Author Archives: 1traducator

Imaginati-va un film ale carui personaje nu dispar odata cu genericul

In loc de povesti segmentate, liniare, scurtute si separate, cum ar fi sa avem povesti-univers, largi, complexe, interactive, gandite special pentru a functiona in mai multe medii – carte, film, online si tot asa? Prea de avangarda? Unii zic ca nu.

STORYSCAPES e un cocon creativ pentru 3 indivizi principali + multi alti colaboratori, ne-a spus Ioana Mischie, cu care ne-am mai auzit cand am aflat despre seria de documentare scurte, facuta pentru Channel 4 din UK, Tattoo Twists. Tot ea a auzit in 2010 de conceptul transmedia storytelling la Berlin si, in 2012, coopta 2 colegi pentru a forma o asociatie romaneasca dedicata povestirilor transmedia. E vorba de Sorin Baican (Studioset) si Alina Negoita.

In continuare aflam de la Ioana despre aceasta asociatie care are incredere in publicul roman si in apetitul lui pentru povesti – gandite, transmise si distribuite complet altfel decat pana acum. Pe asociatie o gasiti si pe Facebook, apropo.


Pionierat in povestiri: Ioana, Sorin, Alina

“Transmedia storytelling” spuneti?
Imagineaza-ti un film ale carui personaje nu dispar odata cu genericul, ci continua sa traiasca printre noi. Transmedia e un continuum, e o poveste atat de complexa incat nu are inceput sau sfarsit. Este o alta realitate.

Profesorul Henry Jenkins, de la Massachusetts Institute ofTechnology (MIT), pe care l-am cunoscut la Cluj acum un an, a definit pentru prima data termenul de transmedia storytelling printr-un tip de povestire care imbina numeroase platforme pentru a reda un intreg univers, nu doar un segment linear. Altfel spus, gandesti o poveste sub forma unui univers, care reuneste nenumarate medii corelate intre ele (film, game design, evenimente live, ARG, LARP etc.), in care userul poate intra sau iesi cand doreste. Poate accesa detalii care nu ar putea figura intr-un sigur mediu. Poate urmari personajele, le poate indruma, poate sa le intalneasca sau sa le sune uneori, in functie de conceptul acelui univers imersiv.

Marshall  McLuhan  descria  tehnologia  ca  extensie  a  corpului  uman,  a  mintii  si  a  constiintei. Transmedia storytelling poate fi privit ca o extensie a tot ce inseamna realitate.

De ce e nevoie de STORYSCAPES?
“Industria” filmului din Romania e inca instabila, atat ca finantare, cat si ca distributie sau promovare. Avem nevoie mai mult ca oricand de alfabetizare digitala si de educarea acestei dimensiuni, cu precadere in contextul romanesc, in care numarul salilor de cinema independente a scazut de la 432 in anul 1997 la mai putin de 30 in anul 2014. Cu atat mai mult, inovarea unor mijloace neconventionale de distributie e necesara. Este si motivul pentru care am inceput cercetarea transmedia storytelling, un domeniu menit sa creeze moduri inovative de povestire, cu ajutorul tehnologiei.

Citandu-l pe Jean Claude Carriere, cred ca fiecara tara ar trebui sa aiba un cinema al ei, asa cum fiecare tara are o muzica folclorica specifica. Cinema-ul nostru e in cautarea unui nou limbaj si tine de noi sa-i gasim termenii si sa-l facem accesibil unui public roman cat mai larg, de la «generatii digitale», la varstnici open-minded.

Echipa
Sunt doi oameni in care cred foarte mult din punct de vedere creativ, profesional si personal: Sorin Baican, editor de film, producator de film/content digital si co-fondatorul Studioset, si Alina Negoitaartist vizual, fascinata de texturi vizuale si de tot ce inseamna senzorialitate, miscare si after-images in fotografie.

Colaboram cu multi alti tineri talentati, intre care Ana Florea, ilustrator si animator, care s-a ocupat de tot ce inseamna art direction pentru Cinema Infinit sau schite pentru proiectul din cadrul rezidentei Jardin d’Europe.

Inceputuri
M-a fascinat dintotdeauna conceptul de univers interactiv in scris, in cinema si in arta in general, insa multi ani n-am stiut ca exista oficial un intreg cult pentru acest apprentissage creativ. In 2010 am auzit vorbindu-se despre conceptul transmedia storytelling in cadrul unui conferinte de la Festivalul International de Film de la Berlin, si atunci am decis sa-l cercetez.

In septembrie 2012 am initiat impreuna cu doi colegi de la UNATC si UCL prima asociatie care concentreaza transmedia storytelling si structuri interactive in contextul romanesc si est-european: STORYSCAPES. Platforma urmareste simultan doua directii: directia de cercetare (care arhiveaza studii, interviuri, recenzii cu privire la proiecte bazate pe transmedia storytelling) si directia creativa (care isi propune sa creeze concepte transmedia romanesti sau sa ofere consultanta pentru optimizarea unor concepte transmedia incipiente).

Ca o coincidenta internationala destul de simpatica, la un an dupa rezervarea denumirii noastre, Festivalul International de Film Tribeca a initiat o sectiune, numita tot Storyscapes, insa organizata in New York, care premia intocmai concepte inovative in cinema.

Mirrors of the Self si Tattoo Twists
“Mirrors of the Self” e un proiect transmedia care documenteaza corpul uman ca palimpsest, explorand vizual, mental si senzorial procesul intim al tatuajelor de tip cover-up (tehnica prin care care se transforma/acopera un tatuaj anterior cu un nou tatuaj). Platforma MoS e dezvoltata cu sprijinul STORYSCAPES, intentionand sa integreze treptat mai multe segmente care se completeaza reciproc: un documentar web-friendly, extensii live si o carte-obiect.


Ioana la Cross Video Days, despre “Mirrors of the Self”

Tattoo Twists” e un segment al proiectului realizat pentru Channel 4, in Londra, sub forma de webseries, care exploreaza vizual opt povesti personale cu privire la tatuajele de tip cover-up.

MoS va evolua in functie de oamenii pe care ii vom documenta, in functie de povestile pe care le vor spune. Pare prematur sa descriem in detaliu intregul proiect pana nu vom finaliza platforma video, aflata momentan in faza de productie.

