30 de cărți de citit toamna asta

După vara lenesă și călătoare, știu că toamna e momentul să arunc o privire prin librării și să văd cu ce îmi împrospătez bibiloteca. Am dat o raită prin „bucătăriile” editurilor pentru a vă anunța cele mai noi titluri aflate acum în pregătire. Nu vă mai rețin cu introducerea, pentru că lista-i lungă și bogată :).

VELLANT

Cum să citești un romancier, de John Freeman – Autorul vine în octombrie la conferintele DoR, The power of Storytellin.

Pisica pierdută, de Caroline Paul, ilustrații de Wendy MacNaughton ​- Și  Wendy MacNaughton vine la The power of Storytelling

Mitologii, de Roland Barthes

Fata babei și fata moșneagului, de Ion Creangă – Ilustrații de o clujeancă foarte talentată Ileana Surducan

POLIROM

Străin în căsnicie, de Emir Kusturica – O colecţie de istorii inspirate din realul mărunt cu teme dintre cele mai obişnuite: poveşti de familie, poveşti de dragoste, monografia cuplului se consumă în scurtmetraje pline de umor şi de compasiune etc.

Marsilio Ficino şi problemele platonismului în Renaştere, de Ioan Petru Culianu – Cartea este lucrarea de licență a lui Ioan Petru Culianu și inaugurează cercetarea sa asupra Renașterii și a imaginarului ei, continuată până la cartea sa din 1984, Eros și magie in Renaștere. 1484.

O viaţă de om, aşa cum a fost, de Nicolae Iorga – Bine-cunoscuta autobiografie a lui Nicolae Iorga apare acum integral, după ce, în anii ’70 şi ulterior, au circulat mai multe ediţii cenzurate ale textului. Iorga îşi începe relatarea cu perioada copilăriei şi se opreşte în 1933, acoperind anii de şcoală, de studenţie, studiile în străinătate, angrenarea treptată în politică şi, în sfîrşit, anii în care a fost prim-ministru. Pe lîngă descrierea evenimentelor politice, cărora le este dedicat cel mai amplu spaţiu, Iorga face şi o trecere în revistă a activităţii sale ştiinţifice şi numeroase referiri la personalităţi ale lumii culturale.

Celălalt Simion, de Petru Cimpoeșu – „Tranziţia” s-a încheiat, dar personajele lui romanului, prizoniere ale unui trecut de care nu se pot detaşa, par blocate într-o logică a eşecului. Ispita apare sub forma unui presupus Deputat care propune personajului-narator şi prietenilor săi o metodă simplă şi eficientă de a face bani. Odată „pactul” încheiat, se pune în mişcare un carusel de întîmplări funambuleşti şi în egală măsură absurde, cu aluzii evidente la demonismul lui Bulgakov.

Alaska. Singur în sălbăticie, de Dave Metz – Un specialist în supravieţuirea în sălbăticie se angajează în cea mai îndrăzneaţă experienţă a vieţii lui: însoţit doar de doi câini, va face un traseu de aproape 1.000 de kilometri pe schiuri prin Alaska, traversînd lanţul muntos Brooks Range. Va avea la el un GPS, un telefon cu legătură prin satelit, îşi va transporta singur proviziile şi va ţine un jurnal zilnic.

CURTEA VECHE

1444777788

Luarea Izmailului, de Mihail Siskin – Un narator neobosit și schimbător face un parcurs în aceeași măsură geografic și istoric al Rusiei, dinspre capitală spre provinciile cele mai îndepărtate; călătoria, totodată istorică și geografică, este prilej  de cunoaștere a tuturor cruzimilor și atrocităților de care sunt capabili oamenii.  În aparență avocat pledant într-un proces atemporal al mamelor infanticide, naratorul devine un fel de rătăcitor mitologic, dar lui nu ii e dat să cunoască sfârșitul suferinței semenilor. Scrisori, jurnale, rapoarte, mărturii în instanță, rechizitorii,  legende, pilde,  toate  se conjugă pentru a crea  o capodoperă aflată  între epopee și autobiografie.

HUMANITAS

Lecţii de magie, de Elizabeth Gilbert

Departe de trunchi: Părinți, copii și căutarea identității, de Andrew Solomon

România în lumini și umbre, de Ethel Greening Pantazzi – Publicată în 1921, cartea canadiencei Ethel Greening Pantazzi este un minunat amestec de istorii şi istorie. Volumul debutează luminos, într-o Românie necontaminată de smogul revoluţiei industriale, dar Luminile unui trai confortabil şi îndestulat se sting parcă simbolic în seara intrării României în Primul Război Mondial, în vara anului 1916. Urmează retragerea şi rezistenţa în supraaglomerata şi deznădăjduita capitală moldavă. Evadarea spre aparent mai liniştita Odessă aduce cu sine doar o noapte şi mai adâncă. Victoria bolşevicilor, în toamna anului 1917, a schimbat total viaţa liniştitei colonii româneşti din Odessa, iar arestarea soţului autoarei, alături de alţi reprezentanţi ai protipendadei româneşti, a prilejuit şi momentul de eroism al canadiencei.

