Category Archives: Literatură

Despre leacuri inca nestiute si remedii miraculoase – o dezbatere pornind de la romanul Fascinatie de Ann Patchett

Fascinatie, de Ann PatchettJoi, 17 octombrie de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu are loc o dezbatere despre leacuri încă neştiute şi remedii miraculoase ascunse în jungla amazoniană pornind de la cutremurătoarea temă propusă de romanul Fascinaţie de Ann Patchett, publicat la Editura Humanitas Fiction în colecţia “Raftul Denisei”, colecţie coordonată de Denisa Comănescu.

Invitaţi la dezbatere sunt: Elisabeta Lăsconi, critic literar, Virginia Costeschi, editor BookMag.eu, Carmen Toader, psihoterapeut, traducătoarea acestui roman şi Vlad Mixich, jurnalist. Moderatorul întâlnirii va fi Denisa Comănescu.

Roman finalist la Orange Prize for Fiction, 2012 si inclus pe listeleTime Magazine’s Best Books of the Year, 2011 • Publishers Weekly’s Top 10 Books, 2011 • Amazon Best Books of the Month, June 2011 • Christian Science Monitor Best Books, 2011 • Barnes & Noble Bestsellers, 2011 • Salon Book Award, 2011 • O, The Oprah Magazine Best Summer Books, 2012. Este în curs de traducere în peste 30 de ţări.

Captivantă odisee exotică, magistrală proză de atmosferă care surprinde magia, dar şi ororile junglei amazoniene, Fascinaţie este un roman provocator despre moralitate şi miracol, adevăr şi iubire, ştiinţă şi sacrificiu. Dincolo de apele năvalnice şi anacondele gigantice din Rio Negro, un savant enigmatic descoperă formula unui medicament care poate schimba viaţa femeilor pentru totdeauna. Experimentele doctorului Annick Swenson sunt însă învăluite de mister, căci ea refuză să ţină legătura cu finanţatorii proiectului. Trimisă pe urmele faimoasei cercetătoare, tânăra Marina Singh va întâmpina, în inima întunericului, provocări peste puterea ei de imaginaţie.

Fascinaţie de Ann Patchett este recomandat de Elizabeth Gilbert, autoarea bestsellerului Mănâncă, roagă-te, iubeşte: “… este un roman de aventuri trepidant, iar personajele lui fac dovada unui curaj nebunesc în lupta pe viaţă şi pe moarte cu pericolele pe care le înfruntă.”

“Patchett e o povestitoare excelentă, care îi pune pe oamenii cei mai obişnuiţi să se confrunte cu situaţii excepţionale, exotice, pentru a afla cine sunt cu adevărat. O aventură extraordinară, narată în stilul fluid şi plin de suspans al lui Ann Parchett, atât de pasionantă, încât cititorul nu mai vrea să se sfârşească.” – comenteaza Publishers Weekly.

“Romanul fascinează prin întrebările profunde, personajele puternice şi revelaţiile cutremurătore.” – scrie Daily Telegraph.

