Category Archives: Literatură

Concurs: „Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj” de Haruki Murakami

indexLibrărie.net vă oferă trei exemplare din cel mai recent roman al lui Murakami: Tsukuru Tazaki cel fără de culoare și anii săi de pelerinaj. Pentru a te număra printre câștigători, răspunde corect în comentarii la întrebarea de mai jos.Tsukuru are 36 de ani și multe, multe amintiri, care nu-l lasă să-și trăiască prezentul. Gândurile îl poartă adesea la o gașcă aventuroasă din liceu, în care fiecare membru avea, în loc de nume, o culoare: fetele erau Neagra și Dalba, iar băieții Albastru și Roșu. Al treilea băiat din gașcă era el, Tsukuru, omul fără de culoare, al cărui nume înseamnă „cel care face”.Tsukuru are 36 de ani, este inginer și are un vis: să construiască gări. Are însă și o nefericire: se vede pe sine ca pe un vas fără conținut, părăsit de toți din pricina golului său launtric. El își trăiește viața în singurătate până în momentul în care o cunoaște pe Sara. Ea îl ascultă, îi află nefericirile și încearcă să-l ajute, îndemnându-l să plece în căutarea prietenilor din liceu și să se-mpace cu ei. Abia apoi se va întoarce la ea și o va iubi și va fi fericit.Spune-ne titlul unui alt roman de Haruki Murakami și dă-ne link spre pagina lui de pe Librărie.net.Câștigătorii vor fi desemnați prin tragere la sorți. Concursul va dura o săptămână. Mult succes !

Scris de  

sursa: bookblog.ro

N. B. Concursul se desfăşoară pe bookblog.ro, nu pe blogul 1traducator. Pentru a participa la el, va rog, deci, sa accesati linkul din “sursa”, respectiv http://www.bookblog.ro/concursuri/concurs-tsukuru-tazaki-cel-fara-de-culoare-si-anii-sai-de-pelerinaj-de-haruki-murakami/?utm_source=feedburner&utm_medium=email&utm_campaign=Feed%3A+bookblogro+%28bookblog.ro%29

Multumesc.

P.S. Ştiu, în limba română, numele personajului sună fabulos :).

1traducator

Have You Ever Heard Virginia Woolf Speak?

What follows is the only known surviving recording of Virginia Woolf, part of a BBC radio broadcast from 1937. The talk is titled “Craftsmanship.”

by  

sursa: theparisreview.org

This is the only surviving recording of Virginia Woolf’s voice. It is part of a BBC radio broadcast from April 29th, 1937. The talk was called “Craftsmanship” and was part of a series entitled “Words Fail Me”.
The audio is accompanied by a slideshow of photographs of Virginia Woolf.

The text was published as an essay in “The Death of the Moth and Other Essays” (1942), and I’ve transcribed the recorded portion here:
http://atthisnow.blogspot.com/2009/06…

sursa

Antologie de povestiri lovecraftiene ROMANIAN CTHULHU

Editorii își doresc să aducă un tribut operei lui H.P. Lovecraft prin realizarea unei antologii tematice cu povestiri caracterizate de elementele literaturii lovecraftiene, dar fără a le neglija pe cele specifice literaturii autohtone. Povestirile trebuie să aibă ca element comun și România, fie ca loc de desfășurare a poveștii, fie ca naţionalitate a personajelor sau a elementelor cotidiene, istorice, folclorice și mitologice care se îmbină cu elementele lovecraftiene.

Lungimea povestirilor: 4000 – 8000 de cuvinte (cele mai scurte sau mai lungi vor fi discutate înainte de a fi propuse pentru antologie)

Termenul limită de trimitere a povestirilor: 31 iulie 2014.

Textele pot fi trimise sub forma unui atașament la email la adresa: romaniancthulhu@gmail.com. Indicaţi ca subiect al email-ului „Antologie lovecraftiană: propunere text” urmat de titlul lucrării dumneavoastră.