Compania. Scurtă istorie a unei idei revoluţionare, de John Micklethwait, Adrian Wooldridge – Compania, cea mai influentă invenţie britanică, a dat naştere Revoluţiei Industriale, marcând apoi întreaga perioadă modernă şi contemporană. Această carte explorează critic şi sintetic originile, istoria şi viitorul companiei.

HUMANITAS FICTION
Sa-nu-plangi

Să nu plângi, de Lydie Salvayre – Poate cea mai așteptată carte de la Humanitas Fiction. Premiul Goncourt 2014. Nonagenara Montserrat, împuținată de vârstă și de boală, rememorează, într-o savuroasă și lipsită de pudibonderii franceză amestecată cu spaniolă, cele mai fericite și tragice clipe ale vieții ei, toate din vara anului 1936, când Spania era scindată între mișcările politice divergente, între ideal și crimă. La cincisprezece ani, Montse, o fată dintr-un cătun catalan, ajunge în Barcelona revoluționară, unde descoperă dragostea și libertatea. Însă euforia începuturilor este întunecată violent de tăvălugul războiului.

Ora de aur, de Ann Leary  – Imediat după publicare, Ora de aur a devenit bestseller New York Times. În 2013, FilmNation Entertainment a cumpărat drepturile de ecranizare a cărţii, pelicula urmând să-i aibă, în 2016, pe Meryl Streep şi Robert De Niro în rolurile principale.

Profesorul și menajera, de Yōko Ogawa – Romancieră, autoare a numeroase volume de proză scurtă și eseistă, recompensată cu cele mai importante premii literare din Japonia, tradusă în peste 20 de limbi, Yōko Ogawa este mai cu seamă cunoscută datorită romanului Profesorul și menajera, ecranizat în 2006 de regizorul Takashi Koizumi.

Evreii și cuvintele, de Amos Oz, Fania Oz-Salzberger (carte scrisă împreună cu fiica sa) – Sub forma unor eseuri care au la bază un dialog între Amos Oz şi fiica sa, Fania Oz-Salzberger, cartea pune de fapt problema străveche a identităţii evreieşti, demontând clişee şi preconcepţii şi sintetizând câteva dintre trăsăturile esenţiale ale istoriei evreilor, cu sinceritate şi umor. Figuri exemplare de rabini, o istorie a personajelor feminine din Biblie sau potenţialul autor feminin al Cântării Cântărilor.

PUBLICA

Școli creative, de Sir Ken Robinson – Cea mai recentă carte a autorului prezintă soluții inovatoare pentru a transforma sistemul educațional demodat și propune o abordare eficace pentru a dezvolta dragostea de învățare și pentru a permite elevilor să se confrunte cu provocările reale ale secolului XXI.

Simțul stilului, de Steven Pinker – Cercetător în domeniul științelor cognitive și profesor în cadrul Departamentului de Psihologie al Universității Harvard, regândește ghidul de utilizare al limbii în funcție de exigențele secolului XXI, provocându-ne să creăm o proză clară, coerentă și elegantă.

coperta Probe de empatie_NaratorProbe de empatie, de Leslie Jamison – Confruntând suferința – reală sau închipuită, a ei și a celorlalți –, Jamison dezvăluie nevoia impetuoasă, atât în plan personal, cât și în cel cultural, de a simți.
În plus, o putem întâlni pe Leslie la București, în cadrul unui eveniment care nu ar trebui ratat: The Power of Storytelling din 9 și 10 octombrie.

NEMIRA

Războiul Bătrânilor, de John Scalzi este poate cea mai importantă apariţie în colecţia Nautilus din toamna aceasta. John Scalzi face parte din noul val de scriitori SF de după 2000, nominalizat la toate premiile importante. Umorul autorului şi abordarea neconvenţională a unori teme vechi – războiul interstelar şi lupta pentru colonizarea altor lumi – va câştiga mulţi fani şi din afara cititorilor SF, mai ales în rândul amatorilor de filme precum Star Trek şi Interstellar.

Distanţa dintre noi – Nominalizat la Man Booker Prize în 2013, este un roman a cărui acţiune se petrece în anii ’60 în Calcutta. Personajele principale sunt Subhash şi Udayan, doi fraţi a căror relaţie este întreruptă de mutarea unuia dintre ei în Statele Unite ale Americii, pe când celălalt rămâne să ia parte la mişcarea mişcarea anti-stabiliment din India anilor ’50. Autoarea exploatează cu mult talent consecinţele alegerilor fiecăruia dintre ei, suprapunându-le universului sărac şi lipsit de speranţă în care evoluează până la momentul despărţirii.

