Author Archives: 1traducator

Clubul de proză: lectură, dialog, evocare – marţi, 27 mai

Uniunea Scriitorilor din România
   Filiala București Proză         Muzeul Naţional al Literaturii Române
                                                                                              
Clubul  de proză
vă invită la o nouă întâlnire
marţi, 27 mai 2014, 17h
în Rotonda Muzeului Naţional al Literaturii Române, Bd. Dacia 12
 
 
lectură publică
Ştefan DIMITRIU
– laureat al premiului pentru excelenţă
al Clubului de Proză în 2010
pagini din romanul Lasă zilei scârba ei
 
dialog
Romanul de actualitate
 
evocare
Mihail Grămescu
susţinută de Emil Lungeanu
și Camelia Tudor Pantazi
 
Moderator : Aurel Maria Baros,
preşedintele Filialei Bucuresti Proză – USR

O carte îți oferă ocazia de a câștiga un milion de dolari

indexCititorii din toată lumea sunt invitați să rezolve puzzelul ascuns de James Frey în cea mai recentă carte a sa și să câștige marea recompensă de un milion de dolari, și nu oricum, ci un milion de dolari în aur.

The Calling, primul roman din seria Endgame de James Frey va fi lansat pe 7 octombrie în 36 de țări simultan. Odată cu aceasta, este lansată și o provocare pe măsură: rezolvarea unei serii de enigme din interiorul cărții, dar și din lumea înconjurătoare pentru a pune mâna pe comoară.

Seria Endgame spune povestea a 12 adolescenți, aparținând unor familii străvechi, implicați într-un treasure hunt care va decide soarta umanității. Deja se vorbește despre apariția unui joc video inspirat de carte și a unui film.
Sursa

Scris de  

sursa articol: bookblog.ro

sursa foto

Superscrierea Cititorilor, ediția a II-a | concurs pentru cei care vor să încurajeze scrierile de calitate

Fundația Friends For Friends (FFFF.ro) lansează cea de-a doua ediție Superscrierea Cititorilor, un concurs care își propune să promoveze scriitura de calitate și poveștile care au puterea să schimbe lumea, din perspectiva publicului.

Superscrierea Cititorilor este o extensie a Premiilor Superscrieri – competiție adresată autorilor, care se desfășoară toamna.

Până pe 8 iunie, cititorii pot înscrie și susține o non-ficțiune românească, pe care o consideră valoroasă, publicată în ultimele 8 luni în mediul online. În paralel, publicul votează lucrările înscrise, stabilind astfel top 10 al celor mai bune lucrări. În ultima etapă, juriul va alege câștigătorii. Înscrierile se fac pe site-ul concursului, www.ffff.ro/superscriereacititorilor.

Autorul textului câștigător va primi un premiu de 300 de euro, oferit cu susținerea Orange România – partener principal, iar cititorul care l-a înscris în concurs va primi un smartphone Samsung Galaxy Core 4G Black. Tea Forte România și editurile Humanitas și Publica vor oferi de asemenea premii.

Juriul Cititorilor este format din 16 profesioniști din diverse domenii, care pun preț pe realitatea prezentată prin povești bine scrise (jurnaliști, bloggeri, oameni de comunicare): Alex Ciucă, Alex Gâlmeanu, Ana Glavce, Andreea Burlacu, Ariel Constantinof, Bogdana Butnar, Cristian Neagoe, Cristi China, Corina Vasile, Elena Cîrîc, Luiza Vasiliu, Mădălina Uceanu, Monica Jitariuc, Veronica Dogaru, Vlad Tăușance și Vlad Stroescu.

Scris de

Cum se completează declarația de venit pentru drepturi de autor

Majoritatea datelor ce trebuie trecute în formularul depus la fisc se află deja pe adeverința primită de la compania pentru care au fost prestate serviciile.

Luni este ultima zi de depunere a formularului 200 pentru venitul realizat anul trecut. Cine nu respectă acest deadline va plăti amenzi cuprinse între 50 și 500 de lei, a anunțat fiscul. De regulă, sediile administrațiilor financiare sunt înțesate de lume în această perioadă. Pentru a scăpa de înghesuială, una din opțiuni ar fi să trimiteți formularul prin Poștă.