de D.S.     HotNews.ro

Vasile Baghiu – Planuri de viaţă

Nu cred că greşesc prea mult dacă spun că Planuri de viaţă de Vasile Baghiu (Polirom, 2012) este un roman cuminte, cel puţin judecând după contextul destul de zbânţuit al literaturii noastre de azi, unde se duce o luptă acerbă pentru epatarea sărmanului cititor. Ei bine, nu aici va găsi satisfacţii amatorul de senzaţii tari. Nu tu o scenă mai tare, un organ sexual, o vorbă mai radicală (în sens junimist, desigur). Nimic, zero, nada, zilch. Prozatorul nostru şi-a construit un personaj (Vili Barna) cu identitate şi stare civilă bine precizate, om pe la vreo 45 de ani, psiholog cu studii făcute mai la bătrâneţe, însurat cu Diana, cu doi copii (aproape) mari, de loc de undeva de prin Moldova, mărunt mădular al intelighenţiei de provincie. Ce se poate închipui mai plicticos? Şi – asta nu-i o glumă de-a bloggerului, ci pura realitate literară – Barna al nostru cercetează „legătura dintre stările emoţionale ale oamenilor şi plantele de interior”.
Avem, aşadar, un fel de antierou ale cărui acţiuni nu se anunţă spectaculoase şi nici nu vor fi. Pe parcursul celor circa 300 de pagini ale cărţii Vili Barna va face câteva plimbări prin Europa şi va privi, cu ochii unui Dinicu Golescu timid şi cam flegmatic, excentricităţile altora. O va vedea, de pildă, pe turcoaica Meryem, venită şi ea în Occident cu o bursă de cercetare, cum paşte iarbă în scop experimental, se va întreţine cu colegi mai trăsniţi, dar va rămâne, vorba din strămoşi, zen şi nu-l va scoate nimeni din ale lui. Nu că n-ar avea şi el nelinişti şi îngrijorări ca tot omul, mai ales dacă e sărac şi cinstit şi cam trage targa pe uscat. O bună supapă pentru defulare o reprezintă discuţiile pe medii de socializare (suntem în 2012, ce naiba!) cu prieteni plecaţi din ţară. Se zbuciumă şi Vili, ca tot intelectualul deziluzionat, ba chiar face câţiva paşi spre America, dar cade victimă unei escrocherii şi renunţă repede. Bovarizează şi el, ca atâţia alţii, e dezgustat şi are şi de ce, nu-i merge nimic, ajunge să renunţe şi la mişcarea civică în care se angrenase.
Dacă ar fi numai asta, cartea ar fi plicticoasă peste măsură. Noroc cu aşa-zisul „lift spaţio-temporal imaginar”, cum numeşte autorul, poate nu cu prea multă abilitate, tehnica navigării printre niveluri ale acţiunii. Liftul acesta face ca punctul de interes al cărţii să se deplaseze între un prezent implicit al anilor 2000 şi un trecut trăit de tatăl protagonistului, Grigore Barna. Acesta făcuse după război câţiva ani de prizonierat în URSS şi îşi consemnase experienţa în scris. Fiul său îşi propune să valorifice însemnările tatălui. Iată cum se îmbogăţeşte romanul cu paginile „siberiene” care, chiar dacă nu reprezintă în sine o valoare narativă excepţională, contribuie la binevenite ruperi de ritm într-o tramă care risca altfel să devină prea monotonă.

Polisemia cuvântului „plan” din titlu e probabil cheia acestei cărţi. Compartimentalizând, am avea, mai întâi, planul pe post de strat temporal. Există planul trecutului, cu Grigore Barna în URSS şi, ulterior, anii de comunism pre-decembrist, cu evocări marca Vili), desigur, un plan al actualităţii anilor din urmă, cu burse în străinătate care nu fac decât să intensifice incertitudinea şi, mult mai vag conturat, un plan al viitorului. Vili Barna nu e un aventurier, nu-l vom regăsi probabil pe la antipozi şi ni-l putem imagina angrenat şi pe mai departe în activitatea lui preferată, ca în avion, unde „trăieşte şi citeşte”. Revenind la polisemie, „planurile de viaţă” sunt nu doar paliere ale existenţei, ci şi proiecte personale. Vili Barna (de altfel un alter ego transparent al autorului, cu multe din datele biografice ale acestuia) nu are ţinte spectaculoase, el pare să-şi dorească un firesc totuşi greu de atins în România zilelor noastre. Planuri de viaţă îi va dezamăgi probabil pe cititorii aflaţi în căutare de senzaţii tari şi formule romaneşti epatante, dar va constitui o lectură reconfortantă pentru cititorii amatori de cărţi solide şi care rezervă puţine surprize.

Romanul Planuri de viață a participat la concursul pentru premiul literar Augustin Frățilă, însă nu a fost selectat pe lista scurtă de către juriul criticilor oficiali.

scrisă de Wilkins Micawber

Alice Munro wins Nobel Prize for Literature

indexCanadian author Alice Munro has won the 2013 Nobel Prize for Literature.

Making the announcement, Peter Englund, permanent secretary of the Swedish Academy, called her a “master of the contemporary short story”.

Her books include Dear Life and Dance of the Happy Shades.

Previous winners of the prize include literary giants such as Rudyard Kipling, Toni Morrison and Ernest Hemingway.