Amintirile gheţii, de Steven Erikson – Este partea a treia din Cronicile Malazane. Povestea merge mai departe și scoate la suprafață universuri noi și provocări neprevăzute: continentul Genabackis a dat naștere unui imperiu nou și înfricoșător: Pannion Domin. Secerând totul în cale, acesta distruge pe oricine nu se placă în fața Clarvăzătorului, regele-preot din Pannion, care trebuie să înfrunte alianța periculoasă dintre oastea lui Dujek Un-Braț și Arzătorii de Poduri ai lui Whiskeyjack, dar și dușmani mai vechi.

LITERA

CL12 Lupta mea 1, de Karl Ove KnausgardLupta mea. Moartea unui tată (vol. 1), de Karl Ove Knausgard – Devenit părinte, Karl Ove Knausgård se regăsește în fața propriului eu, un puști sensibil, care crește în umbra unui frate sociabil, a unei mame adesea absente și a unui tată cu accese de mânie imprevizibile. Maturizarea lentă a sentimentelor, flirturile neliniștite, pasiunea pentru rock compun cu o onestitate dureroasă romanul unui adolescent hipersensibil.

Și totuși suntem muritori. Ce contează cu adevărat la sfârșitul vieții, de Atul Gawande – Întrebarea pe care o pune autorul este ce poate face medicina pentru a îmbunătăți nu doar viața, ci și sfârșitul acesteia. Pentru că, prea adesea, oamenii își trăiesc bătrânețea în scaune cu rotile, în aziluri în care sunt tratați ca niște copii, sau mor din cauza unor boli grave, chinuiți de medici care nu vor să recunoască faptul că au fost învinși și care insistă să încerce pe pacient cele mai revoluționare tratamente, în ciuda suferințelor inimaginabile prin care acesta trebuie să treacă inutil. Atul Gawande argumentează că ultimele săptămâni sau luni din viața unui om pot fi trăite cu demnitate, alături de cei dragi și în mediul care l-a făcut fericit.

Excelența în management, de Linda A. Hill și Kent Lineback – Un program de pregătire pentru managerii în formare. Cum ai putea stăpâni arta de a conduce? Cum să faci față dificultăţilor zilnice din activitatea de management? Cartea oferă sfaturile inteligente și practice, conceptele esențiale și exemplele pe care le conține le vor permite atât şefilor aflaţi la început de carieră, cât şi celor cu experienţă să-și atingă potenţialul maxim de lider.

Puterea voinței. Cum funcționează autocontrolul, de ce e important și ce putem face pentru a-l îmbunătăți, de Kelly McGonigal – Puteţi învăţa cum să vă controlaţi atenţia, emoţiile şi dorinţele, printr-un program pas cu pas care vă ajută să vă  identificaţi obiectivele, să vă întăriţi autocontrolul și să faceţi schimbări pentru toată viața, indiferent dacă este vorba de slăbit, sănătate financiară, reducerea stresului, învingerea tendinței de a tergiversa lucrurile, cum să fiţi un părinte mai bun sau cum să vă concentraţi mai bine.

TREI

Grey. Cincizeci de umbre ale lui Grey, versiunea lui Christian, de E L James – Acum poţi vedea lumea din Cincizeci de umbre ale lui Grey şi altfel: prin ochii lui Christian Grey! E rândul lui Christian să vorbească: dezvăluindu-ne gândurile şi visele lui, E L James ne oferă o perspectivă nouă asupra poveştii de dragoste care a încântat milioane de cititori din întreaga lume.

Millennium 4, de Dadid Lagercrantz – Toamna aceasta, Lisbeth Salander şi Mikael Blomkvist se întorc în mult aşteptata continuare a seriei Millennium a lui Stieg Larsson, semnată de David Lagercrantz. În acest thriller încărcat de adrenalină, hackerul de geniu Lisbeth Salander şi jurnalistul Mikael Blomkvist se înfruntă cu o nouă provocare periculoasă şi trebuie din nou să-şi unească forţele.

Într-o noapte, Blomkvist primeşte un telefon de la o sursă de încredere care pretinde că are informaţii vitale pentru Statele Unite. Sursa a fost în contact cu o femeie tânără – un hacker de geniu, care-i aminteşte lui Blomkvist foarte mult de cineva. Implicaţiile sunt uriaşe. Blomkvist, disperat să găsească un subiect de senzaţie pentru Millennium, îi cere ajutorul lui Lisbeth. Care, la rândul ei, are propriile probleme urgente.

Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914, de Margaret MacMillan – Volum deschide o nouă colecție de Istorie la Editura Trei. Lucrarea este un magistral tour de force prin istoria și diplomația sfârșitului de secol al XIX-lea  și începutului de secol al XX-lea. Într-un tablou panoramic, MacMillan explorează perioada premergătoare izbucnirii Primului Război Mondial, în încercarea de a descifra cauzele care au adus, după o îndelungată perioadă de pace și prosperitate pe continentul european, la marșul nesăbuit către o conflagrație de proporții mondiale.

Scris de  

sursa: bookblog.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s