Mari scriitori ai Literaturii Universale şi muzele lor inspiratoare de pe meleagurile sătmărene

Szendrei Julia a fost muza inspiratoare a poetului Petofi Sandor. FOTO -montazsmagazin.hu

Szendrei Julia a fost muza inspiratoare a poetului Petofi Sandor. FOTO -montazsmagazin.hu

Există iubiri, care dăinuie peste timpuri, care nu se pierd niciodată în negura uitării, chiar dacă cei, care cândva au aprins-o, de mult nu mai sunt printre noi.
Iar cum dragostea nu cunoaşte frontiere o demonstrează şi faptul că mari scriitori ai Literaturii Universale şi-au găsit marea lor dragoste în persoana unor domniţe de prin părţile Sătmarului. Poate cele mai bune exemple în acest sens sunt cele ale poetului naţional al Ungariei, Petőfi Sándor şi a laureatului Premiului Nobel pentru literatură din 1921, francezul Anatole France. Pe ambii îi leagă un singur lucru: şi-au găsit muzele inspiratoare aparţinând acestui colţ de ţară.
Una din capodoperele literaturii maghiare s-a scris în Sătmar
O emoţionantă poveste de iubire este cea pe care a trăit-o şi a savurat-o în toată deplinătatea ei poetul, Petőfi Sándor (1823-1849), la castelul din Ardud (jud. Satu Mare) – unde şi-a unit destinul cu marea lui iubire, Szendrey Júlia.
Acea iubire curată, inocentă, chiar dacă a tăinuit în urmă cu mai mult de 168 de ani şi a avut un deznodământ mai puţin fericit, poate chiar tragic, este vie şi în zilele noastre, oferind exemplu de dăruire şi ataşament îndrăgostiţilor de toate vârstele.
Szendrey Júlia s-a născut la Ardud (1838-1868) într-o familie înstărită, tatăl său ,Szendey Ignác, fiind dministrator al domeniul familiei Károlyi din Ardud. Júlia era o fire sensibilă dată şi de studiile realizate la o şcoală specială de fete nobile, unde a învăţat limbi străine şi să cânte la pian.Pe 8 sept. 1846 l-a întâlnit prima dată pe Petőfi Sándor, care era deja un poet cunoscut. A fost dragoste la prima vedere iar după această întâlnire Júlia a devenit cea mai importantă muză a poetului.
Tatăl fetei nu a fost de acord cu căsătoria, pentru că Petőfi nu avea origini nobiliare dar cum o dragoste tumultuoasă nu cunoaşte oprelişti,după un an de când s-au cunoscut, cei doi s-au căsătorit în anul 1847 la Ardud, în capela cetăţii. Altarul în faţa căruia sa desfăşurat ceremonia se păstrează azi la palatul episcopal din Satu Mare.
În luna de miere Petőfi i-a dedicat iubitei lui soţii o serie de poezii însă cea mai celebră este „Szeptember végén” („Sfârşit de septembrie”):
Petőfi Sándor: Sfârşit de septembrie
Zbucnesc încă-n vale flori multe-n lumină,
E verde-ncă plopul, fereastra păzind,
Dar vezi lumea iernii ce-i gata să vină?
Acoperă coasta zăpada sclipind.
E încă, în inima-mi tânără, vară
Şi-n ea, încă-n floare, un întreg răsărit,
Dar toamna în negrul meu păr se-nfăşoră,
Mi-i capul de brumele iernii pălit.
Se scutură floarea, şi viaţa goneşte…
Rămâi, o, soţie, la pieptu-mi pe veci!
Dar fruntea-ţi ce-n braţele-mi azi se odihneşte,
Ca mâine, la groapa mea, n-o s-o apleci?
Oh, spune-mi tu: primul de-o fi să mor, spune,
Vei pune un văl pe mormântu-mi, plângând?
Şi-o dragoste nouă putea-va răpune
Din sufletul tău al meu nume, curând?
Al văduvei văl de-o să-l zvârli odată,
Agaţă-l la groapa-mi: un negru drapel,
La mijlocul nopţii, din lumea-ntristată
Veni-voi, şi-n groapă m-oi duce cu el.
Să-mi şteargă tăcutele lacrimi amare,
Plângându-ţi credinţa zdrobită-ntr-o zi,
Şi a inimii rană să leg celui care
Şi-atunci, şi acolo, în veci te-o iubi!
(traducere de Eugen Jebeleanu)
Această capodoperă a literaturii maghiare a fost printre ultimele dedicate Juliei. Poetul a scris că speră că dacă el va muri mai repede, ea nu se va mai recăsători.
Pe 20 iulie 1848 Julia l-a văzut ultima dată pe Petőfi, care a murit în bătălia de la Albeşti. Chiar dacă s-a recăsătorit după moartea marelui poet cu fostul ei profesor de istorie, Horváth Árpád (cu care a avut 4 copii), mariajul a fost bazat mai mult pe camaraderie decât pe iubire adevărată. Dovadă că pe piatra sa funerară a fost înscris doar faptul că a fost soţia lui Petőfi.
Un laureat de premiu Nobel s-a iubit cu o sătmăreancă
Făcând un arc peste timp putem spune că o altă poveste de dragoste celebră, care are în prim plan un personaj celebru al Literturii Universale şi o sătmăreancă este cea dintre Anatole France (16 aprilie 1844, Paris -12 octombrie 1924, Tours), câştigător al Premiului Nobel pentru Literatură în 1921şi prozatoarea şi publicista Otilia Marchiş (8 octombrie 1873, Homorod, judeţul Satu Mare – 26 august 1951, Budapesta).
Otilia,o rebelă prin definiţie şi care a iubit cu multă pasiune

