Introducerea manualelor digitale afectează negativ educaţia şi dezvoltarea mintala a copiilor

Image result for manuale digitale„Studiile realizate până acum dovedesc că introducerea tehnologiilor digitale, a calculatorului şi a tabletei în educaţia copiilor se va răsfrânge negativ asupra procesului de învăţământ, conducând la o scădere fără precedent a abilităţilor cognitive şi a nivelului şcolar.”

“…primul efect al introducerii tabletelor va fi anularea completă a dispoziţiei şi capacităţii de a citi a tinerilor din noua generaţie.

În aceste condiţii, sporeşte nu numai  riscul naşterii unei noi generaţii aproape analfabete, ci şi acela de a ne trezi într-o lume în care problemele de învăţare şi atenţie cu hiperactivitate, ca şi alte dizabilităţi mentale vor constitui una dintre marile probleme ale Instituţiilor din domenii ca educaţia şi sănătatea.”

“Aceasta teorie, conform careia manualul digital imbunatateste procesul de invatare este doar o produs al fanteziei – atunci cand nu este, mai grav, produs al unui interes comercial concret. Vom prezenta mai jos cateva studii care contrazic flagrant aceste preconceptii si demonstreaza un lucru foarte grav, si anume ca aceste manuale digitale nu sunt “inofensive”, ci sunt in fapt deosebit de daunatoare proceselor cognitive ale elevilor.”

Asociația Dascălilor Români, Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă și Asociația Părinților și Profesorilor Ortodocși „Grigorie Palama” au organizat conferința de presă „Copilul între Galaxia Gutenberg și tehnologia modernă”, susţinută de Virgiliu Gheorghe, doctor în bioetică și biofizician. Utilizarea suportului digital in procesul de invatare sau in lectura recreativa are impact negativ atat asupra reconstructiei mentale a informatiilor, cat si asupra dezvoltarii neuronale si neuro-psihologice a copiilor.

Părăsirea triumfalistă a civilizaţiei Gutemberg în favoarea lumii digitale se va dovedi în următorii câţiva ani a fi unul dintre cele mai mari eşecuri din istoria şcolii moderne româneşti. De fapt, în aceste condiţii vom fi martorii apariţiei nu numai a unei generaţii practic analfabete, ci ş a unei generaţii în care problemele de învăţare şi dizabilitățile mentale vor constitui principala chestiune cu care se vor confrunta părinţii, instituţiile din domeniul educaţiei şi sănătăţii din ţara noastră. Cine va răspunde în faţa legii şi a poporului român pentru această măsură abuzivă şi iraţională prin care se încearcă înlocuirea manualelor cu tabletele în România?

Prezent la eveniment, biofizicianul Virgiliu Gheorghe a susţinut că este ocazia potrivită pentru a trage un semnal de alarmă în privinţa deciziei de a introduce manualele pe suport digital în locul manualelor şcolare imprimate pe hârtie.

„Înainte de lansarea efectivă a primelor două manuale şcolare din proiectul naţional „Un manual românesc pentru copilul tău”, proiect derulat de Asociația Dascălilor Români și de Asociația Părinților și Profesorilor Ortodocși „Grigorie Palama”, voi spune câteva cuvinte despre această nouă măsură guvernamentală privind soarta şi viitorul învăţământului românesc.

Deşi manualele digitale au fost destul de lăudate în anumite cercuri ale mass-media româneşti, nu ştim dacă numai din ignoranţă sau chiar motivat de anumite interese, nu credem că există până la acest moment o expertiză ştiinţifică sau un studiu pilot pe care să se fundamenteze aceste opinii”

Virgiliu Gheorghe a afirmat că studiile demonstrează efectele negative ale introducerii manualelor digitale asupra educaţiei şi a copiilor.

„Dimpotrivă, studiile realizate până acum dovedesc că introducerea tehnologiilor digitale, a calculatorului şi a tabletei în educaţia copiilor se va răsfrânge negativ asupra procesului de învăţământ, conducând la o scădere fără precedent a abilităţilor cognitive şi a nivelului şcolar. Aceste afirmaţii sunt susţinute de studiile realizate în ultimele două decenii care au ajuns la următoarele concluzii:

– lectura pe suportul digital este de la 20% până la 30% mai înceată decât pe suport de hârtie şi cu 50% dacă este vorba de lectura online;

– Lectura efectuată pe monitor consumă mai multe resurse mentale decât cea pe hârtie şi totodată face mai dificil procesul de reamintire a textului citit odată ce cititorul termină de parcurs materialul respectiv.