Howard Phillips Lovecraft, pe scurt H.P. Lovecraft, este văzut ca unul dintre cei mai semnificativi autori de literatură fantastică și horror ai secolului XX. Una dintre cele mai importante creaţii ale lui H.P. Lovecraft este universal fictive cunoscut ca Universul Cthulhu sau Mitologia Cthulhu. Caracterizate prin prezenţa unor tomuri blestemate și misterioase, ascunzând în paginile lor știinţe interzise, miturile Cthulhu sunt doar o parte a poveștilor lui H.P. Lovecraft bântuite de ameninţări cosmice, dimensiuni alternative, vise puternice și stranii, nebunie, distrugere fizică și psihică.

Scris de  

sursa: bookblog.ro

Cărţile anului 2014: Volume de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, printre noutăţile editoriale

“Istoria iubirii”, de Simon May, cărţi de Orhan Pamuk, Norman Manea şi Julian Barnes, bestselleruri internaţionale, volume de medicină şi despre fotografie se numără printre noutăţile editoriale de care cititorii români se vor bucura în 2014, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai editurilor.

Astfel, editura Polirom mizează pe două colecţii noi în 2014: “Memoria” şi cea de jurnale de călătorie. De asemenea, o serie de autor va fi consacrată celebrei exploratoare a Tibetului Alexandra David-Neel.

Totodată, în colecţia Biblioteca Polirom va fi finalizată seria dedicată scriitorului Orhan Pamuk, iar accentul va cădea mai ales pe autorii din Orient, Africa şi Islanda, mai puţin traduşi în România.

Reprezentanţii Polirom au mai declarat pentru MEDIAFAX că editura va continua anul acesta seriile dedicate unor autori ca N. Steinhardt (în colaborare cu Mănăstirea Rohia), Norman Manea, Gabriela Adameşteanu, Aurora Liiceanu, Andrei Oişteanu. De asemenea, în 2014 va fi finalizată şi seria romanelor lui Georges Simenon.

Şi, nu în ultimul rând, editura Polirom mizează pe prozatorii autohtoni, care, în fiecare an, au venit cu surprize dintre cele mai neaşteptate.

În 2014, editura Vellant va publica în limba română eseurile despre fotografie ale lui Susan Sontag din “On Photography”, precum şi un nou titlu al renumitului psiholog Oliver James, “Office Politics”.

Colecţia “Pasărea Măiastră” se va îmbogăţi cu un nou titlu, ilustrat de această dată de Ileana Surducan – “Fata babei şi fata moşneagului”, de Ion Creangă.

De asemenea, Alain de Botton va reveni la Vellant cu două noi titluri, “Status Anxiety” şi “How To Think More About Sex”, acesta din urmă fiind unul dintre cele trei volume marca School of Life achiziţionate de editură care vor apărea în 2014. Celelalte două sunt “How To Stay Sane”, de Philippa Perry, şi “How to Change the World”, de John-Paul Flintoff.

Pentru prima parte a anului 2014, editura Nemira le-a pregătit cititorilor cărţi vizând o gamă largă de preocupări, semnate atât de autori străini, cât şi de scriitori români dintre cei mai cunoscuţi. Din prima categorie face parte un nou volum al celebrului prozator britanic Julian Barnes, intitulat “Niveluri de viaţă”, tradus de Radu Paraschivescu. Acestuia i se alătură “În oraşul de aur şi argint”, în traducerea Mihaelei Stan, un roman istoric al lui Kenizé Mourad, autoarea volumului de succes “În numele prinţesei moarte”.

De asemenea, în primele luni ale anului, va ajunge în librării “Istoria iubirii”, de Simon May, o carte în care un cercetător din prezent porneşte într-o istorie pasionantă, pe urmele unui sentiment ce continuă să stea sub semnul misterului.

Dintre autorii români care propun volume noi se numără Sebastian A. Corn, al cărui roman “Ne vom întoarce în Muribecca” va ajunge la cititori în primele luni ale anului. Totodată, editura va publica un nou titlu de Liviu Radu, “Golem, golem… şi alte povestiri fantastice”, căruia i se alătură “Senzoriada”, cartea lui Cristian Teodorescu.

Editura All pregăteşte pentru anul 2014 “Manualul Harrison”, o carte esenţială pentru orice medic rezident sau specialist. În 2013, editura a tradus şi publicat “Harrisson. Medicină cardiovasculară”, iar pentru 2014 pregăteşte “Harrison. Endocrinologie”, una dintre cele mai bune cărţi de specialitate pe plan internaţional în acest moment.