Presented by the Nobel Foundation, the award – only for living writers – is worth eight million kronor (£770,000).

Last year’s recipient was Chinese novelist Mo Yan.

sursa: bbc.co.uk

Premiul Nobel pentru Literatură pentru anul 2013

La ora 14h ora României, Premiul Nobel pentru Literatură i-a fost acordat scriitoarei canadiene Alice Munro.

Invitaţie la lectură: “Dicţionar din Dragoste de Vin”

Invitaţie la lectură

“Iubesc cuvintele, iubesc vinul,  iubesc bunul şi frumosul, iubesc meseria mea de Negustor de vinuri”.

Bernard Pivot este cunoscut în Franţa pentru cronicile sale de cărţi şi emisiunile culturale erudite pe care le realiza, “Apostrophe” şi “Bouillon de Culture”. Pivot a intervievat de-a lungul anilor cei mai mari scriitori ai momentului: Nabokov, Margueritte Duras, Eugène Ionesco, Soljeniţîn, Bukowski… Unul dintre cei mai influenţi critici literari este omul care, după câteva minute de “Apostrophe” şi un editorial în “Lire”, putea ridica tirajele cărţilor de la câteva zeci la câteva sute de exemplare. “Acest Pivot, iubitor deopotrivă de Beaujolais şi Riesling alsacian, care persiflează corectitudinea dietetică pe cât condamnă tiranica ascensiune socială a apei în detrimentul vinului şi se alintă făcând palmaresul pictural al lui Bachus, de la Michelangelo, Caravaggio şi Bellini la Velasquez, Leonardo da Vinci şi Rubens, fără să uite etalarea legăturilor cu Venus şi Priap. Aproape octogenar, erudit, gourmet şi hâtru, cititor bulimic şi jurat Goncourt, jurnalist în egală măsură doctoral şi ludic, Bernard Pivot se dovedeşte un epicureu sprinţar, subtil, colocvial, tandru sau picant la nevoie, ca şi un preţuitor a tot cevasazică esquis-erie. El frecventează cu aceeaşi savoare aplicată saloanele şi cramele, restaurante de lux şi cârciumi rurale, mese profesional-discrete sau conclavuri demne de cavalerismul medievalităţii, evenimente rafinate din sfera diplomaţiei culturale, cinele festive şi târgurile de carte, după cum nu se sfieşte să istorisească scene feroce, de tăiat respiraţia, precum beţia televizată a lui Charles Bukowski din 22 septembrie 1978, să-şi dezvăluie necruţător prima beţie crâncenă, de adolescent novice, ori să mărturisească în ce măsură propria-i ascensiune în lumea jurnalismului literar s-a datorat legăturilor de familie cu vinul (a se vedea episodul angajării la «Figaro», cu Maurice Noel care, lichefiat de plăcere în urma unei butelci de Beaujolais, binevoieşte să uite că junele Pivot nu auzise la 23 de ani de «Memoriile lui Hadrian», «Monsieur Teste», «Les Fleurs de Tarbes» şi alte asemenea trufandale elementare”, scrie cu un umor nebun Dan C. Mihăilescu. Adăugând: “Să nu se creadă cumva că opera unui expert al lecturii se adresează exclusiv oamenilor de litere. Bineînţeles că dăm la tot pasul de referinţe livreşti sau culturale în sensul cel mai larg, dar nu sunt omise detalii în chip acut practice, precum maniera degustării, cu suprema dovadă a profesionalismului în materie… Avem, desigur, «războaiele vinului», cu cele 600.000 de sticle de Moët&Chandon, expediate între 1814 şi 1815 în Germania şi Rusia, ori cu Goering asociat Bordeaux-ului, iar Goebbels mai degrabă cu Bourgogne, Hitler fiind oricum un băutor mediocru. Dar aflăm şi cine va fi inventat tirbuşonul: englezii. Se pun întrebări incitante – care dintre ordinele călugăreşti a fost mai bine dedat viticulturii: benedictinii sau cistercienii, urmate de înţeleptul îndemn, «Moderate bibendum est» al Sfântului Bernard şi trecem sprinţar de la Omar Chayyam şi mistica beţiei către paradisurile artificiale baudelairiene nu fără voinţa pierderii de sine la Baudelaire ca şi la eroii lui Rabelais, Balzac, Alexandre Dumas, ca să nu mai vorbim de faptul că la numai trei ani, Colette trece prin şocul voluptuos al unui Muscat de Frontignan. În fond, scrisul şi beţia sunt forme de ieşire din timp şi spaţiu, mirifice călătorii în niciunde, deopotrivă prăbuşiri şi înălţări, depotrivă fie evadări demonice, fie levitaţii angelice”.

