Cartea anului 2014

Care a fost cartea care te-a marcat cel mai mult din tot ceea ce ai citit în anul trecut? La această întrebare au răspuns, alături de colaboratorii bookblog, scriitor precum Dan C. Mihălescu, Eugen Istodor, Marin Mălaicu-Hondrari, Ciprian Măceșaru, Mihai Radu și alții.

Vă invit să descoperiți răspunsurile lor și să ne oferiți propriile preferințe în comentarii :).

eugen istodorLe-aş numi mai degrabă trendurile anului 2014. Este clar că trăim vremuri în care o carte dă senzaţii personale, dar mai ales publice.

Între cărţi, 2014 este anul lui Lucian Boia. Balcic. Micul paradis al României Mari şi Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări spulberă mitologii, sparg bariere de gândire şi, dacă socotim şi vânzările, ar trebui să aducă acel Balcic şi acel Război Mondial pe calea dezbaterii publice. Discuții n-au fost, dar înjurături, da. Cei care au citit, au tăcut.

Profesorul care formează oameni, cercetători este Vintilă Mihăilescu. Cursurile sale de antropologie sunt în panoplia celor care-şi caută drumul în viaţă. Antropologia este de urmat şi de înţeles! Fascinaţia diferenţei este reeditarea 2014 a experienţei sale de formare profesională. Incitantă experienţă. Povestea maidanezului Leuțu este cartea despre identitatea umană. De mers la cursuri, de citit.

Face jocurile acum pe piaţa literaturii: Marius Chivu. Impune clasificari, Best of: proza scurta a anilor 2000, dă verdicte în Dilema veche, are discernământ şi, de aceea, şi scrie Sfirsit de sezon. Te-nvaţă şi cum să scrii, împreună cu Florin Iaru. E o forţă!
Eugen Istodor

dan ce mihailescuCa un admirator necondiţionat al reginei Maria, apariţia Jurnalului (său) de război, 1916-1917 (traducere de Anca Bărbulescu, ediţie şi prefaţă de Lucian Boia), la editura Humanitas, cred că se poate numi fără nicio rezervă eveniment editorial.

Impetuoasă şi disciplinată, senzuală şi riguroasă, educată fiind în cultura succesului, dar având din plin cultul slujirii, căsătorită cu un principe german şi dăruită pe viaţă levantinismului valah, regina Maria a fost, împreună cu regele Ferdinand şi Ionel Brătianu factorul decisiv pentru tot ce avea să fie România Mare.

O lectură cu adevărat regală.

Tot la Humanitas s-a reeditat recent o carte de-a dreptul legendară pentru iubitorii de Bucureşti : Podul Mogoşoaiei, de Gheorghe Crutzescu, apărută iniţial în 1943. O ediţie somptuoasă, care beneficiază şi de câteva zeci de fotografii excepţionale. Un ghid perfect pentru ce a fost şi ce mai este Calea Victoriei, de la fosta Piaţă a Senatului până spre Herăstrău, cu palatele, bisericile, cafenelele, casele boiereşti, legaţiile străine, hotelurile, Teatrul cel Mare şi Ateneul, cu istoria mentalităţilor, a berăriilor, redacţiilor de gazete „roşii” şi „verzi”, cu conspiraţii, sedii poliţieneşti, cabale, baluri filantropice şi câte altele.

Casele vieţilor noastre (Humanitas) este un savuros volum colectiv de terapie prin teleportare narativă. Îşi evocă locuinţele copilăriei şi maturităţii Ana Blandiana, Monica Pillat şi Gabriel Liiceanu, Ioana Pârvulescu, Andrei Pleşu, Antoaneta Ralian şi Horia-Roman Patapievici, Gabriela Tabacu, Victor Ieronim-Stoichiţă, Micaela Ghiţescu, Barbu Cioculescu, Radu Paraschivescu ş.a. Pentru cine (mai) crede că a locui înseamnă a domicilia, adică a „dispune de un spaţiu locativ”, această sumă de mărturii este o lecţie deopotrivă dureroasă şi fascinantă.
Dan C. Mihăilescu