De asemenea, în 2014, editura All continuă traducerile de bestselleruri internaţionale în colecţia “Strada ficţiunii”şi propune titluri în seria “Crime” pentru iubitorii de gen din România.

de Dorina Calin

sursa 

Cele mai vândute și cele mai furate cărți în 2013

indexEste vremea bilanțurilor. Pentru toată lumea. Așa că editurile numără exemplarele vândute, titlurile cele mai căutate, dar și „scurgerile” din sistem și anume cărțile cele mai furate din librării. Mai jos aveți o listă a celor mai dorite titluri, fie că au fost cumpărate sau nu…

În anul 2013, volumul Exerciţii de echilibru, de Tudor Chirilă, a ocupat prima poziţie în topul vânzărilor Editurii Polirom. În ceea ce privește titlurile semnate de autori străini, pe locul întâi se află De veghe în lanul de secară, de J.D. Salinger.

Cea mai vândută carte a Editurii Humanitas este Sfârşitul Occidentului, scrisă de Lucian Boia, iar pentru Editura Humanitas Fiction, volumul lui Paulo Coelho, Manuscrisul găsit la Accra. Tot un titlu semnat de Lucian Boia se află și în fruntea topului cărților furate din librăria Humanitas de la Kretzulescu, și anume De ce este România altfel.

Editura Vellant a dat lovitura cu două romane aflate la graniţa dintre literatură şi psihoterapie scrise de Irvin Yalom: Problema Spinoza şi Soluţia Schopenhauer.

Cele mai vândute cărţi ale Editurii Nemira sunt cele aparţinând autorilor Rodica Ojog Braşoveanu – în ceea ce privește literatura română – și G.R.R. Martin – pe segmentul autorilor străini.

La aniversarea a 95 de ani de viaţă şi 75 de ani pe scenă, cartea lui Radu Beligan, Între acte, publicată recent de Editura All, se află deja la a treia reeditare. În cazul colecţiei „Strada ficţiunii” – dedicată literaturii universale – cap de listă sunt O sută de nume şi P.S. Te iubesc, cel mai nou, respectiv primul roman (reeditat) ale irlandezei Cecelia Ahern.

La Editura Curtea Veche pe primul loc în topul celor mai bine vândute cărţi de autori străini se situează Inteligenţa emoţională, de Daniel Goleman. În ceea ce priveşte topul celor mai vândute cărţi de autori români, pe prima poziţie se clasează volumul Reţete vegane fără foc, de Ligia Pop.

La capitolul „cele mai furate cărți”, în librăria Humanitas de la Cişmigiu, cele mai furate titluri sunt şi cele mai vândute cărţi în anul 2013, lansate în librărie: Parabolele lui Iisus. Adevărul ca poveste, de Andrei Pleşu, De ce este România altfel, de Lucian Boia, şi Dragul meu turnător, de Gabriel Liiceanu.

Volumul Fii demn, de Dan Puric, a fost cea mai furată carte, în anul 2013, din lanţul de librării care aparţine Companiei de Librării Bucureşti. Pe locul al doilea se află Memorii volumul II: Drama României văzută din exil, de Cicerone Ioaniţiu, iar pe locul trei se situează romanul scris de Ileana Vulpescu, Noi, doamna doctor, când o să murim?

Scris de  

sursa: bookblog.ro

UK’s National Book Award pentru romanul Fata disparuta de Gillian Flynn

Fata disparuta de Gillian FlynnGillian Flynn a obţinut UK’s National Book Award for International Author pentru romanul Fata dispărută, apărut la Editura Trei. Această prestigioasă distincţie vine după ce cartea s-a aflat în toate topurile internaţionale de vânzări.

Pe 3 octombrie 2014, va avea premiera internaţională şi filmul realizat după cartea Fata dispărută, publicată în peste 30 de limbi. Filmul Fata disparută este regizat de David Fincher şi îl are în rolul principal pe Ben Affleck.

Gillian Flynn s-a născut în 1971, în Kansas City, Missouri. A obţinut licenţa în literatură engleză şi jurnalism la University of Kansas, după care şi-a luat masteratul în jurnalism la Northwestern University, Chicago.

