Gala Tinerilor Scriitori – Octavian Soviany, câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”

Scriitorul Octavian Soviany a fost desemnat câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”, distincție care i se va decerna joi, la cea de-a cincea ediție a Galei Tinerilor Scriitori, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare „Carol I”.

Biroul de presă al Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) informează într-un comunicat transmis marți AGERPRES că premiul a fost acordat pentru volumul „Călcâiul lui Magellan”, Editura Cartea Românească, juriul fiind format din critici literari care au câștigat premii în cadrul Galei la edițiile din 2012, 2013 și 2014— Bianca Burța-Cernat, Mihai Iovănel și Andrei Terian.

Gala Tinerilor Scriitori se va desfășura în cadrul unui eveniment multiart, avându-i invitați pe Mike Godoroja & Blue Spirit.

Potrivit sursei citate, juriul a dat publicității cele 11 nominalizări pentru premiile „Tânărul poet al anului 2014” (Sabina Comșa, Gabi Eftimie, Bogdan-Alexandru Stănescu, Ioan Șerbu și Miruna Vlada), „Tânărul prozator al anului 2014” (Lavinia Braniște, M. Duțescu și Cristina Nemerovschi) și „Tânărul critic literar al anului 2014” (Cosmin Borza, Andreea Mironescu și Florina Pîrjol).

Premiul „Tânărul Scriitor al anului 2014” va fi anunțat la gală și îi va fi oferit unui scriitor dintre cei nominalizați de juriul Galei Tinerilor Scriitori.

Eveniment ce marchează sărbătorirea celei de-a patra ediții a Zilei Culturii Naționale, Gala Tinerilor Scriitori/ Cartea de Poezie a anului 2014 este organizată de Asociația Euro Culturart, MNLR din București și Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”, cu susținerea financiară a Ministerului Culturii.

Născut la 23 aprilie 1954 la Brașov, Octavian Soviany este licențiat al Facultății de Litere din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, secția de română-spaniolă.

Doctor în filologie, specializarea literatură română, Soviany a publicat poezie, proză, critică literară, teatru, fiind laureat a numeroase premii literare.

AGERPRES/(AS — autor: Daniel Popescu, editor: Antonia Niță)

sursa foto

Anunțuri

One response to “Gala Tinerilor Scriitori – Octavian Soviany, câștigătorul Premiului „Cartea de Poezie a anului 2014”

  1. ce amuzante sunt mișcările astea de pioni , cum își împart ei frățește felia, cum ignoră ei orice carte nu prezintă miză. doamne ce lume 😦

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s