STORYSCAPES intr-un alt proiect
Texts are written by those who read them” e o instalatie participativa din cadrul rezidentei artistice “Jardin d’Europe” in spatiul WASP. Instalatia relocheaza carti abandonate ale literaturii clasice europene, ajunse la preturi derizorii pe rafturile unor supermarket-uri de cartier, in fragmente subiective de memorie. Participantii pot selecta cu ajutorul unui marker negru fragmente subiective (tehnica initiata de Austin Kleon); ei sunt invitati sa interactioneze cu textul, sa selecteze, elimine si sa recontextualizeze cuvinte sau fraze-cheie intr-un statement personal. La finalul experimentului, se poate observa cum acelasi text este filtrat, reciclat, recreat diferit.

Educarea publicului
Educarea asupra transmedia storytelling poate fi in sine abordata ca un proiect transmedia. Fiecare workshop/atelier/proiect imersiv e util, dar insuficient; e nevoie de o atitudine-manifest care sa le asocieze o strategie multifunctionala pe termen lung. Publicul roman experimenteaza continuturi transmedia zilnic cu fiecare smartphone, care ilustreaza perfect convergenta mediilor. Generatia digitala este un devorator al transmedia; nu exista insa proiecte artistice suficient de conectate tehnologic.

Nu e nevoie doar de educarea publicului, ci si de responsabilizarea si incurajarea autorilor sa experimenteze concepte extinse, virtuale, imersive.

Promovare
STORYSCAPES se promoveaza prin fiecare experiment selectat, expus sau invitat la evenimente nationale sau internationale. Pentru ca suntem si o platforma de cercetare, incercam sa documentam cele mai importante evenimente care vizeaza transmedia, cel putin la nivel european. In aceasta saptamana ajungem la Power to the Pixel. Am documentat si Berlinale, platforma NEXT de la Cannes, Rotterdam, Transmediale si alte festivaluri care incep sa exploreze aceasta directie.

Pe plan local, am sustinut ateliere creative care sa introduca conceptul de transmedia storytelling – unul dintre ele in 2013, in cadrul Transilvania Talent Lab al TIFF, in cadrul festivalului Play the Day, festival de spectacole contemporane in proiectie, in cadrul conferintei Bodies in Between.

Ne propunem sa realizam parteneriate active cu market-uri internationale focusate pe proiecte transmedia in vederea cercetarii si a unor colaborari creative, dar si sa stimulam mai multe proiecte romanesti transmedia care sa poata fi promovate la nivel international.

Monetizare
Monetizarea e unul dintre obiectivele pe termen lung ale asociatiei, insa nu unul prioritar sau fundamental. Pana acum, majoritatea proiectelor au fost create cu resurse proprii, insa au fost mai degraba experimente. Ne-am propus sa incepem cu pasi marunti, pe forte proprii, si sa putem extinde proiectele in timp.

Avem un plan de sustenabilitate, care a inceput sa se materializeze oarecum indirect – “Mirrors of the Self”, initiat de STORYSCAPES, dezvoltat in cadrul unor programe europene si ulterior finantat de Channel 4. Ne propunem sa reusim sa finantam proiectele treptat. Pana cand se vor crea programe de finantare specifice transmedia, liniile de venit vor fi programe clasice de finantare pentru fiecare segment de proiect, sponsorizari sau crowdfunding.

Tattoo Twists: Romania vs. UK
Initial proiectul a debutat in Bucuresti, ca experiment independent. Am filmat la Next Level Tattoo un teaser video si speram sa putem continua. In Romania sunt mult mai multe prejudecati si majoritatea oamenilor, cand li se propune sa fie filmati, devin reticenti. Incercam sa fim cat se poate de transparenti, le aratam deseori ce filmam, pentru a se convinge ca nu e nimic ascuns la mijloc. Increderea poate fi construita in timp. Iarasi, in Romania am fi avut nevoie de mai mult timp pentru a surprinde spontaneitatea oamenilor din fata camerei.

Un impediment major e si faptul ca un astfel de proiect ar obtine foarte greu finantare de la CNC, pentru ca, din pacate, in Romania se finanteaza foarte rar proiectele unor regizori tineri care nu au case de productie omni-consacrate in spate. Ma refer la proiecte cinematografice clasice, intrucat tot ce tine de transmedia storytelling nici macar nu e oficializat din punct de vedere disciplinar, de finantare nici nu poate fi vorba inca. Tine de noi sa gasim metode alternative de finantare, de organizare si de creare a unor proiecte inovative cu resurse minime.

Exita insa si beneficii ale oricarei filmari in Romania: costurile ar fi fost mult mai mici si am fi putut sa investim mai mult in echipament sau post-productie, in art direction, in muzica originala de film. In plus, nu exista atatea rigori birocratice pentru a putea filma pe strada, in parc sau in locuri private.

Urmeaza la STORYSCAPES
Lansam curand un laborator numit Cinema Infinit, care isi propune sa aduca impreuna tineri scenaristi, jurnalisti, regizori, programatori, webdesigneri, game designeri, animatori pentru a crea proiecte transmedia impreuna. Totul se intampla in vederea realizarii unui proiect transmedia non-fictional.

Laboratorul va consta in seminarii introductive cu privire la transmedia storytelling, sustinute de artisti de origine romana care au initiat experimente inovative si autori transmedia internationali (via Skype), urmate de sesiuni de lucru pe proiect.

Apelul pentru inscrieri tocmai a fost extins pana pe 10 octombrie 2014, asa ca, citandu-l pe Cristian Badilita “A vous de jouer maintenant!”.

scrisă de Miruna Spataru

SpotLight

sursa: iquads.ro

Laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2014 va fi anunţat joi

Laureatul premiului Nobel pentru literatură pe 2014 va fi anunţat joi, la ora 11.00 GMT, a precizat luni Academia suedeză.

Potrivit tradiţiei şi spre deosebire de celelalte distincţii, data la care este anunţat laureatul premiului Nobel pentru literatură este comunicată doar cu câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este anunţat într-o joi. Pentru celelalte premii Nobel, calendarul atribuirii lor este cunoscut cu câteva luni în avans.

