia producătorilor.

8. Agregarea

Înainte de creşterea online-ului, presa – românească şi nu numai – evita citarea concurenţei chiar şi atunci când era cazul. Astăzi, însă, majoritatea site-urilor mari de la noi preiau, cu trimitere explicită, materiale aparţinând altor branduri media. Iniţial, era vorba de aşa-numitul cross promotion, promovarea încrucişată a conţinutului din publicaţii aparţinând aceluiaşi grup media. Mai nou, însă, se preia şi din alte grupuri media, cu beneficii mutuale de trafic. Preluările de acest tip riscă să creeze confuzie în privinţa identităţii brandului care preia, dar, pe termen lung, dacă o astfel de strategie este clarificată, brandul care preia va fi mai integrat în ecosistemul general al Web-ului.

9. Videologging-ul

Pare ciudat să alăturăm nume ca Zmenta sau Tequila consideraţiilor de mai sus, dar Zmenta are peste 550 de mii de abonaţi la canalul lui de YouTube şi videocasturile lui au 50-100 de mii de spectatori. Tequila are şi ea peste 650 de mii de abonaţi şi 100-150 de mii de spectatori pe transmisie. Este vorba de oameni foarte tineri care ies din sfera comunicării jurnalistice clasice, dar publicul sub 30 de ani la astfel de lucruri se uită şi se lasă influenţat de ele. Presa clasică încearcă să se alinieze acestui trend: Gândul şi Adevărul au Gândul Live şi Adevărul Live, iar alte outlet-uri de media testează lucruri asemănătoare.

10. Infographics & data visualisation

Jurnalismul este din ce în ce mai plin de cifre, iar cifrele pot fi înţelese cel mai bine dacă sunt vizualizate. Infograficele şi vizualizarea datelor sunt vârful aisbergului atunci când vine vorba de lucrul cu numerele. Gândul publică grafice referitoare la dimineţile bucureştenilor, iar HotNews are chiar o secţiune referitoare la astfel de reprezentări, Hotnews.ro/infografic. Astfel de abordări vor deveni tot mai frecvente în 2016, şi nu numai în România.

de Iulian Comanescu

sursa: mediafax.ro 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s