Ion Vianu: “România este în fiecare secundă prezentă în conștiința mea”

Îmi doresc ca interviul acesta să vă dezvăluie puțin dintr-un om. Dincolo de faptul că orice interviu ar trebui să facă asta, pe domnul Ion Vianu cred că merită să-l cunoașteți, pentru că este una dintre acele persoane care au ce să povestească. Orice prezentare a dumnealui începe prin a spune că este fiul criticului Tudor Vianu, și deja te aștepți la multe.

Ion Vianu este de formație psihiatru, dar a moștenit gena literară, așa că a scris. Iar într-un moment-cheie al istoriei naționale, s-a arătat activ și a semnat manifestul lui Paul Goma. Au urmat anii de exil și activitatea de acolo pentru a-i ajuta pe români.

Așa că, vedeți, cel care a câștigat premiul „Cea mai bună carte” pentru Amor intellectualis are multe să vă povestească. Lectură plăcută!

Andreea Chebac: Ce v-a îndreptat spre literatură, ținând cont că dumneavoastră aveți o formație de medic?

Ion Vianu: Psihiatria duce la un mod de gândire literar, în sensul că orice caz psihiatric posedă o strictă individualitate iar înțelegerea lui necesită construirea unei povestiri coerente. Tot astfel, literatura trimite la personaje strict individualizate. De la psihiatrie până la literatură nu este decât un pas, un pas, adevărat, mare care se face prin iubirea pentru expresie, pentru limba în care scrii.

AC: Practica de psihoterapeut v-a ajutat în crearea personajelor, în crearea unui mediu romanesc credibil sau în efectul pe care îl are cartea asupra cititorilor?

IV: Numai dacă ești autentic ești credibil.

AC: Literatura a fost un tratament pentru dumneavoastră?

IV: Orice ficțiune, orice punere în pagină a unei amintiri este punerea unei probleme personale iar faptul că îi descoperi sensul după ce ai scris este semnul autenticității literaturii tale.

AC: Ce vă este mai ușor să scrieți sau ce preferați să scrieți: autobiografie sau ficțiune?

IV: In romanele mele sunt multe elemente autobiografice după cum în scrierile mele autobiografice există si ficțiune. Dar pactul cu cititorul este diferit, el trebuie sa înțeleagă din context când ești în ficțiune, când ești în memorialistică.

AC: Cât este autobiografie și cât este ficțiune în Amor intellectualis?

IV: Este autobiografie pentru că faptele relatate sunt adevărate, iar de câte ori sunt fictive am grijă să o spun. Dar e și ficțiune pentru că, construiește, prin împletirea mai multor fire, o singură poveste.

AC: Este o carte autobiografică o eliberare?

IV: „O boală învinsă e în orice carte“ (Lucian Blaga)

AC: Ce rol are autocenzura într-o operă?

IV: A nu spune TOTUL este un exercițiu salutar, căci dacă ai spune TOTUL ai face-o numai din exhibiționism sau din teribilism.

AC: Scrieți pentru un anumit tip de public? Unul elevat, care să vă înțeleagă?

IV: Principala mea ambiție, scriind, este să restitui ceva din substanța trecutului în folosul celor ce nu l-au trăit, câtor mai mulți. Principala mea dilemă este să reușesc acest lucru fără să simplific, fără să fac concesii, RĂMÂNÂND ÎN ACELAȘI TIMP LIMPEDE ÎN EXPRIMARE.

AC: După ce lucruri descrise în Amor intellectualis sunteți melancolic?

IV: De la o vreme mă culc foarte târziu si mă trezesc târziu. Mi-e dor de diminețile de primăvară când mă duceam la lacuri in zori , să joc tenis, și plecând de acolo o întâlneam pe Mara în drumul ei spre școală.

AC: Ce înseamnă pentru dumneavoastră premiul “Cartea anului” pe care l-ați primit în noiembrie anul trecut pentru Amor intellectualis?

IV: Satisfacția succesului, recunoașterea… ceea ce caută oricine, ORICE AR FACE.

AC: În cărțile dumneavoastră abordați mai ales perioada comunistă, de ce această predilecție?

IV: În comunism mi-am petrecut adolescența, tinerețea, în comunism s-au petrecut faptele cele mai semnificative ale vieții mele. Dar am scris și despre viața din Occident, în „Paramnezii“, în „Necredinciosul“ și poate voi mai scrie.

AC: Ce v-a facut sa aveți curajul de a vă opune fățiș regimului comunist în 1977?

IV: Am scris despre asta in „Exercițiu de sinceritate“. Cred că un rol a avut filmul englez din 1966 „Un om pentru toate anotimpurile“ (cu Paul Scofield) în care era vorba de cineva –Thomas Morus – care nu poate renunța la principiile lui, până la sacrificiul vieții. Mi-am spus: „dacă există asemenea oameni, trebuie să încerci și tu, măcar să ieși din duplicitate, dacă nu ai reușit să te menții în afara ei“.

AC: Ce diferență esențială ați întâlnit în societatea occidentală față de cea românească?

IV: Omul occidental se simte mai vinovat de trecutul său personal si colectiv, iar această atitudine îl face mai constructiv și mai grav. Noi ne pierdem vremea în a ne disculpa și nu avem un proiect colectiv clar ȘI SUNTEM ADESEA SUPERFICIALI.

AC: Cât de aproape vă simțiți de România?

IV: România este în fiecare secundă prezentă în conștiința mea. România mă face să mă bucur, pentru că scriu în românește, pentru că amintirile mele cele mai vechi sunt de aici. România mă face să sufăr pentru că nu este așa cum aș dori. Bucuria și suferința sunt inseparabile în gândul meu despre România. Numai indiferent nu pot fi.

AC: Ați declarat într-un interviu că „Libertatea nu este o stare, este o mișcare” – liberatea a fost pentru dvs mobilul suprem?

IV: Da, libertatea a contat mult pentru mine. O înțeleg ca refuzul de-a te lăsa închis într-o singură formulă. Dar important este momentul când RUPI, nu ceea ce urmează, monotonia.

AC: Ați încercat să ajutați România din străinătate?

IV: Am fost una din vocile exilului. Când românii din țară nu se puteau exprima, noi, cei care vorbeam acolo, aveam conștiința că vorbim în numele lor, pentru ei.

AC: De ce credeți că autorii români contemporani nu sunt foarte cunoscuți în afara țării?

IV: Lipsa mesajului moral, înclinarea noastră către estetism sunt o frână într-o lume care caută sensuri.

AC: Care este cel mai dificil moment în scrierea unei cărți?

IV: Este greu să ajungi la un text întreg. Rescrierea, nuanțele sunt mai ușor de lucrat.

AC: Ați simțit cristalizându-se în dumneavoastră dorința de a rămâne în istoria litereturii române la fel ca tatăl dumneavoastră?

IV: Plăcerea de-a scrie îmi ajunge. În ce privește posteritatea, nu am putere asupra ei, prin urmare îi las grija perenității mele.

Scris de Andreea Chebac

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.