Timp de zece ani a scris pentru revista Entertainment Weekly. Romanul său de debut, Dark Places, publicat în 2006, a câştigat de două ori Dagger Award – prima carte care a obţinut vreodată două premii Dagger în acelaşi an. Al doilea roman al lui Gillian Flynn, Sharp Objects, publicat în 2009, a fost un New York Times Bestseller.

În Fata dispărută, desemnat Thriller-ul anului de The Observer, Gillian Flynn trasează cu subtilitate portretul unei femei care încearcă să mulţumească un soţ imposibil, dar anumite indicii sugerează că nu totul este aşa cum pare. O versiune a faptelor ascunde o alta într-un roman care manipulează în mod inteligent cititorul.

“La început, am fi tentaţi să credem că este un thriller psihologic convenţional. Dar în romanul lui Gillian Flynn, nimic nu este ceea ce pare a fi. Flynn creează o intrigă spectaculoasă, observând cu subtilitate efectele crizei asupra vieţii de cuplu.” – The Times

“Vocile personajelor sună atât de autentic, încât cititorul devine un observator direct al mariajului disfuncţional. Un adevărat tur de forţă.” – The Guardian

“Fata dispărută are o structură ingenioasă: atât Amy, cât şi Nick îşi compun propria versiune, însă adevărul se află undeva la mijloc. În timp ce Nick îşi povesteşte viaţa din momentul dispariţiei lui Amy, ea descrie relaţia lor încă de la început, alcătuind portretul unui cuplu a cărui armonie perfectă pare atât de imposibilă, încât aproape imediat simţim că e putred ceva pe dinăuntru.” – The Guardian

de D.S.     HotNews.ro

Noi in anii 2000: O antologie a prozei scurte in premiera

best ofScriitorul si c
Scriitorul si criticul literar Marius Chivu a decis sa scoata proza scurta din underground si s-o faca vedeta. Asa ca s-a pus pe (re)citit si, dupa un an de pitrocit, a adus in lumina reflectoarelor, in premiera, o antologie cu cele mai bune povestiri ale celor mai buni autori de proza scurta din anii 2000. In total, 40 de texte scrise de 23 de autori: Ioana Baetica Morpurgo, T.O. Bobe, Lavinia Braniste, Dan Coman, Luca Dinulescu, Adrian Georgescu, Radu Pavel Gheo, Silviu Gherman, Florin Lazarescu, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Mihai Mateiu, Mitos Micleusanu, Angelo Mitchievici, Veronica D. Niculescu, Radu Paraschivescu, Cezar Paul-Badescu, Liviu Radu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Calin Torsan, Marian Truta. Si pentru ca este intr-adevar una dintre cele mai inedite aparitii din spatiul editorial romanesc din ultimii ani, i-am invitat pe Marius Chivu, in calitate de editor, si pe o parte din autorii prezenti in antologie sa vorbeasca despre Best of: proza scurta a anilor 2000 (Editura Polirom, 2013).

