Bienală Europenă de Poezie, la Brașov (29 şi 30 octombrie)

indexÎn 29 şi 30 octombrie, Facultatea de Litere a Universității Transilvania organizează ediţia a doua a Bienalei Europene de Poezie de la Brașov. Recitalurile vor avea loc la Aula Universitații, str. Iuliu Maniu nr. 41A (joi, 29 octombrie) și la Centrul Multicultural al Universitații Transilvania din Brașov, Bd. Eroilor nr. 29, Rectorat (vineri, 30 octombrie), începând cu ora 15:00.

„Bienala de Poezie este un eveniment creat în 2013 de regretatul poet Andrei Bodiu și aduce la Braşov voci originale şi reprezentative ale poeziei europene contemporane. Tema ediţiei de anul acesta este Afinități elective, în conceptul festivalului fiind invitat un poet consacrat care la rândul lui invită un poet mai tânăr din aceeaşi țară“, spun organizatorii, într-un comunicat oficial care a fost publicat şi pe pagina Facebook a evenimentului.

Amintim că poetul Andrei Bodiu a murit anul trecut, în 3 aprilie. Acesta a fost decan și prof. dr. la Facultatea de Litere a Universității Transilvania din Brașov.

Participanții la eveniment sunt: Yassen Atanassov, Kamelia Spassova (Bulgaria), Tomáš Míka, Alice Prajzentová (Cehia), Jüri Talvet, Andra Teede (Estonia), Johann Lippet (Germania), Milan Richter, Lucia Bizarretová (Slovacia), Romulus Bucur, Anca Dumitru, Robert Elekes, Viorel Mureșan, Claudiu Komartin, Nicolae Coande, Silviu Gongonea (România), mai arată organizatorii evenimentului.

scrisă de Alina Andrei

sursa: mytex.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s