Forma de venit cel mai des întâlnită pentru care se depune declarația 200 este din drepturi de autor. Dacă persoana în cauză a realizat venituri dintr-o singură sursă, atunci va trebui să completeze principalele date de pe prima pagină a declarației. Cea de-a doua pagină este pentru semnătură și pentru direcționarea a 2% din impozitul pe venit.

Există două categorii de persoane cu venituri din drepturi de autor: unele au optat pentru impozit de 16%, iar celelalte pentru impozit de 10% din venit.

Impozit de 10%

Cele mai multe dificultăți la completarea declarației 200 sunt întâmpinate de contribuabilii cu o cotă de impozitare de 10%. Vestea bună este că majoritatea informațiilor de care au nevoie sunt înscrise deja în adeverința pe care au primit-o de la compania pentru care prestează serviciile.

Astfel, la rubrica „venit brut”, înscrisă pe prima pagină a declarației 200, se va copia venitul brut înscris pe adeverința primită de la angajator. La rubrica „cheltuieli deductibile” se va face o sumă între contribuțiile sociale și de sănătate, înscrise de asemenea pe adeverință, și o cotă forfetară de 20% din venitul brut. În fine, la rubrica „venitul net” se va trece diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile.

Impozit de 16%

Cei care au optat pentru un impozit de 16% asupra drepturilor de autor încasate nu vor mai avea cotă forfetară. Sarcina de completare a declarației 200 va fi astfel mult mai ușoară.

La rubrica „venit brut” vor copia venitul scris pe adeverința primită de la compania pentru care prestează servicii. În dreptul rubricii „cheltuieli deductibile”, vor trece, cumulat, valoarea contribuțiilor sociale și de sănătate ce le-au fost reținute, trecute pe adeverință. În fine, la rubrica „venit net”, vor scrie diferența dintre venitul brut și cheltuielile deductibile.

Exemplu*

Cap. I – se trec datele personale

Cap. II, punct A

1. Venituri – bifați „drepturi de proprietate intelectuală”

2. Determ. venitului – bifați „cote forfetare de cheltuieli”

7. Data începerii activității – copiați data din contract

Cap. II, punct B

1. Venit brut – copiați venitul brut din adeverință

2. Cheltuieli deductibile – 20% din venitul brut + CAS + Sănătate (din adeverință)

2.1. Contribuții sociale – CAS + Sănătate (din adeverință)

3. Venit net anual = Venit brut – cheltuieli deductibile

*Pentru venituri din drepturi de autor cu impozit de 10%

Autor: Raluca Florescu   

sursa: evz.ro

Interviu Marta Petreu: „Niciun poet nu e merituos pentru ceea ce scrie.” (Partea II)

Marta-Petreu-premiuAndreea Chebac: Aţi declarat că v-aţi dorit să deveniţi scriitor de când vă ştiţi. Care ar fi sfaturile pe care le-aţi da tinerilor care doresc să debuteze?
Marta Petreu: Da, am crescut cu chestia asta în cap. Acum îmi spun că puteam să mă mai gîndesc şi, la urma urmelor, să aleg mai bine. Scrisul mi-a dat mari bucurii – dar cred că orice faci, dacă faci serios, îţi aduce aceeaşi bucurie mare. Îmi amintesc un instalator care venea să-mi repare la baie, îmi povestea ce mult îi place să monteze perfect closetele, vasele de closet. Vă rog să nu rîdeţi: omul îşi iubea meseria şi o făcea cît putea el de bine… Părinţii mei lucrau pămîntul, şi-l lucrau cît puteau ei de bine, bucurîndu-se de fiecare fir de cucuruz sau de ceapă care răsărea şi creştea frumos.
Nu mă socotesc îndreptăţită să sfătuiesc pe nimeni, nimic. Scrisul este locul unei mari singurătăţi. Intrarea în lumea asta rămîne o aventură personală, riscantă, în care fiecare trebuie să stea pe picioarele lui şi să facă faţă de unul singur la tot ce i se întîmplă. Dacă nu poate, n-are ce căuta aici. E un teritoriu al concurenţei şi al agresivităţii intraspecifice neobosite, dacă-mi permiteți să folosesc un termen al lui Lorenz.