Printre pretendenţii din acest an, japonezul Haruki Murakami şi kenyanul Ngugi wa Thing’o sunt favoriţi la casele de pariuri online. Specialiştii din cercurile literare suedeze mizează însă pe romanciera şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievici şi pe scriitorul somalez Nuruddin Farah.

Premiul Nobel pentru literatură pe anul 2013 a fost acordat scriitoarei Alice Munro (Canada), considerată “un maestru al prozei scurte contemporane”, a precizat la momentul respectiv Comitetul Nobel.

Premiul pentru medicină marchează, luni, debutul sezonul Nobel, care va continua, marţi, cu premiul Nobel pentru fizică.

Miercuri va fi decernat premiul Nobel pentru chimie.

Câştigătorul premiului Nobel pentru pace – singurul atribuit de Norvegia, conform dorinţei exprimate de fondatorul prestigioaselor distincţii, Alfred Nobel – va fi anunţat vineri.

Premiul Nobel pentru economie va fi decernat luni, 13 octombrie.

Laureaţii vor primi câte o medalie din aur şi un premiu în valoare de 8 milioane de coroane suedeze (circa 880.000 de euro), care poate fi împărţit între cel mult trei câştigători pe fiecare categorie.

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în timpul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi la Oslo, pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului premiilor, Alfred Nobel, decedat în 1896.

Premiile Nobel sunt decernate din 1901, cu excepţia celui pentru economie, instituit în 1968 de Banca centrală din Suedia, cu ocazia împlinirii a 300 de ani de la fondarea acestei instituţii. Premiile au fost create după moartea inginerului sudez Alfred Nobel (1833 – 1896), inventatorul dinamitei, conform voinţei sale din testament.

de Florin Badescu – Mediafax

Nobelul pentru literatură la casele de pariuri: Cărtărescu, Kundera, Dylan au cote egale în privinţa şanselor de a câştiga

Mircea Cărtărescu deţine o cotă egală – 25 la 1 – cu cele atribuite scriitorilor Milan Kundera, Thomas Pynchon şi Cees Nooteboom şi cântăreţului american Bob Dylan în ceea ce priveşte şansele de a câştiga premiul Nobel pentru literatură pe 2014, informează site-ul casei de pariuri Ladbrokes.

Începând din 1901, premiul Nobel pentru literatură este decernat în fiecare an unui autor din orice ţară de pe Glob care, potrivit cuvintelor lui Alfred Nobel, “a produs în domeniul literaturii cea mai remarcabilă lucrare într-o tendinţă idealistă”. Deşi lucrările individuale sunt uneori citate de Academia suedeză în comunicatul care motivează alegerea laureaţilor, în sintagma de mai sus termenul “lucrare” se referă la întreaga operă literară a unui scriitor.

Academia suedeză va anunţa joi numele laureatului premiului Nobel pentru literatură pe 2014. Juriul care va desemna câştigătorul din acest an este alcătuit din 18 scriitori, profesori şi alţi membri ai instituţiei suedeze.

Ghicirea câştigătorului reprezintă un exerciţiu care se bazează mai puţin pe date ştiinţifice şi mai mult pe speculaţii şi noroc. Ca în fiecare an, casele de pariuri din Marea Britanie acordă cote scriitorilor creditaţi cu şanse reale de a câştiga premiul Nobel pentru literatură. Potrivit casei Ladebrokes, pe primul loc în rândul favoriţilor din acest an se află la egalitate scriitorul japonez Haruki Murakami şi scriitorul kenyian Ngugi wa Thiong’o. Ambii au o cotă de 4 la 1.

Pe locul al treilea se află scriitoarea belarusă Svetlana Alexievici, cu o cotă de 7 la 1.

Scriitorul român Mircea Cărtărescu se află într-o companie selectă, din acest punct de vedere, având o cotă de 25 la 1, la egalitate cu scriitorii Milan Kundera, Thomas Pynchon şi Cees Nooteboom şi cântăreţul american Bob Dylan. Scriitorul român a primit cote similare şi din partea altor case de pariuri cunoscute, precum Nicerodds, Paf şi Unibet.

Grupul celor cinci este devansat, în afară de scriitorii de pe “podium”, de poetul Adonis şi scriitorul Patrick Modiano (ambii cu o cotă de 10 la 1), Jon Fosse, Philip Roth, Peter Handke (cotă de 12 la 1), Assia Djebar, Peter Nadas, Ismail Kadare (cotă 14 la 1), Joyce Carol Oates (cotă 16 la 1), Adam Zagajewski şi Nawal El Saadawi (cotă 20 la 1).

Printre scriitorii creditaţi cu şanse mai mici decât aceea atribuită lui Mircea Cărtărescu se află câteva nume sonore ale literaturii universale, precum Umberto Eco, Margaret Atwood, Don DeLillo, Amos Oz şi Don Paterson (cu toţii având o cotă 33 la 1) şi Salman Rushdie, Cormac McCarthy, John Le Carre şi Colm Toibin (cu toţii având o cotă de 50 la 1).

Considerat cea mai prestigioasă şi mai intens mediatizată distincţie literară din lume, premiul Nobel aduce la cunoştinţa publicului larg un autor şi opera sa. Trofeul îi aduce acestuia o promovare la scară planetară, renume pe plan internaţional şi câştiguri financiare deloc de neglijat.

Nu de puţine ori premiul Nobel pentru literatură a avut şi o semnificaţie politică, având uneori valoarea unei dezavuări a regimurilor autoritare. Într-adevăr, mai mulţi scriitori exilaţi, disidenţi, contestatari, persecutaţi şi interzişi la publicare în ţările lor au fost recompensaţi cu Nobelul pentru literatură, printre aceştia numărându-se nume sonore precum Boris Pasternak, Pablo Neruda, Aleksandr Soljeniţîn şi Gao Xingjian.

Premiul Nobel recompensează în special romancieri, eseişti, poeţi şi dramaturgi. Totuşi, lista laureaţilor include şi trei filosofi (Rudolf Christoph Eucken, Herin Bergson şi Bertrand Russell), un istoric (Theodor Mommsen) şi un şef de stat (Winston Churchill, distins pentru discursurile sale politice).