Marius Chivu: Niciodata nu s-a mai facut asa ceva la noi

Ideea acestei antologii mi-a venit acum citiva ani si este proiectul la care, probabil, am lucrat cel mai mult. Si nu doar ca timp, dar si ca volum, caci anul acesta a trebuit sa (re)citesc 60 de volume de proza scurta apartinind scriitorilor debutati individual in preajma anului 2000, in conditiile in care multe dintre aceste carti sint de negasit. Oricum, in acest moment, ma mindresc cu faptul ca nimeni altcineva nu cunoaste la fel de bine ca mine ce proza scurta s-a scris la noi in ultimii 15 ani.
Pentru ca sint un mare fan al genului scurt, mi-am dorit dintotdeauna o astfel de antologie care sa recupereze si sa selecteze cele mai bune povestiri ale anilor 2000 apartinind noii generatii de prozatori. Practic, nu aveam nici o felie de istorie a prozei scurte romanesti reflectata intr-o antologie. Iar eu am avut intotdeauna si banuiala ca in proza scurta a ultimului deceniu s-au scris mai multe lucruri bune decit in roman. Proza scurta insa n-a fost bagata in seama pe cit merita, nici de cititori, nici de editori si, uneori, nici macar de scriitori, din cauza celei mai mari prejudecati literare a momentului, si anume ca proza scurta ar fi un gen minor, cu mult sub detenta canonica a romanului. O prostie.
Caragiale, Cehov, Harms, Borges, Cortazar, Salinger, Munro, Cheever, Carver, Cosasu si multi, multi altii au scris aproape numai proza scurta, si nimeni nu poate afirma ca povestiri precum Moarte la Venetia, Sonata Kreutzer, Metamorfoza, Bartleby sau In lastaris, dar atitea si atitea altele, nu sint capodopere ori ca proza scurta a unor Hemingway, Nabokov, Bellow etc. nu se ridica la valoarea romanelor lor.
Nu poezia, ci proza scurta mi s-a parut dintotdeauna cel mai neindreptatit gen literar. Poetii au festivaluri, premii speciale si burse, reviste si colectii editoriale, poetii sint tradusi si invitati sa citeasca peste tot, pe cind povestitorii nu au nimic din toate acestea. De aceea m-am bucurat enorm ca anul acesta Alice Munro a devenit prima povestitoare distinsa cu Nobel, un premiu pe a carui lista se afla nenumarati poeti si dramaturgi.
Tin sa subliniez faptul ca aceasta antologie este o premiera. Niciodata nu s-a mai facut asa ceva la noi. In plus, avind un criteriu valoric si selectind texte care au fost deja publicate in volume individuale, este singura care merita titlul de antologie. Toate celelalte sint volume colective – tin mult la aceasta distinctie!
Cum am mai spus, sper ca Best of sa fie vazut ca un act de recuperare, (re)descoperire si (re)evaluare, deopotriva a genului scurt si a noii generatii de prozatori.

Luca Dinulescu: Un all-star al celor mai bune proze ale inceputului de mileniu

Tirgul de Carte Gaudeamus editia 2013 a consemnat o aparitie editoriala de mare curaj: Best of, un all-star al celor mai bune proze ale inceputului de mileniu, atent selectionate de scriitorul si criticul Marius Chivu, cu binevenitul concurs al Editurii Polirom. Indraznesc sa spun „curaj“ din doua motive. Unul evident, discutat si ras-discutat, venind in contextul absentei aproape totale a prozei scurte din palmaresul tinerilor scriitori ori al editurilor de profil. Al doilea, mai putin observat, si anume al caracterului intrucitva omagial al acestui volum: cu 30 de ani in urma, in 1983, se lansa antologia de proza scurta Desant, rampa de lansare a unor nume precum Mircea Nedelciu, Gheorghe Craciun si Mircea Cartarescu. Coincidenta? Nu stiu, dar cred ca daca Best of sta, fie si inconstient, ca un arc peste timp, sub semnul acestui adevarat manifest al prozei scurte care a fost Desant, nu cred ca poate sa fie decit de bun augur. Ceea ce nu inseamna, fireste, ca antologia coordonata de Marius nu are forta necesara de a face istorie (literara), chiar si scoasa din acest context. E o afirmatie tare, stiu, dar o puteti verifica pur si simplu citind cartea. Lectura (cum altfel) placuta!

Veronica D. Niculescu: Va place hitul? Cautati tot albumul!