Fiică protopopului unit Gheorghe Marchiş şi a Miei (născută Vultur), Otilia a fost mai mereu o fire rebelă, şi care a iubit cu mare pasiune. Se căsătoreşte de foarte tânără cu Cornel Cosmutza, care era pe atunci şef de poştă la Sarajevo

Din cauza muncii soţului a călătorit mult, în primul rând în Asia şi Japonia. Şi-a publicat impresiile de călătorie în revista Luceafărul, după ce debutase, în 1903, cu texte asemănătoare în revista din Budapesta “Uj Idok“ (Timpuri noi), sub titlul “Plimbări prin lumea largă“.
În limba maghiară e cunoscută cu porecla Itóka, iar cărţile şi le-a publicat sub nume de Kémeri György.
Se desparte rapid de primul soţ, apoi pleacă la Viena şi la Munchen, unde se înscrie la Academia de Arte Frumoase.
Nu şi-a terminat studiile, s-a mutat la Paris, unde a lucrat ca ziarist unde l-a cunoscut pe Bölöni Gyögy, critic literar maghiar, cu care s-a căsătorit în 1912.
După primul război mondial s-a întors la Budapesta. În 1918 Boloni a fost numit ambasador în Olanda, dar din cauza faptului că şi-a păstrat funcţia şi în timpul Republicii Sfaturilor a fost arestat. În 1923 a plecat în exil, stabilindu-se iarăşi la Paris.
Îl cunoaşte pe Anatole France cu care trăieşte o minunată poveste de dragoste
În anul 1909, l-a cunoscut pe scriitorul francez Anatole France, cu prilejul unui intreviu realizat cu acesta, după care a lucrat timp de câţiva ani ca secretară a scriitorului.
Fiind atras de şarmul ei irezistibil France s-a îndrăgostit de Otilia, şi împreună au făcut o călătoria în Italia. Despre călătoria din Italia şi despre amintirile sale France a scris cartea cu titlu: Promenades d’Anatole France.
După ce France a primit premiul Nobel (1921), Otilia a scris mai multe cărţi despre marele scriitor, contribuind la cunoaşterea scriitorului francez şi în zona nostră.
Cărţile sale despre France sunt: Anatole France barangolásai (Pribegiile lui Anatole France), Bp., 1925; Anatole France sétái (Pilimbările lui Anatole France), Bp., 1928
de Nicu Ghisan

Citeste mai mult: adev.ro/niyl66

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s