În 2013, scriitoarea canadiană Alice Munro, supranumită “maestra nuvelei contemporane”, a devenit primul scriitor din lume care a publicat exclusiv nuvele şi care a fost recompensată cu premiul Nobel pentru literatură.

În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale. Anul acesta, Comitetul Director al Uniunii Scriitorilor din România (USR) l-a propus pe Mircea Cărtărescu, alături de Nicolae Breban, Norman Manea şi Varujan Vosganian, pentru premiul Nobel.

Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit “generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din “Nostalgia” le-au urmat un scurt roman (“Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, “Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.

Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul “Nostalgia” a primit în 2005 premiul “Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.

Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.

de Florin Badescu – Mediafax

sursa foto 

Scriitorii “au ieşit” din cărţi şi, timp de cinci zile, s-au întâlnit cu cititorii, la FILIT

David Lodge, Guillermo Arriaga şi Mircea Cărtărescu se numără printre scriitorii care, timp de cinci zile, nu au mai fost doar nişte nume pe copertele unor cărţi, ci partenerii de discuţie ai iubitorilor de literatură care au participat la Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.

“Porţile” Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi (FILIT) s-au deschis miercuri şi, până duminică, zeci de evenimente au transformat oraşul într-un adevărat “festin cultural”. Întâlniri cu scriitori celebri, lecturi, discuţii despre literatură, concerte au fost doar câteva dintre evenimentele de care s-au bucurat pasionaţii de cultură.

“Eu zic că a fost foarte, foarte bine, s-a păstrat atmosfera de anul trecut, dimensiunea e mai mare, calitatea invitaţilor e aceeaşi, dar sunt mai mulţi şi parcă oraşul a fost cucerit anul acesta. O atmosferă care s-a răspândit în întreaga urbe”, a spus Dan Lungu, managerul FILIT, despre ediţia de anul acesta a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi.

Scriitorii invitaţi la această ediţie a festivalului au fost încântaţi de dimensiunea acestuia şi s-au declarat mulţumiţi de ceea ce au văzut în cele cinci zile de sărbătoare culturală.

“Declaraţia care m-a bulversat, care m-a tulburat cel mai mult este cea a lui David Lodge, care a zis «A fost cea mai frumoasă întâlnire cu publicul pe care am avut-o în cariera mea» şi are aproape 80 de ani, deci a avut câteva întâlniri cu publicul la viaţa dumnealui”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Dan Lungu.

La rândul său, Lucian Dan Teodorovici, coordonator de programe la FILIT, a declarat, pentru MEDIAFAX, că invitaţii evenimentului au fost încântaţi şi de multe ori exclamau: “Incredibil ce aveţi voi aici, la Iaşi, este incredibil cât de mulţi sunt interesaţi de literatură”.

“Festivalul este la cel mai înalt nivel, aş spune eu. Este un eveniment nu numai pentru viaţa culturală naţională, ci, din câte înţeleg, este vorba despre unul dintre chiar cele mai, dacă nu chiar cel mai mare festival din estul Europei. Este o mare reuşită”, a declarat Mircea Cărtărescu.

La rândul său, Norman Manea a spus, la ultimul eveniment din cadrul “Serile FILIT”: “Este o manifestare culturală care face cinste României şi care, după părerea mea, ar trebui să arate ceva politicienilor, că România îşi poate arăta şi o altă faţă decât faţa pe care o arată o clasă politică absolut penibilă”.

Şi poetul şi traducătorul Marin Mălaicu Hondrari s-a declarat încântat de acest festival. “Atât prima, cât şi cea de-a doua ediţie a festivalului demonstrează că se pot face lucruri de calitate, iar pentru a face aceste lucruri sigur că e nevoie şi de mulţi bani, dar, în primul rând, ţine de calitatea oamenilor pe care îi inviţi. Pentru mine, a fost un festival cum aş vrea să se întâmple cât mai multe, nu numai la noi, ci în lume”, a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

Ediţia de anul acesta a festivalului a fost, potrivit organizatorilor, una mai “voluminoasă”, cu mai multe evenimente.

“Sunt câteva lucruri noi pe care le-am făcut la FILIT, cum ar fi «Casa Poeziei», anul trecut n-a fost, am «construit-o» în acest an. Apoi, rezidenţele pentru traducători FILIT, care, de fapt, se întind pe tot timpul anului, dar fac parte din festival, asta e o inovaţie. Apoi, mai e evenimentul organizat de reprezentanţa Comisiei Europene la Bucureşti dedicat subtitrării filmelor documentare, asta e o noutate. De asemenea, e un parteneriat pe care noi l-am făcut cu Uniunea Scriitorilor din România şi cu Institutul Cultural Român şi e pentru prima dată când avem ca invitaţi traducători români care traduc dintr-o limbă străină în limba română şi am avut un seminar al lor separat, coordonat de Nicolae Manolescu. Sunt multe lucruri noi şi, probabil, la anul vom face alte lucruri noi”, a declarat pentru MEDIAFAX Dan Lungu.

“A crescut numărul invitaţilor, dar şi calitatea întâlnirilor. Publicul s-a dublat. O simt, n-am făcut încă statistici, dar simt asta. Eu mă ocup de «Casa FILIT», pentru că aici e centrul de presă, aici vin toţi invitaţii, şi am văzut că prezenţele la evenimentele de la «Casa FILIT» sunt duble faţă de anul trecut, în condiţiile în care avem, uneori, şi cinci evenimente în paralel”, a spus şi Florin Lăzărescu, coordonator de programe la FILIT.

Organizatorii s-au declarat mulţumiţi de această a doua ediţie, după ce au urmărit reacţiile publicului şi au stat de vorbă cu scriitorii invitaţi. “A fost absolut extraordinar. La toate evenimentele publicul a venit. Au reuşit să umple sălile chiar şi când erau trei sau patru evenimente, în anumite cazuri, pentru că au fost şi patru evenimente suprapuse şi în toate sălile erau foarte mulţi cititori, foarte mulţi oameni”, a declarat Lucian Dan Teodorovici, despre ediţia din acest an.

Organizatorii estimează că la ediţia a doua a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi au participat aproximativ 35.000 de oameni (25.000 de spectatori ai evenimentelor FILIT şi 10.000 de vizitatori ai Târgului de Carte Bookfest).