S-a tot vorbit, de ceva ani incoace, de soarta grea a prozei scurte. „Productia“ – la ceasul recoltei, cind trece treieratoarea peste cartile anului – e slaba, se zicea. De fapt, apar destule carti, mai mult sau mai putin vizibile, insa de scris se scrie mult mai mult. Dificultatea cea mare cade in circa autorului – e greu sa publici o carte de povestiri, schite, nuvele. Si uneori e greu sa te mai mobilizezi cind un editor iti refuza cartea fara ca macar sa iti ceara manuscrisul. Proza scurta? Povestiri? Nu, multumesc, nici nu mi-o arata, nu se vinde. (Nu este loc aici sa povestesc ce am aflat ca ascunde de fapt acel „nu se vinde“, la un festival de proza scurta din Serbia – nicidecum lipsa de dorinta a cititorilor.)
Problema nu este una legata de productie – fiindca producator nu este decit scriitorul, adunindu-si cu migala cele vreo trei sute de mii de semne in vreo duzina sau mai mult de povesti… – ci de recoltare: trebuie sa mai existe si editori dispusi sa stringa recolta si sa vinda ceea ce se scrie. Altfel, scriitorul ramine ca taranul cu rosiile de gradina la sosea, fluierind in urma TIR-urilor care gonesc greoaie cu romanele spre supermarket.
La noi, Casa de Pariuri Literare este o exceptie: singura editura din Romania care are in seria „Proza“ o colectie de proza scurta – „Minutar“.
Citesc proza scurta, din orice colt al lumii ar veni ea, si scriu proza scurta sau orice am chef – nu ma pot gindi nici moarta la ce se publica, la ce se vinde, cred ca lucrul asta m-ar uriti mai mult decit ma uriteste deja, sa zicem, calculul platii pentru o traducere draga.
Best of proza scurta a anilor 2000poate repara nedreptati, atragind atentia asupra unor volume nepromovate la modul la care se promoveaza (si premiaza) romanul. Sper ca aceasta carte sa functioneze ca un program radiofonic: ascultind si indragind „hitul“ difuzat – povestirea aleasa de Marius Chivu in antologie – ascultatorul sa-si caute tot albumul. Trebuie sa mai fie si altceva pe-acolo.

Mitos Micleusanu: Best of-ul nostru cel de toate zilele 

La lansarea volumului Best of, de la Gaudeamus, s-au facut la un moment dat trei observatii curioase. 1: Prozatorii romani nu se citesc intre ei. 2: Prozatorii romani sint obsedati de roman. 3: Prozatorii romani nu prea au sustinere, promovare etc. Probleme clasice, dar ma intreb deja de multa vreme: oare sustinerea imbunatateste calitatea si substanta scriiturii? Adica, ce inseamna sustinere, in situatia in care, de exemplu, scrii despre o lume in care nu te poti baza pe nimeni?  Ca sa fiu ceva mai clar, eu n-am inceput sa scriu sustinut, am scris tocmai din necesitatea de a evada dintr-o lume unde nu ma simteam prea confortabil; ce-i drept, evadam in lumi si mai odioase, pe care le-am structurat si le mai structurez, dar asta probabil pentru a ma simti mai bine la intoarcerea in realitate. Nu stiu, poate fi si asta un soi de autoterapie, sa inventezi lumi gresite ca sa regasesti apoi o lume ceva mai corecta aici. Prin urmare, pentru mine personal, sustinerea prea timpurie, premiile obtinute „mai devreme“ decit e cazul dezavantajeaza scriitura. Dar cind e cazul? Cred ca la batrineti, pentru a mai anestezia sentimentul de prabusire.