iepurele_cu_ochi_de_chihlimbar_confesiuni-aÎn 2014 cartea care mi-a rămas cel mai aproape de suflet și de minte a fost cea scrisă de Edmund de Waal – Iepurele cu ochi de chihlimbar (citește recenzia). Istoria familiei Ephrussi care se întinde de-a lungul a mai bine de un secol, pe mai multe continente, urmărind traseul celor 264 de netsuke m-a fascinat prin simplitatea scriiturii și complexitatea legăturilor de familie.

Un secol de istorie și de artă, de evenimente politice de mare amploare, toate interconectate prin intermediul unor figurine cât o cutie de chibrituri care trec de la o generație la alta. Imperii care se nasc și decad, căsătorii, iubiri clandestine și copii. Dincolo de minuțiozitatea cu care a fost documentată cartea, ceea ce mi-a plăcut cel mai mult a fost faptul că s-a citit ca o operă de ficțiune pentru că nu i-a lipsit căldura sau apropierea de cititor. Așa că, dacă vă întrebați cu ce să începeți lista de lectură în 2015, vă recomand titlul de mai sus!
Călina Matei

oliviu craznicCum, din nefericire, nu am izbutit încă să parcurg toate titlurile promiţătoare publicate în cursul anului 2014, este prea devreme pentru mine să dau un verdict – mă folosesc însă de acest prilej pentru a recomanda 5 cărţi importante publicate de scriitori români anul trecut. Este vorba despre trei romane: un „light fantasy” a la Terry Pratchett (Înfruntarea nemuritorilor – Liviu Radu) şi două „SF-uri” (Atavic – Liviu Surugiu; Vegetal – Dănuţ Ungureanu&Marian Truţă), şi despre două nuvelete, publicate fiecare ca volum independent: o „space opera” (Nuanţe de întuneric – Roxana Brînceanu) şi o „dark fantasy” (Limbo – Andrei Şerban Mazilu).

Totodată, anul 2014 a fost anul unor reeditări esenţiale pentru literatura română: Test de fiabilitate (George Anania), Fecioara de fier (Rodica Bretin), Babel (Vladimir Colin), Trilogia Abaţiei (Dan Doboş), Transfer (Michael Haulică), Preţul secant al genunii (Adrian Rogoz).
Oliviu Crâznic

florin_irimiaTrei cărți apărute în cursul lui 2014, se pot califica ușor pentru titlul de „cartea anului”. Toate intră în categoria non-fiction, toate sunt rezultatul a ani întregi de documentare și muncă laborioasă, toate sunt volume masive ale unor autori care și-au propus să cerceteze exhaustiv domeniul pe care îl abordează, și tocmai de aceea consider că merită pe deplin cel puțin includerea într-un top trei.
Este vorba de volumul lui Andrei Oișteanu, Narcotice în cultura română. Istorie, religie și literatură, și nu întâmplător îl menționez primul, fiind o lucrare autohtonă, urmată de două traduceri ale unor cărți apărute în original mai demult, dar care sunt pe deplin binevenite și acum: Demonul amiezii (citește recenzia), extraordinar de minuțioasa analiză a depresiei făcută de Andrew Solomon, și nu în ultimul rând Marea cea mare. O istorie umană a Mediteranei, scrisă de istoricul englez David Abulafia, o carte nu mai puțin fascinantă.