În total, la FILIT au fost implicate zilnic aproape 600 de persoane (din străinătate, din ţară şi din Iaşi): scriitori, traducători de literatură română şi străină, manageri culturali, critici literari, editori, profesori, jurnalişti, bloggeri culturali şi voluntari.

Invitaţii FILIT au venit anul acesta din 18 ţări: Mexic, Franţa, Republica Moldova, Iran, Elveţia, Bulgaria, Danemarca, SUA, Marea Britanie, Germania, Polonia, Spania, Italia, Ungaria, Turcia, Suedia, Olanda, România.

Festivalul nu s-ar fi putut desfăşura dacă n-ar fi mizat, potrivit organizatorilor, şi pe prezenţa voluntarilor, care, la această ediţie, au fost 154. “Începând cu FILIT mi-am deschis oarecum orizontul, am învăţat să încerc, indiferent de bariera pe care cred eu că o au anumite lucruri”, a declarat pentru MEDIAFAX o voluntară FILIT.

“Guillermo Arriaga, scriitor, renumit mai ales ca scenarist, azi (duminică, n.r.) e cu voluntara şi cu tatăl voluntarei într-o vizită la mănăstirile din Bucovina. Gândiţi-vă că noi care muncim la acest festival abia l-am văzut, am schimbat două vorbe cu Guillermo Arriaga, voluntarul FILIT va rămâne prieten pe viaţă cu Guillermo Arriaga. Vă daţi seama de ce lumea vrea să fie voluntar la FILIT. Vii voluntar la FILIT şi eşti voluntarul lui David Lodge… normal că ai veni, cine nu s-ar duce la asta”, a spus Florin Lăzărescu despre dorinţa tinerilor de a deveni voluntari la FILIT.

Întrebaţi dacă s-au gândit deja ce invitaţi vor aduce anul viitor şi dacă vor schimba în vreun fel structura festivalului, organizatorii au spus că există unele probleme tehnice pe care ei nu le pot controla, însă îşi doresc ca acest eveniment să continue, întrucât, dacă publicul primeşte manifestări culturale de calitate, nu ezită să participe.

“Sunt tot felul de probleme tehnice, pe care nu le putem controla. De exemplu, majoritatea banilor vin de la Consiliul Judeţean, unde există un vot al Consiliului Judeţean, iar acel buget se aprobă undeva prin februarie, martie. Autorii mari trebuie anunţaţi uneori şi cu doi ani înainte. Noi avem deschise nişte discuţii:”, a declarat pentru MEDIAFAX Florin Lăzărescu.

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi s-a încheiat duminică seară, după ce publicul s-a întâlnit, la “Serile FILIT”, cu scriitorii Norman Manea şi Edward Hirsch.

De asemenea, pe scena Teatrului Naţional “Vasile Alecsandri”, unde au avut loc toate “Serile FILIT”, a fost anunţat câştigătorul premiului pentru cea mai îndrăgită carte a anului 2013, votată de un juriu de 24 de elevi din liceele de elită din Iaşi. Volumul câştigător este “Negustorul de începuturi de roman”, de Matei Vişniec.

Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi este un eveniment finanţat de Consiliul Judeţean Iaşi, prin Muzeul Literaturii Române Iaşi. În total, ediţia din 2014 a FILIT a reunit peste 300 de invitaţi de seamă ai literaturii mondiale şi române, precum şi traducători, manageri culturali, editori, librari, difuzori de carte, critici şi jurnalişti culturali.

de Dorina Calin

sursa: mediafax.ro 

sursa foto

Favoriţii la premiile Nobel. Descoperirile care ar putea primi marea distincţie în octombrie

Cercetătorii care au descoperit fenomene ca mecanismele moleculare ale durerii, diodele organice emiţătoare de lumină (OLED) şi o nouă stare cuantică a materiei se numără printre principalii favoriţi la premiile Nobel care vor fi decernate în octombrie, potrivit unei analize a Reuters.

Predicţiile anunţate joi aparţin specialiştilor de la departamentul Intellectual Property & Science (IP&S) al Thomson Reuters, care deţine şi agenţia de presă Reuters. Din 2002, IP&S a indicat cu acurateţe 35 de laureaţi ai premiilor Nobel, inclusiv nouă personalităţi care au primit distincţia în acelaşi an şi 16 laureaţi recompensaţi în decurs de doi ani de la predicţie.

Predicţiile Thomson Reuters sunt bazate pe citările oamenilor de ştiinţă şi referinţe ale realizărilor lor în lucrările altor cercetători.

Citările pot reflecta gradul de influenţă al unui studiu, dar nu reprezintă un indicator perfect. Descoperirile în domenii foarte specializate pot fi citate de mai puţine ori, în timp ce o reuşită într-un domeniu mai cunoscut poate primi mai multe referinţe.

Unele referinţe, însă, pot fi recunoaşteri ale importanţei unei reuşite, fiind făcute de oameni de ştiinţă care admit meritele deosebite ale colegilor lor, având în vedere că nominalizările sunt făcute şi de foşti laureaţi ai premiilor Nobel şi alte personalităţi, iar reputaţia contează.

Analiştii IP&S au indicat şapte posibili câştigători pentru anul acesta în domeniul medicinei şi fizicii şi opt în domeniul chimiei. Comitetul Nobel acordă premiul pentru maximum trei cercetători dintr-un domeniu, aşa că includerea în lista posibililor laureaţi a unui număr dublu de savanţi creşte şansele ca predicţia să se adeverească.

Pentru premiul Nobel pentru medicină, care va fi anunţat pe 6 octombrie, la Stockholm (Suedia), specialiştii Thomson Reuters au ales descoperiri ştiinţifice vechi de mai multe decenii.

David Julius, de la Universitatea California din San Francisco, este considerat un posibil câştigător, pentru descoperirea, la sfârşitul anilor 1990, a receptorului celular pentru molecula de capsaicină, substanţă conţinută de ardeiul iute. Julius a descris mecanismul de activare al acestui receptor sub influenţa capsaicinei, dar şi sub influenţa căldurii, dând naştere senzaţiei de durere.