AC: Dacă aţi avea ocazia, aţi alege să faceţi altceva şi nu literatură sau să nu scrieţi?
MP: Sînt încăpăţînată ca un catîr, din păcate. Am ales la start să scriu – şi am scris. Acum este prea tîrziu să mai schimb, iar trecutul nu poate fi schimbat. Dacă însă aş fi de 14 ani şi aş avea mintea de acuma, aş face alte studii universitare şi aş avea altă viaţă, pur şi simplu. Nu neapărat mai bună, ci alta. Pe ideea că e bine să experimentezi… sau pe ideea că, din orice punct porneşti, dacă mergi consecvent înainte, tot ajungi să faci înconjurul pămîntului.

AC: Puteţi reface din amintiri un moment de fericire prilejuit de literatură?
MP: Da, momentul cînd am scris poemul Aduceţi verbele. Era o după-amiază aurie, în camera mea intra o lumină de aur şi era un pic frig. Şi eu m-am pomenit c-am scris, dintr-o suflare, poemul, convinsă că am scris un lucru mare. Momentul cînd am scris poemul Apocalipsa după Marta: eram în drum spre Piaţa Cipariu, să-mi cumpăr ţigări, şi el a început să vină, vers după vers. M-am dus totuşi pînă la chioşc, mi-am luat ţigările, m-am întors acasă, repetînd versurile în cap, de fapt se repetau singure, ca un disc ce nu se mai opreşte… Momentul cînd am scris, sub o lumină intensă de vară, poemul Falanga… vers după vers, într-o intensitate care ameninţa să mă spulbere. Să scrii e o bucurie în sine… Şi vara anului 2010, cînd mi-am scris Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, cu o iuţeală care mă înspăimînta. Era cald, cald, scriam cam 14 ore pe zi, într-o căldură de cuptor, căci locuiesc la etajul ultim al unui bloc socialist, eram singură, mi-era cald, mi-era dor de copilărie, atunci a început în mine dorinţa de-a mă întoarce în timp şi de-a rămîne acolo, în trecut… scriam şi plîngeam, iar plînsul mi se amesteca cu sudoarea. Eram numai durere şi fericire: lucram la un pariu măreţ – să ne înţelegem: măreţ pentru mine –, acela de-a face portretele regale ale unor ţărani, portretele lor care să nu-i trădeze, pentru că eu voiam să-i învii, şi, fiindcă eu nu pot învia morţii, asta numai Dumnezeu şi Isus au făcut-o, voiam să-i învii în unica formă în care îmi este mie accesibilă. De-aia nu i-am înfrumuseţat pe nici unii. Uneori lucram cîteva ore la o singură frază, pînă cînd ştiam că am pus în ea exact ceea ce am vrut, ceea ce se afla în interiorul meu, ca idee, ca senzaţie, ca intenţie. De exemplu, am lucrat ore în şir la formularea: „Da, da, eram nişte copii ca oricare alţii, porniţi să ne obţinem şi noi ceea ce credeam că totuşi ni se cuvine şi nouă din torta vieţii. Din pîinea vieţii, însiropată, dar nu în ceai negru cu vanilie, ca blatul de tortă al Mamei, ci într-o porţie generoasă de durere şi spaimă”, pentru că urma s-o reiau ceva mai încolo, în mod prescurtat, ca „pîinea vieţii noastre, însiropată în sînge”: căci combinam o idee şi imagine biblică cu o idee malthusiană şi atribuiam combinaţia asta Tabitei, ca amintire, ca senzaţie şi stare afectivă… Am avut o mare bucurie cînd am ajuns la versiunea pe care am socotit-o, din punctul de vedere al ideii interioare, ca să folosesc un concept al lui Panofsky, exactă.

marta-petreu-apocalipsa-din-viata-mea

AC: Cum priviţi critica românească actuală? Ce-i lipseşte? Un nume pe care îl apreciaţi foarte mult?
MP: Depinde ce înţelegem prin critică. Dacă prin ea înţelegem totalitatea textelor despre fenomenul literar (şi filosofic!, căci la noi literatura şi filosofia au o receptare comună), atunci în ea intră, ca la premiile Uniunii, şi istoria literară şi monografiile despre un autor sau un curent şi studiile despre o anume operă şi eseurile şi critica de întîmpinare şi nu mai ştiu ce. Ca fenomen de creaţie, critica literară – gîndită larg – este excepţională. (Critica de întîmpinare şchioapătă, dar ea e numai o felie din fenomenul critic în ansamblul lui.) Aş spune că uneori îi lipseşte curajul de-a duce raţionamentele pînă la capăt, că este tributară unor complezenţe care n-au ce căuta în cercetarea literaturi şi în formularea şi enunţarea diagnosticului. Deoarece la noi mari scriitori sînt, unii, şi filosofi, aşa că opera lor are şi cu o dimensiune filosofică, ba chiar ideologică, critica literară are nevoie de instrumente mai nuanţate şi interdisciplinare, nu-i mai ajung instrumentele pur literare.
Vreţi un nume: I. Negoiţescu. Pe măsură ce trece timpul, Istoria… lui îmi place, aşa incompletă şi doar în schiţă cum este, tot mai mult.