-Lucrul pe computer conduce la un nivel mai înalt de oboseală şi la o senzaţie crescută de stres aferentă respectivei sarcini.

– Citirea de naraţiuni lineare şi texte descriptiv-explicative pe un ecran conduce la o înţelegere mai slabă a textelor lecturate decât citirea aceloraşi texte de pe hârtie;

– Din punctul de vedere al memoriei, citirea de pe ecran reduce capacitatea memoriei de lucru, dar şi memoria de lungă durată, deoarece procesarea informaţiei de pe support digital, cand este implicat multitsking-ul, nu se face pe hippocampus, zona din creier care răspunde de procesul de memorare, ci în striatum“.

Biofizicianul se întreabă dacă suntem martorii unui experiment la adresa copiilor din România.

„Toate acestea vor conduce în mod sigur la configurarea unor reţele neuronale care nu vor mai favoriza lectura, pentru că nu vor mai oferi satisfacţia necesară pentru desfăşurarea acestui proces. Este cunoscut faptul că atunci când citirea se desfăşoară mult prea încet, iar lectorul se confruntă cu problema memoriei de scurtă durată, el nu va mai înţelege uşor ceea ce citeşte, ceea ce-l va determina să renunţe la acest proces care-i necesită mai multe resurse cognitive decât este dispus că consume, pentru un lucru care nu-i aduce satisfacţie. Practic, primul efect al introducerii tabletelor va fi anularea completă a dispoziţiei şi capacităţii de a citi a tinerilor din noua generaţie.

În aceste condiţii, sporeşte nu numai  riscul naşterii unei noi generaţii aproape analfabete, ci şi acela de a ne trezi într-o lume în care problemele de învăţare şi atenţie cu hiperactivitate, ca şi alte dizabilităţi mentale vor constitui una dintre marile probleme ale Instituţiilor din domenii ca educaţia şi sănătatea.

Ne-am interesat şi nu am putut afla de existenţa unei comisii formate din experţi la nivelul Ministerului Educaţiei şi învăţământului din ţara noastră care să fi luat în considerare aspectele negative ale educaţiei cu ajutorul tabletei, a mijloacelor digitale, în general. De asemenea, nu cunoaştem să fi existat vreun studiu pilot realizat pe câteva şcoli din ţara noastră pe care să se fundamenteze hotărârea introducerii manualelor digitale în România.

În acest context, ne întrebăm, oare cei care conduc astăzi sistemul de învăţământ românesc şi-au asumat sarcina de a ne demonstra faptul că doctorul Alfred Spitzer are dreptate când afirmă în cartea sa Digitale Demenz, că noile media vor induce o răspândire fără precedent a demenţei digitale în sânul noilor generaţii? Suntem martorii unui nou experiment realizat la scara noilor generaţii din România? Sau este vorba de o nouă mare afacere despre ale căror profituri vom afla prea târziu pentru a repara afecţiunile mentale şi educaţionale a câteva sute de mii de copii?

În încheiere, ţinând cont de gravitatea temei avută în discuţie, ca reprezentant a două asociaţii a dascălilor şi a părinţilor din România, vom pune întrebarea: Cine în ţara noastră îşi asumă în faţa legii succesul introducerii manualelor şcolare digitale? Pe cine vom putea trage la răspundere privind distrugerea sănătăţii mentale a unei întregi generaţii de adolescenţi?”.

Ca raspuns real la framantarile parintilor ce vor să iși educe copiii într-un spirit autentic românesc, in cadrul conferinței au fost lansate primele manuale școlare, facand parte din proiectul național „Un manual românesc pentru copilul tău” derulat de Asociația Dascălilor Români și de Asociația Părinților și Profesorilor Ortodocși „Grigorie Palama”.Manualele sunt concepute conform curriculei naționale propusă de Ministerul Educației Naționale şi le permit atât dascălilor, cât şi părinţilor, să le ofere celor mici o educație bazată pe valori.