Descoperiri realizate de alţi trei competitori pentru premiul Nobel au contrazis teoria potrivit căreia oamenii sunt, din punct de vedere al ADN-ului, asemănători în proporţie de 99%. Unul dintre cercetători, Michael Wigler, de la Cold Spring Harbor Laboratory, a descoperit că peste 10% din genomul uman conţine secvenţe ADN care sunt duplicate, ca şi cum “fotocopiatorul” biologic a scăpat de sub control. Aceste variaţii ale numărului de secvenţe genetice copiate sunt asociate cu afecţiuni grave, precum autismul şi schizofrenia.

Această ediţie a premiilor Nobel ar putea onora descoperiri din perioada de început a geneticii moleculare şi anume cele ale lui James Darnell şi Robert Roeder, de la Universitatea Rockefeller, şi ale lui Robert Tijan, de la Universitatea California Berkley, despre cum este transcris ADN-ul în interiorul celulelor pentru a putea fi sintetizate proteine.

Premiul Nobel pentru fizică, ce va fi anunţat pe 7 octombrie, ar putea fi, de asemenea, acordat pentru o descoperire din deceniile trecute. Unul dintre favoriţii identificaţi de Thomson Reuters este Charles Kresge, de la Saudi Aramco, a cărui invenţie din 1992, filtrele moleculare, este în prezent folosită în domeniul catalizatorilor industriali.

În domeniul chimiei, pentru care premiul va fi anunţat pe 8 octombrie, cercetătorii Ching Tang, de la Universitatea din Hong Kong pentru Ştiinţă şi Tehnologie, şi Steven Van Slyke, de la start-up-ul Kateeva Inc. din Silicon Valley (San Francisco), ar putea primi premiul Nobel pentru inventarea LED-urilor organice (diode organice luminiscente, n.r.), folosite în prezent la fabricarea ecranelor telefoanelor, tabletelor şi televizoarelor HD.

Sezonul premiilor Nobel debutează anul acesta cu cel pentru medicină, iar, în afară de cele pentru fizică şi chimie, va mai fi acordat cel pentru pace (10 octombrie). Potrivit tradiţiei, data la care va fi anunţat premiul Nobel pentru literatură va fi făcută publică de Academia Suedeză cu doar câteva zile înainte. De obicei, acest premiu este programat într-o zi de joi, deci anul acesta ar putea fi anunţat pe 9 octombrie.

Premiul Nobel pentru economie sau, după cum este denumit oficial, premiul Băncii Regale Suedeze pentru Ştiinţe Economice acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 13 octombrie.

Suma care însoţeşte premiul Nobel a fost fixată în 2012 la 8 milioane de coroane suedeze (circa 870.000 de euro la cursul din 2014).

Laureaţii îşi vor primi premiile Nobel în cadrul unor ceremonii oficiale organizate la Stockholm şi Oslo pe 10 decembrie, ziua în care se comemorează moartea fondatorului distincţiilor, Alfred Nobel, decedat în 1986.

Premiile Nobel s-au născut din voinţa inventatorului dinamitei, savantul şi industriaşul suedez Alfred Nobel (1833 – 1896), graţie unei clauze menţionate în testamentul său redactat la Paris, în 1895, cu un an înainte de a muri.

Industriaşul suedez a luat decizia de a dona în fiecare an veniturile generate de imensa lui avere unor personalităţi care s-au evidenţiat în anul precedent pentru servicii aduse omenirii.

Potrivit acestui testament, aproximativ 31,5 milioane de coroane suedeze, care reprezintă în zilele noastre echivalentul a 1,7 miliarde de coroane (197 de milioane de euro), au alcătuit un capital ale cărui dividende anuale trebuie distribuite “acelora care, pe parcursul anului precedent, s-au consacrat interesului public şi binelui omenirii”.

În prezent, premiul Nobel din fiecare domeniu este în valoare de 8 milioane de coroane suedeze şi poate fi împărţit dacă există mai mulţi laureaţi în aceeaşi categorie, însă numărul acestora nu poate fi mai mare de trei.

sursa: ziaruldeiasi.ro

Ascultă 5 minute de muzică clasică–proiect Radio România Muzical

radio-romania

Comunicat Radio România:

Din 1 octombrie România ascultă 5 minute de muzică clasică în spaţii neconvenţionale – hiper-marketuri, mall-uri, librării, muzee, graţie unui proiect Radio România Muzical.

Începând cu anul şcolar 2014-2015, Ascultă 5 minute de muzică clasică a devenit şi program naţional în şcolile româneşti, prin semnarea unui protocol încheiat între Ministerul Educaţiei Naţionale şi Radio România.

Scopul proiectului este de a aduce muzica clasică cât mai aproape de publicul larg. Campania a ajuns la a noua ediţie, fiind primită cu succes şi mult interes de public la ediţiile precedente, desfăşurate de două ori pe an începând din 2010.

Principiul campaniei este simplu: difuzarea a cinci minute de muzică clasică, zilnic, în cât mai multe spaţii neconvenţionale, altele decât sălile de concert, acolo unde afluxul de public/vizitatori este semnificativ.

De asemenea, zilnic piesa zilei din campania Ascultă 5 minute de muzică clasică poate fi ascultată şi la Radio România Muzical, dar şi în reţeaua Radio România Regional. În şcoli, materialele audio puse la dispoziţie de Radio România Muzical sunt ascultate de elevi la orele de muzică/arte, proiectul facilitând apropierea copiilor de muzica clasică în mod concret, prin audiţia muzicală.

Sub egida proiectului Ascultă 5 minute de muzică clasică, violoncelistul Răzvan Suma va susţine două minirecitaluri la Iulius Mall din Cluj-Napoca şi Timişoara, în 10, respectiv 12 octombrie.

Partenerii proiectului pentru ediţia octombrie 2014 sunt: Ministerul Educaţiei Naţionale, Carrefour România, Cora România, Băneasa Shopping City, Iulius Mall Iaşi, Iulius Mall Timişoara, Iulius Mall Cluj-Napoca, Iulius Mall Suceava, Palas Mall Iaşi, Librăriile Humanitas, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional Peleş, Castelul Bran, Muzeul Brukenthal din Sibiu, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj-Napoca, Muzeul Ţăranului Român, PricewaterhouseCoopers, Lafarge România.