Poate e o pozitie cam cinica, dar pentru a ajunge la o scriitura autentica ai nevoie de experienta existentiala sau, in cel mai rau caz, ai nevoie de intuitie, capacitate de empatizare si rezonanta, daca nu te poti lauda cu o experienta de viata consistenta. Prin urmare, cu exceptia unor lucrari sistemice, in special stiintifice sau filosofice, sustinerea prea timpurie si confortul pot „anihila“ consistenta scriiturii. Poate e o prejudecata, poate e o aberatie, dar momentan asa cred.
Acum urmatoarea observatie. Cum ca scriitorii romani nu se citesc intre ei. Nu cred ca e cazul sa generalizam, insa exista citeva nuante. Scriitorul preocupat de sine si cartile sale se va feri de multe ori sa citeasca „din vecini“ pornind de la un soi de complex, l-as numi „Complexul coincidentei“, un soi de frica de a nu se lovi de aceleasi modalitati de abordare la altii. Ar mai fi un complex, cel al anvergurii. Anvergura spectaculoasa intilnita in scriitura colegilor de breasla poate functiona toxic, poate genera invidie, dar in majoritatea cazurilor este constructiva, fiindca invita la mai mult, la mai tare, la mai diferit. Cu alte cuvinte, pentru a evita disconfortul interior, scriitorul, care in esenta e atins de un „autism artistic“, se va feri de lecturi aprofundate din vecini. Si a treia problema: scriitorul roman e obsedat de roman! Foarte bine! Care-i problema? Dimpotriva, eu cred ca nu sintem suficient de obsedati, cred ca tocmai acum, cind scrisul pare o aventura dementa, pe marginea inutilitatii, trebuie fortata nota, trebuie ingrosata gluma. Seductia universalitatii este vitala, fara ea ne-am lasa de toate. Dar trebuie evitate trend-urile, curentele. Cartea e un animal etern, se va transfigura, dar nu va disparea niciodata, prin urmare, cel care se va concentra pe chestiuni universale si le va trata fara exces de pretiozitate va gestiona cu iscusinta „pulsiunea narcisiaca“ si nu se va feri de imanent, de chestiunile viscoase, viscerale, va avea probabil mai multe sanse de a ramine in istorie.
Iar acum patania cu prozele. Eram in Spania, in concediu, cind m-a sunat Marius si mi-a spus ca lucreaza la antologie. Va dati seama ce sentiment de utilitate si resuscitare dialectica m-a cuprins, fiindca, sincer, nici in cele mai arhetipale viziuni n-am presimtit, in toiul verii, la mare, vreun interes din partea cuiva pentru prozele mele bolnavicioase din 2000. Ei bine, s-a intimplat. Marius mi-a facut o mare bucurie si m-a podidit adrenalina, fiindca nu aveam textele din 2000 la mine si nici in calculator. Aveam o varianta a Coridoarelor, dar modificata serios. Iar Salonul de estetica nicaieri. I-am trimis un email lui Remus, un bun prieten de la Cluj, pe care l-am rugat sa faca niste poze cu prozele din volumul Organismecanisme (2002), carte imposibil de gasit pe undeva si pe care o voi resuscita intr-o zi. Ei bine, Remus mi-a trimis pozele din carte si m-am apucat sa le transcriu batrineste. Erau pline de stingacii, dar senzatia a fost fantastica, din nou printre spectrele din 2000! Marius m-a preintimpinat, avea nevoie de textele alea, dar eu nu le mai puteam lasa asa cum erau, subrede pe ici, pe colo, cu anumite excese metaforice. Am intervenit deci, am ajustat, am taiat, am trimis. Apoi imi scrie Marius: „Nu e bine, mai! In varianta din Organismecanisme nu era asa!“. Iar eu da-i si modifica modificarea. Intr-un final, toate s-au legat, am pastrat in proportie de 90 la suta „spectrele“ din Organismecanisme. Atit. Sanatate, Marius!