Așa că, indiferent dacă vor fi sau nu declarate „cărți ale anului”, eu le recomand tuturor cu toată încrederea.
Florin Irimia

bantuitiiBântuiții de Chuck Palahniuk  (citește recenzia) – Șaptesprezece scriitori aspiranți se lasă închiși împreună timp de trei luni, sub pretextul participării la un proiect care să le faciliteze calea către succesul profesional. În casa misteriosului domn Whittier, aprovizionată pentru confortul participanților pe tot parcursul proiectului, fiecare dintre aceștia descoperă la ce ar fi dispus să renunțe în schimbul celebrității. Toate capitolele includ câte o secțiune a poveștii principale, o poezie despre unul dintre scriitorii care iau parte la experiment și o povestire posibil autobiografică, narată de scriitorul respectiv. Participanții se recomandă cu porecle precum Sfântul Fără-Mațe, Mama Natură și Veriga Lipsă, ca și când ar încerca să-și separe sinele banal de personalitatea dezvăluită în cadrul experimentului – sau dimpotrivă, ferindu-se de oprobriu.
Ca de obicei, Palahniuk se menține la limita dintre comic și macabru, trecând înspre absurd și revenind ocazional cu indicii realiste. Până unde merită să mergi în căutarea autenticității? Cum se poate recupera încrederea pierdută a cititorului? De ce te-ai strădui, ca scriitor, să îi pierzi încrederea? De ce ai scrie un roman în care 90% dintre personaje să se ocupe cu scrisul? Răspunsurile intuitive nu se aplică.
Alexandra Găujan

ciprian macesaruStrict subiectiv, căci nu am citit tot ce era de citit (în plus, nici nu sunt critic literar), dintre cărțile anului 2014 le aleg pe următoarele: John Williams, Stoner, trad. de Ariadna Ponta, Ed. Polirom (o capodoperă!); Bohumil Hrabal, Scrisori către Dubenka, trad. de Anca Irina Ionescu, Ed. Curtea Veche (am și recitit O singurătate prea zgomotoasă, republicată anul trecut la Editura Art); Christian Kracht, 1979, trad. de Andrei Anastasescu, Ed. Cartier (Kracht și John Williams sunt marile descoperiri personale de anul trecut); Kenzaburō Ōe, 17, trad. de Roman Pașca, Ed. Polirom.

Am ales doar autori străini nu pentru că nu ar fi apărut în 2014 și cărți românești bune (oricum, nu mai bune decât cele menționate mai sus), ci pentru că nu vreau să alimentez orgolii, să stârnesc polemici, să pun paie pe foc. Îi las pe specialiști să se pronunțe. Eu doar voi scrie, dacă și când voi putea, scurte cronici pe http://cipmacesaru.blogspot.ro/.

Aș mai spune că în 2014 au și fost reeditate cărți fundamentale, precum Donul liniștit (Ed. Univers), Oblomov (în traducerea nouă a Antoanetei Olteanu; Ed. ALLFA) sau Florile răului (de asemenea în traducere nouă, semnată de Octavian Soviany; Casa de Editură Max Blecher). Dintre cărțile (străine) apărute în 2014, iată ce am pe lista de așteptare: Christa Wolf, Casandra (o altă reeditare importantă; Ed. Univers); Evgheni Vodolazkin, Laur (Ed. Humanitas Fiction); Gustav Meyrink, Fața verde (Ed. Nemira); Leonardo Sciascia, Cavalerul și moartea (Ed. ALLFA); Cesare Pavese, Femei singure (Ed. Polirom); Julio Cortázar, Ocolul zilei în optzeci de lumi (Ed. Art); Gwenaëlle Aubry, Nimeni (Ed. Pandora M)… Sănătoși să fim, că de citit avem destul.
Ciprian Măceșaru

mihai-raduSperanța. O tragedie, romanul lui Shalom Auslander, m-a entuziasmat. Un scris simplu, de-o claritate matematică. Și o combinație perfectă între ironie și probleme morale. Umorul ține nu atât de replică sau de poantă, cât mai ales de proiecția unei imagini, de o construcție imaginativă. Însăși „ideea” cea mare a romanului, să zic așa, este o astfel de ipoteză: Dacă ai găsi-o pe Anne Frank în podul casei în care te-ai mutat – bătrână, la optzeci și ceva de ani, convinsă că oamenii au citi Jurnalul ei pentru că avea valoare literară, iar nu pentru că se credea că a murit în lagăr -, ce-ai face? Ai da-o afară, ai arunca-o în stradă?…

Hm, mai gândește-te o dată, și nu uita că ești evreu!