Ascultă 5 minute de muzică clasică este un proiect iniţiat şi dezvoltat de Cristina Comandaşu, redactor şef Radio România Muzical, iar din partea Ministerului Educaţiei Naţionale, coordonator al proiectului este Adrian Brăescu, inspector general.

Mai multe informaţii despre campanie, fişierele audio ale pieselor incluse în proiect şi concursuri destinate elevilor pe www.romania-muzical.ro/5minute.

de Radio România

Despre condiţia prozei scurte (Pornind de la volumul „O cedare în anii ’20“ de Viorel Marineasa)

Revenirea în actualitatea lui 2014 a prozei scurte, ca temă de dezbatere, după decenii de dezinteres și cvasiabandon, poate fi și un semn pozitiv de nouă vitalitate literară. Cu ani în urmă, iniţiam eu însumi în Tribuna o „campanie pentru proza scurtă“ şi propuneam renunţarea la publicarea fragmentelor de roman în favoarea schiţei sau a povestirii de o pagină de revistă (circa 20.000 de semne). Au dat proze atunci Mihai Sin, Horasangian, Alexandru Vlad, Cuşnarencu, N. Iliescu şi încă alţii şi s-a marcat un anume succes. Deosebire ar fi că, de data asta, iniţiativa e a criticii.
Deocamdată, la început, actuala dezbatere e doar o firavă provocare. Ea poate ţine – la origine – şi de modă, ca minifustă-maxifustă, alternate la intervale oarecare după logica flux-reflux, acceptată de toţi cei interesaţi. Dar poate fi și o încercare a mării cu degetul de către prozatorii înşişi, jucători la loteria destinului şi care au prins impulsul de zbor. Poate fi, mă gîndesc, şi o soluţie a editorilor faţă în faţă cu o piaţă saturată de romane şi care constată că e tot mai greu suportabilă, tot mai păguboasă proba costurilor mari în balanţă cu stocurile toxice acumulate în depozite. Aşa că, într-un master plan ipotetic a fost cuprins și capitolul nou de încercare care trebuie acum promovat, iar piaţa trebuie pregătită.
Mai sînt şi alte ipoteze. În comentariile abundente dedicate autoarei canadience de cărţi de povestiri (la noi nu s-au vîndut deloc), distinsă cu Premiul Nobel, a fost sesizabilă contrarietatea de subtext: romanul, de data asta, pierdea cursa. Nu-i, aşadar, deloc de exclus ca interesul proaspăt, aș spune aproape afectuos pentru această fracţiune de nișă a epicului, să fie totuși un efect de ecou. Pînă la urmă, important e însă că tema a fost lansată şi acceptată, fără contestări care să conteze.
În ce mă privește, consider că mai interesant decît dezbaterea propriu-zisă, unde criticii vor spune ce trebuie spus, e „cazul“ timişoreanului autor de proză scurtă Viorel Marineasa. De ce Marineasa? Sînt două motive. Unul e că O cedare în anii ’20, cartea lui despre care nu se ştie şi nu se spune aproape nimic, trebuie considerată un reper semnificativ în proza noastră de după 1990. Chiar mai semnificativ decît multe alte titluri-etalon ale diviziei optzeciste. Al doilea motiv e tocmai poziţionarea lui Marineasa în tabloul cel mare al prozei, adică în afara sau la periferia perimetrului optzecismului textualizant, în tot cazul într-un loc unde e invizibil: am încercat să-l conving de asta pe un important critic tînăr, dar fără succes.
Volumul O cedare în anii ’20, cu proze scrise în primii ani ’90, bănuiesc că tot atunci publicate la Timişoara, în Orizont, a apărut în 1998, în „Colecţia 80. Proză“ la Editura Paralela 45. Colecţia era girată de Gheorghe Crăciun („consilier editorial“, scrie în casetă), dar avînd şi alt dublu OK: cel al faimosului cuplu Lefter – Vlasie, managerii postmodernismului românesc, pe de o parte, şi, pe de alta, al Timișoarei, unde activa un deloc neimportant punct de decizie.
Reamintesc toate astea pentru a se înţelege mai bine contextul: Marineasa era pe val, cartea sa e un fruct al momentului literar. Important e că nu s-a greşit, după părerea mea. Şi autorul, despre proza căruia pot spune că sînt în cunoştinţă de cauză, şi cartea sa meritau toate voturile.
O cedare... are două secţiuni, fiecare cu alt filon tematic. În prima, intitulată „Arpentaj şi fotofobie“, se găsesc motivele, decorurile şi personajele care, la începutul secolului trecut, îl ispitiseră efemer şi pe Rebreanu, aflat sub influenţa lecturilor ungureşti: e vorba despre umanitatea de la marginea lumii, cea a dezmoşteniţilor, a „mizerabililor“, a vagabonzilor, a azilului de noapte. La noi, această felie a condiţiei umane absentă din literatura realist socialistă a ieşit la suprafaţă deloc surprinzător după 1990. Mai exact spus, existase, însă nu fusese luată în seamă. Clujeanul Bodor Adam, tradus din ungureşte şi editat şi la noi, prefaţat de Bălăiţă, emigrat şi devenit, în anii ’90, prozatorul nr. 1 al Budapestei (de Esterhazy şi Kertész nu se ştia), aduce în prozele sale cam aceeaşi figuraţie şi aceeaşi problematică a unui secol agonic. La noi, un pic mai tîrziu, a fost Radu Aldulescu, romancier însă cu o cuprindere a suprafeţelor mari, spre deosebire de care ceva mai vîrstnicul Marineasa se concentrează în ce are de spus, scrie schiţe de cel mult două-trei file.
Marginalii prozelor lui Bodor sînt eboşe dintr-o singură linie, vagabonzi metafizici fără chip şi cu identitate ambiguă, care vin şi pleacă de nicăieri. Particularitatea subliniată, cu un fel de ostentaţie, a paginii lui Marineasa – ca să duc comparaţia un pas mai departe – e Banatul, ca limbaj, geografie, istorie, iar fiecare proză vrea să fie un portret decupat din această realitate.