Hoinărind prin “Dicţionarul” lui Pivot, descoperim povestiri extraordinare din istorie, legate de Bachus, despre pasiunile rivale dintre podgorii, întâmplări amuzante, legende şi mituri încântătoare despre opulenţele senzuale ale scriitorului japonez Kaiko Takeshi, despre erotism şi poezie. Veţi sta la masă cu Ludovic al XIV-lea la Versailles sau cu Madame de Pompadour, de ce nu cu Ludovic Francisc de Bourbon, ba chiar şi cu baronul Philippe de Rothschild. Nu lipsesc nici poveştile cu seducătoare doamne, precum Veuve Clicquot, “liberă, tânără, având sub picioare pivniţele umplute cu mii de sticle de şampanie. Drace, ce mai partidă!”, sau Ingrid Bergman în Cafeneaua Rick’s din “Casablanca”, savurând un Cordon Rouge, alături de Humphrey Bogart, ori Antonia Adelaide Ferreira care şi-a pus pecetea pe vinul de Porto, înzestrată fiind cu o energie inepuizabilă şi cu o inteligenţă de comerciant.  Nu lipsesc din această înşiruire nici zeii. “Doamne, ce au mai turnat în ei toţi zeii mesopotamieni, egipteni, greci şi romani! Nu bag mâna în foc că au băut tot, dar vinul care le-a fost dat a curs valuri, valuri”. La Roma, cu excepţia lui Bachus, profesionalistul vinului, cele mai multe arome şi buchete urcau spre nasul pretenţios al lui Jupiter, zeu peste toţi zeii. În Evanghelii, vinul devine băutura mistică prin excelenţă.

“„Soiuri şi podgorii, taninuri şi fructe, culori şi texturi, coline şi soare, vânt şi pământ, dragoste şi ştiinţă, patimă şi hazard, gust şi amintire, om şi istorie. Mai mult ca oricând, această carte pune vinul la locul lui de onoare în parcursul cultural al umanităţii. Dicţionarul lui Bernard Pivot nu îşi propune să inventarieze nici toate soiurile, nici toate particularităţile celei mai alese dintre licori. Cine caută, însă, în aceste pagini, senzaţii, păreri, poveşti de iubire furibundă şi aversiuni arbitrare, coups de foudre, capricii, hachiţe şi emoţii are ce să bea. Iar cine deschide vinul ca pe o carte şi-i degustă trecutul, legenda, influenţele, îmblânzirea, cuceririle, capitulările are ce să citească“,  spune Marius Constantinescu, traducătorul volumului.

Ce nu se ştia despre Bernard Pivot este că are o relaţie specială cu vinul – tatăl său a fost negustor de vinuri şi el a crescut apreciindu-l ca un cunoscător adevărat. Nascut in Beaujolais, fiul unui negustor de vinuri, fratele unui cultivator, Bernard, pudicul notoriu, se dezvaluie pentru prima data in aceasta carte, toata numai emotie. Iata ce justifica succesul ei: 140 000 de exemplare vandute in Franta.“ – Jean-Claude Simoen

“Dicţionar din dragoste de vin” este declaraţia de dragoste a lui Bernard Pivot la adresa vinului şi, în acelaşi timp, o autobiografie prin cheia experienţei pe care o oferă degustatul şi toate referinţele sale culturale.