AC: Ce vă place mai mult: postura de intervievator sau de intervievat?
MP Am făcut la viaţa mea ceva interviuri… Oricît m-am pregătit pentru ele, după cîţiva ani mi-am spus, aproape la fiecare, că n-am fost destul de bine pregătită. În vreme ce să vorbesc despre mine e uşor… mă ştiu pînă la saţietate… dar după cîţiva ani, dacă se întîmplă să-mi recitesc vreun interviu, mă supăr pe mine pentru că e prea grăbit şi superficial.

AC: Care este cea mai mare teamă a unui scriitor?
MP: Nu ştiu, cred că ar trebui să se teamă că nu are talent. Iar talentul, ştim bine, e înnăscut, aşa că îl ai sau ba. Nu poate fi cumpărat de la prăvălie, nu poate fi obţinut de nicăieri, dar, ce chestie, poate fi distrus de către cel care îl poartă în el cum îşi poartă o gravidă copilul. Sau poate ar trebui să se teamă că i se termină talentul – că nu mai funcţionează, că din adîncuri nu mai vine nimic.

AC: Ce rol joacă inconştientul în scrierea poeziei?
MP: Dacă descriem naşterea poemului în limbajul psihanalizei, atunci inconştientul e locul de unde vin poemele, autorul, adevăratul autor („daimonul”, ar zice Platon) care le dictează în urechea poetului. Niciun poet nu e merituos pentru ceea ce scrie. Vorba lui Goethe: poemele sînt o manifestare a naturii, a geniului creator al naturii.

Foto1, Foto 2

Scris de  

sursa: bookblog.ro

O nouă oportunitate pentru persoanele interesate de voluntariat pe o perioadă de 4 zile la FITS!

Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu caută voluntari în formă, entuziaști și competenți pentru a alcătui echipa de ghizi solicitată de compania britanică ”Architects of Air” pentru proiectul Mirazozo.

Sunt necesari 30 de voluntari, cu vârsta minimă de 18 ani, cunoscători ai limbii engleze, care vor îndruma publicul printr-o structură gonflabilă inedită denumită Luminarium. Aceasta va fi amplasată în Piața Mică din Sibiu, în perioada 6-9 iunie (vineri, sâmbătă,duminică și luni), programul zilnic de vizitare fiind de 9 ore (de la 12.00 la 21.00). Veți fi repartizați în 3 echipe de câte 10 persoane/tură, fiecare tură însemnând 3 ore. Participanții vor semna un contract de voluntariat pe perioada mai sus menționata.

Vă asigurăm că va fi o experiență ce nu trebuie ratată!Aşteptăm CV-urile voastre în format europass + poză, până în data de 23 mai pe adresele de e-mail de mai jos:

Tudor Dutu: e-mail: tud.dutzu007@gmail.com, nr. tel.:0754 541 854

Ana Maria Fleaca: e-mail: mfleaca@yahoo.com, nr. tel.:0753 043 686

sursa: sibfest.ro

Interviu Marta Petreu: „În aceste vremuri desacralizate, poezia este rugăciune.” (Partea I)

marta-petreu-2Scriitoare, profesoară și editoare, Marta Petreu ne-a oferit atât încântătoare volume de poezie, cărți de filosofie, cât și eseuri și studii. Să o urmărești reprezintă un tur de forță atât prin profunzimea creațiilor proprii, dar și prin calea ce ți-o oferă în opera altor autori.

Din interviul de mai jos, cel mai mult mă bucură numeroasa trecere în revistă a scierilor de valoare din literatura română. O sursă de inspirație și un mod de a te ghida în hățișul de cărți.

