No, de ce vorbesc ardelenii molcom? De unde vin celebrele expresii „ioi“, „tulai, Doamne!“ sau „musai“, de ce în Ardeal se bea „cafia“ şi întâlnirile sunt la „ora doi“

Renumitul grai molcom, proverbialul accent ardelenesc sau termeni precum „no“, „tulai“ sau „musai“ au explicaţii mai mult sau mai puţin ştiinţifice, spun specialiştii.
Mitul vestitului grai ardelenesc, spun specialiştii, nu este confirmat şi de cercetările ştiinţifice. Mai exact, varianta folosită aici nu constituie un grup lingvistic de sine stătător, ci a împrumutat, în timp, diverşi termeni de la diferite comunităţi.
„Strict ştiinţific, cu metodă, nu există un grai ardelenesc, deci specific zonei noastre. Există o serie de interferenţe, şi astea se explică fiindcă apariţia scrisului în limba română are legătură cu zona asta. Primele texte în limba română sunt nişte traduceri religioase. Ele au fost redactate, se presupune, al Mânăstirea Peri din Maramureş şi se cheamă texte rotacizante pentru că în text apare această particularitate fonetică, şi anume „n” intervocalic devine „r”, „irimă”, „gerunche”, caracteristice maramureşenilor. Asta ar fi în jurul anilor 1450 -1480. Psaltirea Voroneţiană, Psaltirea Scheiană, Psaltirea Hurmuzache şi Codicele Voroneţian, acestea sunt primele texte în limba română şi ele au stat la baza tipăriturilor Diaconului Coresi care a venit de la Târgovişte la Braşov cu toată tipografia şi a tipărit aici primele noastre cărţi. El a prelucrat textele acestea, a eliminat rotacismul, a schimbat anumite fonetisme, conform graiului de aici.
Majoritatea cercetătorilor sunt de părere că la baza limbii române literare stă acest grai din zona sud-estului Transilvaniei, zona Braşov-Sibiu, cu această împletire de muntenisme şi ardelenisme, să le zicem. În cea mai mare măsură dialectologii şi oamenii de ştiinţă identifică doar un grai crişean, un grai bănăţean, un grai maramureşean, un grai moldovenesc şi graiul muntenesc. Zona noastră are particularităţi dar nu sunt considerate a fi într-atât de marcante încât varianta care se vorbeşte aici să constituie un grup lingvistic de sine stătător. Am împrumutat diverşi termeni de la diverse comunităţi”, explică Radu Drăgulescu, lector universitar doctor la Facultatea de Litere şi Arte din cadrul Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu.
De unde vin influenţele în graiul ardelenilor
În diferite etape istorice, populaţia din Ardeal se presupune că a intrat în contact cu variante lingvistice germane, maghiare, mai puţin şvăbeşti şi cele ale secuilor. Specialistul spune că sunt patru mari caracteristici pentru zona Ardealului, care au influenţat în foarte mare măsură felul în care vorbesc locuitorii de aici.
1. Împrumuturile germane – în jurul Sibiului exista Mărginimea Sibiului, compusă din 18 localităţi, care au gravitat în jurul Sibiului, burg care s-a dezvoltat foarte repede. În 1765 s-au înfiinţat prin ordinul Mariei Tereza regimentele grănicereşti, cel din judeţul Sibiu având sediul la Orlat. Regimentele erau alcătuite din ţărani recrutaţi în vederea apărării unei anumite zone. Cel de la Orlat, spre exemplu, avea o zonă de acoperire foarte mare, nu doar în judeţul Sibiu ci şi în Hunedoara iar în partea opusă până către Braşov. Aici se presupune că au intrat în contact cu diverse alte variante lingvistice.
2. Odată cu evenimentele istorice românii au ajuns naţiune tolerată în Transilvania. Au fost împroprietăriţi maghiari şi saşi iar pe acele pământuri au fost obligaţi să muncească ţăranii români, în unele zone s-au chemat iobagi în altele şerbi. În 1555 Dieta de la Târgu Mureş hotărăşte că românii nu au drept de denunţ, nu pot să pârască sau să depună nicio plângere la stăpânire sau la poliţie, în schimb oricine poate denunţa un român chiar şi pentru anumite afirmaţii.