Membru al Academiei Goncourt, jurnalist de presă scrisă, radio şi televiziune, Bernard Pivot a fost timp de peste treizeci de ani moderatorul celor mai cunoscute emisiuni literare de la France 2. „Bernard Pivot ni se dezvăluie un degustător experimentat, subtil preţuitor, echilibrat consumator şi erudit al vinului, de la tescuire până la somelieri. «Sângele lui Hristos» se lasă împărtăşit – cu savori pufoase, ghiduşii senzuale şi aluzii picante – prin geografie, religie, filozofie, literatură, istoria mentalităţilor, prin pivniţe mănăstireşti, mese regale şi cotloanele boemei artistice“, notează Dan C. Mihăilescu în prefaţa volumului.

„Un dicţionar savuros despre vin şi cultură, plin de pasiune, de amintiri şi de umor. Flacoane mitice şi castele celebre devin accesibile prin stiloul lui Bernard Pivot, amator autentic, care ne aminteşte prima calitate a vinului: plăcerea“, comenta în Postfaţa volumului Cristian Preotu.

Să nu uităm cele cinci calităţi ale vinului, formulate de un scriitor celebru: să fie alb, să fie rece, să fie sec, să fie mult, să fie gratis. “Vinul ar putea să fie şi roşu şi puternic şi atunci cuvântul şmecher ar fi pronunţat mai apăsat, sau alb, de cursă lungă, pregătit pentru şpriţ, unde pronunţia ar fi mai lascivă…”

Cartea apare într-o ediţie de lux, cu ilustraţiile Anei Wagner, la editura “Baroque Books & Arts”.

O carte pe care v-o recomandăm cu căldură.

scrisă de Magdalena Popa Buluc

sursa 

The 20 Best Books in Translation You’ve Never Read

Chad W. Post, director of Open Letter Books, which specializes in great books in translation, as well as the Web Site Three Percent, gives us the benefit of his years of working with world literature–he’s narrowed his best books in translation list to 20.

As the director of Open Letter Books and Three Percent—and former Associate Director of Dalkey Archive Press—I’ve spent most of my adult life reading literature in translation. Why? In part because I find it fascinating to learn about other parts of the world, but mostly because there are so many incredibly good works in translation available to English readers.

On the surface, this seems to run counter to the commonly cited statistic that only 3% (or less) of the books published in the United States are originally written in another language. Quantity doesn’t necessarily relate to quality though. Even though there are just over 400 original translations of fiction and poetry being published in the States every year, the vast majority of these are top notch books—titles that are critically acclaimed in their own country, and often are written with a style and structure that can expand your ideas of what’s possible in fiction.

When Stephen Sparks of Green Apple Books and I started talking about putting together a 20-book list of translations, we immediately wanted to get away from some of the more obvious authors that populate lists of this sort—Garcia, Cortázar, Proust, Kafka, Tolstoy, etc. Not that these books aren’t amazing—they definitely are—but those are authors that most engaged readers have already heard of, oftentimes in a college class, or from one’s reading buddies.

So instead, we chose 20 of our favorite translations from around the world. Obviously, this could be expanded and expanded, but hopefully you’ll find at least a few new works of international literature to check out.

The Box Man, Kobo Abe, translated from the Japanese by E. Dale Saunders (Vintage)

Imagine a Japanese Samuel Beckett. But weirder. Multiply that weirdness by two and add a dose of extra intellectualism and humor. Now you have a sense of what The Box Man is like.

Act of the Damned, António Lobo Antunes, translated from the Portuguese by Richard Zenith (Grove Press)

Along with José Saramago and Fernando Pessoa, Antunes is considered to be one of the literary giants of Portugal. Unlike Saramago and Pessoa, his work is much more Faulknerian in the way it incorporates a range of unique voices and complex literary structures. Act of the Damned details the dismantling of a once wealthy, now incredibly dysfunctional family trying to escape the socialist revolution.

Concrete, Thomas Bernhard, translated from the German by David McLintock (Vintage)

Everyone’s favorite misanthrope, any number of Bernhard books could be included on this list. His single-paragraph, ranting style has influenced dozens of writers and continues to be just as scathing and poignant to read today as when it was first written.