Schiţele sale sînt însă mai mult portrete după natură. În Gaşpar e cel al unui beţiv (fără alt atribut). Monologul dinNoua amantă e despre un om al străzii, cerşetor dement. Rumeguş glisează pe subţirea frontieră a oniricului. Dacă-i studiată printro lentilă specială, cotidianitatea îşi deconspiră absurditatea multicoloră de esenţă (Cucurigu). În majoritatea prozelor sale, Marineasa caligrafiază cu o acribie suprasaturată de amănunte rezultatul unor observaţii operate cu instrumente realistice, aş zice: fotografice. ÎnTaromiştii, de pildă, apar Monoran (poetul cunoscut), Pruncuţ şi încă alţii care se adunau – ni se precizează – la cafeneaua „de lîngă sediul de odinioară al Agenţiei TAROM“, inşi dintre care s-au recrutat „derbedeii care pe 16 decembrie 1989 au pornit, pe podul de la Maria, asaltul donquijotesc asupra comunismului“. Vine imediat însă alinierea la tipikonul prozei postmoderne. Autorul are „un proiect mai vechi: romanul despre taromiști“. A amintit de el într-o altă proză, din care citează o frază. A meditat, între timp, şi la cum ar trebui dezvoltat subiectul ca atare. Sînt notate succint cîteva detalii pro memoria. E citat şi un fragment dintr-un poem al lui Monoran. „Actanţii“ mor pe rînd, „morţi suspecte“ sau „îşi pierd credibilitatea“, se mai spune. Ca să încheie: „Mă tem că toate astea rămîn în seama romanului. Să vedem cine-l scrie“. Interesant, dar cu tot acest material eteroclit, Marineasa face o proză de o filă jumate. Și încă şi mai interesant, din punctul meu de vedere, rezultatul e desăvîrșit, proza e o mică bijuterie.
„Cartea funciară“, secţiunea secundă a volumului, prelucrează date din istoria cea mare a locului, consecutiv unei operaţiuni de arheologie factologică (Luni dimineaţa a plouat aşa de frumos încît a fost de un drag să te uiţi pre lume). Desigur, numele lui Sorin Titel trebuie amintit aici. Istoria familiei, reală sau fictivă, e un subiect productiv, la fel şi arhiva scriptică personală de unde sînt recuperate ciorne sau fragmente abandonate şi uitate. „Prima mea proză dusă la capăt începea astfel: Omul nu era un sfînt“. (Încercare asupra vieţii și patimilor unui sfînt Anton). Autorul Marineasa are cunoştinţă de teza, cîndva în mare vogă, deşi e un truism, a expresivităţii involuntare şi o foloseşte valorificînd prin transcriere-citare pasaje mai mari sau mai mici din epistole, documente, monografii (O măsea stricată la 1884). Bănăţenismele, folosite în textul auctorial, adaugă un plus de culoare în cheie ironică. Un titlu sună astfel: Voacnărul Zărie se întoarce acas cu aizănbanu. Nu ştiu dacă fac figură separată, dar mărturisesc că mie îmi place această extravaganţă lexicală pe care o găsesc perfect funcţională. Mai trebuie spus că Marineasa, deloc pedant sau crispat, lasă impresia că se joacă. Provoacă, sfidează toate convenţiile și o face cu o siguranţă de sine și o voluptate neascunsă, cu o eleganţă cuceritoare.După natură, cu devieri e un monolog şi un portret, cel al capitalistului de tarabă, personaj pitoresc al tranziţiei noastre. Schiţa are însă şi bibliografie: Platon, Nae Ionescu, Goethe etc. Jocul e mai strident în portretul minimalist al doctorului din A, de cînd nu ne-am văzut. În schimb, textul intitulat Epistolă de pe coclauri e un fragment decupat, s-ar zice, la întîmplare. Puse cap la cap, toate aceste proze cu aspect fragmentar refac o lume (şi, în definitiv, asta contează!), cu toate coordonatele sale, cu adîncime şi relief. Mă gîndesc că asta mai ales trebuie să-l fi încîntat pe „consilierul“ Crăciun, deși el era mult mai elaborat în scris, dar era şi deschis, mereu interesat de ingineriile textuale ale altora. Și se mai verifică cu ușurinţă ceva: anume că, dintre optzeciștii autori de proză scurtă, Viorel Marineasa e cel mai respectuos în literă și spirit cu statutele și reţetarul postmodernismului textualist. La atîta fidelitate, pagina sa ar trebui să iasă seacă, veștedă, ca tot ce urmează cu pioșenie regula, efectul e însă invers: schiţele lui plac la lectură fără rezerve.
În fine, relectura recentă mi-a confirmat o observaţie notată mai de mult privind întîlnirea lui Marineasa cu Caragiale – întîlnire în spirit, cum nu ştiu s-o mai fi reuşit altcineva –, cu, adică, autorul de „momente şi schiţe“, de la care a împrumutat libertatea absolută cu care pune textul în pagină, acesta putînd fi de orice natură, la limită ne-proză (în accepţiunea de manual) sau anti-proză.
Există, aşadar, un „caz“ Marineasa? Eu zic că da. O cedare… a apărut pe valul postmodernist, în 1998, şi e interesant ce a urmat. Întrun climat timişorean simpatic cosmopolit şi supercorect politic, cu tot ce înseamnă asta, a scrie o teză de doctorat (am citit-o, e excelentisimă) despre Nae Ionescu înseamnă două lucruri. Întîi, din start, bilă neagră. Nu delict, pentru că, totuşi, pînă acolo mai e, ci strict „bilă neagră“ de păstrat, pus în raft. Apoi, doctoratul fiind cronofag, proza cade pe un loc secundar. Și cu alţi optecişti prozatori, pe care-i citeam cu mare interes, s-a întîmplat cam la fel. Impresia mea e că, subit, Marineasa a fost lăsat din braţe, dispărînd complet din enumerările bilanţiere, şi de criticii generaţiei sale, şi de tineri. E drept că îşi umple lunar rubrica arendată în revista lui Mihăieş cu texte în care se simte însă, prin nu ştiu ce contagiune, tot mai mult universitarul, scotocitorul disciplinat prin arhive bănăţene şi tot mai puţin prozatorul pe care, n-am ce face, continuu să-l prefer. Acesta e „cazul“: autorul de proză scurtă Viorel Marineasa a devenit, după o regulă pe care o studiez de mult, la unul sau altul, invizibil, ca omul lui Wells.