Silviu Gherman: Simt o satisfactie sa fiu prezent intr-o carte care are titlul Best of

Am scris nuvelele care au aparut in acest volum cind aveam vreo 20 de ani. Nu le-am mai recitit de atunci, desi banuiesc ca sint in regula. Am terminat-o cu nuvelele pentru ca nuvelele, ca si poezia, mi se par apanajul omului lenes. Vorbesc doar din perspectiva celui care scrie, nu a cititorului. Sa scrii un proiect pe termen scurt, fara implicari si riscuri majore, nu-i mare lucru. Poate mai incolo o sa-mi revizuiesc atitudinea, dar deocamdata nu e cazul.
Simt o satisfactie sa fiu prezent intr-o carte care are titlul Best of, desi volumele colective nu-mi plac. Probabil ca au un sens, genereaza interes public, ocupa un loc bun in biblioteca sau cam asa ceva. Personal, compania altora ma jeneaza. N-are nici o legatura cu invidia scriitorului. Tine de caracter. Imi place linistea, asa.

Radu Pavel Gheo: O experienta unica, ce tine de bucuria autentica a lecturii

Cu riscul, mereu asumat, de a ma insela, indraznesc sa spun ca antologia realizata de Marius Chivu va deveni un reper pentru istoria literaturii romane din ultimele doua decenii, cu un impact potential in spatiul concret al creatiei literare autohtone. Motivele mi se par clare. Best of – proza scurta a anilor 2000 e, mai intii, o antologie retrospectiva, care panorameaza aproape doua decenii de creatie literara si propune o selectie valorica din intreg peisajul prozei scurte romanesti (inclusiv genurile asa-numite populare), astfel ca superlativul titlului are acoperire si in realitate.
In al doilea rind, antologatorul atrage atentia asupra unui gen care in Romania e, pe ansamblu, inca subevaluat, in ciuda valorii sale literare intrinseci. Fara a fi un manifest literar in sine, Best of… include si o componenta polemica, evidentiind un paradox al receptarii generice: in ciuda succesului pe care l-au avut la noi numerosi autori de proza scurta (inclusiv in ultimele doua decenii), in ciuda existentei unor texte cu adevarat antologice, cunoscute, ecranizate, traduse si reeditate, genul in sine e privit in continuare ca o Cenusareasa a prozei.
Va fi fiind un complex al unei culturi care, percepindu-se drept minora, vrea sa se oglindeasca doar in creatii monumentale? Greu de spus. Oricum, antologia realizata de Marius Chivu ii dovedeste precaritatea si arata care sint atuurile unui asemenea volum. Desi diferita de placerea lecturii unui roman, delectarea pe care ti-o ofera Best of…, cu diversitatea de voci, teme si stiluri incluse in ea, e o experienta unica, ce tine de bucuria autentica a lecturii.

Lavinia Braniste: Best of, un demers laudabil

Antologia alcatuita de Marius Chivu mi se mai pare un demers laudabil si din alt punct de vedere. Da, atrage atentia asupra unui gen oarecum lasat deoparte, proza scurta, dar mie, personal, mi se pare mai important faptul ca aduce in prim-plan tineri autori autohtoni. Asa cum am spus si la lansarea de la Tirgul Gaudeamus, mi-as dori ca editurile si editorii din Romania sa investeasca mai mult in productia locala, sa creasca la sin tineri autori pe care sa-i incurajeze intr-un fel sau altul sa scrie. Se traduce foarte mult si se produce local foarte putin (imi cer scuze daca ma exprim industrial, dar nu cred totusi ca sint neadecvata). Exista vreo citiva autori tineri foarte buni, pe care-i astept cu entuziasm si interes inainte de fiecare nou titlu publicat, dar ma dezumflu de fiecare data cind ii citesc. Pentru ca sint talentati si „au fraza“, dar n-au rabdare sa-si construiasca atent cartile. Sint autori in volumele carora apreciez mai degraba ce-ar fi putut sa fie decit ce este, daca atit autorul, cit si editorul ar fi stiut cum se construieste o carte buna si cit de importanta este o relatie strinsa intre ei doi, adica in primul rind o comunicare sanatoasa si fructuoasa.
Mi-as dori ca aceasta antologie sa reaminteasca in primul rind faptul ca avem autori cu potential, iar ei sa fie incurajati sa scrie in continuare si sa-si cultive frumos talentul.

Radu Paraschivescu: Diferenta dintre dribling si alergatul cu mingea la picior

A existat un curent de gindire care nu vedea in proza scurta nimic altceva decit pregatirea pentru roman. Nuvela si povestirea erau, in logica aceasta, un simplu rodaj, un proces de ucenicire care nu merita o privire critica foarte atenta. Altfel spus, scriai proza scurta asa cum faceai miscari de incalzire pe marginea terenului, inainte sa inceapa meciul. Iar meciul era romanul. Prin diverse canale, ideea aceasta si-a facut loc in mintea tot mai multor cititori (nu uit ca, de exemplu, perioada nuvelistica a lui Slavici era, la un moment dat, predata in scoli doar ca avanpremiera a romanelor). Prin urmare, una dintre provocarile prozei scurte e sa-si afirme statutul de subgen independent, care nu anunta si nu prefateaza altceva. Acesta e pariul cititorului. Dar exista si un pariu al scriitorului, care se mobilizeaza altfel pentru un text de mica intindere prin comparatie cu un roman. E, daca vreti, diferenta dintre dribling si alergatul cu mingea la picior. Proza scurta presupune un tip de control si respiratie a frazei (mergind uneori pina la virtuozitate) la care te intorci destul de greu daca ai apucat sa te lansezi in roman.
Cit despre constatarea ca proza scurta nu prea e citita, s-ar putea sa avem aici un cerc vicios. Nu se citeste fiindca nu se publica si nu se publica fiindca nu se citeste. Iar cercul trebuie spart. La asta se adauga un obicei de achizitie si consum: multi cititori prefera povestile lungi, care sa-i tina atenti sute de pagini. Ei aleg sa se scufunde in oceanul romanului in loc sa navigheze pe riurile povestirii.