Dolly City, Orly Castel-Bloom, translated from the Hebrew by Dalya Bilu (Dalkey Archive Press)

Castel-Bloom’s satire on everything from motherhood to the state of Israel is as scathing as they come. Doctor Dolly, a doctor in name only who practices illegally in her home laboratory, finds a baby in a plastic bag, names him Son and grows increasingly, hysterically concerned about this well-being. It might not help you understand the political situation in Israel, but it’ll give you an idea of its insanity.

Zero, Ignacio de Loyola Brandão, translated from the Portuguese by Ellen Watson (Dalkey Archive Press)

Brandão, the author of eight novels and a dozen other works, is one of Brazil’s greatest contemporary writers. A number of his works—including Zero, which is definitely his best—focus on the period of the military dictatorship in Brazil, while also incorporating certain dsytopic, sci-fi elements.

The Obscene Bird of Night, José Donoso, translated from the Spanish by Hardie St. Martin and Leonard Mades (David R. Godine)

Although many of the other “boom” writers may have received more attention—especially Fuentes and Vargas Llosa—Donoso and his masterpiece may be the most lasting, visionary, strangest of the books from this time period. Seriously, it’s a novel about the last member of an aristocratic family, a monstrous mutant, who is surrounded by other freaks so as to not feel out of place.

The Zafarani Files, Gamal al-Ghitani, translated from the Arabic by Farouk Abdel Wahad (American University in Cairo Press)

A refreshingly atypical Egyptian novel, The Zafarani Files is a hysterical novel about a wicked curse that a sheikh puts on Zafarani Alley, causing all of the men to suddenly become impotent. Related through a series of notes and observations from an unnamed observer, al-Ghitani’s novel reads like a comic Arabian version of a French Nouveau Roman novel.

Mysteries, Knut Hamsun, translated from the Norwegian by Sverre Lyngstad (Penguin)

Hamsun is most well-known for Hunger, his first novel about a starving artist, but Mysteries is a much more seductive, beguiling book. Centering around a mysterious man who appears in a small Norwegian town and upends everyone’s lives with his bizarre attitudes and actions, it also contains “The Midget,” one of the best characters in all of literature.

The Blind Owl, Sadegh Hedayat, translated from the Persian by D. P. Costello (Grove Press)

A claustrophobic, feverish novel about a painter of miniatures whose life unravels after his wife cheats on him (or does she?). Hedayat’s circular novel has been compared to the work of Poe and Dostoevsky and mines a dark vein of psychological horror and black comedy.

That Smell, Sonallah Ibrahim, translated from the Arabic by Robyn Creswell (New Directions)

In flat, unaffected prose that works more by what’s left unsaid–or what, for political reasons, couldn’t be said–Ibrahim’s 1966 novel provides insight into Egypt that’s still relevant today. Written as a diary of an ex-prisoner finding his way back into the world, That Smell is a stark and haunting chronicle of life under constant threat of lock and key.

The True Deceiver, Tove Jansson, translated from the Swedish by Thomas Teal (New York Review Books Classics)

A perfectly constructed book about truth and deceit, and deceiving through truth, it’s obvious why this book won the Best Translated Book Award in 2011. And it’s the perfect accompaniment to reading all of Jansson’s Moomin books.

Kassandra and the Wolf, Margarita Karapanou, translated from the Greek by N.C. Germanacos (Clockroot Books)

Karapanou’s Kassandra is an uncomfortable mix of the girlish and wolvish. This ambiguous novel is about victims, the victimized and the gray area in-between, leaving the reader on unsteady ground as the story, told in a series of vignettes, rolls towards its inexorable conclusion.

Satantango, László Krasznahorkai, translated from the Hungarian by Georges Szirtes (New Directions)

Winner of the 2013 Best Translated Book Award, Satantango was first published in 1984 and took master translator Georges Szirtes over two decades to translate. For that reason alone it’s worth reading. Also, it’s a diabolical, haunting deconstruction of apocalyptic messianism that was made into a stunning seven-hour long movie by Béla Tarr.

Stone Upon Stone, Wiesław Myśliwski, translated from the Polish by Bill Johnston (Archipelago Books)

“Having a tomb built.” That’s the opening line of Stone Upon Stone and its main plot. Narrated by the unforgettable Szymek, a farmer who hates reading but loves him some booze and women, this is an epic novel about modernization in rural Poland.