Andreea Chebac: De ce aţi simţit nevoia unui pseudonim literar?
Marta Petreu: Nu mi-a plăcut cum îmi sună numele dat de părinţi, Rodica Marta Crişan, mi s-a părut prea lung… Ai mei îmi spuneau Rodica, în combinaţie cu Crişan e uşor cacofonic… aşa că mi-am făcut un nume scurt şi pe gustul meu. Faptul că nu a existat un bărbat, tată sau soţ, pe care să-l cheme Petreu mi s-a părut grozav. Mult mai tîrziu, cînd am citit un eseu al lui Starobinski despre pseudonime, mi-am dat seama că ciuda mea contra tatălui meu a jucat şi ea un rol în aceste manevre de dobîndire a unei identităţi independente. Dacă aş fi acum în pragul debutului, cu mintea şi sentimentele de acum, nu le-aş mai face alor mei o asemenea măgărie, aş rămîne la numele pe care mi l-au dat ei.

AC: Este filosofia doar pentru câţiva aleşi sau ar trebui cât mai mulţi oameni îndemnaţi să se apropie de ea?
MP: Nu, bineînţeles că nu. Toţi oamenii ajung, măcar de cîteva ori în viaţă, să fie filosofi, să îşi pună întrebările proprii filosofiei – cele despre sensul vieţii şi al morţii, despre cum e lumea sau cum e Dumnezeu etc. – şi să îşi dea propriile lor răspunsuri. Dar, sigur, filosofii au făcut tot ce au putut pentru ca filosofia să devină tot mai specializată, tot mai profundă… şi drept urmare, ea a devenit un domeniu al creaţiei şi-al culturii relativ închis, în care intră mai ales specialiştii, adică oamenii cu studii de filosofie, şi, pe lîngă ei, temerarii. Limbajul filosofiei, foarte specializat, uneori chiar barbar, a devenit, din păcate pentru filosofie, o piedică pentru ceilalţi. Un filtru. În filosofie sînt lucruri minunate. Ca să nu mai vorbim despre faptul că, după ce ai studiat filosofia, ai la dispoziţie o cheie universală, cu care poţi deschide orice poartă, o metodă cu care te poţi apropia cu şanse reale de succes de orice alt domeniu cultural. Şi, uneori, chiar de viaţă.

AC: Aveţi superstiţii legate de scris?
MP: Sigur, o grămadă. Nu încep nimic în zile de 13, de exemplu. Asta, pentru că, în copilărie, într-o zi de vineri, 13 ianuarie, am aprins – fără să vreau, bineînţeles – locuinţa surorii mele… Numărul ăsta mă terorizează, iar cînd revista Apostrof a ajuns în anul cu pricina, am scris pe ea, vreme de douăsprezece numere, „anul XII bis”. M-am temut c-o să rîdă lumea de mine, că o să fie vreo „revista revistelor” cu ironii, şi eram pregătită să le fac faţă. Însă lucrurile au trecut lin, colegii de la celelalte reviste ori au fost îngăduitori, ori n-au băgat de seamă, şi-am scăpat neironizată.