Romanul ăsta are ceva din naivitatea și cruzimea discuțiilor pe care le purtam cu atâta seriozitate în copilărie și adolescență.
Mihai Radu

lista 2014Pentru că e primul an în care fac un fel de „best of” al ficțiunii și non-ficțiunii adunate (a se citi parcurse și răsparcurse) în anul precedent, evident că nu mă pot opri la o singură carte, așa că voi  lista aici câteva dintre titlurile care au rămas alături de mine:

Din puținele, recunosc, scrieri românești pe anul 2014 pe care le-am citit, am descoperit plăcerea empatiei autoironice în proza scurtă din volumul Escapada, semnat Lavinia Braniște.

La categoria SF&Fantasy se pare că am excelat și, deși voi trișa acum, știu, aleg cu titlul de „cel mai bun citit în 2014” Vorbitor în numele morților (citește recenzia), o carte ce adună multă imaginație, doze bune de filosofie și critică a umanității și ceva dramă care te pune pe gânduri… nu știu cum de am ratat-o până acum.

A fost un an bun și pentru YA, unde aleg, fără doar și poate, un roman care mi-a depășit așteptările, deși urmează oarecum rețeta – Dreams of Gods&Monsters.

Iar din categoria preferată – scrierile lui Haruki Murakami – finalul de an m-a prins terminând Bărbați fără femei, un volum aparte de proză scurtă în lumea murakamiană, care m-a surprins prin realism, deși nu fără notele familiare (și obsesiile) scriitorului (pisici, jazz, baruri, urechi).
Alice Teodorecu

marin_malaicu-hondrariCe am citit apărut în 2014 și m-a marcat? Aș pune, pe primul loc,  Foc palid, de Vladimir Nabokov, romanul meu preferat din tot ce a scris SUArusul (mă bucură performanța Poliromului de a fi publicat acest roman, în superba traducere a Veronicăi D. Niculescu). Și, apropo: anul ăsta, 2015, Lolita împlinește 60 de ani, ce oroare! Apoi, J. Ființa sexuală, încă un roman semnat Kenzaburō Ōe și care mi-a plăcut la nebunie. Stă, la loc de cinste, lângă O experiență personală. Și să nu uit de Gottland, de Mariusz Szczygieł, publicat la ART, o carte-reportaj absolut dementă. Și închei cu ce am vrut să încep, cu trei cărți de poezie: Mariana Marin, Scrisoare deschisă sau Nu mă mai aşteptaţi la ore mici. Poeme rostite la Radio (între 1991-2002) și ilustrate de Tudor Jebeleanu, la Casa Radio, apoi Adela Greceanu, Și cuvintele sînt o provincie, editura Cartea Românească și Bogdan-Alexandru Stănescu anaBASis, tot la Cartea Românească.
Marin Mălaicu-Hondrari

 

demonul-amiezii-anatomie-depresieiDemonul amiezii de Andrew Solomon este, din punctul meu de vedere, cartea anului 2014. O  călătorie amplu documentată pe domeniul unei stări de spirit complicate şi distructive: depresia. Ca tulburare cronică, depresia îţi distruge încet şi sigur dorinţa de a fi implicat în propria viaţă, interesul faţă de propria persoană şi faţă de lumea înconjurătoare, sentimentul propriei valori, înlocuindu-le cu o nesfârşită şi neînţeleasă durere şi senzaţie de zădărnicie. Andrew Solomon explorează depresia din diferite perspective, volumul său având consistenţă ştiinţifică, dar şi o latură umanistă şi un limbaj metaforic, care fac lectura mai uşoară. Este de departe o apariţie capitală pentru înţelegerea „populară”  a unei boli care poate lovi pe oricine. De citit chiar şi preventiv! Mihaela Butnaru

sursa: bookblog.ro

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s