3. Influenţa Bisericii – În vechime enoriaşii, dacă mergeau la biserică, nu aveau decât două posibilităţi: fie mergeau la cea catolică, unde slujba era în limba latină, fie la cea ortodoxă, unde slujba era în slavonă. În 1530, după confesiunea de la Augsburg, una din principalele preocupări ale luteranilor a fost, evident, atragerea de enoriaşi. De aceea, prima tipăritură în limba română, Catehismul Luteran din 1544, a apărut la Sibiu, fiind un volum care promovează această doctrină. Apoi a urmat o lungă perioadă în care biserica şi scrierile religioase au avut o mare influenţă asurpa variantelor lingvistice. A apărut Biserica Greco-Catolică, reprezentanţii acesteia venind la rândul lor cu o serie de termeni. Este motivul pentru care, de exemplu, Ardealul se deosebeşte de restul României în ceea ce priveşte terminologia bisericească. În Ardeal, când se împarte ceva, se spune „Dumnezeu să primească”, dincolo de Carpaţi se spune „Bogdaproste”, în Ardeal avem cuminecătură sau împărtăşanie, în ţara Românească se spune „grijanie”.
4. Transhumanţa (migraţia ciobanilor cu oile de la şes la munte şi de la munte la şes) – mare parte din ciobanii din Mărginimea Sibiului practicau dintotdeauna transhumanţa, ajungând în trecut până în Pensinsul Balcanică, lucru care conducea la anumite inteferenţe şi împrumuturi.
De ce sunt ardelenii molcomi la vorbă
Lect.univ.dr. Radu Drăgulescu spune că, în ciuda miturilor existente, pur ştiinţific proverbiala lentoare ardelenească este o stereotipie, nefiind niciodată demonstrată ştiinţific. „Asta cu lentoarea ardelenească este o stereotipie, nu se poate demonstra ştiinţific că ardelenii sunt mai lenţi decât ceilalţi din mai multe motive. De exemplu, au aceeaşi viteză de reacţie, sunt experimente unde li se arată oamenilor imagini şi ei trebuie să spună ce le trece prin minte când văd imaginea respectivă, ori nu există o statistică şi aceea să ne spună că populaţia din Ardeal, toţi au răspuns cu 3 secunde mai târziu, ba dimpotrivă, există experimente de genul acesta care arată că moldovenii sunt mai înceţi decât noi la anumite lucruri. De aceea, trebuie să facem o delimitare”, consideră specialistul.
Explicaţiile, spune acesta, nu sunt ştiinţifice, ci pure supoziţii care au circulat de-a lungul timpului. Una dintre ele ar fi imitaţia, respectiv copiii imită mişcările, variantele lingvistice şi tempo-ul lingvistic al părinţilor, al bunicilor.
O altă explicaţie pune pe seama alimentaţiei lentoarea ardelenească, în sensul că ardelenii mănâncă mult mai gras decât restul populaţiei iar asta evident că încetineşte întreg metabolismul.
A treia explicaţie, tot fără acoperire ştiinţifică, este aceea că, dat fiind faptul că românii nu au avut drepturi şi erau uşor condamnabili, ei au învăţat să nu mai vorbească în primul rând neîntrebaţi şi în al doilea rând şi când sunt întrebaţi să se gândească foarte bine ce spun. În plus, făcând atâta timp transhumanţă, ardelenii au devenit mai circumspecţi, fiind foarte mult pe drum, nu e bine să fii foarte prietenos cu oricine intră cu tine în vorbă.
De unde vin „Ioi”, sau „Musai”, „Cafia” sau „Ora doi”
Lect. Univ.dr. Radu Drăgulescu spune că foarte multe din cuvintele regăsite în mod tradiţional în vocabularul ardelenilor sunt de fapt împrumutate. Foarte mult s-a împrumutat, firesc, din germană, de unde vin termeni precum şopru, foraibăr, felderă (unitate de măsură pentru cereale), ştrampi (ciorapi), cucuruz (porumb), boambe sau crumpene (cartofi).
Şi vestitul „musai” vine tot din germană, iar termenul nemţesc înseamnă „trebuie să fie”. Chiar şi colocvialul „budă”, folosit pentru toaletă, vine din limba germană, termenul nemţesc însemnând colibuţă, bordeiaş.