Life, a User’s Manual, Georges Perec, translated from the French by David Bellos (David R. Godine)

A literary game and puzzle about a man who spends his life traveling around the world painting watercolors, having them made into puzzles that he then solves, before dipping them in water and watching the paintings float away. But it’s about so much more than that. Life is one of the best books to come out of the Oulipo—a French literary movement in which writers use explicit constraints to create their texts—and is about, well, life. There are a number of constraints at work in this novel, the main one being that Perec took a 10×10 gridded picture of an apartment building and applied the “knight’s move” from chess to determine each of the 100 chapters—one for each space in the building.

A Broken Mirror, Mercè Rodoreda, translated from the Catalan by Josep Miquel Sobrer (University of Nebraska Press)

One of Catalonia’s most beloved writers, Rodoreda wrote a number of books that could be included here, including In Diamond Square and Death in Spring. But A Broken Mirror is the most ambitious of her novels, a family saga that opens in the 1870s and ending in the 1930s, the storytelling evolves throughout the book, from a very Victorian opening, to something more modernist, to a very fragmented end—reflecting the lives and times of the various characters.

The Event, Juan José Saer, translated from the Spanish by Helen Lane (Serpent’s Tail)

Saer’s novels—which read like a cross between Alain Robbe-Grillet and Javier Marias—are all magical and worth reading, but this one, about a discredited magician trying to recover his life in the Argentine pampas is particularly moving and well-crafted. Besides, everyone loves magic, right?

Maidenhair, Mikhail Shishkin, translated from the Russian by Marian Schwartz (Open Letter Books)

One of the best books I’ve read in the past decade, Maidenhair is the sort of densely beautiful book where, after reading 50 pages, you may not know what’s going on—there are three distinct storylines, all of which bounce off one another, without completely connecting until the very end—but you’ll know that what you’re reading is an absolute masterpiece of world literature.

The Museum of Unconditional Surrender, Dubravka Ugresic, translated from the Croatian by Celia Hawkesworth (New Directions)

If the world were a fair place, Dubrakva Ugresic would win the Nobel Prize. A great chronicler of contemporary Europe, nostalgia, and life in exile, Ugresic’s novels, essays, and stories are all worth reading—especially this book comprised of such a wide variety of literary forms.

Five Spice Street, Can Xue, translated from the Chinese by Karen Gernant and Zeping Chen (Yale University Press)

It’s safe to say that there’s no other writer in China like Can Xue. Over the past thirty years she’s produced a ton of work—120 stories, a dozen novellas, five novels—all of which are strange, surreal, and very compelling. Reading Can Xue is like participating in a literary performance as you puzzle out the logic beneath these engrossing dreamscapes. A number of her works are available in English, but this novel is probably the best place to start.

By Chad W. Post |
Sep 27, 2013 

sursa: publisherweekly.com

Scriitori faimoși în Rusia sovietică

Departe de ochii iscoditori ai străinilor, Rusia sovietică era un adevărat infern. O demonstrează cel mai bine Aleksandr Soljenițîn, în Arhipeleagul Gulag. La suprafață însă, guvernul sovietic a fost interesat de promovarea unei imagini imaculate a Lumii Noi pe care promitea că o construiește.

De aceea, a primit, de-a lungul anilor, numeroși scriitori occidentali cunoscuți, cărora le-a prezentat o imagine atent regizată a regimului, invitându-i apoi pe aceștia să povestească, în scris, ceea ce-au văzut în URSS. A rezultat ceea ce s-a numit „literatură de călătorie”. Acesta este subiectul abordat de Codruț Constantinescu în volumul de față. Autorul prezintă impresiile de călătorie ale unor personalități cunoscute precum André Gide, Dorothy Thompson, George Bernard Shaw, John Steinbeck și, în cazul românesc, Geo Bogza, reconstruind un „dureros capitol al istoriei intelectualității occidentale”, atrase în mirajul utopiei sovietice.

Mirajul utopiei. Călătoriile în URSS: control și propagandă

Autor: Codruț Constantinescu

Editura Vremea; număr pagini: 336; preț: 30 lei

Autor: Andreea Lupşor ; sursa: historia.ro