Îndrumător de Arte Vizuale pentru clasa pregătitoare și clasa I este primul instrument de lucru în domeniul artelor pentru această grupă de vârstă, cu o viziune novatoare, o alternativă interesantă la ghidurile didactice și caietele de lucru deja existente.Indrumătorul a fost conceput pe parcursul a şapte ani de 30 de cadre didactice şi specialişti în diverse domenii, care au pus în lumină inclusiv valorile pedagogiei de artă din perioada interbelică—valori autentice care au creat elite în învăţământul românesc. In întregime ilustrat (pictură, colaj, arte textile, origami, bricolaje, sculptură şi grafică) de către copii, ofera teme plastice atractive şi subiecte fascinante pentru cei mici, o abordare în cheie ludică, spirituală, ce valorizează binele, adevărul și frumosul.

Memorator – Îndrumător de matematică pentru clasa a V-a își propune și reușește, pentru prima dată, să arate drumul corect spre înțelegerea matematicii, „ca o știință frumoasă, ascunsă elevilor din cauza unor programe școlare greșit alcătuite, prea încărcate, cu chestiuni secundare și fără suficiente legături cu viața”, potrivit autorilor. (Sursa: Active News)

“[Introducerea manualelor digitale] este un moment important in evolutia scolii si in dezvoltarea societatii romanesti. Introducerea manualelor digitale este un pas necesar spre modernitate, o adaptare a sistemului de invatamant la lumea tehnologiei si la ceea ce se intampla in mod concret in viata generatiilor actuale de copii. Practic, prin intermediul manualelor digitale, scoala romaneasca se apropie de elevi si raspunde mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”.

Citatul de mai sus, apartinand ministrului educatiei, are ca scop sa ne informeze despre motivul pentru care statul roman cheltuie sume imense de bani pentru inrautatirea educatiei romanesti.

De ce “inrautatire”? Deoarece, in ciuda propagandei ministeriale, manualele digitale in realitate nu raspund mai bine nevoilor si asteptarilor acestora”. Aceasta este doar o idee preconceputa a diriguitorilor moderni ai invatamantului. Studiile in domeniul neurologic si comportamental au scos la lumina, in ultimele decade, exact inversul acestor afirmatii. De aceea, atunci cand autoritatile romane vorbesc despre imbunatatirea educatiei la nivelul primelor doua clase primare prin introducerea manualelor digitale, nu au in vedere vreun studiu pe care l-ar fi derulat care sa le releve o asemenea realitate. Aceasta teorie, conform careia manualul digital imbunatateste procesul de invatare este doar o produs al fanteziei – atunci cand nu este, mai grav, produs al unui interes comercial concret.

Vom prezenta mai jos cateva studii care contrazic flagrant aceste preconceptii si demonstreaza un lucru foarte grav, si anume ca aceste manuale digitale nu sunt “inofensive”, ci sunt in fapt deosebit de daunatoare proceselor cognitive ale elevilor.

In ultima vreme, asadar, au fost intreprinse o serie de studii care au comparat cititul digital cu cititul clasic, scotand la lumina o seama de probleme. Un astfel de studiu, intreprins de Patricia M. Boechler de la Universitatea din Alberta, Canada, in 2001, arata ca cititul de hipertext (forma sub care este prezentat textul digital) conduce la supraincarcare cognitiva si dezorientare. Cu alte cuvinte, explica autoarea, textul digital se citeste mai greu – adica este mai obositor pentru creierul uman – mai ales din cauza faptul ca cititorul este nevoit, in timpul citirii, sa ia tot felul de decizii, cum ar fi ce legaturi sa urmeze si pe care sa le ignore sau in ce ordine; de asemenea este necesar ca el sa aiba in minte tot timpul un fel de “harta” a locatiilor informatiilor pe care le-a vizitat, pentru a se putea intoarce (“naviga”). Problema se agraveaza odata cu cresterea volumului textului, si duce de multe ori la dezorientare – cititorii descopera ca nu mai stiu de unde au venit si unde trebuie sa se indrepte cu cititul. Evident ca astfel de probleme se intalnesc in mult mai mica masura in cazul cititului liniar.

Un alt studiu, din 2004, desfasurat de Zimming Liu de la Universitatea San Jose din California, SUA, a analizat schimbarile in comportamentul cititorilor in perioada 1994-2004 (perioada in care a avut loc “explozia” internetului). Rezultatele studiului sau sunt foarte importante pentru intelegerea modului in care manualele digitale ii vor afecta pe cei mici (avand in vedere in ce mod ne-a afectat pe toti).