Din maghiară avem alte două cuvinte celebre în limbajul ardelenilor, „Ioi”, o intejecţie gen „Oau” sau „Vai”, dar şi „Tulai”, care provine din maghiarul „tolvaj”, acesta însemnând “tâlhar”. Asadar, spune specialistul, la origine putea fi tradus prin „Hoţii!”, iar mai târziu a devenit „Vai”. În multe zone se foloseşte şi ca exprimare a mirării, a uimirii. Şi vestitul „No” vine, după unii cercetători, tot din maghiară şi ar însemna „Ia”.
Dacă staţi de vorbă cu un ardelean, veţi sesiza cu siguranţă că că invită la o „cafia”, într-o „siară” de vară, şi că va spune despre ceva ce-i aparţine că-i „a mia”.
„Nu are o explicaţie ştiinţifică, cert este că e sesizabilă, e identificabilă şi suntem recunoscuţi pentru asta. Acolo sunt iarăşi supoziţii, că e felul nostru de a fi mai închişi şi automat s-au închis şi vocalele. Închiderea vocalelor înseamnă că A, care e o vocală deschisă, se spune cu toată gura, a devenit O, gura s-a închis, E devine I, iarăşi este cu închidere, şi se presupune că asta ar fi tendinţa în continuare, să devină cât mai închise. Există apoi o teorie care se cheamă teoria minimului efort, care spune că vorbitorul are întotdeauna tendinţa să spună cât mai puţin, atât cât să se facă înţeles, mai departe nu prea mai contează pentru el, şi în consecinţă o să reducă substanţial tot ce se poate reduce, şi aşa se întâmplă să dispară sunete cu totul, cum ar fi de exemplu „venit” care a suferit o închidere atât de mare încât e-ul a devenit i iar i-ul a dispărut cu totul, şi a rămas „vint”, „o vint”, acelaşi lucru se întâmplă cu mere (merge), fra (frate), nea (nenea), Gheo (Gheorghe), Văsâi (Vasile)”, explică Radu Drăgulescu.
Multe controverse a stârnit de-a lungul timpului şi exprimarea orei. Un ardelean te va aştepta întotdeauna la „ora doi”, niciodată la „ora două”. Surprinzător pentru mulţi, specialiştii spun că ambele variante sunt acceptate.
„De ce consideră Ardealul că de fapt e doi e o poveste foarte încurcată şi Academia Română, deşi a elaborat în 2008 iar în 2011 altă variantă a gramaticii a rămas în expectativă cu povestea asta, fiindcă unii îl consideră adjectiv iar alţii îl consideră numeral. Partea de dincolo de Carpaţi socoteşte că trebuie articulat cu substantivul pe lângă care stă, adică ora două. Ardealul spune că nu se poate articula pentru că nu este un adjectiv, nu determină substantivul cu pricina, e pur şi simplu un numeral, întrebarea care apare imediat în capul ardelenilor este „dacă acum este două fără un sfert, cât este cu o oră mai devreme? Vorbitorii de dincolo de Carpaţi ar trebui să ne spună că este una fără un sfert, ceea ce nu o să spună. Asta rămâne încă în dezbatere. Transilvania foloseşte masiv doi, cercetătorii sau şcolile lingvistice Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu insistă pe povestea cu doi şi pe autenticitatea lui doi, ori Academia nu-şi poate permite să anuleze o formă lingvistică pe care o foloseşte jumătate din populaţie”, adaugă Radu Drăgulescu.
Vă mai recomandăm:
 
De ce au moldovenii graiul dulce – „lapti, legumi, carni şî altili”? Cum au paralizat în limbajul celor din Moldova consoanele „ş” şi „ţ” – explicaţiile specialiştilor
Din punct de vedere gramatical, moldovenii folosesc cel mai curat limbaj românesc. Nu la fel se pune problema din punct de vedere fonetic. Similitudinile cu limbajul maramureşenilor sau muntenilor par să întărească ideea că accentul e cel care face diferenţa.
De ce vorbesc oltenii la perfectul simplu? Cum au apărut în limbajul oltenesc celebrele „făcui”, „văzui” sau „dădui” – explicaţia specialiştilor
Faptul că locuitorii spaţiului Olteniei folosesc mai des decât ceilalţi timpul perfectul simplu este de notorietate. Mai puţin ştiut este însă motivul pentru care se petrece acest lucru. Specialiştii întrebaţi de reporterii Adevărul au încercat să dezlege misterul. Una dintre explicaţii este de sorginte istorică şi se referă la o moştenire a limbii latine.

de Ramona Găină
Citeste mai mult: adev.ro/njzuse

foto

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s