Carte unicat in cultura romana: Jurnalul unui taran, tinut timp de 44 de ani

indexJurnalul unui taran bistritean cu patru clase primare, care a facut neincetat insemnari zilnice timp de aproape o jumatate de secol, a fost lansat sambata la la Cluj, in cadrul unui eveniment organizat de Universitatea Babes-Bolyai.

Simion Cismas din Monor, judetul Bistrita-Nasaud, a deschis primul „calindar” in ziua de 1 ianuarie 1937, pe cand avea 28 de ani. Era o zi de vineri cea in care a scris: „Tinpu iarna goala, putina zapada, dar frig tare. Astazi ca intruna din sarbatori, am ispravit cu vitele si am mers la biserica si dupa-masa la joc si seara ne-am dus la joc la Barna”.

Insemnarile aveau sa se opreasca abia in martie 1981, cu doua zile inainte de moartea autorului, in ziua de 31 martie.

Istoricul Simion Retegan, cercetator stiintific, in cadrul Institutului de Istorie George Baritiu al Academiei Romane Cluj, considera ca aceasta carte este unica in cultura romaneasca.

„Am parcurs cu mult interes aceasta carte-fluviu, prima de acest gen pe care eu am citit-o si prima, cred, care exista in cultura noastra populara, o carte in care un simplu om, cu patru clase elementare, isi prezinta itinerariul vietii, incepand de la varsta de 28 de ani si pana la 72, zi de zi. Viata sa, a familiei ale, asa cum se proiecteaza ele pe viata satului si, intr-un plan mai indepartat, pe viata tarii”, a declarat Siomion Retegan.

Nepoata lui Simion Cismas, Emilia Cismas, a fost cea care a transcris zecile de caiete si apoi, prin forte proprii, a editat si a publicat jurnalul, sub numele de „Calindar”.

Este vorba de patru volume care au peste 2.000 de pagini de inscrieri si care contin pe langa insemnarile aparent banale ale fiecarei zile si scrieri din timpul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, de pe front, dar si evocari sau comentarii din timpul altor perioade istorice, petrecute in ultima jumatate de secol.

Desi nu se cunoaste exact motivul pentru care Simion Cismas a inceput acest jurnal, nepoata sa crede ca el a simtit in acei ani ca se petrece ceva important in lume, dar care coincidea si cu schimbarile din viata sa personala.

„Mi-am pus si eu intrebarea ce a putut declansa aceasta dorinta a lui de a scrie. Eu, cand a murit bunicul, aveam opt ani. Dupa ce a murit, noi nu am mai discutat de aceste caiete. Mama si tata le-au pastrat intr-un cufar in pod, unde eu le-am redescoperit cand am intrat la facultate. Nu stiu ce a declansat aceasta dorinta. Cred numai ca a constientizat ce urma sa se intample (declansarea razboiului – n.red.), anul 1937 era acea perioada cand incepea sa se miste lumea practic si probabil ca numai ce se casatorise, bunica era insarcinata cu primul copil, de numai trei ani murise tatal lui de care era foarte legat. Probabil ca toate acestea, ca a ramas el capul familiei a determinat inceperea acestui jurnal”, a explicat Emilia Cismas, care a adaugat ca bunicul ei era un om foarte informat, care avea abonament la ziarele vremii.

Informatiile personale sunt scrise intr-un stil telegrafic, fiecare zi fiind concentrata in nu mai mult decat doua-trei randuri: Astazi de dimineata (18 ianuarie 1937 – n.red.) am mutat oaia cu mel in grajdi, dupa masa am dus la moara 2 merta si seara i-am macinat. Tinpu vant sac si frig. / (luni, 26 aprilie 1937) Am scos vitele la iarba. Tinpu inorat, amestecat. Astazi s-o pus primar.

La finalul fiecarui an, Simion Cismas scria un rezumat al celor petrecute. Cu timpul a inceput sa adauge la informatiile personale – ce avere avea, cati copii, cu varstele si numele lor, starea de sanatate a tuturor, cum a fost vremea si recoltele – si considerente si comentarii ale marilor evenimente sociale si politice.

Despre anul 1943 scria, la final, ca a fost un an bun – desi fusese pe front – pentru ca scapase destul de repede din cauza unui „betesug”. Toti ai casei erau sanatosi, fetele mergeau la gradinita, animalele erau in stare buna, o vaca fatase, avea si trei mielute, dar o mioara murise: „Era tinpuri grele, era razboi. (…) Ca bucate am avut grau bun. Asa ca, dupa cum era greutate in lume si rau, eu eram foarte multamit de la Dumnezeu. Erau dusi multi oameni de acasa, Era vro 10 dusi de un an si opt luni la Rusia, Erau dusi multi in Romania, refugiati”.

Jurnalul cuprinde aspecte religioase, agrare, sociale, politice si economice ale familiei sale, ale comunitatii si ale tarii.

Ultima consemnare este nasterea ultimului nascut din familie, in martie 1981. Dupa numai doua zile, Simion Cismas a murit.

Nepoata sa, Emilia, a inceput sa lucreze la editarea „Calindarului” anul trecut, cand a aflat ca tatal sau, fiul lui Simion Cismas, s-a imbolnavit grav. Intr-un efort urias, care a durat nu mai mult de sase luni, a transcris, corectat si editat aceasta carte, care a vazut lumina tiparului la inceputul anului 2015.

La lansarea cartii au fost prezenti si mitropolitul Clujului, Andrei Andreicut, prorectorul UBB Ioan Bolovan si fostul rector al universitatii, Nicolae Bocsan.

„Preocuparea lui Simion Cismas este si inedita. Rar, ca stim din mediul rural, s-au inhamat la o lucrare de genul acesta. El e unic in felul lui si de aceea si lucrarea este unica”, a precizat mitropolitul.

sursa: ziare.com

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s