Iata-le prezentate sumar: 67% dintre participantii la studiu au declarat ca citesc mai mult decat cu zece ani in urma dar, noteaza cercetatorul, s-a schimbat dramatic modul de citire: modul de citire de pe ecran este caracterizat de petrecerea unui timp mai indelungat pentru parcurgere si scanare, vanarea de cuvinte cheie, citirea singulara (o singura data), citirea ne-lineara si citirea selectiva, in vreme ce este mai scazut timpul petrecut pentru citirea in profunzime si concentrat, odata cu scaderea atentiei sustinute.

Aceste schimbari de comportament, generate de cititul electronic, sunt confirmate de efectele lor:

Un studiu din 1989 arata ca cititorii de hipertext ajungeau deseori sa apese distrasi mouse-ul «prin pagini in loc sa le citeasca cu atentie». Un experiment din 1990 a aratat ca cititorii de hipertext deseori «nu isi puteau aminti ce au citit si ce nu». Intr-un alt studiu din acelasi an, cercetatorii au rugat doua grupuri de oameni sa raspunda unei serii de intrebari consultand un set de documente. Un grup a folosit documente electronice cu hipertext, in timp ce celalalt a folosit documente traditionale tiparite. Grupul care a folosit documentele tiparite a depasit grupul cu hipertext in completarea temei cerute. Analizand rezultatele acestui experiment si a altor experimente, editorii unei carti din 1996 despre hipertext si perceptie scriau ca, deoarece hipertextul «impune o incarcatura mai mare cognitiva asupra cititorului», nu este nicio surpriza «ca comparatiile empirice intre prezentarea tiparita (o situatie familiara) si hipertext (o situatie noua si solicitanta din punct de vedere cognitiv) nu favorizeaza intotdeauna hipertextul.» Dar ei au prezis ca, pe masura ce cititorii vor castiga o mai mare «pricepere in domeniul hipertextului», probleme cognitive probabil ca vor scadea”. Acest lucru insa nu s-a intamplat.Chiar si astazi, cercetarile contemporane “continua sa arate ca oamenii care citesc text liniar inteleg mai mult, isi amintesc mai mult, si invata mai mult decat cei ce citesc text presarat cu legaturi” (citate din cartea lui Nicholas Carr, “The Shallows: What the Internet Is Doing to Our Brains”, care analizeaza indeaproape fenomenul cititului digital).

Acestea sunt doar cateva minuscule franturi din abundenta literatura de specialitate care arata ca aceasta presupozitie ca textul digital este preferabil celui clasic nu are suport stiintific. Inca mai mult, in acest scurt text nu a fost abordata problema impactului textului digital asupra memoriei pe termen lung, memoriei de lucru si atentiei, realitati neurologice asupra carora textul electronic are efecte devastatoare.

Este deci pacat ca cei care ar trebui sa fie rigurosi si stiintifici, conducatorii invatamantului, se dovedesc lipsiti de dorinta de a fundamenta avansul educatiei pe cercetarile de specialitate, preferand sa actioneze “dupa cum bate vantul”, in dauna elevilor si a viitorului acestora.

Pentru ca daca scoala are un rol, acesta este mai ales acela de a oferi tinerilor pe care ii educa perspectiva alternativa a unei lumi a culturii, a frumosului, a linistii, in care procesele lor cognitive sa se desfasoare armonios. Asta asteptam de la ea, nu sa constate, prin ministrul Educatiei, ca “cea mai mare parte a copiilor traiesc in era digitala”. Prin aceasta afirmatie si prin actiunile sale, Ministerul Educatiei ne arata ca nu mai are de gand sa promoveze o lume alternativa la cea a tabletelor, telefoanelor, jocurilor video si textelor de 2 paragrafe. Acea lume a cartilor, a bibliotecii, a romanului, a poeziei, a Domnului Trandafir, este destinata pieirii, pentru ca cei care ar fi trebuit sa o apere vor sa o abandoneze, pe drumul fauririi neabatute a omului nou, bun de dus pe cele mai inalte culmi ale progresului tehnologic. (Paul Cocei)

Sursa: In apararea familiei

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s