astanuesteviatamea-5379

AC: Ce opere din literatura română credeţi că „ating universalitatea”?
MP: Să ne înţelegem: vorbesc nu despre universalitatea capodoperelor supreme, canonice, aflate la nivelul tragediei greceşti, a lui Dante, Cervantes, Shakespeare, Goethe, Tolstoi etc., ci vorbesc despre o universalitate cotidiană, aceea care face ca operele unei culturi să circule normal în afara graniţelor limbii, prin traduceri. Pentru noi, în acest moment, problema este pur şi simplu să ne exportăm literatura prin traduceri şi s-o facem să existe în alte limbi şi să fie recunoscută că există. Lista mea e lungă şi incompletă:
Basmele româneşti, nu numai capodopera, Tinereţe fără bătrîneţe şi viaţă fără de moarte, ci ansamblul basmelor româneşti. (Sigur, putem începe o discuţie cît sînt ele de româneşti, cît sînt ele ale zonei geografice şi culturale unde se află România etc.). Ţiganiada. Eminescu, în poeme. Caragiale, în Momente. Creangă. Slavici, ca prozator. Poezia lui Bacovia, Arghezi, Blaga, Ion Barbu. Filosofia lui Blaga. Proza lui Arghezi. Rebreanu. Sadoveanu, destul de des. Papadat-Bengescu. Mateiu Caragiale. Poemele în română ale lui Tristan Tzara şi ale lui Paul Celan. Camil Petrescu. Ibrăileanu, cu Adela. Ionescu, în Englezeşte fără profesor – pieseta este de altfel printre puţinele texte româneşti recunoscute sau confirmate în literatura universală, chiar dacă sub alt titlu. Preda, în Moromeţii şi cîteva povestiri. Petru Dumitriu, în Cronică de familie şi Incognito (acest roman a fost scris în română, păcat că versiunea românească s-a pierdut). Filosofia lirică scrisă în româneşte de Cioran. Unele proze ale lui Eliade, semnificative pentru metamorfoza romanului în secolul al XX-lea. Poezia lui Marin Sorescu, Nichita Stănescu. Dona Juana a lui Radu Stanca. Poezia, tragică, a Ilenei Mălăncioiu. Poeme ale lui Doinaş, Blandiana. Eseistica lui Ion Vartic. Logica lui Cosaşu. Întoarcerea huliganului de Norman Manea. Poemele Angelei Marinescu. Eseuri ale lui Ciocîrlie şi Manolescu. Lumea în două zile a lui Bălăiţă. Adameşteanu, cu Dimineaţa pierdută. Unele dintre cărţile lui Noica. Balotă, cu Caietul albastru. Voiculescu, cu Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare… M. Blecher, Urmuz. Ţepeneag, cu Hotel Europa. Alice Botez, cu Iarna Fimbul. Vai, sînt atît de multe cărţi şi opere importante care, dacă ar fi bine traduse, sistematic traduse şi lansate insistent în Occident, ar avea şansa să placă… Sînt sigură că mi-au scăpat o grămadă de nume şi de titluri. Şi nici n-am luat în discuţie cărţile importante ale generaţiei mele… de la Cărtărescu, Aldulescu, Filip Florian, Groşan, Teodorovici, Ruşti, Cimpoieşu, la Florina Ilis şi Pecican, o mulţime. Şi-apoi poeţii, de la Mariana Marin, Ioan Es Pop, Ion Mureşan, la Coşovei ori Letiţia Ilea. Sînt convinsă că lista mea este lacunară.

AC: „Un poet este un releu prin care specia îşi transmite ei înseşi mesaje” – spuneţi într-una dintre cărţile dumneavoastră. Plecând de aici, vă propun un exerciţiu de imaginaţie: cum ar arăta lumea dacă poezia ar dispărea?
MP: Am fost astă-vară la un festival de poezie în sudul Franţei, la Lodève. Eram invitaţi mulţi poeţi, vreo 50, dacă bine îmi aduc aminte, cam de peste tot, o mulţime de actori, traducători, cîntăreţi, animatori, plus organizatorii. În total, era un angrenaj de peste o sută de oameni, care, vreme de o săptămînă, au făcut spectacole de poezie în faţa publicului. Erau cîte 6, 7 lecturi simultan, de dimineaţa pînă seara, în diverse locuri din oraş, în aer liber, era foarte cald. Mi-a plăcut să urmăresc cum funcţionează angrenajul ăsta uriaş, care, aşa mi s-a spus, este una dintre puţinele surse de cîştig ale oraşului. Ei bine, îi ascultam pe poeţii care citeau. Era limpede că activitatea asta a nostră, absolut „inutilă”, adică scrierea şi citirea poemelor, e o funcţie a speciei. Face parte dintre trăsăturile care asigură diferenţa dintre noi şi lumea pur biologică, aparţine „saltului ontologic” făcut de om. E ca rugăciunea. Sau, în aceste vremuri desacralizate, poezia este rugăciune. Fără noi şi fără cei ca noi, fără creatorii care fac ca specia să rămînă la nivelul ei uman, cred că se produce lucrul cel mai rău cu putinţă, căderea speciei în afara umanului.

AC: Care credeţi că sunt genurile literare ocolite de scriitorii români şi de ce?
MP: Teatrul e cam sărăcuţ… se pare că pentru naşterea teatrului trebuie o societate mai matură lăuntric decît sîntem noi.
Iar filosofii români au cam ocolit eticul.

Foto

Scris de  

sursa: bookblog.ro